Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

Era primitivă,
Antică, mcdievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când concepem substanţa, concepem numai un lucru care există în aşa fel, că nu are nevoie decât de el însuşi pentru a exista. Aici pot exista nelămuriri în ceea ce priveşte explicarea cuvintelor: a nu avea nevoie decât de el însuşi: căci, la drept vorbind, nu există decât Dumnezeu care să fie astfel şi nici un lucru creat nu poate exista nici o singură clipă fără a fi susţinut şi menţinut prin puterea lui. Dar pentru că între lucrurile create unele sunt de aşa natură că nu pot exista fără altele, noi le distingem pe acestea de cele care n-au nevoie decât de ajutorul obişnuit al lui Dumnezeu, şi le numim substanţe, iar pe celălalte le numim calităţi sau atribute ale acestor substanţe.

Aristotel în Despre suflet
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul şi frigiderul

toată viaţa cu un semn de întrebare pe faţă
deşi nu la toţi ceilalţi nu am văzut aşa ceva.
uneori mă simt obosit de lestul pe care îl port în spate
şi care sunt tot eu de fapt.
ştiu că are o putere egală cu a mea
dar poartă un semn contrar.
nu sunt sigur însă la cine se află plusul şi la cine minusul.
uneori convieţuim, alteori ne războim,
fiecare dând vina pe celălalt.
şi nici care dintre noi va învinge, nu ştim.
de fapt, acela care va fi hrănit mai bine.
siguranţa îndoielii se obţine numai printr-o interogare continuă.
şi asta durează uneori toată viaţa.
configuraţia destinului se află în palma fiecăruia dintre noi.
adică în mâinile noastre.
atunci de ce eşuează atât de multe,
majoritatea în apele cele mai puţin adânci?
nimeni nu face corvoadă de plăcere
şi în faţă nu se ajunge niciodată pe uşa din dos.
neînţelegând că este aşezat între libertate şi necesitate,
omul îşi provoacă mai multă suferinţă decât toţi duşmanii săi la un loc.
interpretează libertatea ca anarhie iar în faţa necesităţii
încearcă tot felul de expediente:
eu sunt mai egal în drepturi decât ceilalţi,
"descurcăreţul" are întotdeauna reţetele lui:
ciupituri din stânga, ciupituri din dreapta, el ascunzându-se
sub un potop de vorbe din care nu crede o iotă.
principalul să tragă un ce folos de partea lui, cât ar fi de mic.
şi cu cât are frigiderul mai plin, are sufletul mai gol.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.

citat din Carlo Troya
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii noştri

Ei nu-s adepţii răsculării
Chiar dacă-n mod supărător
Ţăranii noştri - talpa ţării -
Sunt... sub piciorul tuturor!

epigramă de Mihai Enachi din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi

dacă am să mor,
lacrimele voastre
sunt produsul finit
al unei despărţiri
prestabilite.
Aplaudaţi-mă,
ca pe sicriul lui Paler
ieşit din muzeu,
nu ca pe un artist,
nici ca pe un poet,
ci mai de grabă
ca pe un om
care a ştiut
toată viaţa
că moartea
e doar o tăcere individuală...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt problemele cele mai mari ale românilor azi? - bani puţini. - munca multă ca şi povară, corvoada pentru a supravieţui încă o lună. - probleme de sănătate ca urmare a stresului, mâncatului pe fugă, suferinţelor emoţionale. - probleme în relaţia de cuplu sau familie ca şi cumul al tuturor factorilor de mai sus. Toate acestea la un loc, sunt simptomele unei boli. Boala asta se cheamă: DRUMUL GREŞIT ÎN VIAŢĂ. În viaţă există o singură cale câştigătoare pentru tine, şi aceea este calea TA. Legea ta. Vocaţia ta. Ştiinţa a demonstrat că amprenta de la degetele tale este unică şi nu mai există una la fel. Bunul simţ a demonstrat ca fiecare om are o cale a lui şi doar a lui şi până când nu o găseşte, rătăceşte.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt veşnic, singurul cu adevărat existent. Şi tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărată, prima sau a doua afirmaţie? Dacă e a doua, atunci conştiinţa primului, veşnicului "eu" e înşelătoare. Dar asta nu-i cu putinţă, fiindcă fără această amăgire ( primul "eu") nu există viaţă, nu există nimic, şi mai ales nu există al doilea "eu". Dacă însă prima afirmaţie e adevărată, atunci înseamnă că toată viaţa trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viaţa trupească n-aş fi putut face aceste raţionamente. Şi de aceea există şi una şi alta: Eu sunt fiinţă spirituală, nonspaţială, atemporală, în condiţii corporale, spaţiale şi temporale.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţepuirea şi ţăranii

Ţară mândră şi bogată
Ţepuită ne-a fost toată!
Ţăranii de pe câmpii
Ţinta multor vitregii!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe ar fi de spus despre bunica mea, ţărancă din Gorj, care a umblat toată viaţa cu picioarele goale prin bătătură şi a muncit cum numai ţăranii muncesc la ţară, de când se crapă de ziuă şi până la lăsatul serii, "că, dacă guiţă porcul de foame de dimineaţă, ne râde satul, muică", care ştia istorie şi ne încuia la geografie punându-ne întrebări despre ţări şi capitale, deşi n-a avut timp, în cei 80 de ani cât a trăit, nici măcar să vadă Marea Neagră.

Simona Buşoi în Învaţă de toate, Costumul popular - esenţa vie a sufletului românesc (2011)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii: Pentru numele lui Dumnezeu, dom'le Ubu, fie-vă milă de noi, suntem nişte bieţi cetăţeni.
Dom' Ubu: Pagubă-n ciuperci. Plata.
Ţăranii: N-avem de unde, am achitat.
Dom' Ubu: Plata! ori de nu v-achit la zdup cu tortură şi suguşare de guşă cât şi cu descăpăţânare de cap! Ce cornuburţii, că doar eu sunt regele, pare-mi-se!

replici din piesa de teatru Ubu rege, scenariu de Alfred Jarry (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie
Sunt una.
Un om şi o femeie şi o mierlă
Sunt una.

V

Nu ştiu ce să prefer,
Splendoarea inflexiunilor
Sau frumuseţea aluziilor,
Fluieratul mierlei
Sau momentul de după.

VI

Ţurţuri de gheaţă acopereau fereastra lungă
Cu geamuri barbare.
Umbra mierlei
Se proiecta peste ele, încoace şi încolo.
Tristeţea
Urmarea în penumbră
O cauză indescifrabilă.

VII

O, oameni delicaţi din Haddam,
Oare de ce vă imaginaţi pasări de aur?
Chiar nu vedeti cum mierla
Se plimbă printre picioarele
Femeilor din preajma voastră?

VIII

Cunosc accentele nobile
Şi lucidele, inevitabilele rime;
Dar mai stiu, de asemenea,
Că mierla este implicată
În tot ce ştiu.

IX

Când mierla a zburat şi nu se mai vede,
Ea a însemnat marginea
Unuia din multele cercuri.

X

La vederea mierlelor
Zburând prin lumina verde,
Până şi patroanele bordelurilor eufonice
Ar scoate exclamaţii ascuţite.

XI

El a călătorit prin Connecticut
Într-o trăsură de sticlă.
Odată l-a săgetat o spaimă,
Atunci a crezut pentru o clipă
Că umbrele echipajului său
Sunt nişte mierle.

XII

Râul se mişcă.
Mierla trebuie să fie în zbor.

XIII

A fost seară toată după amiaza.
Ningea
Şi avea să mai ningă.
Mierla stătea
Pe o creangă a cedrului.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhia era simplă: Samuraii deasupra tuturor, sub ei ţăranii, apoi meşteşugarii, apoi negustorii, urmaţi de actori, vagabonzi şi bandiţi, şi în cele din urmă, pe ultima treaptă a scării, eta, socotiţi a nu fi fiinţe omeneşti, cei care se ocupau de cadavre, de curăţatul şi argăsitul pieilor, de animalele moarte, care erau folosiţi drept călăi pentru execuţiile publice, însemnările cu fierul roşu şi mutilări. Desigur, nici un barbar nu putea fi aşezat pe una din aceste trepte.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş mai trezi din vis dacă asta nu m-ar elibera de egoism? Culmea, tocmai nenorocitul de gând care afirmă asta este apogeul egoismului şi a paranoiei lui "Eu ştiu". Oare chiar există pe suprafaţa întregului pământ vreo fiinţă umană care să îl fi pus cu Adevărat pe Dumnezeu pe primul loc şi nu pe spurcăciunea de gând din capul lui care se dă drept Dumnezeu, şi să poată afirma o astfel de trăsnaie? Pentru nenorocitul de gând dacă nu joci rolurile lui rătăcite, cum ar fi cel "mântuitor", de "părinte", DECI DACĂ ÎL PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ FII TERIBIL DE EGOIST, nu-i aşa? Nu spune Hristos: "Cine vrea să mă urmeze să-şi lase familia (pentru că acolo nu-i decât frica gândului şi lupta de gherilă) şi să mă urmeze!" Aşadar, oare nu tocmai faptul că nu ştii cine şi ce eşti tu e tocmai apogeul egoismului? Pe asta gândul care vă hipnotizează, vă prosteşte nu o poate vedea, pentru că e atât de convins că rolurile lui separatiste şi pline de suferinţă sunt şi vin de la "Dumnezeu" că vă orbeşte şi pe voi ca să nu vedeţi că vin de la fricile lui cele mai abjecte toată ziua? De ce vrei să te chemi "om" şi mai ales de ce te crezi superior viermilor? Pentru că şi un vierme se reproduce dar nu scoate idioţenia că "E în numele lui Dumnezeu, sau că e lăsat de la Dumnezeu!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!