Indigo

Noaptea cineva-mi pune pe uşă
Un indigo imens,
Şi tot ce gândesc apare, instantaneu,
Şi pe partea de dinafară a uşii.

Dau buzna spre locuinţa mea
Curioşii din toată lumea,
Îi aud cum urcă scările.
Cum iau treptele pe tălpi
Şi le pun înapoi
La-ntoarcere.

Sunt păsări de toate neamurile,
Câini păzitori de lună,
Drumuri de trecere,
Şi salcâmi bătrâni,
Suferind de insomnie.

Îşi pun pe nas ochelarii
Şi mă citese emoţionaţi,
Ori ameninţând cu pumnul,
Fiindcă despre toate eu mi-am format
O idee exactă.

Numai despre sufletul meu
Nu ştiu nimic,
Sufletul care-mi scapă mereu
Printre zile,
Ca o bucată de săpun
În baie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub uşă

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

Apoi, obişnuitele ştiri
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).

Unde s-o fi tipărind
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi sufletul meu

Azi, mi-am ăntrebat sufletul ce îl doare
De ce se închide în mine şi tace...?
Mi-a răspuns într-un târziu, plin de candoare:
-Nimic nu mă doare, gândul la tine nu îmi dă pace!

Eşti tristă mereu şi pe gânduri
De parcă tot cerul pe tine-a căzut,
Pe faţa ta tristă văd astăzi noi riduri
Şi ochii îţi sunt trişti, şi gâdul pierdut

Pe rana cea nouă, pansament vreau să-ţi pun
Alinare să-ţi dau, durerea să-ţi iau
Să te fac să alegi din toate ce-i bun
Să fim trup şi suflet, iubire să-ţi dau.

Ridică privirea şi ia-mă de mână,
Putere voi pune în inima ta
Vom porni la drum lung împreună
Frumoasă e viaţa, profită de ea!

Autor: Elena Bulancea

poezie de Elena Bulancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citese versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am facut datoria,
Şi putem merge
Mai departe.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea

Îmi scot ochelarii
Pun alături pixul
Din motive varii
Mă inhibă chixul

Şi cedez rutinei
Care de plictis
Avutul din tine-i
Tăinuit în vis

Dornic de repaos
Dar ieşit din vervă
Fiece adaos,
Trece în rezervă

Câte-mi mor proiecte
Geana mi se zbate
Bogat în defecte
Şi sărac în toate

Că adorm cu duşii
Şi dorm până când
Scârţâitul uşii
M-a trezit plângând

Îmi iau ochelarii
Pun mâna pe pix
Câte sunt contrarii
Unul singur, fix

Poate-i o eroare
Faptul că mă cere
La o vânătoare
Zilnic de himere

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul n-are praf şi nici vreun lucru grosolan; el trebuie să fie mai fin decât aerul, mai impalpabil decât lumina, mai pur ca esenţa – este viaţa în puritate absolută... N-are rost să vorbesc cu tine despre lucruri de prisos, cum ar fi forma sufletului, sau unde sălăşluieşte, sau dacă bea şi mănâncă, sau dacă are aripi; căci nu ştiu nimic din toate acestea. Nu. Este mai potrivit să ne încredem în Dumnezeu. Frumuseţea din lumea asta vine toată din mâna Lui, grăind despre perfecţiunea gustului. El este Creatorul tuturor formelor; El îmbracă crinul; El colorează trandafirul, El picură boaba de rouă. El face muzica naturii. El a alcătuit lumea asta cu tot ce e în ea, şi de aceea, încrezător ca un copil, las în seama Lui să alcătuiască şi Sufletul meu.

Lew Wallace în Ben Hur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi pun răspunsuri şi-mi dau întrebări

Am trăit din puţin
Şi-o să mor din nimic.
Adevărul e-n vin,
Însă numai un pic.
Ce-i puţin nu-i de-ajuns,
Ce-i prea mult strică-ncât
Nu aştept un răspuns
La-ntrebări despre cât.
Am răspuns despre cum,
N-am răspuns despre ce;
Poate dorul, acum
Să mi-l dea, vindece...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii îngăduitor cu dobitocii, nu-ţi pune sufletul pe masă că se şterg cu el la nas.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Sweet Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea şi dragostea sunt întotdeauna în calea noastră, mai aproape de noi decât credem. Numai că noi le privim cu ochi de miop când sunt la depărtare şi cu ochi de hipermetrop când sunt aproape. Şi puţini sunt cei care îşi pun ochelarii pe nas ca să le descopere.

Ela Marin (28 septembrie 2010)
Adăugat de Ela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
şi fără să privesc înapoi,
mă gândesc tot mai pierdută
şi mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
mă voi mai ridica iar eu.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Brown: Dorinţa mea era să devin scriitor, asta este tot! Îmi doream să scriu despre tot. Despre tot ce se întâmplă într-un moment. Despre cum arată florile atunci când le tii în braţe. Despre acest prosop, cum miroase, cum îl percepi, acest fir. Despre toate sentimentele tale, ale tale şi ale mele. Despre evoluţia lor, ce eram noi odată. Totul din lumea aceasta. Totul amestecat, cum se întâmplă acum. Şi am dat greş. Am dat greş. Indiferent cu ce ai începe, sfârşeşte prin a fi prea puţin. Să împărtăşeşc nenorocita de mândrie şi absurditatea!

replică din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre Ioana B

Cât de puţin mă interesează lucrurile pe care nu le înţeleg,
cât de puţin m-a lovit în suflet curiozitatea, fiindcă suntem
frumoşi şi schimbători şi asemenea miracolelor
şi eu vă iubesc, şi nu ne trebuie arheologie şi psihanaliză,
dar voi nu mă iubiţi, fiindcă sunteţi ca şi mine,
fără interesul de a vă gândi la lucruri pe care nu le înţelegeţi,
da, e şi vina mea.

Odată treceam printr-un tunel lung cu trenul, era noapte
în lumea călătorilor şi Ioana B. printre ei,
schimbam macazul, venea soarele roşu ca sângele în zori,
dar fiecare zi e o capodoperă la finalul ei şi fiecare viaţă,
e la fel, obişnuiam să spun.
Fusese odată o luntre a lui Caron, eram sigură de asta,
eram sigură că existaseră Olimpul şi Pythia
şi mai apoi lada de zestre a bunicii şi cufărul cu vechituri,
şi toate frunzele care pier strivite şi ude pe asfalt.

Odată voi aluneca şi eu.
Am şi eu pădurea mea care nu a răsărit şi nu va răsări niciodată,
undeva între sectorul foioaselor mixte şi cel al fagilor solemni.
Da, după legea cauzală - cel dinainte îmi dă viaţă şi eu dau viaţă
în acelaşi timp şi lui. Până într-o zi.

Acum Ioana B. citeşte despre pălăria roşie dintr-o pictură de Vermeer,
eu îmi pun batic roşu fără să ştiu ce citeşte Ioana, pe care nu o cunosc,
fiindcă mi-e frig, şi atunci Ioana B. sare cu lectura până la fetiţa
cu basma roşie a lui Grigorescu.
E vina mea, nici eu nu mă gândesc la Lună sau la zborul avioanelor,
până când nu încep să înţeleg ceva,
poate înţeleg fiindcă locuiesc pe strada Aurel Vlaicu,
sau fiindcă tocmai îl citesc întâmplător pe Ion Marin Sadoveanu,
care a locuit pe strada Aurel Vlaicu. Întâmplător.

Şi Ioana este un om minunat ca şi mine, dar nu se gândeşte
la lucruri pe care nu le înţelege, cum aş fi eu, şi nici eu la ea.
O iubesc, chiar dacă nu mă gândesc la ea şi ea nici ea la mine.
Ea îi iubeşte numai pe cei la care se gândeşte.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

De-atâtea ori am plâns când a venit Crăciunul,
Număr nu am la miile de lacrimi,
Durerea mea, a fost a milioane sfertul...
Şi-a celor ce au plâns umplându-şi pumnul!

Şi ce folos, azi plâg în gând cu tine,
Că nu-ţi poţi umple gândul cu merinde,
Aşa cum unii îşi abundă-n bine,
Ceea ce n-au făcut cu propria lor minte!

Sunt plânse drumurile spre iertarea,
Ce n-or s-o aibă neamurile toate,
Care-au ciobit cu fapta şi purtarea,
Făgaşul mic ce ne -arăta cărarea!

Crăciunu- nseamnă mare fericire,
Când toate se renasc din adormire,
Deşteaptă-te din vechea ta iubire...
Şi 'nalţă-te spre infinit... trăire!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Dimineaţă am văzut surâsul tău,
Uitându-te la paharul de vin
Şi-n sufletul meu tu ai să fii mereu,
Ca o floare ce se deschide ca un crin.

Murmurul de iubire e ca un cântec,
Ce merge cu tine mereu la drum
Şi ochii tăi ard ca un jăratec,
Trecutul dureros să-l transforme scrum.

Simt acum cum marea cântă,
Dar acum e singură şi goală
Şi ştiu că toate mă încântă,
Pierdută-n visul meu de seară.

Uneori iubirea poate fi de aur,
Dar lumina zilei te pune pe gânduri
Şi dragostea noastră urcă ca un laur,
Nu vreau să piară printre rânduri.

poezie de Eugenia Calancea (22 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!