Omul de stâncă

Un om visa să fie iubit, a aşteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-şi cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiţi cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se căţărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morţilor timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, ştiau ceva,
astfel este şi inima ta, Krimhilda, puţini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbuşire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Aşa trăieşte poetul, din moarte în moarte, din viaţă în viaţă,
Ca astrul solar. Doar atât.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să scapi de...

Ca să scapi de...
Ca să scapi cum...
Unde se ascunde Ilie?
În camera albă a intrat un piţigoi,
urechile lui se fac aripi,
umbra mea s-a sinucis în curte,
dar eu nu am curte,
cineva spune la mulţi ani?
Unde? Când?
Anii trec ca apa, aiurezi, spune iubita,
simt un nod de piţigoi,
plâng fără sunet, fără lacrimi,
când totul pare normal, nimic nu este,
muzica sferelor este aproape.
Poţi spune aşa ceva?
Citeşte de jos în sus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nu ierta este închisoare pe viaţă.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dă drumul gândului să plece liber din această clipă şi tu vei rămâne ca simplă viaţă eternă. Aceasta este cea mai mare uşurare şi cea mai înaltă libertate. Nu există aşa ceva precum "gândul tău" sau al "meu". Oare dacă o pasăre trece pe cerul liber şi tu o vezi, vei spune că este a ta? Exact aşa trec gândurile prin spaţiul infinit şi vast al Conştiinţei. Şi totuşi, tu, ca persoană, duci tot timpul în capul tău o colivie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dă drumul gândului să plece liber din această clipă şi tu vei rămâne ca simplă viaţă eternă. Aceasta este cea mai mare uşurare şi cea mai înaltă libertate. Nu există aşa ceva precum "gândul tău" sau al "meu". Oare dacă o pasăre trece pe cerul liber şi tu o vezi, vei spune că este a ta? Exact asa trec gândurile prin spaţiul infinit şi vast al Conştiinţei. Şi totuşi tu ca persoană duci tot timpul în capul tău o colivie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clevetitorilor (Im memoriam)

Veneau cândva, erau avarii,
Veneau cândva, erau tătarii...
Azi nu vin, că sunt aici,
Foşti în vreme, venetici,
Ies pe geamuri, pe verandă
Şi vorbesc de la comandă,
Căci se îngrămădesc străinii
Mai ales în jurul pâinii
Şi înfulecă cu toţii,
Criticând mişcarea roţii. E un zeu
Dar le spunem ca la spân,
Păunescu e Român,
Must din ţară, din pământ...
E un zeu, a fost un sfânt.
Nu loviţi în el când nu e,
Astăzi el este statuie
Şi oricâtb ar lătra câinii
Nu-i vin nici cât palma mâinii,
Mânca-i-ar sahara vieţii,
Să ne ocrotim Poeţii!...

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt veşnic într-o închisoare iluzorie,
Într-un spital ciudat, fără bolnavi,
Veţi spune, poezia-i provizorie salvare,
Doamne, unde este Celălalt?
De sus cad bivoli mari de gheaţă,
Trăim o moarte, mai trăim o viaţă?
Iar lacrima aduce şi lumină?
De unde, oare, din fiinţa mea infimă?
BMM

Gerladine
Privim apocalipsul sau apocalipsa,
Este o lipsă de ocupaţie, Balzac fie sănătos,
Falnica federaţie alcoholizată, colhozitată,
Vaze lesbiene se apropie tiptil,
Ai favoriţi, nu-mbraci masca, mori,
Timpul tremură ca un adolescent
Cu o femeie în pat, scaunele fumegă triste,
Bănuiala este ţeapănă, seara nu are prenume,
Marmura este lucru sau odihnă?
Să vii cu părinţii, spuse învăţătoarea,
Un vecin sportiv i-a făcut doi copii la rând,
Micul George a fost uitat în vitrină,
Alianţa dintre vulturi şi capre
a dus la al treilea război raional,
bulevard ou-moale, aşa îi spune,
împuşvături, este 27 dekembre,
ura, liberare.
BMM

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara Stradivarius

A venit o comisie de expertiză,
M-a măsurat din cap până-n picioare:
"Din lemnul acesta vor ieşi trei ţimbale
Luaţi-i aşchiile la analiză."

Apoi au venit tăietorii de lemne,
Topoarele lor mă izbeau în genunchi,
Sângele cald îmi şiroia pe trunchi,
Duceau lipsă de ţimbale – pesemne.

Meşterii tăcuţi mă strângeau la rindea,
Mă lucrau cu grijă ca pe o comoară
Dar lemnul din mine nu îi asculta
Şi s-a prefăcut în vioară.

Mai marii lor s-au întors într-o seară,
Dintre coperţi prăfuite de carte,
Au condamnat toţi meşterii la moarte
Că lemnul rebel a ajuns vioară.

"Daţi foc acestui incest vegetal,
Aduceţi un alt copac de pe munte."
Nopţile erau luminate de focul barbar...
Şi de-abia atunci, vioara a început să cânte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aforistic

Într-un mare război, mor cei mai mici.
Alături de ei, suntem noi, mici şi mari.
Alef şi istoria mondială a infamiei.
Cheia unei case din Toledo se află undeva.
Istovitoarea suferinţă şi strălucirea calmă.
Un steag la Massada. Nici unul.
Este oare înţelepciunea îndeajuns să ne apere?
Nu mă treziţi din somnul numit viaţă.
Necazul vine întotdeauna de la sine.
Amintirea cheamă amintiri.
Rabinul târgului cum a păşit către moarte?
Bunicii mei cum au păşit către moarte?
Mă viziteazpă tot mai rarpasărea vieţii.
Doamne, Tu mă cunoşti prin confuzie.
Unii suntem din lut, alţii din nisip, numai unii, din stâncă.
Liber îmi este cuvântul, dar gândul?
Descopăr adevărul şi, treptat, totul se năruie.
Dar, se spune, omul cu mâna sa şi-o face,
Groapa este o lucrare a omului.
Se poate muri în tihnă, la fel de bine ca şi în furtună.
Un singur martir poate salva o omenire.
Un nebun poate ucide o omenire.
Adevărul poate fi dezvăluit cu preţul vieţii.
Un înţelept cunoaşte umilinţa, nu se teme de ea,
El se mânie doar pe sine însuşi.
Iar războiul continuă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşti

Trăieşti în acelaşi oraş cu fiinţa iubită,
Sunt poeţii singurii oameni fericiţi?
Trăiam între Shakespeare şi Valery.
Clovnul trece nepăsător.
Dar nu am fost eu Don Quijote,
Ultimele cuvinte au fost – pâine şi viaţă.
Totul se termină într-o eroare.
Îmi aparţii doar în închipuire.
Eu ruguri n-am aprins.
Ferice de tine, Ulise.
Înving cei care ştiu să se schimbe.
În plasa moale şi deasă a cuvintelor.
Haosul şi noaptea n-au un cărăbuş.
Un om de minimă rezistenţă.
O coajă subţire pe magma sângerie a lumii.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre.
O moarte prea ciudată venea de nicăieri.
Omul zăpezilor aleargă sub pleoape.
Voi cânta azi cerul Andaluziei.
Ieşire din anonimatul propriei fericiri.
Într-o permanentă criză cardiacă.
Nu este Poesia ţara tuturor posibilităţilor?
Poetul este un mândru cerb lovit de săgeata singurătăţii.
Suntem legaţi de rădăcini. Suntem fragili.
O, setea mea nepotolită, de iubire.
Cum interpretezi visul aşa va fi.
Omul din vis pe mine mă visa. End.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele dorinţe

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

El, scos din tranşee mai mult mort decât viu,
Surd, ameţit şi şchiop, c-un picior rupt de la jumătate,
Murmura absent aceleaşi propoziţii dezlânate:

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte...

Părinţii aşteaptă-ncrezători în viitorul fiilor, rozaliu –
Aşteaptă-un cuvânt într-o tăcere răbdătoare, zi şi noapte,
Dar ce mi-au spus ei sau cine-s părinţii lor, din păcate,

Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne este dată o singură moarte pentru ca, realizându-i farmecul de prima oară, să nu fim atraşi de ea mai puternic decât suntem atraşi de viaţă. Dumnezeu nu ne-ar putea ţine în viaţă, aşa cum nu ne-a putut păstra inocenţi. Am tinde necontenit spre suicid. Sexul ne este oferit ca înlocuitor al morţilor multiple. O dată ce ne-am odihnit după o dulce moarte, suntem nerăbdători să o trăim din nou. Există oameni posedaţi de ideea morţii. Ei sunt convinşi că e frumoasă şi că e cu atât mai bine cu cât vine mai repede. Încearcă tot timpul să-şi ia viaţa, punându-se în pericol.

Puşkin în Jurnal secret 1836-1837
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost punctul

la început a fost punctul
şi în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare devenind Omega
a explodat dând naştere celorlalte
litere din alfabet

literele s-au iubit din nevoie de cuvinte
cuvintele la rândul lor simţeau că lipseşte ceva
şi au stabilit reguli sub formă de propoziţii
îmbinate în fraze

anii treceau
frazele erau din ce în ce mai lungi
şi mai greu de citit
până într-o zi când cuvintele
au îmbătrânit şi au devenit mai înţelepte
au spus că vorba multă le aduce sărăcia
şi au inventat poezia

cea mai frumoasă poezie
era considerată poezia cu rimă
cu timpul rimele au devenit plictisitoare
puterea a fost luată de versurile la întâmplare

şi versurile la întâmplare
s-au transformat în propoziţii
şi propoziţiile s-au transformat în fraze
şi frazele aveau nevoie de virgule
şi virgulele aveau nevoie de puncte
şi punctele au devenit într-un final
cele dintâi şi din urmă semne
ale existenţei negrului în universul
alb infinit

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa lui Romeo şi a Julietei a fost că au devenit personaje într-o piesă a lui Shakespeare, care le-a hărăzit o soartă în care dragostea lor era pusă la încercare doar de moarte. Dacă ar fi căzut în mâinile lui Woody Allen, probabil povestea lor de dragoste ar fi fost pusă la încercare de viaţă.

citat din Incze Klara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opusă şi valului

Opusă şi valului
Se dedică lui Ion Barbu

Opusă şi valului,
Aleanul aleanului,
Trimite-un texticul( de la text),
Plimbare cu bricul,
Toţi îngâmfaţii
Speriaţi de gealaţii,
De urlă Galaţii,
Ce cheltuie waţii,
Că fecioria
Visa preeria,
Frumosă femeie
Din vremuri ahee,
Capela Sixtină
o ţine-n lumină,
nevinovată
şi dezbrăcată.
Eu o pictez,
Eu o mulez,
Eu o sculptez
Până la miez.
Lumea de-Apoi
Ne prinde tot goi,
Eva, Adam
In-vocaţi în van,
Îndoiţi din spate
De multe păcate,
Vor scrie şi ei,
Acum prichindei,
Mult erau frumoşi,
Ai noi bieţi strămoşi,
Noi v-am îndrăgit,,
Voi ne-aţi amăgit
Că fără iubire
Totu-i pieire.
Versuri –viaţa mea,
Cine cuvânta?
Inima curată,
Mult nevinovată,
Umblu tot desculţ,
Ca Rabi Yeshua
Am să fac Teshuva.
BORIS MARIAN

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!