Balta

Abia după ce murise
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.

Dar unde? Când? Si mai ales cine?
Că acum nici nu mai ştia bine
Ce este? Cum este
Şi mai ales de ce să-şi mai refacă.
Şi ce? Când? Unde?
Şi iarăşi sâsâitoarea viespe: cine
Cine să-si refacâ. Şi ce?

Se repetă şi-a zis într-un târziu,
S-o lăsăm baltă.

(Balta era de altfel plină de el,
- Intrat de trei zile în circuit
Trestii gânditoare - aiurau -
Broaşte, mâl bolborosind în adânc, peştişori cât unghia
Fosfor, potasiu - şi deasupra un nor
Oglindindu-se - în treacăt - în luciul schimbăcios.)

Cine? Ce? Cum? De ce?
S-o lăsărn baltă.
Abia după ce-a murit
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.
(Ei, bine, se repetă,
Că de-acum încolo tot aşa o să fie.)

S-o lăsăm baltă. Cine? Cum?
Circuit. Circuit închis? Baltă,
Norul oglindindu-se, luciul schimbăcios.
Schimbăcios.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine seamănă vânt culege furtună"

"Cine seamănă vânt
Culege furtună".
Prostul cât e pe pământ
Cu proşti se adună.
Unul care este pierde vară
Bate-ntotdeauna câmpi.
Umblă haimana prin ţară
Ca să îşi găsească tâmpi.
Altul ce se crede struţ
Îşi bagă capul în baltă.
Sare şi din lac în puţ
Să vadă lumea cealaltă.
Cum vedem, a nimerit
Precum nuca în perete.
Aşa de bine a gândit
Că acum nu-i mai e sete.

poezie de Dumitru Delcă (8 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile astea...

E bine să lăsăm femeile slabe să fie prinţese
şi să trăiască de pe urma altora cu avere.
E bine să lăsăm femeile puternice să fie regine
şi să-şi conducă singure viaţa aşa cum doresc.
E bine să lăsăm cele mai puternice femei
să-şi construiască imperii pe dărâmăturile celor laşi,
care au fost lăsate fără viaţă în urma lor.

poezie de Eugenia Calancea (13 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe baltă

Şi din când în când pe-o baltă,
După gâze peştii sar,
Până-o dată, ce îi saltă
Vreun... pescar.

epigramă de Vasile Iuşan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata noastră este definită de alegerile noastre. Noi alegem cu ce ne îmbrăcăm, ce mâncăm, cu cine vorbim, ce vorbim, pe ce drum o luăm, cu cine ne însoţim, unde trăim, cum trăim, cât ne îngrijim, ce gândim, ce simţim, în ce credem, ce valori avem s. a. m. d. Alegeri, alegeri, alegeri. Vezi tu, tot ceea ce trăieşti acum este o consecinţă directă şi indirectă a alegerilor tale. Tot, absolut tot, ce se întâmplă acum în viaţa ta este pentru că la un moment dat ai ales într-un anume fel. Când îţi asumi asta, conştientizezi atât sursa suferinţelor tale cât şi sursa puterii tale. Iar de aici încolo... oare ce vei alege în continuare?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uitau păuni în baltă

În preascârbita cetate a poeziei
Si-au infipt penele in fundul trufiei
Şi-au început cu păunul filosofiei
Să-şi toarne în cap fumul preamăreţiei

Şi strânşi in cloacă lângă o baltă
Stau şi încearcă să-şi sculpteze
Din noroi de interese şi chermeze
Scormonind pentru o tribună înaltă

Unde să-şi prezinte-n fanfaronadă
Neghiobia şi prostia-n care se scaldă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dat cu bâta-n baltă şi, după ce că s-a stropit, a mai venit şi Agenţia Europeană de mediu, să-i impute luciul de apă!

Iulia Mirancea, după Lucian Velea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd un prost bogat, mă întreb imediat, ca un reflex automat, de unde are bani, cine nesilit de nimeni i-a dat sau de la cine cu forţa i-a luat.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.
El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.
El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.
Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.
Băgă capul să treacă dincolo, prin gard,
Dar n-a mai încăput decât jumătate,
Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe-acolo, se mai îngrăşase.
El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.
Şi dă-i şi dă-i.
Se strânse lumea, ea ţipa din partea ailaltă,
Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o, a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată
De-acolo.
De-aia Riblei îi ziceau toţi să nu mai muncească,
N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.

El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.

El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.

Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.

Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,

Dar n-a mai încăput decât jumătate,

Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngăşase.

El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.

Şi dă-i şi dă-i.

Se strânsese lumea, ea ţipa din partea ailaltă,

Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată

De-acolo.

De-aia Riblei îi ziceau toţi ca să nu mai muncească,

N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ramuri, nr. 6, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici sfărâmături de oglinzi; colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui şef autoritar

Şi-a luat o bâtă ca s-o foloseasă,
Acolo, la serviciu, ca unealtă,
Dar fiindcă n-a ştiut s-o mânuiască,
A dat de multe ori cu ea în baltă.

epigramă de Lucian Onea
Adăugat de Lucian Onea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trecu ce mai trecu şi mai mărindu-se şi dânsul, într-una din zile, ducându-se iarăşi la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăşi dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el îşi luă inima în dinţi şi intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu ştia ce este frica, intră şi în palat. P-aci, p-aci era să-şi iasă din minţi de mirare şi să-şi piarză cumpătul dând de atâtea lucruri, ce nu mai văzuse el în viaţa lui. Când, ce să vezi d-ta? o dată îi ieşi înainte trei zmei. Aceştia era stăpânii palatului. Şi unde se repeziră la dânsul de pare că să-l ia în unghii...

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!