Scara
Cineva-mi lua scara. Eram sus
Și eu soarelui îi luam scara.
Ca un meteorit mă prăvăleam prin apus
Și în cap îmi cădea noaptea (întâi bună seara).
Bolovan sieși își era Sisif,
Trebuind numai și numai să se prăvale,
De o mie de ori, fără motiv,
Să-și cadă din vârf până-n poale.
Până-n poalele domniei-sale.
Aveau dreptate vorbele foarte-nțelepte,
Rostite - îmi amintesc - de ursitoarea amară:
"Totul va fi urcare de trepte,
Totul va fi luare de scară".
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Scară la cer
Un fir de păianjen
Atârnă de tavan,
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer - zic,
Mi se aruncă de sus!
Deși am slăbit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce am fost,
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.
- Suflete, ia-o tu înainte,
Pâș! Pâș!
poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
Scară la cer
Un fir de păianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer - zic,
Mi se aruncă de sus.
Deși am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâș! Pâș!
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie să uiți nici o clipă că scara pe care te-ai cățărat la putere e o scară fără trepte.
aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Stabilizare (Pe rimele impuse: scara, seara, urcă)
Cu dolarul n-ai de furcă,
Dimineața și nici seara,
Dac-atunci când vezi că urcă
Îi iei scara!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Amprenta" (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
- Sorescu, Marin
- Marin Sorescu: Un Don Quijote, oltean până-n măduva vântului.
definiție aforistică de Costel Zăgan din Definiții eretice (20 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mulți recunosc prea târziu că pe scara succesului poți sări câteva trepte. Dar aceasta numai la coborâre.
citat din W. Somerset Maugham
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara
Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
și de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.
Ea luneca parc-ar fi stat,
subțire și felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.
Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parșiv, cuvinte.
Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.
Nu mai știam, ca-ntr-un miraj,
ce punct vom mai atinge
fără parter, fără etaj,
doar treapta ce ne-mpinge...
Parcă simțeam că în curând
vom eșua în lume,
pe-orizontalele ce vând
și suflete și nume.
Iubind, tăceam și coboram,
serioși, din treaptă-n treaptă,
la curbe, doar, ne-ndepărtam
de linia cea dreaptă.
Am fi putut să ne oprim
și, singuri, să ne-atingem,
dar s-a-ntâmplat să ne dorim
ca scara s-o învingem.
Și deodat-am nimerit
pe stradă-n miez de vară,
unde iubirea a pierit
ca un parfum pe-o scară.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâtea nopți
am stat cu capul în piept
și-am auzit copilul din mine
crescând singur înconjurat
de-o lume haină ce avea rolul
să mă facă să nu mai cresc
eram un atom perfect uitat
printre ceilalți atomi în noapte
creșteam în vânt fără un motiv
noaptea mă luam iar în brațe
eram veșnicul copil care luptă
și-au trecut atâtea nopți numai
cu zâmbetul curat de copil
umblam prin lume ca-un erou
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conflict cu... scara rulantă
Intenția-i bună, chiar a mea,
Dar scara, biata, nu știa
C-am vrut să urc, la coborâre,
Iar ea rula... cu hotărâre!
epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nasture la haina vieții
Sunt nasture la haina vieții,
Eu o deschid, eu o închid
De la ivirea dimineții
Până-n târziul cel livid.
Sunt nasture și stau oriunde
Sunt necesar pentru surâs,
În mine totul se ascunde,
În mine universu-i strâns.
Am inima gaură neagră
Ce înflorește-n nouă haină,
O umbră poate doar s-o șteargă
Și s-o prefacă într-o taină.
Tu, ești doar firul care coase
În cruce nasturele meu
Și-mi pune razele în oase
Pe scara către Dumnezeu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara rulantă
una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus și jos greu să-și țină echilibrul
trupurile
țintuite pe treptele de plumb
cu mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeași viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieșire cei din spate îi văd pe cei din față
și urmele încălțărilor
pieptănate de podea se despart în unghi
și alții tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene aurite
de păsări care fug de moarte
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răstignirea textului roz
Ay frumoaso ce te-aș...
zi de vară până-n seară
într-un du-te-vino-du-te
doar plăcerea să ne doară
Zi de vară până-n seară
aș schimba numai poziții
și te-ai face foc și pară
de-aș opri să schimb muniții
Aș schimba numai poziții
într-un du-te-vino-du-te
echinoxuri și solstiții
ay frumoaso ce ne-am...
Zi de vară până-n seară
de ciudă moartea să moară
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre seara vieții
Spre seara vieții miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.
În seara vieții noastre depărtarea crește,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are șa,
Umbra de sub noi, subțire, se topește.
Asta-i seara vieții searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munții au apus,
Doar adâncimea crește în brațele de urs
Ce-așteaptă-n sânul lui o căprioară.
Mă doare ceasul serii ce scârție în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai așteptăm vioi
Să dăruim viața pe-un mugure în schimb!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara timpului...
Vecinul meu de la etajul șapte,
are o mașină de găurit liniștea.
Vecina mea de la nouă,
are un amant care întreabă zilnic unde este scara de incendiu.
Toți vecinii mei, au câte o unealtă
cu care trebăluiesc câte ceva
în folos propriu și în durerea altora.
Vecinele: blonde, brunete, roșcate, chele,
au amanți..
unele doar în vis,
altele..
în pat, pe masa de bucătărie, în baie sau în balcon.
Și ele și ei, adică vecini mei, sunt normali,
numai eu sunt nebunul din bloc,
de pe scara îndoită de timp și de ger.
poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum
Doamne sfinte, prin ce vrajă
Și voință infinită
Piersica își stă în coajă
Și stă ochiul în orbită?
Când atâtea băieri prost
Leagă ița și cu firul,
Cum își stă vorbirea-n rost
Și de tot n-o ia delirul?
Cum uscatul de nu sare,
De pe vârf de munte-n mare?
De la munte pân' la mare,
Cum de totul nu-i mirare?
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trucuri ieftine în haine vechi
Ca de obicei...
Vulcanul își varsă
Lava pe Pământ,
Iar cel ce-și bagă
Capu-n oală
Rămâne cu zgaidele
Fluturând precum
Două stegulețe
Bătute de vânt.
Răsăritul Soarelui
Ajunge și la vârf,
Dar și la poalele muntelui.
Ferice de cel ce stă la poale
Când se întețește furtuna,
Căci este protejat de pomi
Și vai și amar de cel ce stă în vârf,
Căci este aruncat de la înălțime
Provocând un nou cutremur
Legănând martorii timpului.
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gri
Dacă dragostea ar fi de plumb și trandafirii ar fi gri
Și muza mea ar fi de lavă și la apus ar împietri,
De ar fi totul de noroi și noi și stelele pe cer,
De ar fi totul în jurul nostru un infinit cam efemer,
De s-ar stinge soarele și ar năvăli furtuna,
De ar cădea meteoriți într-un tango cu luna,
De totul ar fi alb sau negru și sufletul ar amuți,
M-ai iubi gri?
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarul vieții
spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine
de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine
am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit
pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut
viața mă lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc că ești cu mine
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai
Odihnă activă, radioactivă, pe muzică
Numai asta visează perdelele,
Pe care cineva amenință că va veni să le scoată.
Și starea aceea de nebunie aproape
Dar e de fapt o dulce împăcare cu universul
Când îți vine să iubești pe toată lumea
Numai ca să intru și eu în această lume,
Luată en gros,
Numai ca să intri și tu în această lume,
Pe care eu o iau de bună,
Cu toptanul (am găsit traducerea).
Căci tu iradiezi bunătate, pentru că respiri
Chiar dacă s-a mai spus
Numai pentru dragoste.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei scări mă cutremură: scara Mercali, scara Richter și Scaraoțchi.
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!