Focul sacru

Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Şi dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă sunt
Păduri.

În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua 1

Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aş încumeta mi-aş zgâria nu doar picioarele
Ci şi mâinile, aşa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi şi câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge şi mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngraşa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristeţe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare şi copt şi-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul şi-mi spuneai:
Ţine-ţi respiraţia bine şi aruncă-te-n mine
Şi eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără să ştiu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur şi simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viaţa ţi-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat şi le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-şi pâlpâie amintirea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci azilanţi

Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vise.

Am rămas fără muguri pe ram
Dinainte să moară copacii,
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram,
Şi acum ne fac vreascuri săracii.

Suntem nişte copaci azilanţi
Din pădurile lumii rămase,
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vreascuri printre vreascuri.

proverbe franţuzeşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi.
Câteva momente când era să fim frumoşi.
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos ---
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu acceaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi).

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar oare amintirile scapă aparenţei? Nu sunt ele însele nişte idoli de lut? Cu aerul lor inofensiv, blajin şi binevoitor, ca nişte bătrânei nesuferiţi, în fond, de care te tot împiedici? Dacă nu eşti atent, nu se întind ele ca iedera, cu repeziciune, multiplicându-se sufocant pe întinderea minţii noastre?

Marin Mălaicu-Hondrari în Lunetistul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţă

În turle părăsite din biserici
Plâng îngeri buni
Goniţi de prin altare.
Iar cei ce-l caută pe Domnul
Sunt prigoniţi atât de tare!

Sufletul meu, dantelă fina
Ţesută de îngeri, purtată pe nori,
De ce -l aruncaţi azi în tină?
De ce-l aruncaţi în noroi?

Drumul e lung, crucea e mare,
Mai am puţin si ajung la liman.
Deschide-mi, Doamne, uşa la care
Am plâns si-am batut an de an.

poezie de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (25 octombrie 2006)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Newman: Uite, soro, mergi şi ia-ţi o cafea, bine? Şterge-o! OK, uite care-i treaba. Prin anumite legături, am putut să localizez nişte capete de duş la negru. Sunt făcute în fosta Iugoslavie. Şi din ce am auzit, sârbii sunt nebuni după duşurile lor.
Jerry: Nu din ce reportaje am văzut la televizor.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetitivul Trei în Una

Trec nişte anotimpuri, nişte ani,
Trec nişte roţi, rotindu-se pe bani,
Trec nişte centimetri, nişte cenţi,
Ne repetăm ca nişte repetenţi!

Vin mâinile, ca mâine de curând,
Vin ridurile, ridiculizând.
Vin iernile, grăbindu-se ca ieri,
Ne repetăm ca nişte zilieri!

Stau nişte pietre-n vad şi văd un val,
Stau nişte ochi, vag malformaţi, pe mal,
Stau trei Tăceri în cer, cerşind întruna,
Repetitiv: ba Trei, ba trei în Una!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este scurtă, lumea este mică dar mai este şi foarte largă. Când aveţi o problemă întrebaţi-vă: "va mai conta asta peste un an sau doi?" şi dacă răspunsul este "nu" gândiţi-vă bine dacă merită să vă irosiţi atât de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci când apar credem că s-a sfârşit lumea dar mai târziu realizăm că nu au fost decât nişte noi începuturi sau nişte oportunităţi.

Robin Sharma în Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii sunt ca bălegarul - dacă nu sunt aruncaţi în stânga şi în dreapta, nu aduc niciun folos.

citat clasic din Francis Bacon
Adăugat de Florin Mercas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avem în vedere acţiunile lor şi răul pe care multe partide, alianţe şi uniuni politice l-au făcut şi îl fac României, numele lor nu sunt decât nişte ambalaje frumoase puse la nişte cutii cu viermi.

aforism de George Budoi din Politică şi politicieni (7 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pare uluitor, adevărul este că strădaniile noastre privitoare la drepturile civile, pacea mondială, controlul demografic, prezervarea resurselor naturale şi ajutorul dat celor care flămânzesc pe planetă - oricât de presante ar fi aceste probleme - vor aduce mai mult rău decât bine dacă sunt făcute în spiritul care le animă în prezent. Căci aşa cum stau lucrurile, noi nu avem nimic de dat. Dacă bogăţiile şi modul nostru de viaţă nu pot să ne aducă bucurie aici, n-o vor face nicăieri altundeva... Ceea ce vreau să spun devine foarte clar când ne dăm seama cu tristeţe şi compasiune, că mulţi dintre oamenii foarte puternici şi bogaţi sunt nişte nătărăi mizerabili şi nişte prizonieri ai rutinei, care, cu rarisime excepţii, nu au nici cea mai vagă idee despre cum să-şi cheltuiască şi să se bucure de bani...

citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presa este prea adesea o oglindă care deformează oamenii şi evenimentele pe care le prezintă, făcându-le să pară mai mari sau mai mici decât sunt în realitate.

citat din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

şi dacă tu n-o să mai vii la noapte
nu s-ar schimba nimic, atîta doar
c-or să mai cadă nişte mere coapte
rostogolindu-se incert pe trotuar

şi dacă tu nu ve-i veni nici mâine
sunt sigur- nu se va schimba nimic
atîta doar-v-a mai urla un câine
şi Luna îl va crede şiretlic

şi dacă nu vei mai veni nicicând
mai mult ca sigur sunt că n-ai putea
să uiţi de nopţile trecute rând pe rând
pe lângă omul rătăcit în calea sa...

poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţi-vă că aruncaţi cu o piatră într-un lac liniştit. Când valurile se liniştesc, aruncaţi cu o nouă piatră. Exact acelaşi lucru se produce atunci când pătrundem în câmpul tăcerii pure şi introducem în el intenţia noastră. În această tăcere, chiar şi cea mai slabă intenţie va produce valuri în lacul liniştit al conştiinţei universale, care leagă între ele toate formele creaţiei.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca nişte mere stricate,
îmi dau seama că viaţa mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăştiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
şi cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
şi toate bancnotele astea sînt ţesute în trecutul meu
ca nişte ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înţelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva fiinţei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
şi tatăl l-a îmbrăţişat şi a tăiat viţelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut şirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aş fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul şi în care viaţa mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul fiinţei mele
aş fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
aţa nu se mai înfăşoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca nişte cioturi, ca nişte urme, în timp, ale unei alte vieţi
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăieşti niciodată.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!