Vocea de pe proră

Am auzit cântarea sirenelor pe mare...

Trecut-au nopţi şi zile de-atunci, şi-acum dispare
Iar soarele... şi struna din urmă mi s-a frânt.
Sirena nu mai cântă şi singur stau pe proră
Şi mâine ca şi astăzi aceeaşi auroră,
Dar marea va fi goală, şi moartă, şi pustie.
Zadarnic aştepta-voi sirenele să vie
— Mai trist de-a le cunoaşte, de-a le dori mai trist
Când steaua dimineţii pe valul de-ametist
Aprinde opalină lumina ce scânteie.
O, lopătar, o, frate, prin visu-ţi ce femeie,
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână,
Aşteaptă pe pribeagul plecat de la cămin?
Pe când cu lira spartă şi inima păgână
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei din nou

Mă strigă valul mării şi dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie şi trupul de delfin.
Trirema-naintează şi ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.

Mă strigă valul mării şi Echo trist răspunde,
Şi scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ţi iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul şi apele ce plâng.

Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalţă cu murmur milenar
Lung marea să-şi recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce pe prora triremei

Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spuma în urma ei destramă
Şi sparge valul neted vâslind spre Occident.

Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăieşte în fund stâncos de mări...
Tritonii să-şi urmeze uitata pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.

Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Şi armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.

Şi voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirena, întruparea eternă a iubirii...
Şi ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari — pe proră eu lira voi lovi!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei

Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subţiri
Nopţi întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.

Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânşii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu ştie azi vâslaşul marea toată că e vie.

Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânţi şi chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.

Şi sirena ce ascunde o femeie şi o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieşi din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă şi eternă ca o zeie.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur crescând de valuri

Trirema se şterge prin asfinţit,
Cu dânsa suspine deşarte...
Ecouri fugare au amuţit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos şi cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Şi piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalţă, descreşte, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

A mării; iar valul o fură, o ia,
O strânge — sa-i fie stăpână!
Alunecă albă pe cerul de nea
Spre ziuă Diana păgână.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom să desluşim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morţi...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porţi,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce aşteaptă vibrând, loveşte rar.
Atunci sub nimbul lunii şi farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge şi albe flori marine,
Sirena va renaşte din valuri pentru tine.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât decât...

Din anii scurşi ca dintr-o ţeavă spartă
Au mai rămas doar urmele pe ziduri,
Oglinda când zâmbeşte are riduri
Şi noutăţi găseşti la Marea Moartă.

În conştiinţe sunt atâtea viduri
Şi tot mai mulţi zevzeci se ţin de toartă,
"Acasă" e un punct pierdut pe hartă
Iar ciocârlia cântă numai lieduri.

A devenit aşa banal protestul,
O ceaţă s-a lăsat în piaţa goală,
Şi-n timp ce s-a spoit din nou arestul,
Deşi împart bugetul ca la şcoală,
Mai marilor, atenţi la socoteală,
Întotdeauna le rămâne... restul!

poezie de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Şi totuşi, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoţi tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Şi-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Şi cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloţii toţi dormeau
Şi marea nu-l înţelegea?...

Cânta un matelot la proră
Şi-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic şi prezent

E vântul meu afară şi-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca şi tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un ţărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Şi-ncet mă readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung şi insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul şi el rece sub tălpile-mi uşoare
Lasă-n urmă forme fierbinţi şi polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Ştiu doar că te aud prin sunete de mare
Şi-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea mă-nvăluie şi strig
Ca totul să m-audă că-mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, să fii, să chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un ţărm sau mare,
Un soare şi o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca şi o mare tulburată
Zbătându-se în joacă să-nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deşi tot mai rea...
O clipă pe o viaţă dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă să ajungi contrariul de acum...
Şi-apoi trezit să fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă şi l-ai lăsat să treacă
Veşnic şi prezent...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă centaur

Visasem cel din urmă centaur că eram...
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea,
Şi, seara, când în treacăt umbream în mers aleea,
Potcoava mea de aur îmi scapără scânteea
Pe care,-n drumul nopţii, sonor o cadenţam.

Cutreieram zadarnic pădurile de brad,
În van cătam poporul stăpân ieri pe câmpie:
Fugeau orbiţi de spaimă cârlanii-n herghelie
Când mă iveam din umbră pe-ntinderea pustie
Sau când, purtat de sete, mă coboram la vad.

Sirena cea din urmă visasem că erai...
Îmi nechezam dorinţa pe ţărmul nalt al mării,
Nebun zdrobeam copita de pietrele cărării
Privind prin valuri roşii în sângele-nserării
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ţi-l dai.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând

Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aş ascunde, să mă crezi,
Că mi-e albastru şi Lumina vie.

Şi prinde-mă de mână şi mă ţine,
Să nu mai plec din liniştea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăţ de-albastrul siniliu al mării.

Şi mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ţi mângăie un ţărm în aşteptare;
Pe glezna lui aşteaptă jurăminte
Şi un sărut ca o nemuritoare

Dorinţă de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar să plângă.

Baladă pentru Adeline, şi ce magie
Mă-nvăluie acum, când te ascult,
Că mi-o revendic, astăzi, numai mie
Să nu mă-nvinui, c-am luat prea mult!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorul de libelule şi-a pierdut jobul

dar vara e abia la început şi fluturi sunt cu miile
mai albi mai fără ţel mai mai să moară pe un bec
tocmai când dintr-o scoică albă cântă marea
iar el împleteşte răsăritul cu o jumătate de lună
şi cântă şi descântă de lacrimă cu zâmbet
pentru că înainte de orice minune
contemplaţia firescului e unica plăcere

umil precum o stea căzută pe o frunză
înaripează petale de margarete vesele
pe un pod de piatră vie sub un tei vrăjit
nu este trist nu este plâns
doar un pic plecat spre infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna şi ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E şi o linişte nebună
Dar şi o negură păgână.

Adio şi m-am dus,
Mă aşteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viaţa reală.

Şi să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar şi luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de Cimpeanu Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de dragoste, la malul mării

Povestea lor a început năvalnic,
La asfinţit, când stânca supărată
Fu-mbrăţişată de un val zburdalnic,
Aşa cum nu fusese niciodată.

Nu ştiu de-a fost o simplă întâmplare
Că valul s-a lovit atunci de ea,
Erau şi alte stânci la mal de mare,
Dar poate soarta a ales aşa.

Vijelios, formându-se-n adânca
Întindere albastră, mândrul val
Venea grăbit să-mbrăţişeze stânca
Ce-l aştepta fierbinte, lângă mal.

Apoi, o vreme, nu a mai venit,
S-o fi lovit de alte stânci hoinarul,
Iar stânca-ndurerată,-n asfinţit,
Îşi plânge în singurătate-amarul.

Când se gândeşte la idila lor,
Să înţeleagă, tare mult ar vrea,
Cum valului ei drag nu-i este dor,
De parcă-ar fi de piatră el, nu ea.

Am auzit că-l mai aşteaptă, încă,
Dar valul, rătăcind, în larg, haihui,
N-a revenit de-atunci şi biata stâncă,
Sfârşită, s-a uscat de dorul lui!

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă din întâmplare

Ţi-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simţeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca preţul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viaţa mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrăţisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de centauri

Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.

Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună —
îşi potoleşte goana pe ţărmul nalt şi frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.

Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Şi nimfa n-o mai afli în ape de izvor.

Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morţii crud fior,
Şi spaima-i biciuieşte prin liniştea pustie.

Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde şi-l creşte înserarea...
Nebuni îşi încordează puternicul avânt

Centaurii. — Se-nalţă, ieşind din lună-n zarea
Apusului, vestindu-l şi veşnicul mormânt,
Un armăsar, întâiul, tăindu-le cărarea.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!