Anotimpul absolut

Uliţe strâmte, case fumurii, colindători şi preoţi
sclipind de ţuică bătrână şi gustări de cozonac înecăcioase,
eu, igrasios, cu tensiunea redusă la zero, în pragul
unei idei de geniu care întârzie,
iubiri apuse, esenţiale, bântuind lepros ca nişte cerşetoare
mincinoase şi tinere, cu fardurile înmuiate de ceaţă,
îngustimile oarbe, muchiile primitoare de spută fertilă,
aceiaşi poştaşi bizari, cu scrisorile lor de pe front,
şi chiar nevrând, şi chiar nechemată,
febra acestui nou început patologic, copilărindu-se
sinucigaş de-a naşterea precum cu o sticlă
cu cap de mort,
în care esenţa trecutului şi-a pierdut orice miros.

Acesta e singurul meu anotimp de moarte şi de viaţă.

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai simplu

într-adevăr, am primit s-alegem orice poveste:
una a noastră, alta şi-a lor;
nimic obişnuit, spuneai; nimic obişnuit, bănuiam că e;
eu făceam loc printre valurile tale
când ieşeai cu câte o alta, de hotar ce-aş fi putut înţelege
şi doar ce se făcea cu o treaptă mai sus;
uneori, altele îţi erau în lucru, precum cărţile mele
despre cele mai vechi amintiri, aşa cum te-am învăţat,
chiar şi cea care ne-nsoţea, de ştiam ori nu;
sigur ne putem străbate orice poveste
chiar şi-n lung şi chiar şi-n lat, să stăm şi-n drum
şi-n pragul ei şi-n orice sfere şi mai înalte decât noi.
cel mai simplu dintre toate ne este simplu
şi aşa cum se-arată:
cu gutui la masa de seară... aceea care ne aşteaptă
şi cu flori din orice anotimp
încât nimic să nu sfârşim şi niciodată.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlie: De ce ieşi cu o femeie care probabil şi-a pierdut virginitatea în timpul celui de-al doilea război mondial? Şi cunoascând-o, probabil că nu cu unul de-al nostru.
Alan: În primul rând, nu ieşim împreună. O însoţesc la un eveniment de caritate. Şi, în al doilea rând, vârsta ei nu are importanţă. Singurul lucru care contează este interiorul unei persoane.
Charlie: Da, bine, singurele lucruri din interiorul ei sunt praf şi carne nedigerată de mastodont.
Alan: Nu e chiar atât de bătrână, Charlie.
Charlie: E, haide, pun pariu că a fost martor ocular la naşterea agriculturii.
Alan: Încetează!
Charlie: Probabil că poza ei de absolvire a liceului este pe un perete de peşteră din Franţa.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri

Tot felul de iubiri
ca la tarabă
pentru toate gusturile
mirosurile
hai să n-o mai lungesc.
Iubiri de-o clipă
şi iubiri de-o viaţă
dar cine mai ştie cât e clipa
sau cât a durat viaţa?
Iubiri mai lungi
sau mai scurte
de la cer la pământ
de aici până la vecinul de alături.
Iubiri pasionale
iubiri frigide
aşa precum este
şi omul care se încumetă
să le trăiască.
Iubiri interzise
de lege
de fire
sau de specie.
Poate să fie şi extraterestru
aş încerca câteva iubiri
chiar şi cu un marţian.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să înveţe că poate avea şi construi propria lui legătură cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt, Maica Domnului, Sfinţii şi Puterile cereşti, Biserica având de fapt ca menire tocmai acest lucru. Nu să-i ducă precum nişte oi oarbe şi proaste la Dumnezeu, ci să-i ajute să vadă drumul spre El şi să-i convingă că este singurul care merită urmat.

citat din Ovidiu Dragoş Argeşeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât ego-ul e mai agravat cu atât pentru el Gurul care este aproape, eventual nu doar din acelaşi oraş, chiar de pe aceiaşi stradă cu el, sigur nu este un Guru adevărat. Dar cu cât Gurul e mai la distanţă, cu cât e mai îndepărtat, dacă se poate chiar să fi mort acum 2000 de ani; Ei bine, asta da, e un Maestru adevărat demn de urmat pentru ego, dar de ce? Pentru că ego-ul la un Maestru care e mort sau e extraterestru, ei bine ego-ul chiar îl iubeşte pentru că îl poate face muci. O astfel de fiinţă este un pashu şi va fi sclavul minţii pe viaţă. Cel care afirmă că a depăşit mintea, dar nu are în el strălucirea nici o fărâmă de non-dualitate, este un pashu, un troglodit!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

geniu (vezi şi genialitate)

Ce este un geniu dacă nu o capacitate de-a străbate graniţa strictă a contemporaneităţii, un arc care-şi trimite săgeata în viitor, prefigurând ori chiar producând valori ale acestuia, altfel spus, un profet al acestui viitor?

definiţie de Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind modul în care se îmbracă şi se comportă fetele tinere pe stradă, îmi dau seama că pentru ele a fi atrăgătoare înseamnă a te dezbrăca cât mai mult. Chiar cu riscul de-a cădea în ridicol, de-a deveni vulgare, obscene. S-ar putea spune că pentru a se simţi femei au nevoie să etaleze ostentativ acele părţi ale corpului lor care fac din ele reprezentantele acestui sex. Asta în cazul în care cineva ar mai avea vreo îndoială. Ce tristă simplificare!

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

O, brad frumos
Al tinereţii mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.

Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe uliţe, auzeam colindători.

La răscruci de drum fugeam,
Aveam toţi gutui la geam.
În odaia de la drum
Ţineam porcul de Crăciun.

Iar la streşini atârnaţi
Erau metri de cârnaţi.
De Crăciun şi Anul Nou
Mama ne dădea cadou,

Felii dulci de cozonac
Şi mâncam cu toţi de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.

Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.

Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stare de dimineaţă...

Am un dor de inimă de copil şi un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat şi vreau să răzbat precum aş vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranţă de viitor când sunt tristă
Şi lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aş vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezeşti în fiecare dimineaţă,
Cu mintea clară şi zilei noi să-i faci faţă,
Într-un mod curajos şi chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineaţa suntem nişte roboţi ai propriilor minţi
Şi murim încet precum nişte sfinţi,
Dar vreau să ştii că şi tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreţia-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neştiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Şerpii s-aşază în poziţia infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aş vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Şi cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete pentru orice moarte

Eliberat de memorie şi de speranţă,
fără frontiere, abstract, aproape viitor,
mortul nu este mort; el este moartea.
Asemeni acelui Dumnezeu al misticilor,
despre Care, orice s-ar spune, trebuie negat,
cel mort, un străin pretutindeni,
este doar ploaia şi absenţa lumii.
Îl deposedăm de toate,
nu-i lăsăm nici măcar o culoare sau o silabă:
aici, curtea pe care ochii lui nu o mai văd,
acolo, trotuarul unde speranţele lui încă-aşteaptă.
Chiar şi ceea ce gândim noi acum
ar putea fi ceea ce a gândit el;

am împărţit ca nişte tâlhari
prada atâtor zile şi-atâtor nopţi.

poezie de Jorge Luis Borge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am încercat niciodată să blochez amintirile trecutului, chiar dacă unele erau dureroase. Nu înţeleg oamenii care îşi ascund trecutul. Orice lucru prin care treci în viaţă te face persoana care eşti acum.

citat din Barbara Kingsolver
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este atât de mizerabil corupt ca o aristocraţie care şi-a pierdut puterea, dar şi-a păstrat încă bogăţia şi care încă are plăcerea infinită de a se devota pe de-a întregul distracţiilor celor mai banale. Toate gândurile măreţe şi energia pasionată devin lucruri ale trecutului şi vicii meschine o rod ca viermii un cadavru.

citat din Alexis de Tocqueville
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerinţa ca fata să nu aducă cu sine, în căsătoria cu un bărbat, amintirea unui raport sexual cu un altul nu este într-adevăr altceva decât constituirea consecventă a dreptului de proprietate exclusivă asupra unei femei, care constituie esenţa monogamiei, extinderea acestui monopol asupra trecutului.

Sigmund Freud în Studii despre sexualitate
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine profunde s-au pierdut în negura timpurilor, lumea şi-a uitat vârsta şi, crezându-se încă tinere, se teme să nu se simtă deja atât de bătrână.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!