Ceea ce nu se bazează pe adevăr, nu poate dura. Toată istoria noastră oferă un spectacol unic: noi am păstrat intacte trăsăturile rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi în graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureşul azi cedat Ungariei şi până în Timoc. Nimeni nu a izbutit să ne clintească din loc timp de 2000 de ani, nimeni nu va reuşi să ne clintească nici peste un milion de ani... Noi ne-am aşezat primii pe aceste locuri şi vom pleca cei din urmă.

Ion Antonescu în declaraţie presei din Roma
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio furtună, nicio invazie, niciun cutremur, nicio ocupaţie, nicio lovitură, oricât de dureroasă, de nimicitoare, nu a putut să-i clintească pe românii din Dacia Traiană. Nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din ea.

citat celebru din Ion Antonescu
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcarea de timp...

O să inventez o zi
a sufletului
o zi
în care
nimeni nu mai moare
acea zi va apare odată
cu răsăritul
dimineaţa
când toate îmbrăţişările
sunt sincere
moment în care
vom trece unul prin celălalt
cu acelaşi Dumnezeu
până la dezbrăcare

şi nu nu vom mai fi noi
cei care am fost...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă exact acelaşi lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile româneşti, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură şi se agită pe toate drumurile – şi nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzişurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de aşteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticile neghioabe ale muritorilor însoţesc de mii de ani chiar şi acţiunile misterioase sau manifestările uluitoare ale lui Dumnezeu Tatăl care sunt evidente pentru cei înţelepţi. Aici pe pământ, nimeni - fără excepţie - nu poate să placă la toată lumea în acelaşi timp. Nici măcar Dumnezeu nu întruneşte unanimitatea absolută în această lume. Dincolo de toate criticile, adevărul obişnuieşte să biruie întotdeauna, indiferent dacă noi vrem sau nu aceasta. Timpul, care până la urmă supune aproape totul în manifestare, face să crească în mod inevitabil valoarea operelor spirituale, frumoase, bune şi adevărate pentru că ele sunt într-un anume fel tangente cu eternitatea.

Gregorian Bivolaru în Gânduri inspirate
Adăugat de SerjSatyananda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă în şcoli este o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca indivizi şi a tot ceea ce se întâmplă la nivel global, istoric, social. Practic, relaţia victimă-agresor este o zonă a naturii umane în care încă ne scăldăm. Microcosmosul copiilor reflectă ceea ce se întâmplă în socialul din care suntem cu toţii parte. Aşa că (soluţionarea problemei - n. e.) ţine foarte mult de noi, de educaţia individuală a fiecăruia, de procesul nostru individual de creştere şi de armonizare. Trebuie să ne asumăm faptul că ceea ce vedem în exterior face parte şi din noi şi că poate generăm anumite zone, în societate sau şcoală, care nu ne plac.

citat din Anca Maftei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la o săptămâna dupa Crăciun s-a înstăpânit iarna peste lume, până la marginile zării. S-a pus cu temei să nu se mai clintească până vor incepe să bată vânturile primăverii. Cojoc gros ca în anul acesta, spun bătrânii, n-a mai avut dumneaei de ani de zile.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în România Mare

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru care ţi se întâmplă devine învăţătorul tău. Secretul este să înveţi să te aşezi la poalele propriei tale vieţi şi s-o laşi să te înveţe. Tot ceea ce ţi se întâmplă este fie o binecuvântare, care este, în acelaşi timp, o lecţie, fie o lecţie, care este, în acelaşi timp, o binecuvântare.

citat din Polly Berends
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este greşit a crede că doi oameni care privesc acelaşi ceva din acelaşi loc vor vedea mereu acelaşi lucru.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul paşilor de ani

Călătoream prin timp cu paşi de ani,
Plecând din azi şi toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de şamani,
Ca un regret din ţărmul nimănui.

Mă adânceam în timpuri de-altădată,
În ani de tinereţe, străbătând
Acelaşi drum ce se oprea îndată
La clipa cu "adorm cu tine-n gând".

Iar paşii mei, când mulţi, când mai puţini,
Te întâlneau şi se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.

Olimpul nostru-n suflete era,
Şi-l parcurgeam ţinându-ne de mână;
Privindu-te, ştiam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.

Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al paşilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăţie,
Ce străluceşte-n inimi de-artizani.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte anotimpuri

Primăvara asta va fi a noastră,
aşa cum vor fi toate celelalte anotimpuri
ce-i vor urma...

Vom împarţi marea albastră,
cer... timp... ani... şi flori...
viaţa o vom îmarţi...
Vom da pe din doua zorile...
viscolul... ninsorile...

Si ne vom împăca într-o zi cu gândul
că dacă nu ne-a hărăzit nimeni, atunci ne-am hărăzit noi
să-mpărţim primavăra... pământul...
tot curcubeul... nebunele ploi...
copacii... luna de ceară...
şi toate celelalte anotimpuri,
la doi...

poezie de Diana Georgiana Sirbu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas către revenirea la integritatea emoţională îl presupune exact faptul de a deveni conştienţi: de sine, de ceilalţi, de Univers, de conexiunea dintre noi... de tot ceea ce există, până la urmă. Dincolo de a ne vedea pe noi înşine ca fiind centrul Universului, devenim conştienţi de această matrice universală existentă, în care noi suntem doar noduri de conexiuni. Însă Întregul este format din fiecare dintre noi şi din interacţiunile pe care noi le avem unii cu alţii. Deşi făcuţi din acelaşi material, diferim prin prisma experienţelor trăite, nu doar ale noastre, ci ale întregii noastre familii. În acest proces de a deveni conştienţi, ne asumăm o scufundare în istoria noastră familială şi emoţională, care să ne ajute să ne răspundem la întrebarea pe care orice om pe drumul autodescoperirii şi-o pune: "Cine sunt eu?"

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de unul

cade pe lume umbra
unui creier gândind
şi creşte cu el deodată în noi şi în lucruri
nevoia de-a fi alţii
şi unul în acelaşi timp

fluturi albaştri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-şi privească
apa din trup se evapore până la os

mai adu-ţi aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare

dar tot ce atunci şi acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roţi de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mişcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-şi propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

zilnic ne îndeasă pe gât zoaie şi lături
învelite în auriu staniol
le este teamă să îşi păteze manşetele cu mizeria din sufletele lor
durerea şi moartea nu interesează pe nimeni
mai este încă un subiect de cancan
nu construim nimic, ardem crucea din suflet
ucidem copilul din noi şi este atât de trist
supremaţia rasei lor, creată din nimic şi din nimicuri
doar suflete urâte, doar suflete murdare
în loc de nepăsarea lor, într-o zi, vom aşeza un strop de iubire şi umilinţă pentru cei ce au plecat dintre noi
pentru copiii ce vor răsări într-o zi
Doamne, întoarce faţă către noi

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!