Fapt divers

În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un şantier naval,
Cu buletinul – scoarţă de aprins.

Ţăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-şi cate rost,
Şi-acum muri la fel de gol şi prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.

Ştia să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeşi de in,
Fusese tată, soţ, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.

Dar smuls a fost din obcini, din imaş,
Şi-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Şi că-i nevoie-n marele oraş...

De-atunci pierdu contactul cu ai săi,
Fugind din loc în loc trecură ani,
Mai trimitea săracul nişte bani
Ori câte-un ţol pe diferite căi.

Dar se vedea că nu mai este el...
Bătea în fier degeaba şi plângea,
Un dor aprins de câmp îl mistuia
Albind printre şantiere de oţel.

Până-ntr-o zi, când decretat nebun
De vechi colegi de-ai lui, dar şi mai noi,
L-au pensionat în baza unor foi
Şi l-au cinstit cu vin şi cu tutun.

Şi-aşa, bătut pe umăr, a rămas
Cu vechiul geamantan de lemn în mâini...
S-au apropiat de el atuncea câini,
El le-a vorbit, i-a mângâiat pe nas,

I-a sărutat pe toţi şi ei l-au lins
Şi-aşa-mpreună au plecat spre sat;
Dar nu avea să mai ajungă-n pat
Bietul bătrân cu sufletul învins.

Căci întrebând de-ai lui la telefon,
I s-a răspuns că totul e vândut
De-acum doi ani unui necunoscut
Care-şi ridică vilă de beton.

Spun cei care-au văzut c-a-ngenuncheat
Şi-apoi, deodat', căzu cu faţa-n jos,
Cu braţele deschise, ca Hristos,
Îmbrăţişându-şi iarba lui din sat.

Şi-aşa rămase – cruce pe pământ,
Sub soare ars în mii de lumânări,
Ca un deşert al marii întrebări,
Ţăran stăpân în vis peste mormânt.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul din vechiul schit

Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.

Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Şi atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.

L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.

cântec, versuri de Traian Demetrescu
Adăugat de Mihai Ţigăreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Şi-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghiţit acu pământul,
Şi-atâta om aveam şi eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Şi-am fost la babe şi la vraci
Şi-am dat şi milă la săraci —
Şi mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Şi-l dedem gata-n mâna morţii!
Era voinic; trăsese sorţii,
Şi-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă —
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat şi el pe brazdă.

Şi ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin şi chef, precum e data —
Ţin minte toate, ca de ieri.
Şi câţi nuntaşi! Să-i spuie pragul!
Şi-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Şi-n mijloc el, mai mare dragul!

Şi-aşa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost şi cald în casă —
El a ieşit de după masă
Îmbujorat de vin şi-aprins.
Şi până să băgăm de seamă,
Vântoasele-şi făcură rost—
Şi dacă nu ştiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu ştiu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Şi vezi, deodată.
Aşa din vorbă aşezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Şi-a rupt cămaşa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Şi undele-nghiţind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Şi se făcu-n văzduh roşeaţă
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceaţă!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul ştie;
Dar spui ce-am auzit şi eu —
Că l-au văzut fugind orbeşte
Se jură vameşul, de-i ceri,
Şi doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nţeleagă ce vorbeşte!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Şi cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculţat în grabă,
Trecând prin râu. L-aş fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Şi-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-şi tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculţ, aşa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Şi eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevaşi pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Şi-aşa-n neştire l-au purtat
Cum nici nu te gândeşti cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Şi-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă —
Ei, vezi, şi să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Şi din voinic, neom te lasä.

Ei spun aşa ca s-a ţinut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Şi-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să ştiu de ea. Şi-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Şi el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Şi-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieţii!...
Şi-l aşteptam la horă, bieţii,
Şi, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să ştiu pe care lume sânt,
Aşa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Şi-ar fi putut din el să taie
Bucăţi-bucăţi, că nu simţea.
N-avea putere-n el să-şi tragă.
Nici sufletul, şi-aşa răpus
Zăcea pe ţol cu faţa-n sus
Cu ochii stinşi şi fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors şi sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-şi mişte, bietul,
Nici ochii-n cap! Şi i-au mai supt
Şi glasul, ca pe muţi lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost şi ce-a facut,
Şi nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieşea atunci din casä,
Eu n-aş fi de copil rămasă,
Că l-aş avea băiat şi-acum!
Aşa... mi l-a-nghiţit pământul
Şi-atâta om aveam şi eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Şi audă-ne din cer cuvântul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un sat...

Dintr-un sat, ascuns de veacuri jos la poala Căpăţânii,
A plecat, cândva o fată, să dezlege taina lumii
N-a avut decât curajul şi nădejdea şi speranţă,
Singură cu mâna ei, a deschis cărări în viaţă.

Şi-a bătut, pe rând de-a lungul şi prea rareori de-a latul,
Drumurile ce se-ndreaptă, către vatra unde-i satul
Cerul i-a ştiut urcuşul şi n-a aşteptat minuni
Câteodată s-a înşelat, crezând oamenii mai buni.

Dintr-un sat pierdut sub munte, a plecat demult-o fată,
Nimănui în drumul ei, n-a cerşit milă vreodată
A crezut în ce-au putut braţele s-agonisească,
Printre lacrimi şi poveri, a învăţat să mai zâmbească.

Şi trecură anii zeci şi atâtea s-au schimbat
Sufletului, picături, din senin mereu i-a dat
Unde viaţa şi-a pus urma, nimeni nu va putea şterge
Omului cu gândul bun şi-n pustiu, bine i-o merge.

De sub poala Căpăţânii, a plecat demult o fată,
Azi dac-o întâlneşti se poate, să treacă neobservată,
Dar e-n zâmbetul de-acum, răbdare şi-nţelepciune
Şi le-a dobândit trăind, singură-n bătaia lumii.

Şi se-ntoarce când şi când, la răscrucea cu fântână
Să adune amintiri cu speranţele împreună,
Că i-au fost munţii şi satul, totdeauna printre vise
Fericirea e acolo, unde-s porţile deschise!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula catârului prost

Invidios, catârul care
Era supremul şef în sat,
Că prim-ministrul, vaca mare,
A îndrăznit, de l-a sfidat,
Plecând în vizită-ntr-o ţară,
A unor mari hârciogi cu bani,
Ca să-i convingă, bunăoară,
S-aducă-n sat, după mulţi ani,
Tot ce-adunaseră şi ei,
La microfon a trâmbiţat
Că vaca-i vacă-ntre femei
Şi n-are locul meritat,
În satul lui, că n-a ştiut,
De-a ei plecare, peste mări.
Iar el, catârul, prost şi mut,
Dar demn, n-acceptă-aşa plecări.
De-aceea, foarte-nfuriat,
Necunoscându-şi rolul său,
Prin Constituţie fixat,
Punându-i vacii gândul rău,
I-a spus să plece, brusc, din post,
C-ar pune satul în pericol,
Uitând tembelul că-al lui rost
Nu e s-ajungă un ridicol.
Normal că vaca n-a plecat,
Ştiind ce-nseamnă peste ani,
S-asculţi catârul limitat,
Şi satul să-l lipseşti de bani.

MORALA:
De la catâr, oricine-ar cere
Nu va primi lapte şi miere!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecările Domnului Isus

Marcu 6:53-56
Marea după ce-a trecut
În ţinutul Ghenezaretului
Cu ucenicii a coborât
Domnu-n floarea ţărmului

Din corabie când au ieşit
Oamenii — dar din cetate
Pe Domnul l-au cunoscut
Şi prin târguri şi prin sate

Din ei mulţi atunci s-au dus
Bolnavii chiar şi pe pat
Să-i aducă la Isus
Cel ce atâţi a vindecat

Pretutindeni se auzea
Că Isus avea putere
Toţi bolnavii a-i vindeca
Să le ofere mângăiere

Şi-a-nceput atunci să curgă
Bolnavii ca din izvoare
O mulţime aşa de multă
Aştepta dar vindecare

Şi pe paturi aşteptau
Atâţi Domnul să-i atingă
Vindecare căci doreau
Din ei bolile să fugă

Oriunde Domnul intra
Prin ceţăţi şi atâtea sate
Mulţimea-l întâmpina
De boli toţi voind să scape

Mulţi pe paturi în piaţă
Au fost iată aşezaţi
Domnul să le dea viaţă
Şi să fie vindecaţi

Iar cu vocea tremurândă
Bolnavii dar l-au rugat
Să-i lase să se atingă
De-a Lui trup nevinovat

Şi toţi câţi dar l-au atins
Pe Domnul măcar de haină
Vindecarea i-a cuprins
Au fost vindecaţi în grabă

Căci puterea ce ieşea
Din Domnul Isus Hristos
Pe toţi dar îi vindeca
Şi săreau atunci de jos

Domnul s-a-ndurat de toţi
Dându-le dar vindecare
A-nviat chiar şi din morţi
Prin a Lui Sfântă-ndurare

Orbilor le-a dat vedere
Muţilor le-a dat cuvânt
Căci din Sine o putere
Îi umplea prin Duhul Sfânt

Pe ologi El i-a făcut
Ca să fugă pe picioare
Domnul Vieţii cunoscut
A adus l-atâţi salvare

Pe leproşi i-a curăţat
Şi-a scos duhurile rele
Viaţă atâtora le-a dat
Ei să fie însuşi stele

Domnul Isus s-a-ndurat
De cei slabi nenorociţi
Pe atâţi i-a vindecat
Ca să umble printre sfinţi

Surzilor le-a dat auz
Muţilor iarăşi vorbirea
Un duh nou şi iar curat
Să ţină neprihănirea

Plin de milă şi-ndurare
Cu toţi Domnul nost" a fost
Le-a dat multor vindecare
Şi-n viaţă iar un rost

Cu-ndurarea Lui Divină
Pe atâţi El i-a atins
O viaţă mai deplină
Să-i ducă-nspre Paradis

Pe toţi Domnul i-a iubit
Dorind dar neprihănirea
Să-i îmbrace negreşit
Să primescă mântuirea

Şi azi Domnul e Acelaşi
El ne vrea să fim ai Lui
Poftelor să nu te laşi
Ci dă-i fiinţa Domnului

Că-n curând El va veni
Pe ai Lui să îi răpească
În veci dar a-i răsplti
Chiar în patria cerească

Fie-i slavă şi mărire
Domnului Isus Hristos
Că-i a noastră mântuire
Şi de ea s-avem folos

Glorie şi-n veci onoare
Mirelui ce va veni
Să ne ia la sărbătoare
Unde ne va răsplăti
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

"A fost odată ca-n poveşti"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Piteşti,
O făbricuţă de parfum.

Patronul ei, un om şcolit
La Amsterdam şi la Paris,
Întors acasă-a reuşit
Să facă un parfum de vis.

Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.

Ştiu toţi cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Şi ambra de la caşalot.

De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Aşa că a plecat la drum
Să caute ingredient.

Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.

Era murdar, era şi beat,
Statea, de ceilalţi, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!

A cumpărat nişte rachiu
Şi l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalţi saşiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.

L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Şi-a reuşit, cu vai şi chiu,
Să-i dea şi acte la semnat.

O săptămână mai târziu
A scos pe piaţă un parfum
Deosebit şi auriu,
Pe piaţa de parfumuri: Bum!

Iar făbricuţa lui a mers
Şi la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a şters
Şi-a început a câştiga.

Dar în domeniu-avea duşmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român şi nu concep.

Şi-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.

L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Şi, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori către Moş Crăciun

Mi-amintesc de vremea-n care
Îi scriam lui Moş Crăciun,
An de an câte-o scrisoare,
Mai nainte de Ajun,

Doar să-i spun c-am fost cuminte,
C-am fost bun, şi mai apoi,
Veneam cu o rugăminte,
Ca să dea şi pe la noi,

Să ne-aducă, de se poate,
Puse într-un pacheţel,
Fericire, sănătate,
Şi un trai mai bunicel,

Dar, săracul Moş, sărac,
Anii-aceia, din trecut,
Nu avea la el în sac,
Niciodat' ce i-am cerut,

Şi-am plecat în pribegie,
Ca şi alţi confraţi de-ai mei,
Am lăsat casă şi glie,
Dar nu vechiul obicei,

Că, nainte de Crăciun,
Îi trimit... prin celular,
Moşului, care e bun,
Lista cu ce-aş vrea în dar,

Lista veche, din trecut,
Nu bemveuri, nu merţane,
Ori, cum alţii-au tot cerut,
Vile, bani în tomberoane,

Şi mi-aduce-n dar de toate,
Pe pământ canadian,
Fericire, sănătate,
Şi belşug... întregul an!

De-aia eu... şi-s om dotat,
O-ntrebare mi-o tot pun:
Nu cumva a emigrat
Şi bătrânul Moş Crăciun?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecări

Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea

ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
şi viaţă El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie

Domnul Isus ne-a-nvăţat
să trăim neprihănirea
şi pe atâţi i-a vindecat
căci Hristos este iubirea

multora le-a întins mâna
şi de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit

plin de milă şi-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit

celor orbi le-a dat vedere
muţilor le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieşea atunci prin Duhul Sfânt

iar pe cei paralizaţi
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecaţi
Cuvântu să i-l asculte

pe leproşi i-a curăţit
iar curaţi El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogăţit
căci Cuvântu-au cunoscut

Domnul s-a-ndurat de toţi
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar şi din morţi
pentru slava Lui cea mare

când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat

acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le ştiuse

nu mai plângeţi fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieţii toane
El Însuşi le-a desluşit

după ce a scos afară
toţi străinii — i-a vorbit
fetiţei ce era moartă
talita cumi — şi ea s-a trezit

a-nviat atunci fetiţa
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credinţa
minunea când au văzut

Domnul a făcut doar bine
şi pe atâţia i-a salvat
din moarte şi din ruine
viaţă iarăşi El le-a dat

pe ologi El i-a făcut
iar să fugă — să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înţelge

că Mesia a venit
şi le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina

pe când soarele apunea
mulţi veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare

peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
şi-adâncit în rugăciuni
El pe toţi îi vindeca

din atâţia îndrăciţi
ieşeau duhurile afară
oamenii iar izbăviţi
erau din starea amară

cădeau unii la pământ
duhurile când ieşeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau

nimenea nu a mai fost
plin aşa de o putere
omenirii să dea rost
şi atâta mângâiere

numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
şi viaţă-n veci i-a dat

El e stânca şi iubirea
e izvorul de viaţă
şi El dă neprihănirea
celor ce prin El învaţă

viaţa cum să-şi înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind

glorie dar Lui Mesia
cinste slavă şi onoare
căci ne oferă veşnicie
şi în veci de veci salvare

Doamne Tată-ţi mulţumim
pentru Mesia — Hristos
doar prin El noi azi trăim
şi avem cerul glorios

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n fiinţă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghiţită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un şurub de teasc ‒
Am aşteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă şi frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăţ în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

Povestea s-a sfârşit.
Autorul a murit înecat în propriile vise.
Sub aburul ploii, fantasma, odată cu el, a pierit
topind în noapte amintirea unor vremuri promise.

Octombrie ‒ toporul pocnind într-un lemn...
Păsări speriate se-nalţă spre cer...
Oraşul, fatal, se scurge în umbră şi-n semn,
cu gândul pierdut la un sat, te-am uitat şi mi-e ger.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dânsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, când a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopârţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceastă seară

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
"Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos Paştele nostru!

Paştele-i Isus Hristos!

Mai e puţin şi-i sărbătoare,
Paştele-i în aşteptare,
Toţi încep cu mic cu mare,
Să pregătească multă mâncare.

Unii pregătesc sarmalele,
Ciorbe bune cu perişoare,
Ouă, miel, mici, pentru frigare,
Murături, vin, bere, băutură tare.

Alţii pregătesc şi dulciuri,
Cozonaci, torturi, şi checuri,
Cumpără şi multe sucuri,
Că sunt bune pentru greţuri.

Oare aceasta-i sărbătoarea?
Paştele este mâncarea?
Paştele este frigarea?
Distracţia, băutura, îmbuibarea?

Sărbătoarea este Sfântă!
Pe Hristos Îl reprezintă!
El e Mielul, jertfa Sfântă!
E Salvarea de mult promisă!

Paştele este Hristos!
Mielul blând, umil, milos!
De bună voie a venit jos,
Să salveze pe omul păcătos!

Pe El să-L sărbătorim!
Pe El merită să-L mărim!
Căci a fost chinuit şi asuprit!
De oameni dispreţuit şi părăsit.

El cu suferinţa era obişnuit,
Şi noi tot mai tare L-am hulit,
Crezând că este pedepsit,
Lovit de Dumnezeu şi smerit.

Păcatele noastre L-au zdrobit,
Dar prin rănile Lui ne-a tămăduit!
Căci rătăceam cu toţii ca nişte oi,
De-aceea şi-a dat viaţa pentru noi!

Cu cei răi L-au îngropat,
Când El nu avea niciun păcat!
L-au pus la un loc cu ce-l bogat,
Când pentru noi El S-a făcut sărac.

Dar în mormânt El n-a rămas,
A rupt boldul morţi şi a Înviat!
Acum suntem liberi de păcat!
Căci Isus Paştele nostru
Cu Tatăl Sfânt ne-a împăcat!

poezie de Marcu Olimpiu (13 aprilie 2020)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota - justiţia umană

Ierusalim
e noapte
şi florile reci ale nopţii
lucesc sus pe cer
ca
o cunună de cuvinte
ce
ţi se aştern pe buze
pe
aripi de vis
chiar la Caiafa
marele preot
unde
Isus e legat
şi El
se scaldă-n tăcere

El
Lumina ce
ne lumineză lumina

preoţii
cei mai de seamă
bătrânii şi cărturarii
căutau o acuzaţie demnă de luat în seamă
dar
nimic
nu se găsea

Isus
era nevinovat
mai curat ca picurul de rouă

doi martori
au venit mai pe urmă
şi
iată ce-au mărturisit

Omul acesta a zis
Eu pot să stric Templu Lui Dumnezeu şi
iarăşi în trei zile
la loc să-l zidesc
iar
marele preot
s-a sculat în picioare
şi i-a zis Lui Isus
nu răspunzi nimic la ceea ce
mărturisesc aceştia
împotriva Ta

Isus
tăcea
dar
marele preot
a izbucnit

te jur
în Numele Dumnezeului cel viu să
ne spui
dacă eşti Hristosul Fiul Lui Dumnezeu

da sunt
şi mai mult
vă spun că veţi vedea pe Fiul Omului la
dreapta Lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului

a hulit
a strigat marele preot şi
şi-a rupt hainele
acum aţi auzit hula Lui

şi-a rupt hainele şi-n ochii Lui Dumnezeu
rupte
au rămas
căci el Caiafa marele preot nu stătea înaintea
vreunui om
ci
stătea înaintea Creatorului întregului Univers
a
Celui ce a zidit
şi munţii
şi marea
şi zborul şi umbra
viaţa şi omul
făptura mâinilor Sale

căci El
Osânditul
era
Fiul Lui Dumnezeu
Marele nostru Creator
Cel ce i-a spus lui Moise
Eu sunt
Cel ce sunt

de aceea
Hristos i-a spus lui Caiafa
veţi vedea
pe Fiul Omului la dreapta puterii Lui Dumnezeu
şi
venind pe norii cerului

Hristos
i-a pus sub ochii minţii cheia puterii Sale
dar mândria lui Caiafa
l-a împiedecat s-o vadă
şi
marele preot s-a prăbuşit în mândrie şi ură
şi
i-a întrebat pe cei din jur
ce credeţi

e vinovat
să fie pedepsit cu moartea

dar
pentru ce
pentru că a spus
veţi vedea pe Fiul Omului
venind pe norii cerului

şi
preoţimea lui Israel
şi aprozii
l-au scuipat în faţă şi
cu pumnii l-au plesnit
şi
l-au pălmuit zicând
Hristoase
proroceşte cine te-a lovit

ei
înţelepciunea lui Israel
l-au pălmuit
şi
l-au lovit pe Cel ce e
Înţelepciunea
adevărata Înţelepciune
ce
a creat şi ochii
şi văzul
palma şi degetele
auzul şi sufletul
El
Cuvântul Lui Dumnezeu

bătrânii lui Israel
şi marii preoţi
l-au
dus pe Isus înaintea Lui Pilat
iar el
l-a întrebat
eşti Tu
împăratul iudeilor

da sunt
i-a răspuns Isus
dar
nu i-a mai răspuns nimic la
acuzaţiile care i le aduceau preoţii cei mai de seamă
şi
bătrânii norodului

atunci
era un întemniţat vestit
numit Baraba
şi Pilat
care trebuia să elibereze un deţinut
i-a întrebat pe cei ce-l aduseseră pe Isus
pe cine voiţi
să vi-l eliberez
pe Baraba
sau pe Isus care se numeşte Hristos
dar
preoţii cei mai de seamă şi cărturarii au înduplecat norodu
să-l ceară pe Baraba
iar pe Isus să-l dea la moarte
astfel
că ei au strigat
pe Baraba
îl vrem pe Baraba
dar
ce să fac cu Isus
i-a întrebat Pilat
să fie răstignit
să fie răstignit
dar ce rău a făcut
i-a întrebat iarăşi Pilat

şi mulţimea a început şi mai tare să strige
să fie răstignit
să fie răstignit

văzând Pilat
că vorbele şi discuţiile cu mulţimea
nu ajută la nimic ci doar
strigătele norodului
se înteţesc şi mai mult
să fie răstignit
să fie răstignit
a
luat apă şi şi-a spălat mâinile
afirmând cu glas tare înaintea norodului
eu sunt nevinovat
de
sângele neprihănitului acesta
şi
tot norodul lui Israel care era prezent a strigat
asupra noastră şi
asupra copiilor noştri
să fie sângele Lui

Pilat
l-a slobozit pe Baraba
iar pe Isus l-a dat în mâinile lor
ca să fie
răstignit

legea
şi justiţia umană
eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acesta
dar totuşi
l-a dat să fie răstignit

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!