Izvor de adăpat aripa

Mereu se face plinul printr-o gură
Ce cască pentru cea din urmă oară,
Mereu se varsă-n cer o picătură
De suflet, picătura necesară.

Şi tu te plimbi în lume, ca un vas,
Ce tremură-ntr-o mână de copil
Şi ştii: de stropul care-a mai rămas
Atârnă echilibrul ei fragil...

O, Doamne! din această fugă-a mea
Şi-această piedică ce-o pune clipa,
Să se aprindă-atunci când voi cădea,
Un mic izvor de adăpat aripa.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu mă ţin

în braţe după această fugă
mă împiedic de pipa din colţul
străzii şi această piedică
este echilibrul ce cască atent
cerul ca un vas ciobit ce tremură
un mic izvor de unde răcoresc
versul când voi cădea în noapte

alerg ţinându-mă de mână
pe sub geamurile iubitelor trec
ca un tren accelerat în urletul
furtunii ce smulge flori spre iadul
în care dragostea se zbate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Eşti pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Eşti pentru mine o comoara
Eşti alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viaţă bucurie
Eşti pentru mine cea mai mare bogăţie

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Şi cât mi-ar fi in viaţa de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preţ
Şi îţi voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura

Priveam cum cade picătura,
Egal, în măsurat răstimp,
Neîntrecându-şi, calm, măsura,
Purtând în jur un fel de nimb.

Aceasta îmi era pedeapsa,
- Ce cruntă, necrezută ură!
- S-aştept mereu să-mi sară capsa
La fiecare picătură.

Dar cum privirea aţintită
Îmi lăcrima de încordare,
Mă transformam în stalactită,
Pietrificată de teroare.

Iar picătura din tavan
Continua să cadă-n van.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu
Copil in imima-ti eu o sa fiu.

Te iubesc, MAMA.

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne,
Ia-mă de mână
Şi hai să fugim din lume,
Să ieşim puţin, la aer.
Poate schimbând curenţii,
O să mă simt şi eu în larg,
Lângă Tine.

poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă femeie

Am întâlnit, în unica mea zi din viaţă,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deţine avere,
doar o privire care descumpăneşte stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaş, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.

Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeţi şi extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
şi, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.

Am întâlnit în singura mea viaţă
o femeie ca o peniţă de scris -
nimeni nu ştie să spună mai frumos ce am vrut să rostesc;
am căutat al cântecului rost,
l-am ademenit în curtea mea
unde cuvinetele se strigă din post în post
spre a vesti lumii
că am rămas sub acelaşi acoperământ cu gândul,
unde uneori ne strecurăm printr-o ascunsă crăpătură,
unde basmele se adapă dintr-o nestatornică apă
ce strigă mereu o chemare spre nesecatul izvor.

Numai ea, cea mai frumoasă femeie din lume, ştie că de unde am plecat mereu mă întorc.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de voi...

Îmi mai târăsc un an din bătrâneţe...
Atâtea gânduri şi nevoi s-au strâns.
Înconjurat de clipe de tristeţe
Mereu mai ai o lacrimă de plans.

Şi nu le plângi, că pâine n-ai pe masă
Sau bolul de făină s-a golit.
Sunt lacrimi pentru liniştea din casă
Şi pentru glasul porţii împietrit.

Mie dor de voi, să va mai văd odată
În jurul mesei puse peste ani.
Mă doare c-am să mor de voi uitată
Şi nu de grija nu ştiu căror bani.

Mă tem de ziua-n care o să pier
Şi n-o să fiti si voi alăturea.
Doamne, dacă mai eşti acolo-n cer,
Trimite-le spre suflet vorba mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiunile mamei

- Voi fi aici mereu,
La bine şi la greu,
Veşnic vă voi iubi,
De griji vă voi feri.

Mă voi ruga mereu
Cum pentru Fiul Său
Se roagă Maica Sfântă,
Măicuţa mea cea blândă.

Copii, eu vă iubesc,
Doar bine vă doresc,
Iar cînd în cer voi fi,
Cu drag vă voi păzi.

Strigaţi, eu sunt cu voi!
În rugă şi credinţă,
Voi fi aici mereu
Şi dincolo de fiinţă.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Au început să mişune, poznaşe,
Pentru şoferi grăbiţi, mineri sau clerici,
Indicatoare noi, în vechi oraşe:
«Atenţie sporită! Trec biserici!»

Cu lanţ încinse, trase c-o tânjală,
Alunecă, melci paşnici, pe butuci
Şi sfinţii nevrozaţi, pe tencuială,
Îşi fac cu limba nevăzute cruci.

În faţa lor, se cască o distanţă
Imensă, presărată cu nevoi,
Când secole-am trăit în transhumanţă
Acum plimbăm biserici: n-avem oi!

Şi ca un miel, care-a rămas de turmă,
Clopotniţa dispare fără urmă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În moarte se respiră greu
În schimb, e veşnică. Mereu
Voi respira şi tot mai greu
Această stare de ne-eu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

De şeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măşti la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar şi eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.

Cu-acei ce au biroul lângă mine
Îşi pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.

O viaţă-am căutat şi eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost şi de frustrare!

M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o şură,
M-a luat la zor şi-atunci m-am potolit.

Te-nvârţi în lume şi-ţi încerci norocul
Cu măştile ce tu le zămisleşti
În funcţie de fire şi de locul
Pe care-l calci şi-aşa îmbătrâneşti!

Şi vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viaţă?
Şi-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiaţă.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viaţă
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aş fi ştiut nicicând cum se-nvaţă
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în faţă
trecând prin lume, de-i uşor sau greu.

Am înţeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, aşa cum se cuvine,
şi să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preţ în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori şi din copaci,
iar tu vei şti că cineva, anume,
prezent şi nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ţi netezească locul care-l calci.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine...

Îţi voi împrejmui grădina sufletului
cu trandafiri albi,
sălbatici
căţărători,
nimeni să nu te rănescă
prin cuvânt.
Ca să ştii că sunt mereu
lângă tine,
din loc în loc voi pune
câte unul galben,
pază peste
cei albi.
Îi voi stropi
cu lacrimi de bucurie
şi voi răsădi printre ei
dragoste.
Aş ruga toamna vieţii
să-i lase înfloriţi
pentru totdeauna.
Dacă şi numai dacă
ar începe să-şi scuture floarea
de tristeţe,
voi face un parfum
din ei
şi- l voi numi
petale de suflet.

poezie de Angelina Nădejde (4 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Mamă, întâia zăpadă
Începe deasupra-ţi să cadă,
Asculţi înspicarea de vânt,
Ascunsă-ntr-un singur cuvânt.

Pământul întreg se destramă
El trece şi dincolo, mamă?
Materia unde se duce
Din locul c-o floare de cruce?

Urmează mai greu, după greu?
Se moare şi-acolo mereu?
Şi cine mai plânge aceste
Noi morţi fără boli, fără veste?

Tu toate voiai să le ştii,
Izvor pentru verbul a fi
- Tu care născut-ai în chin,
Această ninsoare ţi-o-nchin,

Sfinţind cu prohod de nămeţi
Prea multele tale peceţi.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua cea de astăzi

În ziua cea de astăzi să-nveţi mai mult ca toţi
Să-mprăştii Fericire şi de iubit să poţi
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăşti pe nimeni, de jignit nu ştii cum.

În ziua care-ncepe să iei din răsărit
Lumină şi Viaţă şi-n suflet, încolţit,
Să stea mereu mai verde, mereu tot mai voios
Un Simţământ de Bine şi-o foame de Frumos.

Din noapte, Înţelepciune şi Linişte-ai luat
Din zi să iei Iubire să ai mereu de dat.
Ce Bunătate-n noapte ai primit, înapoi
Să dai mereu mai multă, s-ajungă pentru doi.

Răbdarea cea din noapte când soarele-a apus
Să o cultivi în alţii şi să priveşti în Sus
Ca Binecuvântarea să o primeşti sutit,
Că doar de-o-mparţi cu alţii o simţi tu înmiit.

Numai Speranţa fie-ţi al vorbelor Izvor
Şi Vorba Bună dă-o cu grabă tuturor.
Celor ce le lipseşte, spre trebuinţi să dai,
Pentru cei în păcate, Iertare tu să ai.

Priveşte lumea toată cu ochi Cuprinzători
În viaţă peste grele învaţă-te să zbori
Iar pieptu-ţi, cu Nădejde să-l ai mereu umplut
Din groapă când pleci, Liber, să-l iei pe cel căzut.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic luptător

Când treci peste munţi
Şi totu-ţi pare greu,
Destinul să-l înfrunţi
Mereu, tot mereu.

De-ai cădea vreodat'
Din albastrul cer,
Sa nu fii niciodat'
Al sorţii prizonier.

Ridică-te şi luptă,
Învinge clipa grea,
Zâmbind te înfruptă
Din tinereţea ta.

Nu-i triumf mai mare,
Nici mai înalţător...
In loc de-o abdicare,
Un veşnic luptător.

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne,
Ia-mă de mână
Şi hai să fugim în lume,
Să ieşim puţin, la aer.
Poate schimbând curenţii,
O să mă simt şi eu în larg,
Lângă Tine.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

Ard.
Suflă, suflă-mi şi tu puţin suflet,
Că al meu, iată-l, se mistuie deasupra mea,
Pregătind aureole
Pentru frunţi mai pure, din viitor.

Semeni cu o frescă bizantină,
Stilizată de două ori
(A doua oară stilizată special pentru mine,
Am pus meşterii la lucru),
Pentru că ai cercuri în loc de ochi,
Cercuri în loc de sprâncene şi de pe acum
Simt răcoarea întunericului din ochii tăi,
Iar asta îmi face bine,
Când ard eu industrial, flacără mare
La intrarea în extaz.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!