Arca

În turburatu-mi suflet am construit o arcă
- Informă nălucire de biblic corăbier -,
Şi turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.

E vremea să se-abată mânia lui! O ploaia
De stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.
Corabia aleargă... în negura greoaie,
Corabia se-nclină, şi-aleargă fără ţel...

Şi cel din urmă creştet de munte se cufundă...
- Spre care ţărm, Stăpâne, spre care Ararat
Din bruma depărtării mă poartă-adânca undă?
S-a coborât pe ape linţoiu-ntunecat.

Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee...
E noapte-n larg... Iar arca te aşteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Şi-o oboseală necruţătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristeţea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
şi mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Şi plouă,
şi-n mine, şi-afară
şi mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Şi cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
şi corabia mea?
Stătuse
Ş- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum a crede este dovada unui suflet înalt şi înţelept, tot aşa şi cel care nu crede dă dovadă de un suflet coborât din rândul Animalelor.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

am obosit să scriu pe ţărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viaţa
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
ţipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetăţii cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creştea parfum de crini pe aleile din ţintirim
eu adunam din colburi cenuşa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
şi înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau şi ramuri de tăceri abstracte
pe ţărm a mai rămas un om şi o idee
târziu a coborât şi ea
clădind în doi o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Any Drăgoianu, autoarea volumului "Corabia Albastră"

Corabia când se va duce-n larg,
De-ar fi să-şi piardă ultimul catarg,
Toţi pescăruşii epigramei noastre
O vor salva din valurile-albastre!

epigramă de Laurian Ionică (2009)
Adăugat de any
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgii

Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără numar,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie
Oştiri de nori aleargă...-Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Aţi prefăcut în domuri de-argint natura moartă
Şi-ati pus în peisagiu un nou fior de viaţă,
Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceaţă!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite...

Cad fulgii sovăielnici, asa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
-Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Ţinuturi ale minţii, lăsaşi să vă-împresoare,
Lăsaţi să cadă-într-una din neaua altui soare,
Ce, veşnic, braţul ritmic al timpului aruncă...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome de suflet

Pe braţele-i întinse nevăzuţi, şerpii vicleni
aşteaptă să-i strângă la piept pe seduşi
şi nu vor mai scăpa din mrejele fierbinţi
ţesute diabolic împrejur.

Cuvintele alunecă pe la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în miez de măr copt.

Se risipesc arome de suflet la mese
unde tulburătoare lumini lichide se beau,

din ape curcubee fac arcuri colorate pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca nişte porţi
prin care trec anotimpuri cu logos poetic.

Se mântuie de păcate omul mirean,
respiră prin piele bucuria învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă. În nici o epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi deoarece asigurarile omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţă duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună în larg
Corabia se-nclină
Catarge trosnesc.

haiku de Mihail Mataringa (29 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilul

Cum anii trecură – poveri nechemate
pe chipul-mi rămas într-o vară târzie! –
şi-atâtea speranţe..., în urmă lăsate,
fac astăzi, în juru-mi, o horă hazlie!...
.
Deodată aud un cântec de seară,
uitat mai de mult într-un han prăfuit,
şi zeci de dorinţe se puseră iară
să muşte cu sete..., din fructul oprit!...
.
Exilu-mi deschide departe o poartă,
în noapte-şi aruncă capcanele-ncet,
iar cugetul gustă edenică soartă,
nu falsă magie..., ascunsă discret.
.
Departe şi singur – ce tristă povară! –
în suflet revine, o simt tot mai mult,
când dorul pribeag spre patrie zboară
şi glasul tău, mamă, în suflet l-ascult.
.
O, cum te-am vândut tinereţe credulă,
pe muzica scrisă-ntr-un fals triolet,
din care năprasnica vremii pendulă
cu ultima notă mai bate încet, încet, încet...

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii destinului

Ţi-am răsărit din gânduri
de dincolo de mine
ce au găsit ieşirea
din noaptea de tăceri
a viselor pierdute
în timpul până ieri
în spaţii depărtate,
de întuneric pline.

Tu mi-ai simţit privirea,
mi-ai auzit chemarea,
la pieptul meu, senină,
cuprinsă de-un fior,
te-ai alipit cu suflet,
cu inimă şi dor,
iar pe tăcerea nopţii
s-a aşternut uitarea.

Spre sufletele noastre
vin valuri de iubire
în lunecarea calmă
a mării pe-un nisip
ce, însetat, aşteaptă,
la ţărm, a sa venire.

Destinul ce ne leagă
surâde-n regăsire
ne-ascunde viitorul
şi, de-ar avea un chip,
din ochii lui, lucirea
ne-ar fi călăuzire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

cred în mine cred că-mi surâde norocul
să mă înalţ pe aripi de îngeraş
să zbor spre soare să-i înţeleg jocul
care arde veşnic cu-al luminii făgaş.

când zâmbesc sau cu lacrimi pe faţă
sufletul meu spre azur se îndreaptă
mă las călăuzită de zori de dimineaţă
ei cern peste mine lumina înţeleaptă.

mă dezvelesc de arămia maramă
mă dezbar de gânduri ce au putrezit
norii din suflet în ploaie se destramă
curcubeul din chakre s-a limpezit.

beau elixirul toamnei într-o cramă
mă-nfrăţesc cu arborii care s-au desfrunzit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 octombrie 2001)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!