Până la ultima suflare

Până la ultima suflare
Îl vom sluji pe Salvator
Şi-atunci când e înseninare
Şi când se-aşterne înnoptare
Peste vizibilul decor.

Armate când vor da năvală
Să ne doboare dintr-odat'
Nu părăsim preasfânta Şcoală
Ci cu curaj, fără sfială
Luptăm cu valu-nfuriat.

Cât timp o inimă mai bate
Spre Tronul Slavei înălţăm
Acele gânduri luminate
De revelaţii revărsate.
Spre Rai povara o purtăm.

Veni-vor slugi din adâncime
Să-mpiedice al nostru mers
Dar crezul nostru-n Cincizecime
Poate tăria s-o anime
Să-nvingem orice duh advers.

Până la ultima chemare
(Când auzi-vom: "S-a sfârşit
Acest noian de frământare.")
Îl vom urma cu consacrare
Pe-al nostru Mire preaiubit.

Acesta-i crezu-n pribegie
Aşa ne-nvaţă Duhul Sfânt
Momentele de nostalgie
Sunt transformate-n energie
Să stăm, prin har, în Legământ.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (12 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră-n pribegie

Viaţa noastră-n pribegie
Primeşte daruri şi minuni
Ca-n zilele de nostalgie
Să nu se stingă pasiuni.

Nu ne-adaptăm împrejurării
Ci stăm pe Stâncă, neclintiţi
Privim, senini, spre largul zării,
Suntem în har adăpostiţi.

Când vin furtuni să ne doboare
Puteri divine iar răsar
Şi ce urmează? Sărbătoare
Adusă din ceresc hotar.

Viaţa noastră se supune
Cuvântului ce ne-a format
Oricând, oriunde putem spune
C-al nostru Domn ne-a înfiat.

Mesajul gloriei deşarte
Nu ne atrage, nu-l primim
Căci ştim că dincolo de moarte
Cu Salvatorul ne-ntâlnim.

Trăind să împlinim cerinţa
Transmisă nouă prin profeţi
Supunem gândul şi dorinţa
Unei cucernice vieţi.

Lăsăm în urmă întristarea
Uitând de jug şi frământări
C-aşa învingem încercarea
Şi alte nedorite stări.

Viaţa noastră-n pribegie
Nu-mbracă haina vreunui mit
Ci noi urmăm o strategie
Şi ne-ndreptăm spre infinit.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul nostru este simplu, modest, poate banal, dar e cel mai sincer şi adevărat: românismul. Nu avem pretenţia de a-l monopoliza, spunând că noi suntem unşii lui Dumnezeu, ultima speranţă, ultima rezervă. Neamul nostru nu are o ultimă rezervă, el are o rezervă continuă, încadrată în ritmul etern al vieţii, care curge şi se preface spre o ţintă necunoscută nouă, dar pe care o dorim bună. Vom scrie, vom gândi, vom lupta pentru acest crez sfânt.

Mihail Stelescu în Cruciada Românismului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul nostru

Refugiul nostru e în Tine
Iubitul nostru Salvator
În lumea plină de suspine
Oricine la Tine vine
Balsam găseşte şi-ajutor.

Ne-apasă greutăţi, probleme
(Şi uneori ne copleşesc)
Dar ne primeşti în orice vreme
Să vindeci răni şi stări extreme
Şi alte boli ce se ivesc.

La umbra însoţirii Tale
Pătrunde-n noi curajul sfânt
Să mergem temerari pe cale
Spre frumuseţile astrale
Dincol' de recele mormânt.

Săgeţi de foc când dau năvală
Să ardă-n suflet pasiuni
A Ta privire amicală
(Cu gingăşie de petală)
Respinge-acute presiuni...

Plângând cu noi la vreo durere
Suntem cuprinşi de uşurări
Şi-atunci se risipesc mistere,
Găsim un rost şi în tăcere
Şi-aducem Cerului urări.

Mereu cu braţele deschise
Ne chemi să ne înseninezi
Ne dai orientări precise
Să se-mplinească doruri, vise
Cu-ncredinţări ne-ncununezi.

În nimeni altul nu-i ca-n Tine
Aşa a fost şi-aşa va fi
Dulcea-Ţi prezenţă ne susţine
Poate-n necazuri să aline
Să-Ţi fim preafericiţii fii.

Refugiul nostru-n lupta vieţii
Nu e-n terestrele cetăţi
Ci-n Tine – Rege-al frumuseţii
Că-nlături undele tristeţii
Şi alte multe greutăţi.

poezie de George Cornici (26 octombrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depăşind dificultăţile

Ne ridicăm deasupra problemelor spinoase
Mereu având conecţii cu Cerul în splendori
Când înspre noi se-ndreaptă priviri mai duşmănoase
Dăm zâmbete duioase şi proaspete culori.

Ne înălţăm mai sus de dure opoziţii
Sfidând păreri nefaste din cercuri ce propun
S-abandonăm noi crezul în sfinte investiţii
Şi s-adoptăm tradiţii şi-un ritual străbun.

Că-nvingem arsenalul oştirii infernale
Se datorează Celui ce n-are vreun rival
Simţim împrospătări când ducem osanale
Şi-I dăm recunoştinţă prin vorbă şi chimval.

Vom depăşi necazuri ce vin să ne doboare
Urcând la un nivel – spiritual vorbind
Unde găsim izvor de har şi-nseninare
Şi-unde puteri cereşti în inimă descind.

Spre zone nefertile din lumea frământării
Nu ne lăsăm atraşi; urcăm cu-avânt spre ţel
Chiar zilnic de-ar veni vreo undă a-ncercării
Stăpânul nu ne lasă căzuţi în vreun tunel.

Ne ridicăm mai sus de-adânca suferinţă
Luând cu noi mesajul transmis prin Duhul Sfânt
C-aşa îndeplinim cucernica cerinţă
Şi zilnic îmbrăcăm dumnezeiesc veşmânt.

Urmând itinerarul trasat de Trinitate
Privim spre biruinţă şi nu spre colbul dens
Şi nu ne-oprim în spaţii ce nasc nedemnitate
Că ştim că spre Cetate e un urcuş imens.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 aprilie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne trezim, iar soarele se bate cu noaptea, ca să urce pe cer, atunci când ciripitul păsării la drum ne însoţeşte, atunci când zâmbetul ne umple faţa în urma trudei depuse, când culegem roadele la sfârşit de zi, de an sau spre toamna vieţii, să nu uităm că am vrut, dorit, ca prin noi şi cei în jurul nostru, Dumnezeu să arate că există.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Tine vrem să-ncepem anul...

Cu Tine vrem să-ncepem anul
C-aşa-n credinţă fi-vom tari
Şi-aşa poate spori elanul
Să fim în lupte temerari.

Privind ‘napoi cu nostalgie
Azi recunoaştem c-ai condus
Tot traiul nostru-n pribegie
Spre lumea fără de apus.

Ne stă ‘nainte şi-ncercarea
Dar şi-ajutoru-Ţi preţios
Vrem să sporească-ncredinţarea
Când drumu-ngust e mai pietros.

Pornind pe calea-ntortocheată,
Prin labirinturi reci şi lungi
Pe cei din infernala ceată
Pe toţi... pe toţi o să-i alungi.

O, nu lăsa să se strecoare
Perfizii stropi cu ezitări
Spre-a fi uniţi cu o splendoare
Ce-i dincolo de-albastre zări.

Păşim spre viitoarea lume
Călăuziţi de Raza Ta
Rosti-vom des slăvitu-Ţi nume,
Lângă Cuvântul Tău vom sta.

Nevoi, ofense, suferinţe
Le depăşim când mergi cu noi
Când vin, Isuse, neputinţe
Ne dai putere de eroi.

Să-ncepem zilele cu Tine
Şi anii toţi câţi ne sunt daţi
E modul de-a putea menţine
Un dor de-a fi încununaţi.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o datorie

Avem o datorie: oriunde să vestim
Că-i numai un traseu spre fericiri divine,
C-apar fortificări când spre Liman păşim,
Că doar prin lupte credinţa se menţine.

Că înţelegem scopul trăirii-n pribegie
E-un adevăr ce naşte în noi încredinţări
C-aşa putem implementa o strategie
La noi acasă şi-n alte multe ţări.

Se-ndreaptă milioane spre grotele pierzării
O, cine să-i oprească din gestul lor dement?
Avem o misiune mergând spre largul zării
Să spunem că Scriptura e-un sfânt medicament.

Nimic nu poate stinge în noi însufleţirea
Ce-am dobândit-o când răspuns-am la Apel
Atunci noi am decis să-ndeplinim menirea,
Să acceptăm Lumina şi să slujim cu zel.

Iar azi când creştinismul e atacat de ceata
Acelor ce din zgură un templu construiesc
Privind spre veşnicie răspundem: suntem gata
În oameni să plantăm un dor nepământesc.

Străbate-vom, din nou, acele văi aride
Şi iar vom întâlni obstacole, nevoi
Şi-acestea când vor fi, desigur, vom decide
Să nu lăsăm să piară din turma noastră oi.

Avem o datorie ce dă imbold vieţii
De ea ne-am ataşat, prin ea vrem să trăim
Ştim ce ne-aşteaptă în Ţara Frumuseţii
De-aceea sfântul crez, nicicând, nu-l părăsim.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (12 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încredere deplină

Încercat-au să răstoarne
Crezul nostru-n Nemurire
Mulţi duşmani şi mulţi argaţi
Ai regatului infam
Dar tăria câştigată
Din Scriptură şi slujire
Ne-a purtat spre biruinţe,
Ne-a păstrat în sfântul neam.

Nu am şovăit pe cale
Domnul vieţii-a fost cu noi
El a nivelat terenul
Spre viaţa de apoi
Când furtuni au apărut
Să producă devastare
El la timpul oportun
Ne-a adus eliberare.

Am trecut prin labirinturi
Cu necazuri şi-ncercări
Şi-am ieşit fortificaţi
Să înfăptuim lucrări
Nicio clipă pe traseu
N-am trădat Răscumpărarea
Zilnic suntem acuzaţi
Dar nu părăsim cântarea.

Când ne-au prezentat minciuni
Îmbrăcate-n strălucire
Le-am vorbit despre-un Stăpân
De-unde vine fericire
Cu convingere deplină
Proclamăm identitatea
Ne ghidează spre Liman
Harul şi divinitatea.

Pilde vii ne sunt profeţii
Care-au stat la datorie
Vrem în urmă să lăsăm
Pentru mulţi o mărturie
Nu dorim o alianţă
Cu puterile terestre
Numai spre Împărăţie
Vom deschide noi ferestre.

Prin încredere deplină
Dobândim răsplată-n Slavă
Ne-am desprins de un sistem
Care strânge scrum şi pleavă
Pe o mare-nvolburată
Navigăm spre veşnicie
Aducând recunoştinţă
Celui plin cu dărnicie.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atunci e o unire completă când duhul nostru e unit cu Duhul Lui.

aforism de George Cornici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc până la ultima

ţigară fără filtru cu tutun mai iute
o ţin în secret de multe duminici
vreau s-o fumez în timp
ce te mai iubesc cu disperare
fumul amăgirilor se duce direct
la inimă duminica când ne plouă
sufletul plin de amărăciune

te iubesc până la filtru când schimb
pachetul aşezat între noi doi
ne atingem discret cu degetele
îngălbenite de la nicotina trasă
direct pe piele prin orice mijloace

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic...

Zilnic, primim îndrumare
Cum să păşim spre Eden
S-avem, Acolo, intrare
În cel mai mirific teren.

Zilnic, simţim ocrotirea
Stăpânului nostru iubit
În El vedem împlinirea
La tot ce-am spus şi-am muncit.

Zilnic, prezenţa Luminii
În noi creează elan
Să dăm la o parte toţi spinii
În drumul spre-al nostru Liman.

Zilnic, Cuvântul ne spune
Ce-nseamnă trăirea prin har
Să nu ne legăm de-un tăciune
Ci doar de-al Cerului Dar.

Zilnic, cu EL pe cărare
Privim spre veşnicul Mal
Ştiind că-ndelunga răbdare
Ne-ajută să-nvingem un val.

Zilnic, puterea divină
Respinge duşmanii ce vin
S-avem o pace deplină
Şi când ne-apasă vreun chin.

Nu-i la sfârşit îndurarea
Părinte slăvit Te-adorăm
Netezeşti, zilnic, cărarea
Pe care, voioşi, Te urmăm.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vrem...

Nu mai vrem nefericire
Destul ne-am chinuit în lut
Am acceptat o moştenire
Când am venit la întâlnire
Cu Cel ce soarta ne-a ţesut.

Nu mai vrem vreo legătură
Cu terestrele puteri
Ne-a-nrobit vechea structură
Ce-a fost ruptă de Scriptrură
Şi de tainice-nvieri.

Nu pot paşii să străbată
Drumuri fără ţel precis
Nu mai vrem viaţă-mbrăcată
În veşmânt cu neagră pată,
Desprinsă de Paradis.

Nu mai vrem o "împlinire"
Pătrunsă de unde reci
Ci cu sfântă mulţumire
Îl urmăm pe-al nostru Mire
Pe spinoasele poteci.

Chiar de-ar fi să ne propună
Milioane şi comori
Vine dorul să ne spună
Că dincol' de stele, lună
Sunt superbe sărbători.

Nu mai vrem încătuşare
Într-o lume ce dă scrum
Ci culegem perle rare
Mergem la cereşti izvoare
Spre himere? Nicidecum!

Viaţa noastră alta este
De când a venit la noi
Fiul să ne-aduc-o veste
Şi prin fapte să ateste
Că e sprijin în nevoi.

Nu mai vrem încununare
Cu buchete de urzici
Am ieşit din înnoptare,
Ne-a pătruns o sfântă stare,
Cu Isus suntem amici.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din neam în neam...

Din neam în neam ai răspândit Lumina
Nicicând nu ne-ai lăsat să rătăcim
Ne vrei imaculaţi precum hermina
Spre-a Ta răsplată, cu râvnă, să păşim.

Zilnic se-arată aceeaşi bunătate
Acelaşi eşti şi-n faptă şi-n cuvânt
Al Tău mesaj din adâncimi ne scoate,
Din grota tenebrosului mormânt.

Un gând răsare la răsărit de soare:
Din nou vei cerceta al nostru trai
Să nu ne frângă neplăcuta întâmplare,
Să stăm cu Tine, slăvite Adonai.

Din neam în neam decretele-Ţi transmise
Ne-au dat elan pe drumu-ntortocheat
Nicicând n-ai apelat la jocuri de culise
Ci doar călăuziri spre Rai ai dat.

Atâtea generaţii Ţi-au savurat iubirea
Şi n-ai lăsat năpasta să-nfrângă sacrul dor
La toţi ai Tăi le-asiguri fericirea
Din vale să-ntrevadă edenicul Decor.

Din neam în neam Ţi-ai arătat puterea
Stăpân ai fost, Stăpân vei fi în veci
Dovada cea mai clară este Învierea
C-ai vrut spre fiinţele umane să Te-apleci.

Şi azi trimiţi din Slavă revelaţii
Ca-n vremi străveci reverşi iluminări
Şi-atunci când viaţa creează complicaţii
Ne-mbraci, duios, în har şi-n vindecări.

O, nu-s cuvinte să descrie adorarea!
‘Nălţăm recunoştinţă ştiind că o primeşti
Suntem ai Tăi, nu părăsim cărarea
Că-n orice clipă, pe drum, ne însoţeşti.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (4 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptăm până la ultima suflare. Aşa ceva poate spune doar ultimul om.

aforism de Aleksandar Cotric din Czarna ksiega (2010), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi celebrăm Evenimentul

Azi celebrăm Evenimentul
Când pe planetă a sosit
Acel ce-avea medicamentul
Ce poate transforma prezentul
A fost Mesia, Fiu iubit
C-a-nvins robia, falimentul.

Şi astăzi mii de mulţumiri
‘Nălţăm din fiinţele predate
Că a venit din străluciri
S-aducă har şi fericiri
Să spună că-n eternitate
N-or fi dureri, nici despărţiri.

Sărbătorind un Prunc născut
Nu într-o cameră-ncălzită
Ştim că un plan s-a conceput
Din veşnicii, de la-nceput
Să fie lumea dezrobită
S-avem şi adăpost, şi scut.

În iesle când L-au aşezat
Parcă era din alte sfere
Deşi în scutece-nfăşat
Avea o faţă de-mpărat
Şi-un scâncet ca o adiere
Care pe toţi i-a-nviorat.

Nu e poveste, nici mister
De-un Salvator era nevoie
Care-a adus cu El din Cer
Convingeri sfinte, caracter
Şi-un crez ce nu se încovoaie
Când forţele, deodată, pier.

Nespus de mult Îl preţuim
În toate zilele vieţii
Că n-a vrut să ne prăbuşim
Ci spre Cetate să păşim,
Spre piscul ‘nalt al frumuseţii
Unde doar desfătări găsim.

În taina naşterii vedem
O dragoste nepieritoare
A spus cu glas duios:"Vă chem
Căci împreună o s-avem
Acces la feerica splendoare,
Din Apa Vie o să bem."

Vrând Betleem să fie-n noi
E o ofrandă ce-o primeşte
Şi-atunci rosteşte: "Sunt cu voi
Contaţi pe Mine în nevoi
Eu vă tratez dumnezeieşte
Şi prin lumină şi prin ploi."

Ecoul corului de sus
Simţim că-n inimă pătrunde
Şi ne gândim la ce ne-a spus,
La traiul fără de apus
Şi-L proslăvim oricând, oriunde
Că de la har nu ne-a exclus.

Ne copleşeşte-un sfânt fior
Ştiindu-I gestul şi candoarea,
Ştiind c-al nostru Salvator
A fost străin şi călător
Să câşigăm descătuşarea
Şi să trudim pe-al Lui Ogor.

Ne-am ataşat, plenar, de El
(De Prunc, de Împărat, de Mire)
Că a venit în Israel
Să-L reprezinte pe Acel
Ce-a pregătit o moştenire
La cel mai ridicat nivel.

Azi celebrăm o întrupare
(Şi-i unica în Univers)
Avem răspuns la întrebare:
El ne-a făcut o cercetare
Şi-L vom cinsti prin cânt şi vers
Şi azi şi-n viaţa viitoare.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (17 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am dat seama

Ne-am dat seama de la prima întâlnire
Că tot ce ai grăit a fost de Sus adus
De-aceea n-am mai vrut o altă stăpânire
Ci doar a-mpărăţiei ce nu are apus.

În fiinţele predate pătruns-au revelaţii
Când auzeam cuvinte cu sens transcendental
Şi n-am mai vrut reclame, terestre decoraţii
Şi nici remunerări transmise prin Nabal.

În timp ce ne priveai Te-am acceptat, Isuse
Căci ne-ai deschis privirea spre zorii vieţii noi
Ai dat divin avânt speranţelor distruse
Să-nvingem încercarea, potopul de nevoi.

Convingerea primită, venită din Scriptură
S-a adâncit în noi, s-a înrădăcinat
Şi nu ne-am mai bazat pe-a omului bravură
Ci pe puterea sfântă a Celui ce-a-nviat.

Un crez format în lupta cu forţe pământene
Ne dă imbold spre farul cu un distinct semnal
Şi astfel bucuria în suflet se aşterne
Să mergem cu cântare spre mult-doritul Mal.

Ne-am dat seama pe parcursul pribegiei
Că nu-i nimic mai scump ca sacrul Legământ
C-acesta ne susţine în orele urgiei
Să trecem cu-ndrăzneală dincolo de mormânt.

Că ştim ce ne aşteaptă în Ţara Frumuseţii
E darul minunat de la Stăpân primit
De-aceea acceptăm tot ce ne-au scris profeţii
Şi tot ce Tu ne spui, Isuse preaiubit.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (17 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiul boreal

ECHINOCŢIUL BOREAL
(Corneliu Neagu, 20.03.2024)
.
Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste timpuri, doinind din caval.
.
Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând necuprins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.
.
Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am şi nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.
.
Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
sub zorii aprinşi peste cerul din vis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag neştiute chemări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.
.
Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj prin Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale, Ed. www. Coresi. ro (2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!