Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni... vers

Ce mult mi-aş vrea, mai mult decât orice,
Să ştiu c-o să mă ştiu ştiut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... niţel.

... În viaţă nu se ştie de orişicare şters,
Dar cel puţin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aş fi trecut odată în pas de mers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atrofieri de-un cânt de lebădă

Mi-e frică să mai nasc, că şi condamn la moarte
şi să aud, am teamă, că sunt multele... cerinţe,
iar mână ţin la ochi, urât să nu deşarte
şi-mi pun mănuşi s-am simţ, atrofiind silinţe
de atingeri, rău murdare... doar gust îmi stă pe limbă,
amar de atâtea frici, ce viaţa mi le plimbă.

Stupid, tot se termină de abia înspre jumătate,
peste, doar fiind un fel de extins, în privilegiu,
de-o întoarcere, din nou, la iar singurătate...
cum portativ de note; "do"-i cap... sfârşit, solfegiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern sacrificiu

Mi-am pus în gând ce-aş vrea în pat, la masă
Şi-am condamnat deja, în avansul morţii;
O rupere de rădăcină, o sacrificare sorţii
Şi altuia i-am luat ce-avea... frumoasă.

Orice decis de-un vrut, de-un pas, e o sentinţă
În lumea naşterii precare; e un fir
De pensulă-n tabloul firilor, pictat dorinţă...
La rându-i se trecând ca o privire de-un Zefir.

Ce ideal ar fi ca-n egoista hotărâre
Pentru volupt sau doar un minim de peren
Reflecţia să treacă dincolo de aparent; că o omorâre
E-n spatele la tot... Doar un sacrificat etern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Am ca o pată de lumină când inspir
Şi parcă aş tremura voalat sub stern, în piept,
Când gând mi-ntoarce poza, elixir
De ochii tăi ce m-au privit şi aştept.

Se tot repetă, ca un film pe disc defect,
Că de privesc, oricum nu văd nimic în jur;
Doar tu, un cântec premiat recent, select
Şi-l fredonez la nesfârşit reluat, retur.

Stau cum drogatul fără doză, gând crispat,
Să nu se piardă ochi, luciul de brun-cristal,
Colat pe scoarţa-n trunchiul aplecat,
Din pom ce sunt... amarul de-un migdal.

Înviu, de auz, la pală de vocală,
Ce-mi face inima să spargă colivie;
Că nu mă vrea, nu se mai vrea vasală
De nu ţi-o dau, nu ţi se închină ţie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminaţi, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu şi la noi.

Drum de stele şi becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine şi dulci, într-un misterios întuneric.

Şi copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitaţii tei şi părăsiţii mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată şi lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înţelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce linişte este într-o lume adormită,
Vântul mă loveşte tăios ca realitate,
Neştiutor şi firav la fel ca libertatea.

Şi crengi cu umbre dansează jucăuşe,
Stele şi luna ţin cerul sub cătuşe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu şi rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte şi doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eşec în spate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup şi minte de-un popor

Drumuri de munte mă petrec cu Calistrat Hogaş,
Drumeţ de fel, îs un alt de Panait Istrati.
Cuza de neam m-a adunat, cu chip de ostaş
Şi pieptu-am coastele, ce-s pianul de-un Lipatti.

Am vocea răsunând poveşti de Sadoveanu,
Copil de noapte bună... amintiri de-un Creangă.
Eminovici am stea, luceafăr mi-e aleanu'
Şi cu Coşbuc mă-ntâlnesc o seară-n deal, tristul să-mi şteargă.

Mă ispiteşte spiritismul de-un castel Haşdeu
Şi mă încânt s-ascult radiofonic Irimescu,
Recent pierdut... şi Ionesco e-un de-al meu, deşi-i evreu
Şi nu-s absurd că merg pe lângă boi, cu Grigorescu.

Ah, cât de mulţi mă simt, un infinit Brâncuşi
Cu care am lăcaş poarta de-un sărut... Am zbor cu Coandă,
Planând cu Vlaicu spre Băneşti printre cei duşi
Şi peste tot şi toate am Regele Mihai... Ioane, tu, Smarandă!

Visez, cu toţi alături, să-mi fac ţara o cinste; o Germanie, o Americă, o Olandă...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să-mi spui, ca-n ultima instanţă,
Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine,
C-am martori mulţi să îţi câştig creanţă
Să crezi ce-ţi zic; ce mult ţin eu la tine.

M-am dus să mângâi chipuri pe altare
Şi m-am pierdut cu mintea sărutându-i,
Visând mistificat pe tine, arătare
Ca o fecioară, suflet implorându-i.

Stau prosternat în lenea inerţiei,
Privind alei, neştiuţi trecători,
Să nu te pierd de apari, cum pierderea avuţiei
Când crezi c-o ai, la fel, de atâtea ori.

Opresc femei ce-ţi seamănă pe stradă
Şi explodez la zgomotul de paşi,
Când step pe lespezi sună-n serenade...
Cum mersul ce-ai când vii, sau când mă laşi.

Îmi pun în tâmple glasul cu al tău ton
Şi mi-l mixez în şoapte auzite,
Ce întorc mereu cum disc de-un gramofon...
Sunt pâlnie, mă umplu, îs "tu" ispite.

Îmi curg vederi, pe închis, deschise pleoape...
Stau răsturnat pe ovalul din retină
Crucificat, până ce lacrimi, ape
M-arunci, să pic şi nu am nicio vină.

Te strâng în aşternut, miros de pernă
Şi adorm drogat de-un iz împarfumat,
Pierdut subit... şi-am corpul o cavernă,
S-aştept să-mi umpli timp, însingurat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aş vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este şi-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aş vrea să fiu şi-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aş fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înşiruit cuvinte
Aşa cum ştiu, un amator
De scris, de viaţă, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!