Gest

Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Şi cariul, şi custurea, ţi-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rându-ţi temutele destine,
Urcând şi tu sub cerul de fier şi chinoros.

Te-aşteaptă mohorârea pustiului pietros!
Nu şovăi, străbate-o; iar când – diamantine –
Pădurile de gheţuri se vor ivi pe cline,
Încrezător azvârlă ciomagul de prisos;

Din povârniş, în steiuri, din stânci, în văgăune
Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune
Cu lung şi mare vuiet tot hăul de granit,

Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă,
Lăsând să scape râsul din pieptul rău sporit,
Acopere căderea cu hohot de izbândă.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justiţia noastră are picioare de lut când e vorba să-i aresteze pe marii infractori care fug din ţară ca să scape de puşcărie (ca Sebastian Ghiţă, Radu Mazăre, Elena Udrea) şi îi face scăpaţi, dar are aripi când un mare infractor fugar (ca Sebastian Ghiţă) face, din ţara în care s-a refugiat, un denunţ mincinos împotriva procurorului care l-a acuzat.

George Budoi în Justiţia în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul cu safir

În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: "Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat".
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.

Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.

Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.

Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, - şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.

Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...

Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.

poezie clasică de Eugeniu Speranţia din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirala

Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară şi iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.

Îngheaţă privirea-mi uimită,
căderea se-opreşte şi ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,

şi-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
şi cad, şi mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivei

Azi Grivei e mânios –
N-are nici un os de ros,
Căci stăpâna lui cea rea,
L-a prins când din vecini fura.

A furat vreo două ouă,
Pui şi curci, parcă, vreo nouă,
Şi deci când l-a dovedit
Stăpâna l-a pedepsit.

Se gândeşte, se suceşte...
La nimic nu-i foloseşte...
Apoi strigă-n gura mare
Şi-şi cere smerit iertare.

Dar stăpâna-i supărată,
N-o să-l ierte niciodată,
Dacă fapta lui cea rea
Cumva, s-ar mai repeta.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplător intenţionat

Sărută-mă iubito şi vei fi foc şi pară
Şi-atunci ca miezul soarelui te vei topi
Şi flăcări de iubire pe strune de chitară
Vor face să răsune melodii.

Apoi vântul solar ne va purta departe
Fiorii de plăcere şoptiţi vor deveni
Şi în extaz vom fi, chiar de-om face păcate
Fiindcă iertarea sigur va veni.

Sărută-mă şi ca o supernovă-ncinsă
Dorinţa cosmică din noi va exploda
Şi din această vâlvătaie-aprinsă
Iubirea noastră se va revărsa.

Cu praf topit de stele eu numele ţi-l scriu
Întâmplător eu astăzi alături vreau să-ţi fiu.

poezie de Susan Ashley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu vorbeşte lui Moise

A fost hrănit cu laptele credinţei,
Apoi cu zelul şcolii din Egipt.
În urmă, dus în şcoala umilinţei,
Chiar Dumnezeu, din flăcări i-a vorbit.
Şi l-a trimis în mare misiune,
Cu-avertizări solemne şi puteri,
Să ceară stăpânirii slobozirea
Ce nu venea nicicum, de nicăeri.

Toiagul refuzat se face şarpe.
De stai cu mâna-n sân, te umple lepra.
Să nu dai înapoi de la chemare,
Dar nici spre ea să te alerge febra.

În rug aprins, Iehova a vorbit
Şi l-a chemat pe Moise în pustie.
A fost chiar o minune, nu un mit:
Cristos e rugul plin de veşnicie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domn din ceriu

De când Domnu' s-a născut

Domn din ceriu

Şi pământu' l-a făcut
El bine l-a priponit
De patru stâlpi de-argint.
Şi cerul l-a-mpodobit
Tot cu stele mărunţele
Şi cu luna printre ele,
Cu soarele strălucind
Tot pământul luminând,
Pe oameni înveselind.
Fire-ai gazdă sănătoasă,
Sănătoasă, veseloasă,
Cumu-i colinda frumoasă.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin

Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.

Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniştea decorului umbrit
de teii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul de granit.

Din Carul Mare duhul rătăcit al nopţii
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorţii
să caute destine-n domul de cleştar.

Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu râzând ajungi-naintea lor călare
să îmi aduci o cupă plină cu venin.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed MATRIXROM, Bucureşi, 2018 (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele de Bâte (Sonet Tarot)

Bărbat puternic, plin de energie,
Încrezător în tot ceea ce face,
Creează lucruri noi, ca prin magie,
Să acţioneze tare mult îi place.
Are curaj să rişte când e cazul
Şi îşi afirmă propria părere
Nu-i prăbuşit când l-a lovit necazul,
Căci neclintită este a sa vrere.
Însă atunci când se mai rătăceşte,
Din nepăsare ori din aroganţă,
Devine mai rigid şi dovedeşte
Severitate şi intoleranţă.

E ager, are multă competenţă,
Dar dă şi semne de intransigenţă.

poezie de Octavian Cocoş (17 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sebastian: Ea l-a omorât. Ea i-a apăsat perna pe faţă, eu doar l-am ţinut de picioare. Ea l-a omorât şi pe Alexander Lester. Pe Boris Lester l-a otrăvit cu ciuperci şi l-a lăsat să moară. Tot ea l-a omorât pe bietul... (plânge) L-a omorât pe copil ca să putem fi împreună. Şi eu care credeam că o iubesc...

replică din filmul artistic Lady Macbeth, scenariu de Alice Birch, după Nikolai Leskov (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Festivalul Filmului European
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele de Ion Barbu nu este un pseudonim întâmplător. Aşa l-a chemat pe bunicul meu, maistru zidar şi mahalagiu bucureştean... Lui îi datorez atmosfera balcanică din ultimele mele poezii... I-am luat şi numele, deci, eram dator să las ca glasul lui să se facă auzit!

citat celebru din Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenii

Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi şi mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveştilor de dor.

Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinţ ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că ştiu eu: cu ea, s-a înecat!"

Şi, Doamne, ce mai ceartă! – o oră a durat.
S-au potolit – în fine! – şi-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, ştiu: a fost la ăla şi-n paişpe l-a durut!"

Cutremur! Val seismic! Furtună şi tornadă!
S-a speriat şi norul, ba chiar întregul munte;
Aşa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.

A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Icar

Va veni clipa
când vei descoperi realul claun
cel trist
din tine
şi toate măştile vor crăpa

ochiul lui va sparge turnul
iar în cristalul minţii îţi vei vedea săpate
hieroglifele vieţii
brutalul fulger al regăsirii
îţi va aprinde acea ţigară
fumată de fiecare dată înainte de-a muri
când prieten ţi-a fost doar zidul
pe care ai fost răstignit

în punctul regăsirii
vei curge-ncet
spălându-ţi vechi spoieli de var şi smoală
te vei privi-n oglinda lumilor din umbra-ţi
şi îţi vei spune
de-acum nu mai există jos sau sus
există doar singurătatea
de poet neîncorsetat în pat procustian
ce singur eşti
poet nebun
ce singur şi frumos

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor aşeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ţi pasă ţie!

Tu incă vei râde şi-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necuraţii.
Vor creşte umflaţii,
Hrăniţi de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mişei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăţ.
Ce răsfăţ!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Nebunul strigă cu durere la dracul cel încornorat,
să scoată coasta din muiere, că pe el l-a terminat.
l-a făcut din om neom, noaptea nu mai are somn.
O ia pe câmp ca tăunul. De Paşti zice că-i Crăciunul.
Dracul nu l-a ascultat, muierii, coasta i-a lăsat.
Nebunul s-a supărat şi în lac s-a aruncat.
Pe nebun l-a scos din lac, dar nu şi costa de drac.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-mi căderea!

Opriţi-mi căderea!
În vale, Iarna
îşi întinde braţele,
gata să mă acopere
cu venele ei albe
ce se preling lasciv
de-a lungul
corpului meu,
prefăcându-mă
în stană de gheaţă.

Nimic nu-mi poate opri
împietrirea,
nimeni nu mă poate salva.
Privind înapoi,
nostalgic,
mă preschimb
într-o tristă statuie
ca femeia lui Lot.

Opriţi-mi căderea!
Valul acesta de frig
care-a năvălit
intempestiv în mine,
îmi solidifică
tot sângele.
În capilarele dilatate
curgerea s-a oprit,
ţintuindu-mă locului,
într-o nemişcare
mută şi surdă.

Mă cuprinde un somn
tandru,
de uitare
de mine,
şi de toţi.

În sfârşit,
nu mai sunt!
Ba nu, sunt Sus,
Sus de tot!
Urc...
Mă înalţ...
În mine pătrunde,
încet,
tot Înaltul,
căderii mele.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (octombrie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

INIMA ŞI FLOAREA VOR SĂ ÎNFLOREASCĂ ÎNTR-O LUME TULBURATĂ
Inima şi floarea vor să înflorească într-o lume tulburată.
Sus, pe steiuri de granit s-ar naşte albe flori de colţ şi de muşcată
Dacă-n mintea noastră-nceţoşată, o speranţă de mai bine-ar fi,
Toate-acestea se vor împlini când pacea-n lume-i betonată.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!