Evaporări pluviale

Iubesc pe fiecare picătură a ploii ce-i cernută...
Poate a atins deja fostă iubită.
E-n parte o fărâmă de parfum evaporat,
Sau ruj din buze, ce s-a spart din sărutat.

Mă încânt de stropii ploii, fără vreo cadenţă,
Doar purtători de amintiri de paşi, o esenţă
Spărgând oglinda de o gaură-n asfalt...
Ce m-a stropit cândva, în 'mbrăţişări în asalt.

Mă ung cu picurii leşii, de ploi în peripluri,
Ce-au fost o cremă trupului în nisipuri,
Adânc rămas tipar, dar şters de val batant...
Ce-mi umple gol în inima-mi, cu loc vacant.

Mă spală picătura în lacrimă vărsată
De despărţiri, nevrut de plâns că era fată
Şi mă las gol, să mă ud tot şiroaie
De aburinde dragi, ce tot ating... a ploaie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

De poţi trăi din amintiri,
Uitând existent din prezent
Şi mori răpus de accident,
-Deci viitor nu va mai fi-
De ce n-ai drept la retrăiri,
Căci tot ce-a fost e evident,
Definitiv, rămas fluent,
Neîmpiedicat, fără opriri?!...
Chiar mintea de-are îngrădiri
Şi se destramă inerent,
Chiar de nu-i scris în testament
Să moştenim vis de copii,
Maturi, bătrâni, părinţi şi fii,
Cu toţii odată -slab, potent-
Eterni am fi, memorial ardent...
Eşti prin absenţă din cei vii,
În nevăzut făr-a se şti,
Măcar arhivă, experiment,
Câştig deja,
Nepieritor; că nu mai piere
Ce s-a dus... Şi-amar de fiere
E esenţă de parfum, patent
Şi film pe rolă-i un moment
Inubliabil, de zăriri,
De cadre, rupte-n amintiri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Aşteptă cartea, deschisă-i la semn,
Uitată pe scrinul sculptat, stă de lemn.
E fila ce-atinsă-i de deget din buze
... Un vers rătăcit reuşind să te-amuze.

Uitat e şi scaun, veioza-i aprinsă
De umbra-ţi ce-i caldă-n fuior, neatinsă;
Se simte-o adiere-n parfum pe birou...
Stă ascuns femininu-ntr-un iz de tricou.

Himeric de chip e-n oglinda ovală,
Doar boarea de-un ruj bănuit pe o coală...
Se face o pâclă, nu ştiu de-unde vine...
Simt cald pe obraz... Ah ce dor mi-e de tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de genii

... am vizitat din maluri,
într-o zi, cu Eminescu
şi n-am văzut catarg;
era o mare fără valuri
ca-ntr-un tablou de Grigorescu
pe-un coviltir purtat în larg.

... m-am tot trudit într-un suit
şi n-am ajuns în veci Brâncuşi,
nici de stupid n-am fost în stare
-şi-am încercat la infinit
încornorând pretinşi sus-puşi-
un Ionesco... s-am 'n absurd, valoare.

... la câte steaguri numărate
am fost parol cu Nenea Iancu
şi nu s-alege ţara, din prostie
pierdută de la Iorga fără date,
căci nu istorie e şcoala, poate bancu
c-un Bulă... ce-a mai fost şi-o să mai fie.

... sunt misticul de la Castelul lui Haşdeu
şi visez Iulii -îngeri sclipitori-
închise-ntr-o Doftană simbol,
repetând povestea tot mereu
de juni şi june încă flori...
fantomele ce-mi bântuie salonul gol.

... mă diluez în picuri
de-o infinitate mici,
să fiu alături celor ce-i ador,
rapsodul lui Enescu, cufundat în rituri
... mă resuscitez de-aici,
în treacăt cu trecutul lor, fărâmă de folclor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitat de sine

Te beau cu fiecare picătură a zilelor vărsate,
Ce-o lume a adunat în calendar de oceane,
Din tot, ce lacrimi bucuriile au spălat idile de arcane
Încătuşând iubirile, jurate-n veşnicii de moarte.

Mă spăl cu timpu-ţi pur din pielea-ţi de fiori,
Ce-o atingi de mine, de al tău tremur sufăr,
Cum 'n liniştea sublimă a lacului tresaltă nufăr...
Când unda îngeri sparg, să te culeagă în flori.

Sunt tot un vis în nopţile ce-mi port osândă,
Când numai gând te simte gânduri, îs o nălucă
Ce nu-şi mai vrea trezire chiar de zorii apucă
Şi mă sfârşesc de dor, cu sufletul la pândă.

Îmi bate în voalul de timpan chip, ce-ai cum pulsul,
Ce loc şi-a luat în vinele ce-mi strâng întregul sunt;
Căci gol de inima, ce n-o mai am, e-n pas mărunt...
E-n umbra ta un buchet de roze... îţi aşteptând ajunsul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
şi mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morţi,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... şi beau din ei stând în odaie;
de aceea minţi tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porţi,
să primim vizite, părinte...

... şi peştii stau tăcuţi la fund,
perpetuându-se-n neştire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
şi valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaş,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu şi-au făcut făgaş
şi pică iar pe muritori
în păr şi buze încleştate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anonim

Treci pe stradă, iar, pedestră.
Lasă-mi iris să te-atingă
Şi din inima-mi ecvestră
Să-ţi las paşi, pe gând să-ţi ningă!

Hai, te-aşează, iar, în parc,
Să-ţi mângâi, ce-i loc lăsat!
De pe bancă, să-mi simt arc
Suflet... Să-mi pierd respirat!

Spune, iar, din buze, şoapte,
Să le îngân în descifrare,
Ce nici de e-n zi, sau noapte,
Nu mă-nşel... De-i depărtare...

Lasă-ţi adieri pe urme
'n iz, din florile ce atingi,
Să mă îmbeţi... diurn, să-mi curme
Numai vise... nopţi să-mi stingi!

Treci, spune, hai lasă-ţi clipe
Ce ai din ani, ce-ţi aparţin...
Şi din micile-ţi risipe,
De ai vreun dor, mă chemi... şi vin!...

Neştiut... Un anonim!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătură, cu picătură

Aş vrea să pot s-aleg din nori picuri, să-i sortez picături,
Să le urmez 'napoi traseu, să ştiu de-au fost sărut de guri,
Ori lacrimă de neputinţă, că lumea nu e după voie,
Sau un extaz de râs năvalnic, prostia veche de-un nou Goe.
Găsesc poate sudori prelinse, în amor, pân' la epuizare,
Ori din repaus braţe întinse, de efort, cerându-şi el iertare,
Sudălmi din buze înspumate, ori vin de anafură sfinţită,
Alcoolul ieftin de la birt, greşeala asumat păţită,
Şampanie de aniversare, benzina de-un suicidar...
E tot o apă pe-un pământ, e-o picătură... planetar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini

Îmi bate iarăşi ploaia-n geam
Cu stropi mărunţi şi amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.

Imagini tăcute în faţă mi-apar
Şi inima îmi plânge de bucurie
Aş vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veşnicie.

Anii au trecut şi zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.

Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Şi-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaşte zori sau asfinţit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veşnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viaţa le priveşte, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul şi-n amurg se pierde,
fără să-şi regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde care au durut

M-au tăvălit la întâmplare
Iubiri cu lacrimă de ploi,
Şi-acum mă tot întreb, de oare,
A mai rămas ceva din noi?

Poate doar urme sfărâmate
Între secunde ce-au durut,
Relicve-n timp, demult uitate,
Ca şi cum nu le-aş fi avut

Respir prin amintiri regrete
Ce-au fost odată bucurii,
Au fost atingeri în buchete,
Dar au murit... nu mai sunt vii

Şi mă întreb de ce destinul,
Ascunde totul la final,
Punând în miere tot veninul,
Ca să murim târziu... banal

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Tăcut, ascult muzica ploii de vară,
Pitit sub streaşina casei din deal,
Privind o picătură mică şi clară,
Cum cade pe suflet ca un bob de cristal.

Ploaia măruntă cade încet,
Iar cerul mohorât suspină şi tună,
Privesc nemişcat ca un ascet,
Frunze şi gânduri ce zboară-n furtună.

Picurii fac în baltă rotunduri,
Apoi, curg repejor în şuvoaie,
Luandu-mi cu ei vise şi gânduri,
Ducându-le învolburate-n şiroaie.

Ploaia aceasta spală lumea şi cerul,
Câmpia şi dealul, le spală pe toate,
Via şi grâul, dar cum spune clerul,
Ea curăţă totul, dar nu spală păcate.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!