Impostura nulității "umane"
Avem o rasă în curs rapid de dispariție...
E omul, tocmai el -suprem în lanțul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiție
Să-și nege naturalul... "Selecția, e utopic!"!?
E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăța,
Ori și mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă și, să triumfe ea!?
Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejați se adună-n mulțimi... ce se aleg?!
S-a inventat școlitul, mecena și discipoli,
Dar s-a pierdut esența, tot multu' a câștigat
Pronând silința, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puțini, atipici... însemnul de ratat!?
Nu vârful, nu elita, nu ele aleg drum,
Căi de urmat din știință, din inedit, talent.
Sunt snobii, de bun-simț, un demodat acum...
La modă-s hoți, parșivii, plagiator dement!?
Handicapatul, biet, nu își asumă soartă
Să-și pună mintea-n trup, să-și adapteze vis...
Dizgrațios își întinde defect, lenea deșartă
Pe străzi, ca să cerșească... incitând "interzis!"!
Tupeul, violența, instinctul animalic,
Sunt multele atuuri de pilde, reușite.
Pedepsele-s virtuți, instinctul canibalic
Nu sunt oprobiul public, sunt promovat... dorite!?
Democrația-i falsă, având singur criteriu
Că multul, el, domină, nu calitatea-n sine
Și, dăm, inerți, crezanță nedreptului imperiu
Creat cu bună-știință, că răul... e un bine?!?
E totu-n fond o lipsă, de-a face iarăși plinul,
A se repune-n coșul valorilor umane,
Plusul câștig de-o lume de-ași râuri destinul
Cu iscusința-n dar... divin să-ndrume vane!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Perimabili organici
De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl meu
De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicționar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?
Îl am în minte, drept, semeț;
Avea o alură de stăpân,
Esența, la superlativ, de bun...
Era timid și îndrăzneț.
Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învățat...
Fructu-i sunt la maturitate.
Îl mai iubesc și-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.
Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simț la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansul
Firu' își trage din fusu' existenței de sine,
De-a fi... cum șurubu' în filet de mișcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.
Și piatra în statuie mișcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Și, păsări 'și dansează în penaj curcubeul.
E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-și lase perpetuu gamet, moștenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.
Doar omul, își face din dans o plăcere
Să-și unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.
E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.
E anticul artei, din corp doar făcut
Așa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mișcării să-și spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.
E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisire
Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neștiind
umbrind
de un sfumato
antecreații cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârșii-n Sant-Angello
și orișicum
nu aveam cum?!...
Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
și niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.
Dar sunt cu siguranță mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferență de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Codul "noi"
Cu cât perfid clădim zisa "societate"
Din zoaiele murdare de creiere sărite
Din fixul de-un normal, trădat pentru ispite...
Ce unii le-au drept hrană pentr-o "întâietate"!?
Ni s-au creat iluzii din timp c-așa se face,
Că n-are sens o lume de nu va fi "politic"...
În care nu-s deștepți, meseriași... E atipic,
Făcut de hâde găști, "partidele" rapace.
Și și-au creat o horă de false antagonii;
Să creadă orice prost că lupta e-un câștig!?
Nu pierdere de timp, de energii!... Un covrig,
Din care mușcă roată... Că-i joc de golănii!
Și-au creat propriul "Stat", ca ei nimic să facă;
Să flecărească doar și alții să muncească!
Ei doar să încurce lume, iar ea -de-i să greșească-
Să dea tot ei porunci; "legile"... să desfacă!?
Și legile nu-s oable, pe orice înțeles!
E-un cod nedescifrat, din încâlcitul vrut,
Ca om de rând anost, cu munca doar de scut,
Să n-aibă apărare... Că altu-i interes!
Și s-a născut o lume parșiv "sofisticată",
În care cel ce "face", să dea pentru "ai lui"!?...
Pe leneși, hoți, să țină!? "Să-și pună pofta în cui!"
Cu noduri, înnodate... Și nodu-s ceilalți, ceată!
E totuși cifrul simplu de ne învățăm deștepții
Să fim de-acum, să rupem firul, să-l facem laț;
Să nu mai dăm, nici cereri să facem... numai braț
Să folosim la muncă! S-avem "noi", înțelepții!
Să tăiem rău demultul de când e, rădăcină,
Să nu mai plătim dări, singuri s-avem servicii;
Din calfe, din discipoli, din meșteri... Sacrificii
Să ni le facem "nouă"... Căci cifrul... e lumină!
Să punem hoți la treabă și leneși, guralivii,
Iar de nu vor, să piară... Doar s-ajutăm firavii;
Neputincioși, copii! Să ne apărăm ca bravii...
Ce-am fost la începuturi... Să fim "noi", exclusivii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profesie inutilă
Câți ani, privări, lectură, studiu, multe memorări
Sunt un câștig visat sau pierdere asiduu asumată
Dintr-un imbold interior -puțin indus spre noi cărări-
Ce-ar face viața o oază diafană, mai puțin ingrată?
Și cât confort se pregătește-n sârg cu aulele pline
Către o lume așteptând avidă de-o securitate
Să-și satisfacă, în recompensă tot ce-și vrea mai bine
Cu știință acumulată greu se delivrând cu tot, integritate?
Primordial ar fi atunci să trăim toți printre axiome,
Ca tot ce este -am vrea să fie sau nefast ne dirijează-
Să-și aibă specialiști de drum, nu impostori de dogme;
"Poli" pedanți cu "tic"uri cuvântând... și ce nu profesează!
Ne consumăm din liniște, energie, speranțele avute,
Într-un straniu sofism derezonabil... un cert vinovat
Când preferăm minți diabolice, moralului necunoscute,
Infatuate-n neștiutul etalat și bășcălia-n găști... "Parti" zănat!?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trucurile cafenelei... "literare"
Încerc să fac o caldă analiză
La o ceașcă rece de cafea
Stând în picioare,
Căci la mese nu e loc...
Și mi-a luat timp să intru-n priză
Să fiu și eu așișderea,
Să-mi iau un aer oarecare;
Să pot, de alții să-mi bat joc.
Presupunând că ești un stoic
Și nu renunți din prima zi
La un melanj de bun venit
-Ce e-un amestec de capcană
Printr-un limbaj din mezozoic
Cu scop precis de-a se hlizi-
Vei fi-n final tot "neprimit"...
La farfuria cu tocană.
Că-n fond nu-i loc de-arome fine,
Nu e cafeaua elixirul,
Nici limba nu e elevată,
Ideile sunt puerile...
E-o cloacă ce se întreține
-Cu blăblăieli de nu-și știu firul-
De poezie neritmată
Și comentarii infantile!
În fond, zic ei, nu-i niciun bai
De stai să fi eternul prost
Sau vrei să pleci, un umilit
De scuipături pân' la refuz...
Au lumea lor, jegos alai,
Se știu cu toții pe de rost,
Tot ce le spui ești un smintit,
Nu-i înțelegi... senil mofluz.
Jignirea le e zilnic hrană
Și de răspunzi... tu îi jignești!
Te pot bloca, anunță-admin
Că ești un porc sau un măgar!?!
Îngeri, sunt ei, cu loc în strană
Și expresii hâde femeiești,
Cu parte din limbaj divin...
Cât de bun simț, ei n-au habar!
Doar ce "crează" aici e "bine",
Sunt singuri și artă și modă...
Sunt "albi"... în versuri de doi lei
Se lingușesc la... reciproc,
Clasic... e nulul de la sine,
Mesaju-i depășit, de-o vogă
De vers, ce recunosc doar ei...
E-n fond un schimb de nul, în troc!
S-adună-n clinciuri femeiești,
Dar nu de doamne, ci de țațe...
Căci de citești din comentarii
N-ai ce alege, e-un jargon
În tari senzații... în rău de mațe;
De cum răspund băieți... plugarii
Flatulentați... că sunt "garçon"?!?
Și trucul ultim este... miza!...
Căci orice scriu ei, este-o joacă;
Prea talentați, fac vers lejer...
E doar o simplă parodie...?!?
Să-i lași domol cu expertiza
Căci nicidecum nu se strofoacă,
E-o chestie de caracter...
Nici nu te-ai prins, îs o seminție!!!
În final, există o morală;
Cum poți să fii, nefiind nimic...
Să joci doar roluri ce-ți convin
În trupe bine închegate
-Învăluindu-te de fală
De-un Univers cum Teatrul Mic-
Convins de singurul destin;
D-un viitor... de minți spălate!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Near future"
Zeroul, unu, zero, zero,... unul
se repetă nerepetitiv,
în aparență, absolut fără motiv;
E cod al Cyborgului, doar ajunul.
Presimt -ce n-aveți timp să știți,
pierduți pentr-un cotidian
de-o fericire pentru ban -
că veți sfârși neisprăviți!
Sau, sunteți fondul existenței
de-a nu vă pierde în detalii
-oricum doar zeii-s imortalii-
trăind, doar că sunteți... prezenții.
Rămâne, crud, doar adevărul
ce n-așteaptă pe noi; în fond
e pentru clonele James Bond...
Urmașii noștrii, viitorul...
... Ei, vor fi cifre, datorii
de plat-a lenii și consum;
prostia, furtul, falsul drum!
Voi... impostorii!
Este-o speranță totuși;
timpul să-și cloneze,
la începuturi, doar proteze,
și-apoi roboți... de-a ne-arunca, la coșuri!?!
E unica oportunitate
de-a mai avea o prelungire;
de-am mai fi, ceva timp, o omenire...
De-a câștiga puțin... eternitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viitor... prescurtat
Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.
O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.
Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.
Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La școală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...
Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut și loc un' m-am născut;
Aștept prieteni, nimeni vine...
Am inima un plumb de clopot,
Șiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.
Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!
Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.
Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Și ochi albaștrii... o pomenire.
Sunt prea devreme pentru știință
Să mă renasc dintr-o celulă
Și chiar de-aș fi, n-aș fi conștiință...
Aș fi din mine o particulă!
Sunt resemnatul din ștafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
Ce stupidă, de neiertat, eroare
că omenirea a inventat
timpul...
și-acum moare.
Și de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul...
de ce l-am calculat?
L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere
timpul...
ce n-ar fi existat.
Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri, în materia-n periplu...
timpul
ce pleacă mai ales... nu vine.
Așa vrem noi s-avem măsură
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul...
un sfârșit de sine...
Ce oroare... lamentabilă,
definitiv irevocabilă...
Timpul...
n-are resetare!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez... laic
Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Și propriul viitor nu-l știm!
Nu cred în măști de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Și evitări sunt semn de furt!
Nu cred în false controverse
-Și, mai puțin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înțeles
De-a face "da"-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Și hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!
N-aștept și, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Și-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieții, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Și nu-l țin, returnez ce iau...
E-un pic din crezul meu, ce vreau!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E... "nu-i"!
Cum oare-o fi senzația, o zi, de-a nu mai fi?
Căci și nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc și el; neant, cui te supui!
Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanță,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanță!
N-ar fi lipsa, în minus, așa cum e, o esență
Și șir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valență?!
Și cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca și astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...
Și neantul dus, plecat, ce-l ținem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Neființa... cu eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii noului val
Copiii privesc azi părinții drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreține
Ferice; ca-nainte de finișul cu flori,
Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine.
Nu au de ce să-și ia, lumești averi, părinții,
Să-și prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-și "puie" dinții?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!
Să-și pună trup în ziduri, cum Ane de Manole
Și carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreținut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiași! La cozi... cu mâinile-n extensii!
Își tocesc minți pe bănci, prin parcuri, la terase,
Băieți și dive june, la cursul de... valută
Cerșind puținul strâns; că-s cărțile prea groase
Și costă mult căminul și bursa-i mult... scăzută!
Mai trec așa pe-acasă, să-i bucure, să-i vadă
Și stau puțin -n-au timp și celularul sună
Și lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna și peste... O arvună!
Așa-și iubesc părinții, copiii din nou val;
Se străduind să fie independenți, plecați,
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar... ideal;
Nici tot să nu se știe... să moară disperați!?...
Pe vechiul stil; "cu duhul, să moară împăcați!"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teorema speranței
De lumea s-ar sfârși-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost și n-o mai fi,
E-o dispariție... de... nume!
Cum nume și l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Și nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!
Soluția-i că "noi" și "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanți să-și pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...
PS
Norocul nostru cu un... Terente!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erecție
Orice sămânță își are vis să fie o zi cotiledon,
Să se înalțe de la sol ce e și cheie în sunet, zvon-
Și adversar, de la pământ trântit încearcă o flexie,
Să se înalțe apoi ca nou, învingător... 'n erecție!
Chiar mintea, în lenea ne simțirii ajunsă o debilă,
Se răzvrătește de-i sedată, în țipăt umple filă,
Așa că și de prostu-ar fi așa, fără reflecție,
O zi se va trezi și el c-un cap... într-o erecție!
Așa-i și-n general speranța că va fi tot mai bine
De când ne tot decidem soarta, crezând fără rușine,
Căci votu-n sine nu-i cinstit, e partizan, elecție,
Să își ajungă lingău scop; pe-a altuia... erecție!?
Ah, cât naiv am fost mereu, credeam demult răscoală,
Cum c-ar fi fost cu adevărat ni se spunea la școală-
Ca apoi să aflu că-i mai mult o jalbă, un vrut, pretenție...
Cum revoluția-i, ce-a fost, la șmecheri... o erecție!
Mă tot întreb cum alții sunt ambiții de popoare,
Sârguincioși, cinstiți și mândri mai albi, sau de culoare-
Și ce-am putea și noi, culoar, să ne luăm pentru lecție,
Poate-om fi tot la fel de exemplu; un neam... într-o erecție?!
E tot dorință, cea mai sfântă, totul de-o viață, mai presus,
Ce doar credința nu ce-a oarbă, în barba popii- ci-n Iisus,
Că-i doar un scop, fiind orișicui, cel ce-are în predilecție
Un rai cinstit și drept să fii... Înălțarea-i tot... erecție!
Sunt multe piedicile în viață, emuli, prietenii ostile
Și-s fără leac, că vinovat nu se tratează cu "pastile",
Doar singur tu... Și să nu crezi în Viagra, e tot o frecție
Și riști, sculat, să nu mai ai cui (s)pune... de-o erecție?!
Într-un final, sunt subiecte, semne de interjecție,
Ce pot sfârși nefericit erecția în... decepție!!!
Rămânând minții așa ceva, o v(l)agă de percepție...
Un acceptat, ca să nu zic... de-o prea bună intenție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot
Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparține
Controlul, rațiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deșarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune
Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Și ce-ar putea să-și dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el și el e în tot
Nimic nu-l oprește, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mișcare continuă, infinit, atracție lucidă
Și dragoste simte în toate, profundă, divină
Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noțiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toți și în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop
poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descurajare
Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!
Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!
Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curiozități exterrice
De-aș fi vizitator 'n planetă nouă
Aș avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Și pentru ce atâtea tevatură, alergări?
N-aș înțelege cum deși-s la fel
Și unii-i pedepsesc pe alții inutil
Când loc e-un singur și eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!
Mai grav, n-au toți aceleași daruri
Și le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!
Ciudat, adesea se adună-n gloate
Și scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câțiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?
Și cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt și-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Votul...
... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuți, să-și pună-n aroganță semnătura
cu deget lins de tuș, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neștiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, șef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă și el, zeamă,
lungind prostește timp de-a fi pe mâna
la nevăzuți, cum parte are și Luna,
ce tot în noapte stă... și-așa vor fi și ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mișei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiți nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... și-n fond, votanți, popor... oare noi câți suntem?"???...
... văleu, măcar s-or deștepta... barem?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!