Olarul pune toarta la urcior acolo unde vrea el.
proverbe armenești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Olarul pune toarta unde îi vine.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru un urcior de zară pune pisica în fiară.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Acolo unde mintea nu e încolțită de frică și poți să-ți ții capul sus,
Acolo unde cunoașterea e liberă pentru toți,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereții înguști ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduința neobosită își întinde brațele spre perfecțiune,
Acolo unde izvorul clar al rațiunii nu și-a pierdut calea în nisipul mohorât al deșertului obișnuințelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăși în tot mai larga gândire și acțiune,
Acolo în Raiul libertății, o, Tată, acolo să se trezească țara mea!
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Acolo unde-s ʼnalți stejari
Și cât stejarii ʼnalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;
Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;
Și unde dorul de moșie
Întotdeauna drept a stat
Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;
Acolo este țara mea,
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
Acolo unde întâlnești
Cât ține țara-n lung și-n lat
Bătrâne urme vitejești
Și osul celor ce-au luptat;
Și unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulțime de oștiri dușmane,
Ce cu robia ne-au cercat;
Acolo este țara mea
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
poezie de Ioan Nenițescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea ploii de pe urmă
tristețea este-n lume o frecvență joasă
acolo unde demoni infernul îl ocupă
acolo unde cerul se vede doar prin lupă
unde drumul e pavat cu smoală grunzoasă.
îngroapă speranțe în structuri de iad
de unde urcușul este foarte greu
cu prăpăstii abisale unde îngerii cad
acolo unde plânge preabunul Dumnezeu.
dar vine o ploaie liniștitoare, rece
codri de gânduri îi spală de viermiș
peste vise colmatate-n matcă trece
și-n tropote dansează pe acoperiș.
pe arborele vieții cu strămoșii petrece
nimeni nu se pune în calea ei pieziș.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde punctele tari se întâlnesc cu oportunitățile, le putem pune în practică pe acestea din urmă. Acolo unde punctele slabe se întâlnesc cu pericolele, e o nevoie acută de acțiune.
citat din Raimond Gatter
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo
Acolo unde timpu'-mi bate!
Acolo timpu'-i nemurire!
Ești Tu fără cuvinte,
Sunt Eu prin cele sfinte!
Acolo unde mi-ești blestem,
Eu.. tot...., tot te mai chem!
Tu...., tot....!
Tot un blestem!
Acolo unde.....!
Nu mai am cuvinte,
Tu....!
Tu fără cuvinte!
Acolo unde Tu ai tăcut,
Un timp ai înghețat!!
Și... ți-ai ales...
Acolo....!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există singurătate
Nu există singurătate acolo unde un om
sapă sau fluieră sau își spală mâinile.
Nu există singurătate acolo unde un arbor
își clatină frunzele. Acolo unde o albină
găsește o floare și se oprește,
acolo unde un pârâu oglindește o stea,
acolo unde - cu buze sfinte ținându-se de pieptul
mamei sale -
doarme un prunc, nu există singurătate.
poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu nu pune oamenii acolo unde le este locul, îi lasă să lupte pentru a ajunge acolo. Succesul se descoperă cu trudă și fericirea cu lacrimi.
aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Am crezut că dragostea te trece în celălalt. Dar te trece acolo unde vrea el, unde vrea ea, în închipuirea lui, în nălucirile ei.
Mircea Eliade în Isabel și apele diavolului
Adăugat de adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
* * *
Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.
Deoarece:
Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!
poezie celebră de Sfântul Francisc de Assisi
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Acolo unde Dumnezeu
Când veșnicia-și pune salba,
De aur pur și de safire,
Bat clopotele dinspre Alba,
A libertate și a unire.
Cu mic, cu mare... vin românii,
Acolo, unde Dumnezeu,
Ne-a hărăzit... a fi... stăpânii
Destinului... instantaneu.
Sămânța noastră... de milenii
A dat prezentului un rost,
De sărbătoare... și vecernii,
Raiul acesta... e... al nost.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde...
Acolo unde soarele
sărută întâi pământul,
Acolo-mi sunt izvoarele,
acolo îmi port veșmântul.
Acolo ochii i-am deschis
și am rostit cuvântul mamă.
Acolo brațe am întins,
spre tine, dulce mamă.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde ești...?
sunt aici...
unde privirea ta îmi urmărește gestul
unde respirația ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmărește pașii
și acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viață...
unde ești tu iubita mea...
pretutindeni....
poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă grăbiți să puneți punct acolo unde inima pune virgulă!
aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Posteritatea îl va pune pe cel mai înalt raft al Istoriei, acolo unde nimeni nu șterge praful.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să mă uit
Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aș vrea,
Să mă uit aș vrea în brațele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.
Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape și ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aș vrea să mă pierd, a murit Primăvara!
Ah, a murit Primăvara, aș vrea să mă uit roșu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneșe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aș vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aș vrea!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!