Pentru păsările dispărute

Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ţi nimerească mersul
Atât de lin?

Unele erau ciudate,
Aveau penele cine ştie cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.

Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Şi le ştergea timpul
Cu dosul palmei.

Hai pe câmp
Să vedem ciocârlia
Arzând,
Ca o lumânare
Pentru păsările dispărute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum, cum...

Şi acum, cum să ne-ntâlnim,
Să-ngrijim iubirea noastră,
Dacă anii au trecut,
Dacă nu-i loc pentru asta?!

Şi-apoi, cum să ne vedem,
Să sperăm la zări albastre,
Dacă ochi-ţi s-au pierdut
Printre florile sihastre?!

Cum să-i spui dorului dor,
Când ţi-e inima tăciune?
Cum să mai gândim la noi,
Unde nu-i loc pentru mine?!

Ţi-am cerut atâta doar:
Să fii om, cum se cuvine,
Ţi-am cerut... dar, în zadar,
Nu mă auzeai pe mine!

Poate eşti, cu adevărat,
Suflet bun ori cine ştie?..
Şi tot zici: ai regretat...
Poate! Dar nu pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea lacrimii în floare

Nimeni nu a găsit nimic să-mi spună
La vremea lacrimii în floare;
Casele lor erau lacustre
Şi apa mea, cu cerul dimpreună
Curgea-n adânc; nu le-atingea
Nici grinzi
Nici buze
Nici ferestre.
Naiv, ca în desenele rupestre,
Erau doar ele - conturate-n mine -
Cum le credeam, cum le visam, cum le iubeam...
În fine,
Doar lebăda murea încet şi mut
Mutându-se în absolut
Acolo unde nu se-aşteaptă vreun ecou
Şi unde nimeni nu-i erou
Ci numai îngerii de lut
Se joacă de-a lumina prin vitrine.
Să-i vadă cine?
Să-i audă cine?
Deasupra lor, în şopot lin,
Pluteşte-n zări Steaua Pelin

Nimic nu este precum pare
Nu se opreşte nimeni la izvoare
La vremea lacrimii în floare.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem noaptea albă

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o mai lungim... puţin,
Hai să mi te pierd în nalbă,
Hai să bem.. nebunul... vin.

Hai să dezlegăm... misterul,
Hai... speranţe să-mpletim,
Hai să-ţi fiu o clipă... cerul,
Hai... iubirea s-o-mpărţim.

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o vindecăm... de dor,
Hai să punem stele-n salbă,
Hai prin vise... să-ţi cobor.

Hai să inventăm... percuţii,
Hai în braţele-mi... arzând,
Hai... am două, trei soluţii,
Hai... în suflet să-ţi pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găseşti dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
şi nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieţii,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare şi calde.

Voi continua să ascult greierii şi păsările
şi-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desţeleni prezentul de piedici
şi voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită şi palidă de ploi,
îmi pare rău că ne aşteptă şi nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
şi-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu ştie până unde se poate întinde şi cât ţin graniţele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuaţiei şi traim ca şi cum am fi tot ce vedem. Fără această înşelăciune, orice am face ne-ar descoperi marginea noastră.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPACUL RĂDĂCINI ÎNFIPTE ARE-Rubaiat
Copacul rădăcini înfipte are,
C-a fost mereu lipsit de apărare
Şi ar fi vrut să fugă să s-ascundă
De omul prădător, în lumea mare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amòi

Leana punea rufele în albie,
La înmuiat, amói,
Zicea:"Pusei şi eu trenţele alea amói,
Să le spăl dracului". Şi le uita acolo
Câte o săptămână, luată cu treburile,
Toţi se-mpiedicau de albie, în prispă,
Mai nimerea câte-o găină în ea,
Şi ea să se-apuce de spălat -
Neam.
Până când bărbatu-său i-a spus într-o dimineaţă:
- Leano, hai, fă, să scoatem cânepa aia de la topit
Că i-o fi de-ajuns.
Scoate, fă, cânepa şi lasă balta liberă.

Cămăşile erau de cânepă,
Cum se purta pe-atunci.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câini

Părăsiţi pe gânduri, câini dezmoşteniţi,
Scrutează cerul şi aşteaptă-n van.
Stăpânii i-au uitat, proptind grăbiţi,
Pe uşa-nchisă câte-un bolovan.

Ei nu au lotci şi delta e ocean.
Înoată printre sloiuri, istoviţi.
Adulmecă mirosuri vechi de-un an,
De foame şi de valuri hăituiţi.

Ei înşişi parcă-s plaiuri care latră.
Până când limba li se face piatră
Şi Dunărea-i depune, lin, în mare.

Dar câte unul biruie-n vâltoare:
Ajunge-acasă istovit - şi moare
Cu ochii la stăpân, întins pe vatră.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaştri,
Fiecare butaş va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriaşe,
Păduri de plopi cu creştetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimaşa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nicio ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!