* * *
Am fost lacrima bucuriei și durerii
Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am gângurit cu ochii țintiți către soare,
Când am atins cu mâna o gingașă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.
Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am împărțit bucățica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre și-un câine,
Când am citit povești cu oameni buni și răi.
Am fost și lacrima durerii părinților mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Și am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viața bună,-n credința cu temei.
Am fost și lacrima durerii alor mei părinți
Când suferința mi-a cuprins trupul și anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Dar pe ei în viață nu-i pot avea, sunt sfinți!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Când cu lacrima, când cu râsul. Luăm ce actor vreți! Nicolae Bălțățeanu, am jucat cu el, mare actor, avea un umor fantastic. Chiar și în momentele de dramă. Mie mi se pare că și Sir Laurence Olivier are umor. Are un fel de a trata viața și situația de viață, cam cum o făcea Shakespeare: când cu lacrima, când cu râsul. Când cu mierea, când cu fierea. Ei! În momentul când mierea devine fiere, apare comedia. Iar momentul când lacrima este râs și râsul, lacrimă, atunci ești Timică...
Dem Rădulescu în Almanahul Cinema (1987)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu-l credeți pe poet când plânge. Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. El plânge cu lacrima lucrurilor...
Nichita Stănescu în Belgradul în Cinci Prieteni, Poetul ca și soldatul (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Din nou, noi
Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinți...
Ei au mâncat pâine,
părinților noștri le-au fost părinți.
Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit și s-au nemurit.
Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume și ce anume?
Suntem, dar ne este urât!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Nu cunosc singurătatea!
Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuși m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
- lacrimă (vezi și lăcrimare)
- Un strop de apă delicat
Pe-obraji scurgându-se umil,
Durerii mute dedicat...
Atunci când nu-i de crocodil!
Lacrima
definiție epigramatică de Virgil Cacinschi din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
și-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în brațe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguștiuc,
flori de mai și flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
și aduc spre dimineață
stropi de rai, stropi de verdeață
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheață
dacă au fugit din viață
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat și le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuți
când, pentru doi-trei bănuți,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparține
și când pruncii înțelepți
au trimis prin doi profeți
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
E secretul, patima...
Lacrima e nemurirea
celor care-și lasă firea
și se duc grăbiți la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naște ură
și nici hoți care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i liniște și pace,
nimeni ca să te provoace...
Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
și-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!
poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De s-ar preface lacrima în aburi
Îmi privesc lacrima cum ușor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristețea mă învinge?
Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preț încearcă să-mi alunge
Pe ale irișilor, largi, ferestre!
De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Și-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,
Și lumea ce va deveni, nimicuri!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima de dor
Prinde-mi, lacrima, iubite, în palme!
Închipuie-ți, sufletul meu
venit către tine, ca un suspin.
Prinde-mi, lacrima!
Oglindește-te în ea
și mângâie-ți, fața a sărbătoare!
Lacrima mea, candoare, lacrimă-floare
va limpezi astfel, fața iubirii!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de lacrimă
rustic privesc
clipele ce-au rămas agățate șirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalțat pe drumul către stele.
recompun un zâmbet și-o sărutare
scrisă albastru pe scoarța inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.
sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n așteptarea iertării.
nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.
vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.
vreau să știu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape ființa...
vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învierea lacrima iubirii
Am fost pentru câteva secunde de veșnicie,
Torță-n întunericul necuvintelor
Am fost amnar, căci am aprins vreascurile singurătății
Dar labirintul durerii și al morții te-a ascuns iar,
Stea născută din jar
Nu mai cred în hazard. Nici în mine nu cred.
Am înviat prin tine, spre a muri a doua oară, fecioară,
Pâine, vin sfânt, mir pe fruntea de ceară, iubire, cuvânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a mai dus
S-a mai dus o zi din viață,
S-a mai dus din viața mea,
Mâine fi-va dimineață,
Și ce-o fi... om mai vedea...
A fost bună, a fost tristă,
Ziua care a trecut?
Lacrima e în batistă,
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Am mâncat un colț de pâine,
Am oprit o coajă mică,
Să o dărui unui câine...
De prea bine nu mi-e frică....
Mă așteaptă somnul dulce,
Prag ce e de azi pe mâine,
Trupul merge să se culce,
Visul fi-va... dans cu zâne...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre speranță
(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)
Speranța pe care în suflet o porți
Chiar și numai de la ușă până la liftul blocului,
Acea speranță îți pune pe față mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuțitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Și sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aș putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce ușor
Se rupe în ușă,
Aș putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Și tot așa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieții din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorință se naște,
Lacrima ce nici nu știe când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai știut
Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.
poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fost ce nu ați fost
Nu o să mai fiu ce am fost să fi fost
Pierzându-mi lacrima de tuș făr rost
Totul are-n răni ascunse crud cost
De-as fi ce și voiți să vă fi fost
Pentru ce să mă schimb în acest anost
Ce ucide fila într-un petmafrost
Să vă fiu un fost ce voi nu ați fost
Dorintă turmei de fi fără vreun rost
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea de iubire
Îngenunchiați în vara de iubire
Eu visul tău; tu visul meu hoinar,
Cu lacrima șezută in privire
Cu ochii pribegi, cu suflet de amar
Privim absenți în negura uitării
Zâmbind timizi, de soarta poate crudă
Bătând tăcuți la poarta disperării
Și visători spre dragostea plăpândă.
Și țelul ce se-nalță azi în zare
E piramida verde destrămată
Ce pare ridicată din visare
De cum a fost și ce a fost odată!
O lacrimă, un zâmbet sau o floare
Când ni le-am dat au fost cu o menire
Din vise mari sau vise trecătoare
E plină lumea noastră, e lumea de iubire!
poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima, icoana iubirii
într-o zi
știu, știu vei pleca
ducând cu tine lacrima și dorul
și o bucată ruptă dintr-un suflet
ce a crezut odată
doi înseamnă noi
azi caut durerea să-mi mângâie trupul
rănit de întrebări, pășesc agonic prin spini
tristețea curge din lacrimi amare
cuvântul, odată altar
trist și întunecat se ridică la cer
icoană, e lacrima noastră
pe cer, coloană infinită de lacrimi
se zbate în drum milenar
cuvântul nostru a rămas uitat între astre
rug e durea ultimului gând
ce pot să-ți dau pe lacrima durerii
la schimb nu am
decât un trup, un suflet și un gând
imaginar și ireal
pentru un înger căzut pe pământ
atât mai am pe acest pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când trebuia să fi fost tânăr m-a îmbătrânit suferința, când trebuia să fiu frumos am fost aruncat în mizerie iar când mi-am dorit să fiu fericit în iubire am fost tradat.
Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai hui
când pleci
măcar o lacrimă să lași
în viforul din gene
ca un nimic din ce-ar fi fost
și tot ce ar putea să fie
când tac
și tac vorbind
în limba aia
tu știi mai bine
cât de adâncă e tăcerea mea
și singură
stea căzătoare
în pumnul de sare
din lacrima - cuvânt
când pleci așa
fără să spui unde te duci
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
Acasă
e seară, e târziu
se așterne înserarea
mai curge trăirea, se scurge visarea
în patima trupului și lacrima sărutului
am așezat un gând
gingaș și jucăuș
o clipă de trăire
abisul etern al iubirii
în spirit, în univers
o căutare a unui vis
nescris, neînceput
ochii tăi azi s-au închis,
curgeau tăcute razele de soare
pe trupul căzut pe caldarâm
tu ai plecat pe altă cale
spre cer, spre paradis
aștern pe scoarța uscată de durere
povești despre iubire,
povești de drag și de demult
tu ai plecat spre nemurire
deschide ochii să privești
azi viața și lumina
tu din iubire ai fost creată
și ai plecat pe stropii ei spre cer
în pași de dor
amarnic dor, de tine, ne va fi
ne-ai părăsit femeie într-o zi
când nuferii înfloreau pe lac
lăsând tăcerea clipelor să cadă peste noi
pe cer azi curcubeul te așteaptă
și visul tău se va împlini
în verdele crud al ierbii cosite în crâng,
acasă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atins de duhul sfânt
A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.
A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.
Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.
Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.
Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.
În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!