Inexplicabil, simțea o dorință acută să afle tot ce era legat de ea; și mai mult, dacă s-ar putea... Nu știa cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de niște teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Și i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Și nu doar la matematică. Deși adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învățătură; dar nici fruntașă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute și pe ea? Acceptase, deci... Așa a intrat Elvira în viața lui.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puștan de nici 18 ani, totuși, fost campion mondial la lupte, arte marțiale; interesant... Puștiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situație, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deși varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta polițistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deși era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuși agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce zici de asta?
Lucian: Nu știu; nici nu vreau să-mi închipui... Să fiu destituit din funcție; asta aș mai accepta, ar merge, dar... Să fiu exclus definitiv din echipaj?! La naiba! Ce-și închipuie?! Doar e nava mea; "Pacifis"... Și n-ar fi vorba nici de asta, dar... Și tot drumul a tăcut, n-a zis nimic, deși știa, știa ce-a făcut... De ce oare?! Nu înțeleg...
Traian: Știi ce-ar însemna dacă ai fi exclus din echipaj?
Lucian: Alex și Nis s-ar retrage din proprie inițiativă, brusc, imediat.
Traian: Desigur, ei s-ar retrage, iar fără voi trei, "Pacifis" n-ar mai pleca deloc, nicăieri. Misiunea voastră s-ar anula.
Lucian: Asta ar însemna o mare pierdere pentru dumneavoastră, din punct de financiar; ați investit atât...
Traian: Poftim?! Cine se gândea la pierderile de acest gen?! Pe mine mă preocupă cel mai mult persoana ta, starea în care te afli. Pricepi?
Lucian: Eu, dom' director?! Am să-mi revin...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul avu însă ocazia să-i vadă pe Mircea și Dana Dragomir; directorul îi cunoștea foarte bine pe părinții Dianei. Îi salută scurt, dar politicos. În timp ce-i săruta mâna doamnei Dragomir, aceasta îl privi tăcută, părând încurcată de prezența dânsului; își amintea perfect că în urmă cu mulți ani nu-l acceptase ca ginere, preferându-l pe blond pentru fiica ei. Acum parcă regreta acea hotărâre de atunci, deși nu putea spune că actualul ei ginere, Iulian Enka, o dezamăgise vreodată cu ceva. Totuși, acesta era directorul Institutului, un domn tânăr, frumos, manierat, distins; în plus, tatăl nepotului ei... Pe când îl refuzase era doar elev în Institut. Dacă ar fi știut de atunci cum vor evolua lucrurile, poate altfel se prezenta situația actuală, dar faptul era consumat...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânță... de eternitate
De fructul n-ar fi delicios, sămânța nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veșteji poamele-n pom și vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar ști sătulul foamei și lume-ar fi doar de senili.
Nici paraziți n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminați, ingurgitați, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naștere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanț de specii, asigurându-și etern drum.
Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i ființă
Și minți s-ar pierde-n neștiut, de nu ne-am dezgoli... semință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima coborâtă, Ly, ca și fratele ei, păru surprinsă de prezența noroiului, despre care nu știa nimic. Dar îi plăcu, solicitându-i campionului câteva explicații, referitoare la noroi. Deci, fetele nu reacționaseră cum s-ar fi așteptat "băieții"... Din nava "Vulturul", Victor și Pavel se apropiară de ei, având încălțămintea plină de același noroi local...
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sid: Și colega ta? Trebuie să sosească și ea, în curând?
Lucian: Nu. Ea nu va veni astăzi. Era prea obosită.
Sid: Înțeleg. Deci, de asta ai venit singur. Mă miram că nu sunteți împreună.
Lucian: Va veni mâine. Astăzi trebuie să ne descurcăm doar noi, singuri.
Sid: Și ne vom descurca.
Lucian: Bineînțeles că ne vom descurca. Dar să știi, chiar și eu sunt puțin obosit.
Sid: Dacă vrei, te poți retrage. Nu-i nici o problemă. Te înțeleg. După atâta petrecere, e normal...
Lucian: Nu, nu sunt chiar atât de obosit încât să nu rezist vreo câteva ore. Însă nu cred că aș putea face față unei noi incursiuni în trecutul planetei voastre. Nu m-aș putea concentra suficient și n-aș înțelege nimic. Am putea aborda un alt subiect, mai puțin încâlcit?
Sid: Sigur. Orice dorești tu. Doar să-mi spui.
Lucian: Atunci, aș propune să revenim în prezent. Ce zici, se poate?
Sid: Desigur. De ce nu s-ar putea?
Lucian: Minunat! Și cred că am putea rămâne în parc, pe o bancă, cel puțin un timp.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De multe ori, Dan o aducea în adăpostul lui secret, cel pe care-l împărțea cu Moț. Motanul o privea pe adolescentă ca pe o "intrusă", care-l deranja, oarecum; îi invadase spațiul personal. Dar, cu timpul, o acceptase și Moț prin preajmă. De moment ce prezența ei părea a-l face fericit pe stăpânul său, de ce să se opună el?! Așa că Moț nu făcuse nazuri; nu prea multe... Mai ales că-i plăcea să fie alintat, acum, nu doar de Dan (care-n ultimul timp, îl mai neglijase), ci și de Elvira. Iar ea era altfel, mult mai delicată. Cum să nu-i placă? Doar era și el un motan respectabil!
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nis, ești căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ți dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poți lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ți bați capul cu așa ceva, pentru că-ți tocești nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, șefu', știu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ți-a promis?! Ce ți-a promis? Că o să te aștepte? Ce știa ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Știa ce zice. Era foarte sigură de ea. Și mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ți-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ți-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuși să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită și chiar ar putea avea copii, destul de mărișori.
Nistor: Ce tot zici, șefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ți se pare ție că aș exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ți-a promis, poate că nu și-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicațiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu știa ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate și sub influența gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deși prietenia ei semăna mai mult a recunoștință. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te așteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Așa e, șefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândește-te mai bine și ai să-mi dai dreptate! Nu-ți face speranțe deșarte în privința Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aștepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aș vrea să fiu în pielea ta în acel moment.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre surprize neplăcute
Nick: Deci... Să înțeleg că am greșit în privința voastră?
Maria: Bineînțeles, dragul meu! Ai greșit închipuindu-ți că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu știi ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ți-aș vrea răul. Și evident, nu te-aș înșela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aș fi vrut pe Luci pentru mine, n-aș fi renunțat de la bun început la el, aș fi avut destul timp de partea mea. Șase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine știe?! Am fi putut deja fi căsătoriți și atunci sigur n-aș fi putut deveni soția ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Așa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ți-am mai spus... Deși îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunțat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneșe de Lia și nu voi reuși să i-o scot din minte așa de ușor. Iar dacă atunci am renunțat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aș fi străduit, n-aș fi avut nici o șansă; inima lui îi aparține tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa și tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aș putea să vă fac așa ceva. Nici ție, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Și nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritați una ca asta. Deci, n-aș putea. Sincer, n-aș putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg și prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; și comandantul nostru. Nici n-aș vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind-o, Lucian îi ghicea chiar și fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aștepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puțin așteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic față de ceilalți, doar pentru ceea ce simțea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare și nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei și nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; știa ce are de făcut.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu era doar Lucian, ci și ceilalți, Lia simțind parcă din partea fiecăruia câte o privire tăioasă, câte un cuvânt plin de reproș, deși nerostit de nimeni. Se simțea mică, neînsemnată... Ce făcuse? O mare tâmpenie, datorită căreia, iată, de o parte se afla ea, elementul negativ, personajul rău, doar cu mama ei, iar de cealaltă el victima înconjurat de colegi, de director, de profesorul Manea; și toți îl încurajau cu fel și fel de vorbe; erau de partea lui, evident, țineau cu el... Parcă ar fi vrut și ea să fie tot de partea lui, dar nu putea; reclamația o țintuia în partea opusă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu excepția Liei, ceilalți nu-i reproșaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu știa dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce pățise? Probabil că da, deși nu reușea să-și găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja și-l răsfăța, iar fetele îl plăceau, deși nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu știa dacă-l va putea câștiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe față... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase dușmanul lui. Și cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simțea că parcă i-o despica în două.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Off, dragul meu... Deci, asta era! I-ai găsit îmbrățișați. Și ce-i cu asta?
Nick: Poftim?! Cum adică, tată?!
To Kuny: Dragul meu, nu trebuie să interpretezi greșit ceea ce vezi. Există o multitudine de motive pentru care două persoane se pot îmbrățișa. O îmbrățișare nevinovată nu înseamnă nimic rău. Ei sunt de mult timp colegi, prieteni chiar, destul de apropiați și își pot permite asemenea manifestări din când în când, dar atâta tot. Deci, chiar ar putea fi doar o neînțelegere.
Nick: Dar, tată...
To Kuny: Ascultă ce-ți spun, băiatul meu! Ar fi trebuit să-i lași să-ți explice, să le dai șansa să-și justifice comportamentul, nu să te grăbești să tragi tu concluziile. S-ar putea să te înșeli în privința lor.
Nick: Dar, nu era nevoie de explicații. Totul era destul de evident.
To Kuny: Nu, dragul meu! Nimic nu era chiar atât de evident cum ți s-a părut ție în acel moment. Ar trebui să ai mai multă încredere în minunata ta soțioară. Eu cred că te iubește cu adevărat, mult de tot, deci, în nici un caz nu ar vrea să-ți facă așa ceva! Iar în privința comandantului, nu știu de ce, dar îmi inspiră foarte multă încredere. Nici el nu ți-ar vrea răul, ție sau colegei lui. În plus, el e îndrăgostit până peste cap de sora ta, deci, în nici un caz nu s-ar uita la scumpa ta soție.
Nick: De sora mea?!
To Kuny: Da, bineînțeles. Aaa, nu de Ly, se înțelege, ci de Lia. Și ea e sora ta.
Nick: Ea e, însă el nu știe.
To Kuny: S-ar putea să nu știe acest lucru, însă asta nu-l împiedică să fie îndrăgostit de ea. Și nu are ochi pentru altcineva, decât pentru ea, deci, nici pentru iubita ta cea blondă. Așa că n-ai motive să te comporți astfel, să te simți jignit de atitudinea lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hmm... Și crezi că e bine să continui cu aceste lecții, cu Sid?
Lia: Evident. De ce nu?
Lucian: Și ce-ai să faci dacă el se va îndrăgosti de tine?
Lia: Cine?! Sid?!
Lucian: Da, el. De ce te miri?! Crezi că n-ar fi posibil?
Lia: Nu știu. Însă nu cred că el ar comite o asemenea imprudență.
Lucian: Să presupunem că totuși o va face. Cum te vei descurca în această situație?
Lia: Nu știu. Chiar nu m-am gândit la această posibilitate.
Lucian: Dar ea există! Așa că gândește-te mai bine, înainte ca acest lucru să se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru că el n-are nici o șansă cu tine!
Lia: De unde știi tu că nu are?! De ce ești atât de convins?
Lucian: E simplu: El e de aici, iar tu ești de pe Terra. Nu cred că tu vei dori să rămâi aici, iar el nu te va putea însoți pe Terra, în nici un caz, niciodată!
Lia: De ce nu?! Nick ne va însoți!
Lucian: Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
Lia: Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
Lucian: Te rog... Doar nu vrei să mă convingi că ar fi așa. Și sper că nu crezi cu adevărat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny că n-am să insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
Lia: I-ai promis?!
Lucian: Da, pentru că dânsul m-a rugat insistent și nu vreau să-l supăr. E un om deosebit. Totuși, asta nu înseamnă că aș crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar așa am promis... Era însă vorba despre Sid. Și ar fi mai indicat să renunți la aceste lecții, ca să eviți eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comunicat
Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar ști, cunoaște... nu ar fi nicio făptuire.
Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar ști;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...
... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire și n-am ști de frumos...
Că n-am cunoaște pe-altul, guri n-ar fi de folos!
Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulți egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La un moment dat, el își întoarse capul spre ea și o zări; brunetă, frumoasă, rea... "Dar oare chiar e rea?" se întrebă el în gând și tot el își răspunse, în același mod: "De fapt, parcă nu prea..." Astfel se gândea Lucian, căci parcă zărise ceva în minunații ei ochi albaștri; ce anume, nu știa nici el sigur, dar nu răutate. Ah, de s-ar rezolva odată cu bine situația asta jenantă și ar pleca totuși în misiune, toți șapte, ar avea destul timp s-o cunoască mai bine și s-o înțeleagă, în următorii ani; la fel și ea pe el. Nu stărui cu privirea asupra ei, pentru a nu fi prea insistent. Bineînțeles și ea-l văzu; se convinse încă o dată că greșise enorm cu reclamația aia blestemată și-i părea nespus de rău. Nu din cauză că el era frumos, nu acest lucru constatase la el; asta o știa de mult... Ea zări altceva la el, remarcă bunătatea și frumusețea sufletului său, pe care le putea ghici cu ușurință din atitudinea lui. Și asta îi plăcea la el; și multe alte lucruri pe care le descoperise de curând, dar... culmea! Se aflau în acel moment în tabere opuse, din cauza reclamației stupide pe care ea o depusese împotriva lui. "De ce?" se întreba ea într-una, fără a-și putea răspunde.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul nu uitase de problema body-guarzilor lui Alex și dat fiind că preferatul său îl rugase să ia unele măsuri, chiar vorbise cu cei de la firmă și-l asigură pe genetician că de abia de luni dimineața se va trece la schimbarea domnișoarei Petra Nețoiu cu un coleg de-al ei; directorul nu știa cu care, dar nici nu conta acest amănunt. Principal era faptul că totuși, va fi schimbată, iar asta i se păru o veste minunată lui Alex; era bucuros! Până luni se va descurca el cumva, va avea răbdare. Trebuia doar să se ferească de colegii săi în acea seară, să facă în așa fel încât aceștia să nu-i afle secretul, ca să nu râdă de el; Lucian îl asigurase din nou că nu va spune nimic. Deci, Alex putea fi liniștit, iar în seara aceea putea pleca însoțit de "Ucigașă"; de luni va scăpa de ea...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa că parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Iată și banii șefului securității misiunii, din iunie până-n decembrie inclusiv.
Mihai: Poftim?! Cum adică banii mei, domnule director? Trebuie să fie o greșeală. Eu încă nu mi-am încheiat studiile, nu lucrez, nu sunt salariat, deci, nu s-ar putea să primesc bani; sunt elev.
Traian: Tocmai pentru că nu ți-ai încheiat studiile, nu primești salariu pe luna mai, iar pentru luna iunie, doar jumătate de salariu, pentru că-ți vei lua licența pe 15 iunie, iar de la acea dată se poate considera că ți-ai început activitatea. Regret că ai cea mai mică sumă dintre toți, însă asta se întâmplă doar din cauză că ești novice, altfel, dacă ar fi să se țină cont doar de funcțiile din cadrul echipajului, ai fi următorul după comandantul misiunii, deci, ai avea un salariu mult mai mare, nu cel mai mic dintre toți. Sper să înțelegi.
Mihai: Să înțeleg?! Domnule director, e mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată; de fapt, fiind încă elev, nu mă așteptam să primesc vreun ban și când colo, iată, un teanc întreg numai pentru mine! E o sumă la care nici n-aș fi îndrăznit să visez. N-am avut niciodată atâția bani în mână.
Traian: Cum așa, băiete? Fost campion, chiar olimpic și mondial? N-ai fost plătit pentru performanțele tale sportive?
Mihai: Ah, ba da, dar nu cu sume considerabile, deși nici neglijabile nu erau. Fiind însă minor, deci, la juniori, părinții mei primeau banii. În plus, nu participam la acele competiții pentru bani, sau din vreun alt interes, după cum nici la această misiune nu particip pentru că aș urmări îmbogățirea sau altceva asemănător.
Traian: Desigur, tinere, înțelegem. Nu te-a acuzat nimeni că ai urmări vreun interes; ar fi absurd să te și acuze de ceva.
Mihai: Mulțumesc, domnule.
Traian: Nu mulțumi pentru ceea ce ți se cuvine!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!