1492. În copilărie, eram învățați să memorăm acest an, cu mândrie și bucurie, ca fiind anul în care oamenii au început să trăiască vieți pline și frumoase pe tărâmul nord-american. În fapt, oamenii trăiau vieți pline și frumoase pe tărâmul nord american de sute de ani. 1492 a fost doar anul în care pirații mării au început să îi jefuiască și să îi ucidă.
citat clasic din Kurt Vonnegut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Citate similare
Sunt pline pădurile de lupi moraliști, ciocănitori care instigă la violență și corbi care croncăne invective, însă cel care a înțeles pe deplin legea karmei nu critică, nu condamnă, dar nici nu aplaudă lacunele în virtute, viciile, defectele. Prin exemplu personal și cu mansuetudine arată coordonatele unei vieți frumoase.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vine anul, trece anul
Vine anul, trece anul
Toată viața vânez banul
dacă reușesc. Și mâine
Mai cumpăr o pâine
Iedera din Valea Lungă
îmi trăgea pe cer o dungă
La capătul podului ciclopii
plecaseră la vânătoare de dropii
de la început până la sfârșit,
am albit, am chelit
Tobe la momentul fast
meniscul lui Metafrast
Urletele de hienă
ne sosesc printr-o antenă
necerută, nechemată
dar pentru care suntem puși la plată!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Beethoven va mai da o dată și pentru ultima oară măsura mare a talentului său într-o creație concertantă în Concertul în mi bemol major pentru pian și orchestră (op. 73). Era în anul 1809, anul în care Napoleon ocupa din nou Viena, în care s-a stins viața lui Haydn și a început cea a lui Mendelssohn-Bartoldy. Raportat la creația lui Beethoven, acest an apare dominat de dorința compozitorului de a se retrage în intimitatea unor genuri camerale.
Ioana Ștefănescu în O istorie a muzicii universale (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul trecut, în concediu, am început să citesc o carte foarte interesantă. Abia aștept concediul de anul ăsta ca s-o termin.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii au început să trăiască doar din pasiune.
aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revenirea
După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorințelor - de ce eu, nu știu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.
Nu știu încă cine ești,
prin ochii tai îți citesc povestea purtată
și rătăcită prin vieți,
cu sufletul simt ceea ce porți cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viață și suferință,
din zbuciumul și pribegiile tale, din moarte.
Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi,
îți ascult firesc, atât de firesc,
suferința,
iubirea și gândurile,
misterul vieții
pe acest drum de început...
Sub umbra binecuvântată a mărului,
tu și eu pe pământul acesta
al anilor făgăduinței!
Ceva ce nu există și nu putea să existe,
o melodie nedeslușită auzi,
auzi și cauți
- o știi sau nu o știi? -
un început,
un început de poveste
scrisă prin cuvintele inimilor noastre!
Undeva, o rădăcină ne ține,
știi doar că iubirea o simțim sau nu o simțim...
poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul acesta nu mai suntem persoana care am fost anul trecut, la fel cum nu rămân aceiași nici cei pe care îi iubim. Dar putem vorbi de o șansă fericită atunci când, schimbați fiind, iubim în continuare persoana care s-a schimbat.
citat din W. Somerset Maugham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate clipele unei singure vieți, sunt pline de "a putea". Diferă doar modul în care le așezăm șirag în cartea cu amintiri.
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate clipele unei singure vieți, sunt pline de "a putea". Diferă doar modul în care le așezăm șirag în cartea cu amintiri...
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă
Când îndrăgostiții au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Și se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puțină.
Este o cădere importantă în viață
Și ei zâmbesc fericiți
Și au brațele pline de flori
Și alunecă duios
Și alunecă măreț pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Și auzindu-se noaptea.
De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristețe deasă...
Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.
Acolo este o plajă mare
Plină cu oase îmbrățișate
Care dorm cu albul lor ostenit,
Ca niște scoici frumoase
Care s-au iubit toată marea.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost...
Am fost atât de veselă odată
și străzile erau așa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!
Ți-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume și-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.
Și amintirile ce ți-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet și de voioșie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viața noastră-n bucurie!
În clipe grele, de melancolie,
când străzile îți par pustii
tu mângâie cu drag, o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
În crâng e o apă fermecată de către Zâna Pădurilor. La început de an toată lumea își ia copilașii și merge într-acolo. Oamenii își aruncă pruncii în apă, copilașii se bălăcesc cât le poftește inima după care anul împrejur sunt veseli, sănătoși, dorm bine și au poftă de mâncare.
Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-un jurnal partinic: în anul 2004 e. n., am ajuns la putere. Așa a început, de fapt... era noastră!?
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei care călătoresc prin tărâmul cunoașterii, deoarece percep sfârșitul încă de la început, văd pacea în război și prietenia în furie.
citat din Baha'u'llah
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul pe care îl numim "nou" este vechi chiar de la început, fiindcă oamenii care îl întâmpină sunt vechi în modul de gândire, simțire și în toate obiceiurile lor. Ei nu s-au gândit niciodată să-și spele vasele, oalele sau cratițele înainte de a le umple cu apa pură a Anului Nou. Și totuși nu este acesta primul lucru pe care îl învățăm în bucătăriile noastre: înainte să turnam apă curată într-un vas, trebuie să-l curățăm și chiar să îl frecăm cu spălătorul de sârmă, în caz contrar apa curată fiind murdărită de vas - chiar și un copil știe asta!
citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un-țipăt-o-surzenie
oamenii care s-au întâlnit
în dreptul unui copac
și fiecare a văzut
altceva
să fi fost început de iunie...
început de sfârșit?!
anotimpurile se succedau dezordonat
testându-și incompletitudinile
în indeciziile omului ramificat centrifug
castaniu-fără-pasăre... o treime-de-alb...
iubire îmbucătățită... în fapt
acest cuvânt discontinuu
înecându-și semnificațiile
într-un precar imbold de diviziune
... s-au întâlnit
au mers mai apoi
pe un fel de drum
unul în contrasensul celuilalt
fiecare în contratimp
cu regrete abia simțite
confundate poate
cu o stare cumva poetică
dacă nu de oboseală
au consultat
diverse agende... horoscoape... apocalipse
arogându-și destine de eroi
niciunul nu s-a grăbit
să se dezbrace de iluzie
oamenii care se vor întâlni în dreptul unui copac
își vor aminti
unul un țipăt
celălalt o surzenie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansul iguanelor albastre
în fiecare zi când luna își îmbrăca roba albastră
și broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
și dansează legănându-și cozile pline de așteptare
capetele cad în piept și boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să știe
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
și probabil nimeni nu-și mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
și au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
și i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar și pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În anul 1959, inspirat de Congresul internațional al matematicienilor români de la București (din anul 1956), acad. Grigore Moisil (1906-1973), profesor de algebră la Facultatea de Matematica și Fizică din București, a înființat pentru prima dată în țară specializarea "Mașini de calcul", în această facultate. Programul acestei specializări era extins pe ultimii doi ani de studii (din cei cinci!). Disciplinele specializării au fost la început mai degrabă teoretice, dar pe parcurs profesorii au folosit și experiența Institutului de Fizică Atomică (IFA) care a construit primele mașini de calcul CIFA (Calculatorul Institutului de Fizică Atomică) (de prima, spre a doua generație!), începând cu anul 1956. Primii profesori au fost Paul Constantinescu și Constantin P. Popovici, iar primii 10 absolvenți (din anul 1961) ai secției au fost angajați cu precădere la IFA sau în institute de cercetare cu profil de inginerie electronică sau automatică.
Ion Văduva în proiectul ROINFO Romanian Informatics 2018-2022 (mai 2021)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!
Irreparabile tempus
La o margine de lume îți mai scriu un singur gând-
Este ultimul din anul ce se duce-acum plângând.
Plâng și eu cu el de mână la hotarul dintre vieți,
Eu cu nopțile pe umeri, el cu alte dimineți.
Este liniște la vamă, nici colindători nu sunt-
Plouă anul care vine, plouă sadic și mărunt.
Doar o clipă-și primenește glasul, lângă-un vameș surd-
Un tablou în alb și negru cam retoric și absurd.
Ultima secundă-și strigă agonia la hotar,
Ghilotina-i frânge glasul pe un act testamentar-
Lasă amintiri grăbite-n amalgam de vrășmășii,
Eu adun cu aripi frânte zborurile cenușii.
La o margine de lume, anul vechi și anul nou
Trec unul pe lângă altul într-un nesfârșit tangou-
Infinită legănare, noi vremelnici pasageri
Între astăzi și un mâine cu bagajul unui ieri.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare de ce viermii se bagă tocmai în cele mai frumoase caise, în cele mai frumoase cireșe, în cele mai frumoase gutui, în cele mai frumoase mere, în cele mai frumoase nuci, în cele mai frumoase pere, în cele mai frumoase prune, în cele mai frumoase vișine?
aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (21 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!