Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare
Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare
Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi,
Și orb aș vrea de-acuma în viață să rămâi,
Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.
Și totuși, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învățat așa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea,
Cu silă nesfârșită și ură ocolesc.
În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită,
Unde-și găsește-oftatul meu liniștea dorită,
Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher.
Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei și cer,
Și soare, și icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dorințe
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre stânci
- poezii despre inimă
- poezii despre icoane
- poezii despre gânduri
- poezii despre foc
- poezii despre femei
Citate similare
Amor m-a pus ca țintă de mult săgeții sale
Amor m-a pus ca țintă de mult săgeții sale;
Și-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; și sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Și în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.
Din ochii-ți lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Și numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.
Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorința foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă și străpungă.
Iar îngerescul cântec și dulcile-ți cuvinte
Cu gingașul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viața mi-o alungă.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre singurătate, poezii despre nori, poezii despre nefericire sau poezii despre muzică
Balada
Fântâna-mi stă alături și totuși mor de sete,
Ca focul ard, dar dinții îmi dârdâie de frig,
În țara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot și totuși veșmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri și mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie și tremur de dezgust,
Voinic mă simt și totuși stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toți mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Și mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce mă-nșeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc dușman,
Țin minte tot și totuși nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toți mă ocolesc.
poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre visare
- poezii despre râs
- poezii despre prietenie
- poezii despre prieteni și dușmani
- poezii despre patrie
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
În gândul mamei...
În gândul mamei purtător
de pace și iertare,
se strâng buchetele cu dor
de noi, de fiecare.
În ochii ei cu întrebări
ce ocolesc răspunsul,
sunt urmele unor schimbări
când o încercă plânsul.
Cu glasul slab și iertător
ne spune cu sfială
c'ar vrea să fie spectator
la nepoței la școală.
Să vadă cum din rădăcini
dau mugurii în floare,
să depene iar amintiri
pân' la apus de soare.
Când o întrebi de sănătate
de bine îți vorbește,
nu vrea să fie greutate
la omul ce-o iubește.
În gândul mamei purtător
de pace și iertare,
e viața noastră în decor
ce caută alinare.
poezie de Doina Carpinisan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iertare, poezii despre școală, poezii despre vorbire, poezii despre sănătate, poezii despre schimbare, poezii despre plâns, poezii despre pace, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Gândul meu își spală urma
Pe sub cerul ceruit să nu curgă ploile,
Păsările scurmă zarea să mângâie zorile,
Gândul meu urcă în flăcări pentru-o iubire stabilă,
Are vreo cinci pumni de ani dar visează că-i copilă.
Sfânt mi-i sufletu-ncercării, chiar îmi șoptește ceva,
Să mă știe lângă dânsa, deși are gura rea,
Mâna mea doarme în sânu-i într-o prelungită noapte,
Eu visez, și ea visează, că mâncăm stele cu lapte.
Dorul meu mai trece zarea pe unde vin ploile,
Lacrimile ei ascunse îngroașă puhoaiele,
Păsările scurmă-n urmă cuiburile părăsite,
Gândul meu își spală urma cu noile lui ispite.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre noapte sau poezii despre mâncare
Nu-i fericire-n lume, dar gândul liber este,
Demult visez o soartă tihnită ca-n poveste;
Rob ostenit, mi-i gândul demult să fug de toate
Spre colțul meu de muncă și de plăceri curate.
catren de Pușkin din Iubita mea e vremea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Pușkin despre visare, poezii despre sclavie, citate de Pușkin despre sclavie, poezii despre plăcere, poezii despre muncă, poezii despre libertate, citate de Pușkin despre libertate, citate de Pușkin despre gânduri sau poezii despre curățenie
Mintea va spune: "Dar nu poți trăi fără copilul meu veșnic nevoiaș și handicapat gândul". Dar inima îi zice: "Piei Satană, iar vorbești în numele iubirii mele?" Pentru că atunci când mintea ta te va părăsi sau în frică, când dă bir cu fugiții, inima ta continuă să bată, nu-i așa? Doar află că tu nu ești gândul și gândul nu te va mai putea momi.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre viață, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre handicap, citate despre gânduri, citate despre frică, citate despre draci sau citate despre copilărie
Rugă
În juru-mi e-atâta lumină și bine
E poate-oglindire a vremii ce vine
Dar oricât aș vrea viitoru-a pătrunde
Mai simt că privirii ceva i se-ascunde
Ia-mă cu Tine, Isuse, oriunde
Așa cum în viață mi-ai pus bucurie
Și vorbă și faptă trimise sunt Ție
Dar oricât mă văd urcând, tot urcând
Mă tulbură gândul vreodată căzînd
Rămâi lângă mine, Isuse, oricând
Nu victima vieții cu-a ei desfătare
Nici victima morții oricâtă teroare
Ci nume în palmele Tale săpat
Cu-atâta durere de cer câștigat
Cu Tine prin Har și prin Cruce legat
Să-mi fie piciorul spre bine mergând
Și viață misterul ce-n mine se-ascunde
Rămâi lângă mine, Isuse, oricând
Ia-mă cu Tine, Isuse, oriunde.
poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teroare, poezii despre picioare, poezii despre lumină, poezii despre durere, poezii despre cruce sau poezii despre bucurie
Acrostih tatălui meu
Inima ți-e tânără mereu,
Om să fii, ai învățat de mic,
Nu îmi e rușine, tatăl meu...
Vocea ta în slove o ridic
Imn - o viață, înger și artist...
Rog spre împlinirea unui vis,
Gândul meu să fie gândul tău,
Iar de astăzi, ctitorim zidiri
La altarul propriilor firi.
acrostih de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre tinerețe, poezii despre rușine sau poezii despre prezent
Naufragiu
O ultimă dorinƫă,
De-ar fi cu putinƫă,
Aș vrea o vacanƫă,
În gândul tău... o viaƫă.
O ultimă ascunzătoare,
Într-o lume iscoditoare,
Departe de claxoane,
De reguli și fasoane.
Aș vrea doar o zi de vacanță!
Să țină... cât o viață,
Să fie plină cu tine,
Cu valuri și mile marine.
Aș vrea o zi de naufragiu
Pe marea din gândul tău,
Să mă iubești de tot
Când mă înveți să-not.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de =
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță sau poezii despre iubire
Sonetul 137
Iubire oarbă, ochii mi-i smintești,
Încât privesc și par a nu vedea;
Ei știu splendoarea și unde-o găsești,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Și dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Și-un chip pătat îl fac să pară bun?
Tot ce-i onest, ochii îmi văd greșit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre mândrie, poezii despre legi sau poezii despre greșeli
De-ar fi
De-ar fi să fiu acela care-n visuri
te poartă-n brațe lin, ca într-un zbor
deasupra nesfârșitelor abisuri,
atunci m-aș face, pentru tine, dor.
De-ar fi să fiu, în gândul tău, acela
pe care-l vrei, pe care îl dorești
să-ți fie-n calea ploilor umbrela,
atunci aș fi chiar gândul ce-l gândești.
Iar, dac-ar fi să-ți fiu alături, ție,
în zborul de sfârșit, spre alte lumi,
aș vrea ca noua viață să îmi fie
un drum pe care tu să mă îndrumi.
Nu știu ce-aș vrea, dar tu, desigur, știi,
căci ai, în suflet, ca ecou: "De-ar fi...".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre prăpăstii
Gândul meu curat către tine
Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.
poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre promisiuni sau poezii despre lectură
Mi-i dor de casă
Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă și frumoasă,
De înverzitul meu meleag.
De-ar ști bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Și să stau cu ai mei la masă,
Și să n-am niciun regret.
Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Și să sărut mâna mamei
Veșnic muncitoare.
Să alerg peste dealuri și câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!
poezie de Vladimir Potlog (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre mâini, poezii despre mamă, poezii despre frumusețe, poezii despre dor sau poezii despre dimineață
Iubirea mi-i fragilă
Iubirea mea-i frumoasă, dar fragilă, deschisă ca un zâmbet de copil...
De multe ori îmi pare inutilă în jocul vieții noastre, inutil.
Privind-o, ți se pare că-i un munte. Dar un izvor îl poate sfărâma.
Mi-e barba albă, tâmplele cărunte. Din suflet, Doamne, n-o pot alunga!
Fiorii-i mă pătrund precum izvorul... Atât de reci, sub sărutări de stânci!
Și către cer un clopot, urcă dorul și-i penetrează rănile adânci.
Doar un surâs din Soarele-apune, se-ntoarce-n adieri în gândul meu.
Iubirea mea-i atâta de fragilă! Am s-o hrănesc cu dragoste mereu...
Ți-s buzele cu gust de cianură și doar cu un sărut m-ai otrăvit.
Mi-ai dat un vis și-o palmă de cultură și în cuvinte mi-ai înmugurit.
Un gest având urmări adiacente, m-a transformat degrabă-n bisectoare
Și sunt "X" rezultate concludente. Doar unul spune că iubirea doare.
E prea târziu, sau poate-i prea devreme... Iubirea nu se poate împărți,
Căci e impară și e prea fragilă. Și ce ușor ne poate părăsi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre păr cărunt sau poezii despre munți
I: Cine cu cine vorbește în capul tău? Apare un gând. Tu îl vezi, așadar NU ești gândul. Dacă tu nu ești gândul, cine discută în capul tău? A. M: Iubita ta, Maya! I: Discută, separă, contrazice, se supără, râde... un întreg spectacol! A. M: Dacă gândul vine și pleacă, tu rămâi, nu-i așa? Deci nu ești gândul. Gândul discută cu el însuși, nu cu tine. Niciodată zgomotul nu a vorbit cu tăcerea. Doar s-a stins în ea. Are sens? I: DA!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre tăcere, citate despre supărare sau citate despre mayași
M-am ascuns în gândurile tale
M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrățișări fatale...
Să mor din dragoste rănit.
Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Și tot în gândul tău... mă simt eliberat.
Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Și-apoi... în tine... mă topesc!
De-i frunza veștedă pe ram
Și n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Și-adorm mereu cu tine-n gând.
Și m-aș ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieții fără de sfârșit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.
Tulburător... dar parcă prea real,
Îți simt sărutul dulce pătimaș.
O clipă să visez... și-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaș.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O noapte de amor!
Pentru Adriana Floare
Mulțimi de vânătăi pe sâni mi se ivesc
Și-un foc se-aprinde-n mine.
Răcori mă iau pe spate și buzele mă ard.
Obrajii se roșesc și inima-mi se zbate
și simt că vrea să zboare...
Îmi cere dragoste,
Și nu știu de i-aș da!
Mă zbat cu gândul meu, dar ce sa fac cu inima?
Cred că o voi lăsa că să decidă "Ea"!
Dedicată celei mai frumoase clipe.
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre noapte de dragoste sau poezii despre flori
Pământul
Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.
Doar pământu-i plin de viață
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de ață
Visul nostru, tainic feeric.
Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.
Ah! e viață, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.
Din pustiul întuneric
Viață dulce a ieșit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.
Otrăvit sunt de-o tristețe;
De-o tristețe-așa de dulce
Căci vii tu, bătrânețe!
Și nimic nu pot a duce.
Căci de mii de ani încoace
Tot se naște spre-a muri,
Și totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!
Și ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.
Și pământu-acesta mare
E-un fior înțepător;
El te naște, el nu moare,
Și te lasă călător.
Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre întuneric, poezii despre versuri sau poezii despre tristețe
Să zbor din nou spre soare
Mă uit pe cer și văd viața ca pe-o alinare,
Aș vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu ești o ființă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Și simt că sufletul meu ajunge în deșert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Și ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.
poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert
Ultimul dar
Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima și-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îți voi lăsa zălog iubirea-mi toată.
O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijești
ca pe-un copil ce trebuie să-l crești
cu dragoste, ferit de boli și ură.
Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini și zăbrele.
Îmi va fi dor, dar tu fii liniștită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuți în punga-i ponosită.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre stele sau poezii despre medicină