Călătoria prin viață nu este ca o plimbare liniștită în parc. Nu are niciun sens să te aștepți la asta și nici să îți dorești asta. Dacă ai o astfel de așteptare, vei fi frecvent dezamăgit sau frustrat, iar dacă îți dorești să fie totul lin și fără niciun fel de întâmplări neprevăzute nu vei putea să descoperi cât de puternic ești de fapt. Viața este o aventură. Are suișuri și coborâșuri, momente fericite și greutăți care îți sunt date să te întărească și să te facă să te descoperi cu toate valențele tale. Cu siguranță greutățile nu apar în viața ta ca să te transforme într-o victimă, ci într-un învingător - asta dacă te mobilizezi să le depășești și nu le permiți să te definească. Poate ai observat și tu faptul că atunci când ai trecut prima dată printr-o greutate, te-ai speriat și ai suprareacționat. Apoi ai depășit-o, iar data viitoare când ai întâlnit ceva similar erai deja mult mai bine pregătit să îi faci față. Acesta este rolul problemelor din viața ta - să te facă mai puternic și mai bine pregătit pentru tot ceea ce va urma. Să depășești cu succes greutățile și să știi să te bucuri cu adevărat de momentele frumoase - acesta este dezideratul unui învingător.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre victorie
- citate despre succes
- citate despre sperieturi
- citate despre siguranță
- citate despre plimbare
- citate despre parcuri
- citate despre greutate
- citate despre frumusețe
Citate similare
Nu poți să ai o viață frumoasă atunci când gândurile tale sunt negative. Nu poți să ai succes atunci când nu ai încredere în tine că poți și că meriți asta. Nu poți să fii un învingător cu o mentalitate de victimă. Dacă tu nu crezi în tine, dacă nu crezi că poți și că vei reuși să-ți creezi viața pe care ți-o dorești, cum de mai aștepți vreun "miracol" ca viața ta să se schimbe? Succesul și reușita se construiesc pas cu pas. Primul pas este să-ți dorești, al doilea este să ai încredere în tine și în puterea ta de a-ți realiza visurile, al treilea este să acționezi și al patrulea este să fii perseverent în a-ți urmări obiectivele. Gândește pozitiv, focusează-ți atenția și energia pe ceea ce-ți dorești și acționează. Așa apar miracolele în viața ta!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre încredere, citate despre visare, citate despre schimbare, citate despre perseverență sau citate despre gânduri
Relații conflictuale, situații neplăcute care tind să se repete, "ghinioane", suferință... Te-ai gândit vreodată că poate nu ceilalți sau viața sunt de vină pentru ceea ce trăiești tu, ci că tu - prin gândurile, comportamentele, atitudinile și alegerile tale - ești cauza tuturor întâmplărilor din viața ta? Pe cât de ușor este să dai vina pe alții, pe atât de inutil este să faci asta. Problemele cu care te confrunți sunt o modalitate prin care viața încearcă să te facă să conștientizezi că nu faci bine ceva, că este necesar să schimbi ceva la felul în care gândești, trăiești, alegi și acționezi. Lecțiile au tendința să se repete până le înveți. Odată învățate acele lecții, evoluezi și mergi mai departe. Dacă simți ca te învârti cumva în cerc, că istoria se tot repetă, ar fi benefic să analizezi care este contribuția ta la situațiile cu care te confrunți în viața ta. Conștientizare, asumare și apoi schimbarea care pornește din interior - aceasta este calea prin care poți să depășești problemele. Lupta cu ceilalți sau cu viața nu îți vor aduce liniștea interioară și înțelepciunea pe care, cu siguranță, le meriți și le dorești.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre învățătură, citate despre vinovăție, citate despre lecții, citate despre înțelepciune, citate despre învinovățire, citate despre suferință sau lecții de engleză
Este normal ca uneori să cazi, să pierzi sau să greșești. Așa este viața uneori. Este normal ca din când în când să fii trist sau supărat, să te doară sau să suferi. Viața este presărată cu tot felul de evenimente și vei trece prin tot felul de stări emoționale. Însă, dacă ai căzut, ridică-te. Dacă ai pierdut, învață să fii mai bun data viitoare. Dacă ai greșit, devino mai înțelept. Nu este normal să lași momentele neplăcute să te definească. Nu este normal să hrănești disperarea, drama, furia, ura, dorința de răzbunare și să le permiți să îți controleze viața. Percepe tot ceea ce ți se întâmplă ca pe un prilej să te șlefuiești și să devii mai bun - ca om și în tot ceea ce faci. Perfecțiunea nu există, însă asta nu trebuie să ne împiedice să tindem către ea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli, citate despre tristețe, citate despre supărare, citate despre perfecțiune, citate despre furie sau citate despre existență
Pasivitatea și lipsa de acțiune îți hrănesc frica, iar proactivitatea și acțiunea îți hrănesc curajul. Cu cât mai mult amâni, cu cât mai mult te afunzi în zona ta de confort, cu fiecare zi ce trece te simți din ce în ce mai lipsit de putere. În plus, oricât de mult te-ai lupta ca să împiedici schimbarea ea se petrece oricum, cu sau fără voia ta, iar dacă tu ești paralizat de fricile tale și te simți lipsit de putere, orice schimbare ți se va părea copleșitoare și greu de gestionat. Însă, atunci când tu cel care provoacă schimbarea, când ai curaj și acționezi, îți construiești pas cu pas încredere în tine, conștientizezi și simți câte resurse interioare ai și nimic nu ți se mai pare greu sau de netrecut. Atunci când știi că prin acțiunile tale poți să obții orice de la viață, că există cel puțin o soluție la orice problemă și că rezolvarea oricărei situații depinde de tine, niciun obstacol al vieții nu mai este de netrecut. Înveți în timp că greutățile îți sunt date ca să te întărească, ca să devii și mai puternic și mai înțelept, altfel percepi obstacolele ca pe niște oportunități. Frică și pasivitate versus curaj și acțiune. Tu alegi cum dorești să-ți trăiești viața!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre obstacole, citate despre curaj sau citate despre timp
La un moment dat în viață ai de-a face cu diverse situații dificile. Cu toții avem parte de astfel de situații, însă dacă ești pregătit vei trece mai ușor peste și nu te vei afunda și mai tare în suferință. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ți dorești ca lucrurile să fi fost altfel și sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăți de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situația în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acționăm. Fii realist și privește viața așa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îți vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluții pentru a trece peste situația în care ești. Până la urmă viața nu este făcută doar din momente fericite, curcubee și vată de zahăr, situațiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înțelept. Iar data viitoare când viața nu este roz, fă un pas înapoi, înțelege că face parte din procesul evoluției tale și cere mai mult, că doar poți. Nu poți fi doborît așa ușor. Viața este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ți faci provizii vara ca să poți trece peste iarnă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zahăr, citate despre roz, citate despre plâns sau citate despre iarnă
Normal că te îndoiești de tine dacă nu îți dai voie să fii tu însuți, adică autentic - exact așa cum simți că ești. Oricât de "perfectă" îți dorești să fie sau crezi că este masca ta, tu știi că de fapt acea masca nu ești tu. Și asta te face să nu ai încredere în tine, poate îți este teamă că vei fi descoperit, poate nu știi tot timpul cum să reacționezi în acord cu rolul pe care pretinzi că îl joci. Însă când îți asumi propria ta autenticitate, gândurile, atitudinile și reacțiile tale vin de la sine. Fără să te mai prefaci, fără să te îndoiești dacă e bine sau nu, fără să simți că minți sau că ești acceptat doar pentru că joci un rol. Fii tu însuți și ai încredere în frumusețea autenticității tale!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre măști, citate despre minciună sau citate despre dorințe
Există o persoană pe lumea asta care deține controlul asupra ta, care te poate face să suferi sau să fii fericit, care hotărăște dacă te simți slab sau puternic, dacă ești o victimă neajutorată sau un învingător, care are grijă de tine - de sănătatea ta psihică, fizică și spirituală sau, din contră, care te îmbolnăvește, care decide dacă îți trăiești viața visurilor tale sau ești pur și simplu purtat prin existență ca o frunză în bătaia vântului. Știi cine este acea persoană? TU.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre sănătate, citate despre frunze, citate despre fericire sau citate despre boală
Oamenii se transformă. Viața este într-o continuă schimbare. Nu mai ești cel de acum 10 ani și nici viața ta nu mai arată la fel. Observă asta și nu mai permite să rămâi blocat în ceea ce credeai că știi despre tine și despre viață. Nostalgiile sau regretele legate de trecut sunt modalități prin care încerci să recreezi în prezent lucruri care nu mai există. Nu confunda loialitatea cu rigiditatea și incapacitatea de adaptare. Nu te agăța de trecut. Cu 10 ani în urmă poate nu îți imaginai că tu vei fi așa cum ești astăzi. Acum ai o altă viață. Fie pentru că ți-ai creat-o pe măsura visurilor tale, fie pentru că te-ai lăsat purtat de ceea ce ți s-a întâmplat. Oricum ar fi, tu ești altul astăzi. Acceptă asta și bucură-te de toată călătoria pe care ai făcut-o până acum și fii deschis la tot ceea ce urmează să trăiești. Trecutul este o lecție, prezentul este o oportunitate, iar viitorul este scenariul pe care îl creezi. Cu lecțiile însușite, încredere în tine și flexibilitate. Cel din trecut nu poate să îți creeze viitorul, ci doar tu cel de azi, poți să fii arhitectul viitorului din visurile tale. Fii deschis, atent, flexibil și adaptează-te... pentru a-ți transforma visurile în realitate.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prezent, citate despre viitor sau citate despre realitate
Orice schimbare din viața ta presupune mai întâi o schimbare la nivel de credințe. Ai nevoie să accepți acele gânduri noi care te îndeamnă să acționezi. Însă dacă tu îți găsești scuze, justificări și motivații prin care îți susții situația actuală, nimic nu se va schimba, ci te vei adânci din în ce în ce mai mult în conflictul interior în care te afli deja. O parte din tine își dorește schimbarea, însă cealaltă parte te menține pe loc. Dacă a apărut dorința de schimbare, înseamnă că asta este ceea ce-ți dorești de fapt. Din momentul în care îți dorești altceva, negarea schimbării și străduința de a-ți găsi noi argumente prin care să stai în situația ta actuală te îndepărtează de liniștea interioară. Iar mai devreme sau mai târziu, asta duce la depresie.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre motivație
Îți găsești scuze sau justificări, te victimizezi pentru că nu obții ceea ce îți dorești, stai cu mâinile în sân, devii frustrat și nefericit. Asta se întâmplă atunci când îți lași viața și visurile în mâinile altor oameni sau circumstanțe. Un învingător nu gândește niciodată așa. El își fixează obiective și le atinge. Dă la o parte toate obstacolele și nu se împiedică de factori din exterior, cum ar fi voința altora sau alte conjuncturi asupra cărora nu are de fapt niciun control. Tu ești singurul responsabil de felul în care alegi să trăiești. Împlinit, cu visuri și obiective îndeplinite sau cu limitări, frustrare și blazare. Ai un vis? Îndeplinește-l. Da, de unul singur, fără să te bazezi sau să depinzi de nimeni. Eu știu că poți... tu ce crezi?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate, citate despre nefericire, citate despre mâini sau citate despre devenire
Neîncrederea în tine, neîncrederea în șansele tale, îndoiala că vei reuși în ceea ce îți propui, sunt cele care îți distrug, de fapt, visele. Dacă alegi să acționezi, vei avea succes sau poate nu vei reuși să faci ceea ce îți propui din prima încercare. Însă, deja, șansele tale au crescut ca să obții ceea ce îți dorești, iar dintr-un eșec vei învăța ce nu merge și vei căuta soluții alternative ca să-ți îndeplinești visele. Odată pornit la drum și având în minte hotărârea fermă să nu renunți, vei transforma orice «eșec» într-o oportunitate de a învăța cum să mergi mai departe... iar fiecare pas te va apropia și mai mult de obiectivul tău. Pășește cu încredere pe calea viselor tale și înlătură pas cu pas obstacolele pe care le întâlnești în cale... vei reuși cu siguranță! P. S. Îți reamintesc cuvintele lui Thomas Edison...» "Nu am dat greș. Pur și simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcționează."
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre neîncredere, citate despre idei sau citate despre eșec
Să stai și să înduri situații sau relații care îți fac rău înseamnă lașitate, neasumare, lipsă de respect și prețuire de sine. Dacă te-ai iubi și te-ai respecta ca ființă, nu ai tolera o viață în care să le permiți altora să te trateze cu lipsă de considerație, să te abuzeze psihic sau fizic, să te transforme într-o victimă sau să se folosească de tine și de pasivitatea ta. Sacrificiul tău și compromisul în care alegi să trăiești nu sunt simboluri ale virtuții tale, ci ale lipsei tale de curaj și demnitate. Respectă-te, trasează-ți limite și granițe sănătoase, ieși din situații și relații toxice și caută să te bucuri de viață. Asta este o atitudine demnă de respect și acesta ar fi normal să fie dezideratul oricărei ființe umane.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre simbolistică
- citate despre sacrificiu
- citate despre respect
- citate despre limite
- citate despre lașitate
- citate despre iubire
- citate despre graniță
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Frica de eșec este un factor care îți limitează foarte mult libertatea. Nu îți dai voie să riști, să îndrăznești să ieși din zona de confort, să îți urmezi visurile. Mai bine stai cuminte în banca ta, te mulțumești cu puțin și așa îți imaginezi că ești în "siguranță"... cu toate ca siguranța din exteriorul tău este de multe ori iluzorie. Fără risc nu există câștig. Fără să îți dai voie să experimentezi nu vei învăța nimic nou. În viață înveți atât din reușitele tale, cât și din eșecurile sau problemele cu care te întâlnești. Toate vin cu învățăminte prețioase și toate te fac mai puternic și mai înțelept. Cu fiecare eșec pe care îl depășești ești mai bine pregătit pentru viață. Cu fiecare problemă la care îi găsești o soluție devii mai înțelept. Îndrăznește și mergi cu curaj înainte. Înlătură obstacolele din calea ta, găsește soluții la toate problemele și temerile tale, urmează-ți neabătut visurile. Nu există eșec, ci doar oportunități de a învăța și nu există probleme fără cel putin o soluție. Folosește-ți mintea în mod constructiv!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire
Dacă nu gândești ca ceilalți, asta nu înseamnă că gândești "greșit". Poate ei se înșeală, chiar dacă sunt majoritatea, iar tu ai dreptate. Dacă nu îți plac aceleași lucruri care îi încântă pe alții, asta nu înseamnă că este ceva neregulă cu tine. Dacă alții nu îți oferă validare sau confirmări, asta nu înseamnă că nu faci bine ceea ce faci. Ești diferit, autentic, original și asta este tot ceea ce contează. Caută-ți întotdeauna calea și adevărul proprii pentru că ele te vor face fericit, indiferent de opinia altora. Atât timp cât nu încalci libertatea celorlalți, fii așa cum simți!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ursula Yvonne Sandner despre timp, citate despre libertate, citate de Ursula Yvonne Sandner despre libertate, citate de Ursula Yvonne Sandner despre fericire, citate despre dreptate, citate despre ceea ce contează, citate despre adevăr sau citate de Ursula Yvonne Sandner despre adevăr
Când în sfârșit am ajuns la ceva ce individul spunea că ar vrea să facă, eu îi spun: "Fă acel lucru și uită de bani!" Dacă spui că a face bani este cel mai important lucru, îți vei petrece viața irosindu-ți complet timpul. Vei face lucruri care nu îți plac ca să poți să continui să trăiești, și asta înseamnă să continui să faci lucruri care nu îți plac, ceea ce este o prostie. Mai bine să ai o viață scurtă care este plină de lucrurile pe care dorești să le faci decât o viață lungă petrecută într-un mod mizerabil...
citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alan Watts despre viață, citate despre superlative, citate de Alan Watts despre superlative, citate despre sfârșit, citate despre prostie sau citate despre bani
Felul în care alegi să reacționezi la ceea ce ți se întâmplă influențează foarte mult calitatea vieții tale. Viața fiecăruia dintre noi este presărată atât cu suișuri cât și cu coborâșuri, cu momente senine și clipe întunecate, iar felul în care treci prin toate acestea îți determină puterea ta interioară. Viața ta este oglinda atitudinii și mentalității tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre calități sau citate despre calitate
Când nu știi cât valorezi, aștepți ca alții să te valorizeze. Când nu te iubești, aștepți ca alții să te iubească. Când nu știi să dai un sens vieții tale, aștepți ca alții să îți ofere o direcție. Când renunți la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îți vor dicta cum să trăiești. Când nu îți asumi responsabilitatea vieții tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecința acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri și sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuți, trăiești o viață la voia întâmplării și în funcție de nevoile, așteptările și dorințele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuți și de la viața ta? Îmi imaginez ca nu... Și atunci, ce mai aștepți? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubește-te, prețuiește-te, crede în tine, fii autonom și independent, fă-ți un plan de viață și urmează-l pas cu pas. Viața ta îți aparține! Trăiește conștient!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre independență sau citate despre imaginație
Suferința nu durează decât atât cât o întreții tu, cu gândurile tale. Când decizi că nu mai vrei să suferi, ci închei acel capitol și îți extragi învățămintele necesare, devii mai înțelept. Asta este calea prin care omul evoluează, devine din ce în ce mai pregătit pentru tot ceea ce are viața să îi ofere și astfel, drumul îi va fi din ce în ce mai lin. Unii oameni aleg să permită suferinței să îi transforme în victime fără speranță, oameni care se definesc prin suferința pe care și-o autoinduc, dar care, trăind așa, nu evoluează. Evoluție, stagnare sau chiar regres - tu alegi cum să te raportezi la suferință și la ce poate ea să aducă în viața ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre evoluție
Te simți deprimat sau copleșit de greutățile vieții doar atunci când stai și le contempli, fără să acționezi. Însă, dacă începi să le iei pe rând și să rezolvi pas cu pas toate problemele pe care le ai, descoperi că ai atât puterea cât și capacitatea de a le depăși. Nu poți să fii conștient de puterea ta interioară decât atunci când acționezi și îți creezi viața pe care ți-o dorești.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre depășire
Viața ta îți aparține. Ea nu este nici a părinților tăi, nici a prietenilor tăi, nici a partenerului tău. Este doar a ta și ai dreptul să faci exact ceea ce îți dorești cu ea. Fără compromisuri, fără să te simți vinovat, fără justificări sau scuze. Nu le permite altora să îți dicteze ce să faci sau cum să trăiești pentru că atunci tu nu îți trăiești propria ta viață, ci pe a lor. Renunți la tine, la autenticitatea ta și devii o păpușă cu sfori atașate de care poate oricine să tragă în ce direcție își dorește. Pentru asta ai venit tu pe lume - să fii doar o marionetă fără personalitate și conștiință proprie? Trăiește exact așa cum îți dorești și nu te teme că rămâi singur. Poate îi vei pierde pe acei oameni care nu-și doreau altceva de la tine decât să le satisfaci interesele egoiste, însă vei întâlni cu siguranță alți oameni, conștienți și asumați, care trăiesc liber și știu să se bucure de viață.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatrul de păpuși, citate despre păpuși, citate despre prietenie sau citate despre conștiință