Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Aegypto

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Am privit la Doamna Vieţii,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Verde şi cenuşiu îi e straiul
Dus de vânt.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am

Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvântul neprihanei!

Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Sunt flacără ce se nalţă la soare,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Luna-mi ninge pe frunte
Zefirul - pe buze.

Luna-i un uriaş mărgăritar pe ape de safir,
Degetelor mele, reci apele curgătoare.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare

Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare
Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi,
Şi orb aş vrea de-acuma în viaţă să rămâi,
Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.

Şi totuşi, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învăţat aşa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea,
Cu silă nesfârşită şi ură ocolesc.

În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită,
Unde-şi găseşte-oftatul meu liniştea dorită,
Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher.

Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei şi cer,
Şi soare, şi icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără tine

Doamne, sunt străin de mine
Când în oase bate vântul,
Când pe calea fericirii
Pierd afurisind cuvântul.

Sunt un strop din galaxie
Plin de găuri încercate,
Inima mea visătoare
E mister plin de păcate?

Sunt ca turla părăsită
De luceferi credincioşi
Şi-s strivit în nopţi cu lună
Doar de ochii ei frumoşi.

Pleoape puse-n mângâierea
Lumii cu bătăi de vânt
Izvorăsc din vraja vieţii,
Ea mi-i floare pe pământ!

Inima mi-i o scânteie,
Chiar de sunt străin în mine,
Bate vântu-n oase rupte
Şi poemu-i fără tine!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Babilonul-acesta - încălcător de crez...

De Babilonul-acesta - încălcător de crez,
A greşurilor mamă, durerilor lăcaş,
Neruşinării pradă şi binelui vrăjmaş -
Fugii departe, viaţa curată să-mi păstrez.

Şi la Vaucluse stau singur. Precum mă-ndeamnă-Amor,
Culeg când flori şi ierburi, când rime cu-nţeles.
Vorbesc ades cu dânsul, şi mă gândesc ades
La vremi mai bune: - aceasta mi-i sprijin şi ajutor.

Nu-mi pasă, nu de lume, nici de noroc nu-mi pasă,
Şi nici de mine însumi ori de-asprele nevoi,
Şi nici de patimi nu mi-i lăuntrul străbătut.

Doar doi mi-i vreau aproape: iubita, sfioasă,
Cu inima-mblânzită; iar celălalt - vioi,
Înzdrăvenit şi teafăr, aşa cum l-am ştiut.

sonet de Petrarca din Sonete, Împotriva Curţii Papale de la Avignon (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi şi dacă ai fi...

Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, aş vrea să fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin şi să te văd înflorind,
Să pluteşti şi să te alint cu al meu cânt.

Eu lacrimă de-aş fi, nu vreau să fiu pe-al tău obraz,
Nu vreau să trăim durerea, vreau viaţa în extaz.
Eu dacă aş fi furtună, tu vreau să fii al meu soare,
Să mă linişteşti, să fiu mereu zâmbitoare.

Eu sunt muritoare, iar tu eşti un înger,
Dacă tu ai fi cerul, eu aş vrea să fiu fulger,
Dar tu soare eşti şi eu vreau să fiu destine
Şi tu departe eşti şi eu nu sunt cu tine.

poezie de Eugenia Calancea (25 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălind

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină-
Când sună arama în noaptea deplină
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale.
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie,
Pălind în tăcere şi-n paralizie, -
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.

Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.

Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.

Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej de cuvinte

Vârtej de cuvinte unde,
unica semnificaţie comprehensivă
e căutarea unui suflu de vânt
ce ia cu el frunzele seci de cuvinte...
O suflare de vânt
cu care să te ridici din cauzal,
din rutină sau prozaicul banal...
O boare de vânt
care să strivească indiferenţa,
să blocheze acea vâltoare de cuvinte
rostite înaintea unei oglinzi,
precum lupii ce uluie flămânzi...
O adiere de vânt
ca o mână ce poate mângâia
obrazul de ceară al singurătăţii
şi sufletul obosit a dezmierda.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dacă

Ce dacă plouă?

Zâmbesc gândindu-mă la tine.

Ce dacă-s ud?

Mie aşa mi-e bine.

Ce dacă bate vântul?

Eu nu mă mişc din loc.

Ce dacă nu e soare?

Între noi arde-un foc.

Ce dacă e prea frig?

Vorbele tale mă-ncălzesc.

Ce dacă e-ntuneric?

Eu pot ca să răzbesc.

Ce dacă nu sunt oameni?

Eu te vreau doar pe tine.

Ce dacă nu sunt case?

Mie tot îmi convine.

Ce dacă nu sunt păsări?

Zburăm noi pentru ele.

Ce dacă e doar ceaţă?

Noi n-avem clipe grele.

Ce dacă frunze cad?

Eu încă mai resist.

Ce dacă pomi nu sunt?

Încerc şi tot insist.

Ce dacă totu-i gri?

Tu-mi colorezi viaţa.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă ceaţa.

Şi dacă tot o faci,

adu pe cer un soare.

Şi dacă tot o faci,

vreau case colo-n zare.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă vântul.

Şi dacă tot o faci,

luminează-mi pământul.

Şi dacă tot o faci,

adu-mi şi păsările.

Şi dacă tot o faci,

redă-mi culorile.

Şi dacă tot o faci,

plantează-mi câte-un pom.

Un lucru eu mai vreau -

pe om să îl faci om.

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Soarelui

La tine azi, Mărite Soare,
Iubirea mea ar vrea s-ajungă,
În a luminii sărbătoare
Străluce ziua cea mai lungă!

Sub raza ta ocrotitoare
Să nu laşi bezna să străpungă,
La tine azi, Mărite Soare,
Iubirea mea ar vrea s-ajungă!

Nu lăsa răul să te-mpungă,
În semn de binecuvântare
De întunerici ne alungă,
Ne închinăm, cu mic, cu mare,
La tine azi, Mărite Soare!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanatismul nu înseamnă admiraţie. Cei pe care îi admir nu sunt, prin definiţie, zei, pentru că pe zei îi venerezi. Sunt oameni cu slăbiciuni, cu suişuri şi coborâşuri, dar a căror minte a făcut lucruri la care eu nici nu pot visa, deşi am visat toată viaţa să le pot face. Mă interesează tot ce ţine de ei, viaţa ca şi opera lor (mistică, ştiinţifică, artistică sau numai meşteşugărească, sau niciun fel de operă în afara desăvârşirii fiinţei lor). Pe măsură ce-i cunosc mai bine, dorinţa mea de a mi-i apropia devine şi mai puternică.

Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Chişinău 28 octombrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (28 octombrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viaţă,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeaţă,
De tot ce-i bun şi nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aş vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineaţă
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfaţă
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar şi de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aş vrea să trec uşor prin toate,
Chiar şi când viaţa este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă şi prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viaţă liniştită, sigur vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!