Cum

Doamne sfinte, prin ce vrajă
Şi voinţă infinită
Piersica îşi stă în coajă
Şi stă ochiul în orbită?

Când atâtea băieri prost
Leagă iţa şi cu firul,
Cum îşi stă vorbirea-n rost
Şi de tot n-o ia delirul?

Cum uscatul de nu sare,
De pe vârf de munte-n mare?
De la munte pân' la mare,
Cum de totul nu-i mirare?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă de dragoste

Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Eu nu ridic vânt
De la pământ,
Ci cerul tău
În capul meu,
Şi razele tale
În genele mele.
Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Şi patruzeci şi patru de răzişoare,
Patru ţine-le ţie,
Patru dă-mi-le mie,
Două să mi le pun la sprâncene
Şi două la umerii obrajilor,
La toţi feciorii să par,
Cireş de munte înflorit,
Cu mărgăritare îngrădit.

folclor românesc
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bureţi

Doi bureţi
Erau băieţi
Şi-şi vorbeau de la burete
La burete cu "băiete".

Când stăteau la vreo agapă,
Mâncau sare şi beau apă,
Acolo pe fund de mare:
Aici apă, aici sare.

La sare se-nţelegeau
Dar la apă se-mbrânceau...

Iar acuma, pe dulap,
Nu se ceartă, nu se bat,
Sarea e-n bucătărie,
Apa-n aer, cine ştie.

poezie celebră de Marin Sorescu din volumul , Poezii pentru copii, ed. Ion Creangă - 1979
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, fă-mă şi pe mine prost

Adesea uitându-mă oglindă
Vreau să cred că sunt un prost
Cu o privire atât de blândă
De ce îmi caut în viată un rost?
De ce am tras atâta la galeră
Doar ca să învăţ ce-i aia un periost.
Ca să faci acum carieră,
Este suficient ca să fi... prost.
La naştere vegheat de ursitoare
Am tras un destin de intelectual anost
Dar acum mă rog în gura mare
- "Te rog Doamne.... fă-mă prost"
În această mare absurditate
Când lumea învaţă contra-cost
De ce nu există o facultate
În care să înveţi cum să fi prost.
Probabil... e o calitate înăscută
Şi un binecuvântat privilegiu
De aceea nici nu se discută
Iar să gândeşti, e un sacrilegiu.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă proştilor

Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti!
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Şi-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mare prost

Să i-o spun, nu are rost
Dar ştim toţi că, bunăoară,
Dânsul e atât de prost
Ca şi noaptea… cea polară.

epigramă de Grigore Drăgan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai...

Mai roadeţi coajă de copaci,
În rând cu iepurii şi cerbii,
Şi foamei fiţi-i buni araci,
Până răsare firul ierbii.

Digestia începe-n gură
Ciomege mestecaţi şi pari,
Ca pe un fel de arătură,
Pe care-o-nghiţi, după ce-o ari.

La primăvară, când, iar, sumbră,
Sub poala soarelui cea grea,
Pământului veţi face umbră,
O veţi mânca atunci pe ea...

Şi-apoi, aşa, cu gura plină,
Veţi da un chiot: "Ce lumină!"

poezie celebră de Marin Sorescu din "Poezii alese de cenzură", Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1991
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare de sare

Soarele nu răsare...
Luna nu-mi apare
Marea nu este mare
Codrul nu-i răcoare

Inima-mi tresare
Tălpile mi-s goale
Ochii m-au părăsit
Pletele au ruginit

Dorul taie si leagă
Te aruncă bucată
Cu bucată... in zare
In ocne cu mercure

Rana-mi e prăpastie
Săpată din dragoste
Presar un pumn de sare
Azi iar nu-i soare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd urcând un munte

Te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
doar păsările se întâlnesc...

În ochiul beat de clorofilă
se-afund poemele iubirii;
te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
se bat apostolii cu stele:
îmi faci un semn
şi te urmez precum o cavatină
ce îndulceşte-n vene
al nopţii sânge smălţuit.

Un colţ de timp a mai rămas,
un pas ce trebuie făcut...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare
e primul scâncet,
prima atingere a mamei,
lumina zilei,
prima mirare simţită de ochi,
primii paşi spre lumea cea mare
şi vocea suavă ce-ncepe să dea prin cuvinte,
trăirilor un rost!
Primul sărut şi prima iubire,
mirarea că inima bate mai tare,
iubirea divină ce viaţa o schimbă
uimirea a doua suflete
ce prin iubire devin
unitare!
Drumul în doi şi rodul iubirii
griji printre minuni,
zâmbete şi lacrimi,
toate-mpletite ne face să privim
caruselul vieţii ca o perpetuă
mirare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti prost şi ajungi mare

O ciudată confirmare,
Pare că mereu a fost,
Când eşti prost şi te vrei mare
Dac-ajungi eşti "mare prost ".

epigramă de Florea Ştefănescu (2007)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mare...

Cât de mare... eşti un prost!
Ştii tot cerul pe de rost,
Dar nu poţi să faci un pas
Dacă nu te duc... de nas.

epigramă de Victor Ion Popa din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare nu cresc trandafiri

Pe mare nu cresc trandafiri
ea nu încape în palmele mele
dar simt cum adâncuri
m-ascund în firave unghere
cu urme de petale crescute în carne
când soarele înoată prin nisip avid

În tâmple se înfig fugind în mirare
necruţătoare urme de sare

Pe mare nu cresc trandafiri
strigă c-o dor ţepii cu dinţi ascuţiţi
doar spuma se ridică şi cade
când valul fără noroc
se frânge în albul destin
ce o sărută lacom şi moare

Pe mare nu cresc trandafiri,
doar urme din pletele mele albastre
prinse-n zbuciumata vâltoare
cad sfărâmate în nisip
la picioarele tale
cerşind nemuriri...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulţumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulţumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aş vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de Oana Alexandra Călin (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Cineva-mi lua scara. Eram sus
Şi eu soarelui îi luam scara.
Ca un meteorit mă prăvăleam prin apus
Şi în cap îmi cădea noaptea (întâi bună seara).

Bolovan sieşi îşi era Sisif,
Trebuind numai şi numai să se prăvale,
De o mie de ori, fără motiv,
Să-şi cadă din vârf până-n poale.
Până-n poalele domniei-sale.

Aveau dreptate vorbele foarte-nţelepte,
Rostite - îmi amintesc - de ursitoarea amară:
"Totul va fi urcare de trepte,
Totul va fi luare de scară".

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!