Biblică

lui Ion Breazu

Amiaza e dreaptă. Liniştea se rotunjeşte albastră.
Zboruri spre ceruri cresc.
Glasuri se irosesc. Fiinţe se opresc.
Viţelul în trupul vacii îngenunchează
ca-ntr-o biserică.

Maică Precistă, tu umbli şi astăzi râzând
pe cărări de jocuri de apă pentru broaşte ţestoase.
Între ierburi înalte şi goale
copilul ţi-l dezbraci
şi-l înveţi să stea în picioare
Când e prea rău
îl adormi cu zeamă de melci.

Pentru tine lumea e o pecete
pusă pe-o taină mai mare:
de aceea mintea nu ţi-o munceşti
cu nimic.

În casă lângă blidarul cu smalţuri rare
în fiecare zi păzeşti cu răbdare
somnul marelui prunc.
A mustrare clipind
te superi doar
când îngerii trântesc prea tare uşile
venind sau ieşind.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu

Şi de vei vrea, copilul meu
Cartea vieţii să-mi citeşti
Vei înţelege ce simt eu
Acum, când şi tu părinte eşti

Doar pentru tine am existat
Şi am trăit doar pentru tine,
Din răsputeri eu am luptat,
Ca-n viaţă să-ţi fie bine.

Când somnul ţi-era tulburat,
Nu reuşeai deloc să adormi
Eu te vegheam, copile drag
Noaptea întreagă până în zori.

Şi paşii ţi i-am îndrumat
Ca tu să mergi fără să numeri,
Când ai căzut, te-am ridicat
Luând povara pe-a mei umeri.

Şi dacă crezi că ţi-am greşit,
Tu iartă-mă copile drag.
Poate prea mult te-am iubit...
Prea mult te-am aşteptat în prag.

poezie de Elena Bulancea (2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă
de pe faţa ta pe faţa mea,
şi-o strig în sfintele vânturi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu te cobori din ceruri

Tu te cobori din ceruri,
O, Prunc dumnezeiesc
Şi-aduci răscumpăra... re
La neamul omenesc. (bis)

Refren
Pruncuşor dumnezeiesc,
Îngerii te proslăvesc
Şi-ţi cântă toţi în cor
Mărire sus în ce... ruri şi pace pe pământ. (bis)

Tu, care eşti stăpânul, a toate creator,
N-ai adăpost, nici hrană; eşti ca un cerşător.

Tu plângi când vezi că lumea pe care-o mântuieşti
Se leapădă de tine, deşi tu o iubeşti.

Isuse, pentru mine, ce mult ai suferit,
Iar eu, cu nepăsare, adesea te-am jignit.

Eu ştiu că fără tine nimic nu pot să fac.
Cu harul tău m-ajută să-ţi fiu mereu pe plac.

Întreaga mea fiinţă cu drag ţi-o consfinţesc
Ajută-mă, Isuse, cu tine să trăiesc.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,
Şi-atuncea vei vedea,
Că munca ta mămico
Răsplata-ţi va aduce.

Spun poezia şi nu mă uit la tine,
Eu ştiu, mămică dragă,
Că plângi, nu de ruşine,
De dragul meu, mămică!
De ceea ce-ai crescut,
Eşti mândră, că-s cuminte,
Copilul tău iubit.

Şi când vei fi bătrână,
Eu mâna ţi-o sărut,
Drept mulţumire ţie,
La tot ce te-ai zbătut,
Şi lacrima fierbinte,
Din ochii tăi, cândva,
Nepoţii ţi-o vor şterge,
Să ştii, mămica mea.

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înpământenire

Şi trupul tău, Născătoare, se rotunjeşte după Bunavestire,
te doare în vintre cum învie prea repede
copacii şi albinele şi fiarele pădurii,
sau iubirea bărbaţilor pentru alte fecioare.

Şi ele, plăpândele, se nasc ca flacăra tot din pântecul tău,
ca să învie din trupul lor noaptea alţi fluturi,
pentru alte flori din mormântul cel de toate zilele,
Sfântul nost mormânt,
pământul ce-l lovim şi-l scormonim cu sapa sau cu mintea.

Şi pe mine mă doare când plouă, Mamă,
era demult când mă năşteam şi eu odată cu primele furtuni,
azi cred că mă voi prăpădi într-un târziu de ploaie caldă
şi tot mirul rece al toamnei nu va mai ascunde niciun greiere
sub tâmpla mea.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, ţară iubită, pentru copilul nenăscut care este moştenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa şiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroşeşte savana. Să nu fie prea emoţionat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.

Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roşii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aş vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val: La Hotelul Plaza. Pentru numele lui Dumnezeu, am văzut factura! Ai mâncat melci în după amiaza aceea. Dezgustător! Sex şi melci cu carne de vită din Beverly Hills.

replică din filmul artistic Final ca la Hollywood, scenariu de Woody Allen (3 mai 2002)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Porţi uniforma albastră...
Lucian: Da; ni le-a adus dom' profesor în seara asta.
Traian: Te prinde culoarea, afurisitule! Mâine seară, la oficializarea misiunii, de reverul acestei haine pe care o porţi acum vom prinde şase mici buline aurii; sper că ştii ce semnifică ele...
Lucian: Însemnele comandantului?! De ce, dom' director?
Traian: Ce nu-ţi convine?
Lucian: Păi... De ce tocmai eu? Numai pentru că sunt preferatul dumneavoastră? Nu trebuia să faceţi asta!
Traian: Luci, te rog, nu mă acuza pe mine mereu, ori de câte ori ţi se pare ceva suspect!
Lucian: Păi... Nu dumneavoastră aţi intervenit? N-aţi aranjat dumneavoastră astfel?!
Traian: Nu! A fost decizia finală a Comisiei pentru Zboruri Spaţiale a Institutului, decizie pe care eu n-o puteam influenţa cu nimic, dar pe care, fiind directorul, am avut privilegiul de a o afla mai din timp. Am vrut să fiu primul care-ţi va comunica acest lucru, dar constat cu surprindere că mă superi! Şi nu pricep de ce.
Lucian: Mă scuzaţi, dom' director.
Traian: Mda... Ştii că-i inutil să-ţi ceri scuze de la mine, nu-i aşa?! Ştii foarte bine că niciodată nu mă supăr prea rău pe tine, orice ai face sau ai zice? Hai să căutăm odată cheile alea afurisite, comandante! Să n-o lăsăm pe domnişoara să aştepte prea mult.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind pe poarta Institutului cu maşina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum uşor surprins, că într-adevăr, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici îşi făceau deja datoria: un cordon format din numeroşi poliţişti, jandarmi şi gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruşi. Ceva mai în faţă se afla şi o barieră ridicată de poliţişti, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoştea oricine maşina directorului, cât şi pe tânărul şofer, ci pentru că de aici se aleseră cu nişte musafiri, pe care, personal, nu prea şi-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnişoara biolog. Aceştia se urcară în maşină; aveau loc. Lucian se strâmbă uşor, a nemulţumire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!