Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.

Octavian Paler în Un muzeu în labirint (Istorie subiectivă a autoportretului), Victoria învinşilor
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-am pierdut cu totul speranţa niciodată. Uneori îmi repet că pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Şi că pentru a regăsi o viaţă normală, după ce n-ai ştiut s-o preţuieşti, trebuie să străbaţi un coşmar.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Lorelei22
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul autentic al omului este copilăria sau energia care pune în mişcare inocenţa omului atunci când îi piere tonusul de libertate.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţia copilăriei

Am să vă povestesc câte ceva
despre copilăria vântului,
pentru că, întâmplător,
dar absolut întâmplător,
copilăria vântului
s-a petrecut în acelaşi timp
cu copilăria mea.
Era iarnă în casa noastră,
o iarnă cumplită
umbla prin poveşti,
în vreme ce focul din sobă
alerga pe pereţi
cu un alai de zâne
risipit în caleşti
şi erau şi cai şi pajuri
şi atâţia feţi frumoşi.
Doamne, cum goneau prin casă
şi se ridicau din foc,
crivăţul sufla-n cavale
precum marea în ghioc,
ascultam la uşă vântul
cum venea de peste lunci
şi ningea cu îngeri, Doamne
şi cu capete de prunci.

poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele si jocurile sale. Sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el creşte si atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.

citat din Jean Chateau
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

copilărie

Copilăria este inocenţa Creaţiei. Dumnezeu a binecuvântat-o cu îngerul păzitor care vindecă rănile din sufletul omului.

definiţie aforistică de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când alergi îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi, nu îţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, ca orice lucru. Şi în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiputând, trebuie să mori.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

inocenţă

Inocenţa este parfumul copilăriei...

definiţie aforistică de Ana Iordache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp nu ţi-ai pierdut inocenţa copilăriei, mai ai şanse să iubeşti curat.

Dan Bujor Dragomir în Din Exil (2011)
Adăugat de Dana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţa copilăriei este ca inocenţa animalelor.

citat din Clint Eastwood
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile noastre nu vorbesc doar prin gânduri şi cuvinte. Acţiunile şi reacţiile noastre, intuiţia şi instinctul, sentimentele şi stările corpului nostru, toate ne vorbesc. Viaţa ne atrage spre anumite experienţe şi ne respinge faţă de altele. Dacă învăţăm să citim propriile răspunsuri legate de propriile noastre experienţe vom primi răspunsurile pe care le căutăm pentru a trăi vieţi mai autentice. Să nu uităm însă că dacă vreau ca viaţa să îmi vorbească lucruri pe care vreau să le aud şi pe care le-aş spune şi altora, sunt nevoit să las viaţa să îmi spună şi lucruri pe care nu aş vrea să le aud. Viaţa mea nu este doar despre virtuţi şi calităţi, este şi despre lipsuri şi limite, greşelile mele şi umbra mea. Ca să fiu întreg, trebuie să îmi accept şi lumina şi întunericul. Să acceptăm şi lucrurile de care suntem mândri şi cele de care ne este ruşine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniţi amîndoi
şi nu mai ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care-am fost împreună
şi singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.

IV

Am cutreierat ani în şir mările
şi cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puţin ne îndepărtasem de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrîni
şi ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde uşor.
Şi iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un egosim conştient sau inconştient prin care cineva îşi dă seama că are nevoie de ceva de la tine. Bătrânii îşi fac griji despre ce se va întâmpla cu ei când nu mai pot să aibă grijă de ei. De aceea, îţi vor propovădui siguranţa în locul aventurii, de cele mai multe ori. Să stai acasă, să ai familia ta, să prinzi rădăcini, ca să aibă cineva grijă şi de ei. Părinţii te trimit la şcoală şi se preocupă de viitorul tău pentru că se gândesc că într-o zi te duci şi tu la casa ta şi îşi recuperează şi ei viaţa irosită cu creşterea unui puţoi nerecunoscător. Partenerii de cuplu îţi ţin discursuri despre respect şi sinceritate, pentru că vor să te controleze şi nu pentru că ar intenţiona ei să te respecte şi să fie sinceri, atunci când zarurile sunt aruncate sau apar oportunităţi mai avantajoase. Evident, nu toţi şi nu tot timpul egoismul primează, însă fă-ţi un serviciu şi gândeşte-te când ţi se ţin discursuri care este interesul celui care este preocupat de motivarea ta pentru a face anumite lucruri. S-ar putea să faci descoperiri suprinzătoare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi un vulcan e, probabil, chiar mai mult decât o dovadă de curaj. Poate că există o logică în dragostea pentru vulcani. Aşa cum există o logică în faptul că iubim mai mult viaţa după ce descoperim că o vom pierde.

Octavian Paler în Caminante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne gândim că nu ştim nimic despre cosmos şi despre planetele din sistemul solar sau că nu ştim mai nimic despre ce se ascunde în fundul oceanelor, dar să fim serioşi – majoritatea oamenilor nu ştiu ce să facă atunci când se simt geloşi, trişti, deprimaţi, fără motivaţie, nervoşi etc. Mă întreb cui ajuta faptul că oamenii nu ştiu aceste lucruri banale! Ar fi aşa de simplu să înveţi lucrurile acestea şi totuşi parcă nu se doreşte să fie scoase de sub magia acestui cuvânt – "psihologie".

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia ultimului tren

Câte lucruri Doamne mă-nconjoară şi habar
n-am dacă îmi foloseşte vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învăţat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiţi gata
FOOOC

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul i-a povestit lui Marius lucruri nemaipomenit de frumoase. Despre munţii în care s-a născut, despre copilăria sa, despre strămoşi, despre datina străbună. Vremea a trecut pe neobservate.

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoaşteţi
Şi zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Şi nu-l aveţi, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viaţa caier încâlcit de timp, necurat petreceţi,
Cu feţe duble, ascunse între murdari pereţi.

Nu suntem noi copiii vina neşanselor voastre oameni, părinţi...
Venim pe lume nevinovaţi, pentru a fii fericiţi
Şi deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuţi sau pe viaţă batjocoriţi.
Nu pricepeţi oare, războiul
Ce în minţile noastre confuze stârniţi?

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi,
Căci floarea sufletului nostru o râvneşte,
În fiecare zi, ca pe-o minune a lumii
Şi nu împărţiţi sudalme picante, în loc de vorbe bune,
Ce ne sfâşie inocenţa şi crezul scopului nostru frumos,
Căci vibrează nervos timpanele urechiilor noastre plăpânde
Şi ecouri dureroase ne zgârie creierii,
Iar visurile copilăriei odată amputate
Cu greu în viitor pot fi tratate, cu greu.

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi...
Fiindcă ne dominaţi cu înălţimea staturii voastre mature,
Calitatea vieţii noastre e preţul viitorului de la orizont,
Iar noi copiii lumii suntem amprenta vie
A tot ce a-ţi educat de milenii...
A tot ce faceţi, în timpul vostru liber arbitrat.
Moştenirea libertăţii, a păcii şi-a înţelepciunii
E zestrea cea scumpă a omenirii,
Ce datoria vi-o cere şi trebuie să ne-o lăsaţi.
Nu ne furaţi copilăria, oameni!

poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă pierdută

mi-e dor de mine copilă ingenuă
de jocul cu fluturi printre răzoare
păcat că inocenţa nu-i perpetuă
dar am rămas vrăjită de soare.

de primăvara încărcată cu miraj
de magnolii fremătând la fereastră
mi-au alungat gerul cu mult curaj
întrupări suave sub zarea albastră.

mi-e dor de mine în sublim voiaj
prin Paradisul magic structura măiastră
când strângeam impresii în bagaj
şi nu ştiam de vreo genă sihastră.

pasărea de vis cu cromatic penaj
mi-a lăsat o pană pe floarea din glastră.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atributul Libertăţii este asociat cu pierderea oricărui atribut. Vorbim de Dumnezeu ca si cum ar avea "atribute divine" care de care mai noi şi mai năstruşnice, dar uităm că el este vidul care găzduieşte totul, dar nimic nu-l poate găzdui. Sperăm că, cu cât vom dobândi mai mult, şansa noastră de a ne reîntregi, de a "ne revela Sinele", ca să vorbesc în limbajul domnului profesorului Bivolaru, este mai aproape de a se împlini. Dar de fapt, este exact invers: CÂND PIERDEM Absolut totul, NE RECUNOAŞTEM CA DUMNEZEU, pentru că exact partea - fie ea practică, cunoaştere, iniţiere, yantra, tantra, etc, etc. - pe care crezi că o posezi, te izolează de întreg şi te condamnă la o persoană. Sinele nu este ceva ce dobândim, ci este Acela, Unicul care-l RĂMÂNEM după ce Totul a fost pierdut, INCLUSIV FALSA IDENTITATE CORP-MINTE. Pentru că nicăieri nu-i place mai mult ego-ului să se refugieze, decât în/ca închisoarea formei. Cu ani în urmă eram la profesorul Bivolaru, era ziua unei fete şi ea dădea nu ştiu ce daruri prin jur, iar Grieg zice: "Dar din dar se face rai!" la care eu am completat: "Şi nimica nu mai ai!" Dar după ce a râs Grieg, a spus: "Da, măi Ionică, dar când ai pierdut tot ceea ce puteai să pierzi îţi va mai rămâne doar Dumnezeu!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!