Am privit-o îndelung, încercând să-i ţin minte umerii, mersul picioarelor lungi. Aşa plecau fetele. Îşi făceau valiza şi plecau pe pantofi cu toc. Se prefăceau că nu plâng, că nu e cea mai rea zi din viaţa lor. Că nu ar fi vrut ca mamele lor să alerge după ele, cerându-şi iertare, că nu ar fi căzut în genunchi mulţumindu-i lui Dumnezeu dacă ar fi putut rămâne.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las pe nimeni să mă atingă. De ce nu? Pentru că eram sătulă de bărbaţi. De bărbaţi care zăboveau în pragul uşii, care stăteau prea aproape, de mirosul lor de bere sau de whisky vechi de 15 ani. Bărbaţi care nu veneau la urgenţă cu tine, bărbaţi care plecau în Ajunul Crăciunului. Bărbaţi care trânteau uşile de securitate, care te făceau să-i iubeşti şi apoi se răzgândeau. Păduri de băieţi, ale căror tufe zdrenţuite erau pline de ochi care te urmăreau, prinzându-te de sâni, fluturându-şi banii, cu o privire dominatoare, luând ce li se părea că le aparţine.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamele care au trăit erotic tind să-şi dorească ca şi fiicele lor să trăiască aşa. Le iniţiază să joace bărbaţii pe degete. Le spun că este mai bine ca bărbaţii să alerge după ele, nu invers.

citat din Cezar Cioc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ştiam era că muream de foame şi că trebuia să plec de acolo. Mă simţeam îngrozitor că voiam să mă salvez doar pe mine, nu şi pe ele. N-aş fi vrut să gândesc una ca asta despre mine. Dar, la urma urmei, ştiam că şi ele ar fi făcut la fel. Nimănui nu i-ar fi păsat de mine dacă ar fi avut şansa să plece. Eu aş fi simţit doar curentul iscat de uşa trântită în urma lor.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

În şatra lor
fetele se prostituau de mici
pentru a putea auzi
duhul din interiorul ghiocului.
Aşa prinseseră din moşi strămoşi
şi aşa făceau...
Desculţe
erau trimise în pădure
după bureţi, câte patru.
Acolo le aşteptau bulibaşa
cu cei trei fii ai lui.
Le dădeau să bea
parfum amestecat cu apă,
să miroase ca îngerii
şi le dăruiau câte un ghioc
şi câte un galben.
Era primul lor galben
şi se întorceau bucuroase
râzând prosteşte...
-Hai să îţi gâcesc frumosule!
(le auzeai peste câteva zile în târg.)
Şi ele chiar credeau că ritualul acela
despre care îşi aminteau prea puţin
după ce băuseră,, lichiorul de viorele"
le dădea puteri magice
si le transforma în femei...

De fapt erau aceleasi fete desculţe,
arse de soare,
doar înşelate
şi cu un galben,
(primul lor galben)
prins într-una din cozi...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând ce mai trecu, împăratul îşi aduse aminte de cele trei mănunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu împărăteasa cum să facă să-şi dea fetele la casele lor. Cum se află de această hotărâre împărătească, începu a veni peţitori de pe la fel de fel de împăraţi. Fetele, adecă cea mare şi cea mijlocie, îşi aleseră câte un fecior de împărat şi se duseră după bărbaţii lor. Fata însă cea mică nu voia să se mărite cu nici un chip. Ba să-i dea pe feciorul cutărui împărat, ba pe al cutărui; aşi! ea zicea că nu-i place nici unul. Ce să facă bietul împărat? Se sfătui cu boierii şi găsiră cu cale să stea fata într-un pridvor, cu un măr de aur în mână, să treacă toţi fiii de împăraţi şi de boieri pe dinaintea ei, şi, pe care îl va plăcea, să-l lovească cu mărul. Aşa şi făcură.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de arta

Ce? Mi-au mâzgălit pereţii?
Voi face din mâzgăleala lor o operă de artă
Îmi voi închide între rânduri comoara
Cum îşi închide traseul misterul pe hartă.
Şi semne?
Ce semne cred ei că pot ţine ascunse
zăcămintele lacrimilor din toc
ce-şi depun ouăle lor albastre
printre ele.
Una după alta
Zilele stau ţapene-ntre coperţi.
Cel mai greu îmi e să-i pun titlu
Să-i zic pe nume,
Ca să ştiu ce să scriu pe piatra aspră de mormânt.
Aşa numesc eu micul incubator al coperţii
Mâzgălit pentru a nu ştiu câta oară
cu o ciudată operă de artă
Pe dinăuntru
Şi afară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De gura lor

Azi, cu cărţile pe masă,
Ştim, din neaoşa poveste,
Că "plecau olteni la coasă",
Ca să uite de... neveste!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la Meteore undeva spre seară şi, în lumina apusului, am privit îndelung mănăstirile ce se desprindeau din stânci, camuflate de propria lor naturaleţe: mănăstirea şi stânca făceau corp comun, stâncile se deschideau, înfloreau în mănăstiri în aşa fel încât descoperirea uneia te umplea de bucurie: "uite, şi acolo una!" ne spuneam unii altora, încântaţi şi uimiţi de potrivirea supranaturală dintre mâna omului şi mâna lui Dumnezeu, dintre suflarea omului şi suflarea lui Dumnezeu.

Horia Pătraşcu în Singur printre români, Elada – mon amour (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ţin şi la defectele lor, căci, în caz contrar, ar ajunge să se urască. Totuşi, ţin aşa de mult la ele, încât îşi îndepărtează pe cei apropiaţi şi îşi blochează evoluţia spirituală.

aforism de Ştefan Mîrzac din Natura din om, Defecte (2018)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu pe fiecare zi câte douăsprezece perechi de conduri, şi intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră şi o să împletească cosiţa albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie îşi împlinea slujba cum ştia el în legea lui. Şi domniţele erau mulţumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, şi grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domniţelor, nici nu-şi ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu ştiu de ce, că se roşea ca un bujor, şi-i tâcâia inima, de sta să-i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este ruşinos şi d-aia se face aşa de roşu când vine înaintea lor. Azi aşa, mâine aşa, el vedea că nu e de nasul lui o aşa bucăţică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pantofi cu toc

Definiţii la modă - Pantofii cu toc

Încălţaţi să pari mai naltă
Când păşeşti simţi un fior
Sunt pantofi ce cer o haltă
de picior!

definiţie epigramatică de Gheorghe Gurău (iunie 2007)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pergament

Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în braţe.

Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
şi se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
şi ne treceau crestele

ca dinţii fierăstrăului Timp
ori ca şi cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele şi Luna şi tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere şi care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,

Iartă-mă, Doamne!

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

la început m-am speriat în gând
pentru puiul de măr plăpând
pentru copilul care nu se născuse
pentru pădurile care plecau de la locul lor
pentru trecut pentru viitor

salcâmii îndrăgeau noaptea cadrilul
gardurile fără cârmă
jucau noaptea pe sârmă
cine ştie cui făceau în ciudă
dimineaţa bătătura era udă
şi după ce am văzut care e şpilul
mi-am dat seama că eu sunt copilul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de ţăran

În viaţa aspră de la ţară
mi-am trăit anii şi eu.
Pe tata-l vedeam cum ară
trudind pe câmpuri mereu.
Mama pregătea mâncarea
şi punea în cofă apă.
Tata-şi încărca spinarea
şi-amândoi plecau la sapă.
De cu zori până în seară,
ei scormoneau în pământ.
Aşa trudeau vară de vară,
n-aveau odihnă nicicând.
Cu feţe arse de soare,
toamna aduceau acasă,
Rodul muncii din ponoare
şi viaţa era frumoasă.
Iarna ne spuneau poveşti
cu Ilene cosânzene.
La gura sobei părinteşti,
somnul venea pe la gene.
Toată viaţa au muncit
pentru noi, copiii lor.
Nu degeaba au trudit.
Ne-au creat un viitor.
Şi acum le-aş săruta
mâna lor arsă de soare.
Dar, aşa este viaţa:
Unul naşte, altul moare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi bărbaţii ştiu să plângă

Când plâng cu lacrimi de femeie,
Devin cumva şi mai bărbat,
Aprind în suflet o scânteie
Cu care iert orice păcat

Deschid spre ceruri porţi, speranţă,
În val de lacrimi mă scufund
Şi mă botez cu toleranţă,
Devin mai blând şi mai profund

Ademenesc gânduri iertare,
În mângâiere mă transform,
Accept că viaţa mă mai doare,
N-am ce să fac... sunt doar un om

Şi plâng... şiroaie curg în versuri,
În matca lor mă scald tăcut,
Găsind printre cuvinte sensuri,
Ce-n zâmbete nu am putut...

Nu prea admit că sunt sensibil,
Gândesc că poate mi-e ruşine,
Bărbat să plângi... pare penibil,
Dar plânsul este o minune

Mă limpezeşte sufleteşte
Şi vindecă tot ce-a durut,
Când plâng, un înger mă iubeşte,
Chiar dacă poate nu am vrut...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de(loc)

Am loc în tine cu pantofi cu toc
Şi pardesiu din piele naturală.
Cu fiţe şi figuri, cu tot am loc
Şi spaţiu de o ceartă conjugală.

E totul scris, iubirea mea totală!
Picior peste picior, mai trag un foc.
Am loc în tine cu pantofi cu toc
Şi pardesiu din piele naturală.

Când ziua crapă-n zori şi hai noroc!
De toamnă ruginită şi nasoală
Ce-i pică frunza-n vin prin cozoroc...
Eu mă aşez de-o eră hibernală
La tine-n suflet... cu pantofi cu toc.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele, cari alergau împrejurul lor şi se puneau pe crăcile copaciului, nici nu le băgau ei în seamă; lor, le era milă să-şi puie mintea cu ele; dară le plăcea să le asculte ciripind. Păsărelele parcă băgaseră şi ele de seamă una ca aceasta, şi nu se sfiau, ba încă cântau de se spărgeau; iară privighetorile trăgeau la geamparale numai din guşe, ca să fie mai dulce cântarea lor. Şi aşa, stând ei aci şi sfătuindu-se, pe fiul împăratului îl apucă o moliciune de nu putea sta în sus şi îşi lăsă capul în poala lui Siminoc, rugându-l să-i caute niţel în cap, până va aromi el.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!