Minune-i şi moartea

Nu mai făceam minuni, sistematic,
Îmi plăceau minunile ocazionale.
Ajutam o zebră să-şi intre în dungi,
Îndreptam un bătrân de şale.

Unii credeau că-mi pierdusem puterea
Aceea grozavă şi minunată
Şi mă încercau cu învierea,
Omorându-mă scurt, dintr-o bucată.

Dar cum o minune-i şi moartea,
Lor nu le ieşea decât pe jumătate.
Chiar umbra mea îmi ţinea atunci partea
Cea vătămată şi pe vindecate.

Şi regeneram ca o oază,
Ce răsare mereu în acelaşi chip
Şi, luând de mână o rază,
Mă îndepărtam cu paşi de nisip.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăierile

Şi mă îmbolnăvisem de stele
Şi îmi orbeam inima cu ele
Până şi umbra mă ocolea
Nu mai era formă de mine
Nu mai trecea strada cerului meu pe la zebră
Ci se îndepărta
Acolo unde absenţa ta şi cu ea
Aveau să-şi găsească liniştea împreună
Aveau să-şi găsească niciodată drumul spre Acasă
Pierdusem cealaltă parte de eu.

Mă îmbolnăvisem de stele
Cu toate dorurile mele
Devenisem trezie de furii.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Că vine moartea
şi atunci aceasta încordare
îmi trece.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)îmi spuneam cu îngăduinţă faţă de mine însumi, că tot ceea ce trăiam atunci - delirul ce mă cuprindea când, într-o dimineaţă, le zăream roşii în frunzişul copacului - ţinea, ca şi săniuşul, de bucuriile unei anumite vârste. Şi mă îndreptam spre casă, în mână cu punga de cireşe, doar cu puţin mai vioi decât dacă aş fi dus o pungă de zahăr sau de orez

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecate

cum urcam strada întins către tine
cu o bucată de cer într-o mână
în cealaltă ţineam strâns
ca pe o ghioagă griful chitarei
eram hotărât să-ţi cânt ceva despre mine
de obicei îmi plăcea să zdrăngăn în singurătate
balade rock din deceniul şapte
sau să urlu beat cât mă ţinea gura
blowin' in the wind, paranoid sau aleluia

cum munceam toată ziua la nemişcarea mea
ori la sudoarea ce îmi aluneca fragilă
de-a lungul spinării
şi cum oboseam doar privind
cum îmi creşte încet încet laba piciorului stâng
acum pe sub mine se întâmplă marşul schilozilor către turn
şi nu-mi face bine mă ascund în spatele ploii şi plâng
şi unde o jumătate de umbră mi-a rămas în urmă
iar cealaltă jumătate s-a ridicat la cer
fără să ştiu

cea mai frumoasă femeie din lume
e de la mine din sat
are părul lung fustă verde şi sandale
şi zi de zi paşte vacile oamenilor pe islaz

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iti placeau

Ţie îţi plăceau mereu căpşunile
Şi eu alergam să-ţi aduc căpşuni,
Mie îmi plăceau mereu nopţile
Dar tu noaptea trebuia să fii devreme acasă!

Ţie îţi plăcea des ciocolata
Şi eu alergam mereu să-ţi aduc ciocolată
Şi-mi zâmbeau atât de frumos vânzătoarele
Când alergam eu ţie să-ţi aduc ciocolată!

Ţie îţi plăceau stelele şi eu
Te alergam mereu prin gând nopţile
Să-ţi arăt stelele,
Mie îmi plăceau mereu sărutarile
Şi tu mi le dădeai atât de greu!

Ţie îţi plăceau de fapt alţi băieţi
Şi eu am picat de fraier.

poezie de Andrei Ionut Sava
Adăugat de Mihaela Dorulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă moartea

Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre şi lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi creşte mare;
Întreaga viaţă petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din mine

În fiecare seară pleci cu un tren nevăzut,
ieşi din viaţa mea pe jumătate
şi abia în zori revenim un întreg,
spunându-mi că buzele mele
au cea mai gustoasă aromă de cafea.

În fiecare zi
mă simt ca un înger crescut la sânul tău
mirosind a iarbă proaspăt cosită
când îmi scutur părul
fără să-mi pese
că moartea îmi suflă în ceafă...

Şi chiar dacă pleci jumătate din mine,
la fel de frumos bate ceasul vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa căprioarei

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
ce culoare-o avea soarta ce se-aşterne-n calea mea?
Poţi să pui astă-ntrebare, cu-a ta fragedă simţire,
Cerului senin, când noaptea curge în noi amorţire?

Spune-i să îmi ierte timpul petrecut în chip anost,
când credeam că viaţa-nseamnă a trăi fără vreun rost
şi-mpărţită-ntre tristeţe, şi necaz, şi disperare,
mă îndepărtam întruna de a inimii chemare.

Se năştea ispititoare bucuria de-a muri,
promiţând că scap de toate şi sufletu-o huzuri.
Mă îndreptam resemnată spre-a ei linişte-obosită,
sperând că-mi va da uitare pentr-o viaţă chinuită.

Dar acum m-am răzgândit şi trăiesc cu dor de mine
şi-am să fac din astăzi cânt, fără lacrimi şi suspine!
Îi voi mulţumi Luminii că îmi dăruieşte zorii
şi, hoinărind printre stele, voi putea să mângâi norii.

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
Cerul mi-a trimis răspunsul cu... toată IUBIREA Sa!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai frumoasă ca o rază de lumină

Îmi place când mă strângi în braţe
cu o singură mână:
atunci sunt mai frumoasă decât o rază de lumină.
Îţi ating genele întunecate de-ntrebări,
te trezesc din valuri de visări,
pleoapa ghiocelului tresaltă în puf de nea,
inima dă-n clocot. Tu strigi: să fii.
Eu strig: să fiu...
să fii, să fiu, să fii. Să fii a mea!...

Un clic se-aude din pădure.
Şoptesc. Nu-i chip să strigi acum,
lumina zburdă.
Un sărut depun pe tâmplă,
mă zvârcolesc, presimt, trăiesc,
iar tu mă strângi în braţe
cu o singură mână...

poezie de Nicoleta Iuhos
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare victorie a mea a fost aceea de a fi în stare să trăiesc cu mine însămi, să îmi accept defectele. Sunt foarte departe de a fi un om adevărat, aşa cum mi-aş dori să fiu. Dar tot eu îmi dau seama că, în cele din urmă, nu sunt chiar de lepădat.

citat din Audrey Hepburn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul durerii

Simţeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieşită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniştea adâncă.

Mă încleştasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un ţărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O linişte de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Şi eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te nasc în mine rază de-nceput

Iarna-n frunză verde se dezgheaţă
Când ne-mbrăţişăm de dimineaţă.
Ne salutăm cu ochii larg deschişi,
De frumuseţea lor suntem cuprinşi,
Tu îi porţi, eu ştiu că-mi aparţin,
Dăruiţi îmi sunt de sfânt destin!

Frumoasa mea, frunză lipită-n geam,
Rămâi aşa, în suflet să te am,
În inimă să-ţi port poza ta vie,
Să îmi fii cânt de aripă târzie.
Te-mbrăţişez, frumoasa mea de vis,
Te răpesc din largul necuprins,
Zbor spre tine, ca să-ţi fiu aproape,
Peste-ncercări, peste adânc de ape.

Te nasc în mine rază de-nceput,
Floare răsărită în inima-mi de lut,
Amestecată-n sânge cu tărie
Pe treapta vieţii, rod de poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza cea de joi

Muza mea de astăzi, muza cea de joi,
Îmi şopteşte versuri c-o privire blândă
Care mă încântă şi îmi face, moi,
Braţele să-mi fie gata de osândă

Şi să-i fie valuri peste trupul cald,
Mângâind alene rotunjimi de stâncă,
Sub priviri albastre-n care azi mă scald
Aşteptând în umbra şoaptelor "Nu, încă!".

Simt cum timpul intră-n marea de nisip,
Valuri se animă, devenind secunde
Ce cuprind în ele străluciri de chip
Şi, doar într-o clipă, mâinile-mi flămânde.

Versul se sfârşeşte-n şoapte rare, moi,
Şi-n îmbrăţişarea muzei. (Cea de joi).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!