Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Intrat-a o boală în lume,
fără obraz, fără nume.

Făptură e? Sau numai vânt e?
N-are nimenea grai s-o descânte.

Bolnav e omul, bolnavă piatra,
se stinge pomul, se sfarmă vatra.

Negrul argint, lutul jalnic şi grav
sunt aur scăzut şi bolnav.

Piezişe cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare şi leac.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă trei cruci şi zi "Doamne-ajută!" când treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuieşte, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, şi nimeni nu ştie dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-şi pune de gând.

Ioan Slavici în Pădureanca (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de mai

Te-aştept de o oră, iubito, şi sper
să-ţi simt bucuria în mersul uşor,
privirea din ochii pe care-i ador,
parfumul pe care-l degaji în eter.

Sub teii în floare aş vrea să te plimb
pe-aleea ce-ţi place, c-un vechi felinar
ce-ades ne atrage cu ochiu-i de jar
când ziua şi noaptea spre seară fac schimb.

Te-aştept pe o bancă uitată în parc
din vremea în care râdeam încântaţi
mergând fericiţi de curând săgetaţi
de-un zeu ce îşi plimbă prin ceruri un arc.

Apari, punctuală, c-un zâmbet ştrengar,
frumoasă, distinsă, plutind ca-ntr-un vis,
un înger la mine de soartă trimis,
să-mi fie pe viaţă al zeilor dar.

În ochii căprui care îţi strălucesc,
Se-aprind mii de stele când spun: te iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea iubită

Frumoasa mea iubită, atât mă-ncearcă dorul,
Iar inima-mi captivă, aşa de tare bate
La uşa casei tale, ca ceasul din cetate,
Redeşteptând în suflet, neprihănit, fiorul.

Nu pot să dorm o clipă, cu gândul la idilă,
Tăcerea ta de piatră mai mult mă înfioară.
O şoaptă de iubire îţi cânt pe-a mea vioară,
Din inima-mi nebună, frumoasa mea copilă.

Dă-mi mâna ta, iubito, şi să fugim de toate,
Să evadăm din lumea în legi încorsetată!
N-avem nevoie-n viaţă, de case sau palate,

Doar de un loc al nostru, unde n-am fost vreodată,
Ca urma să ne-o pierdem, prin locuri neumblate,
Să alungăm de-a pururi, sfiala ta de fată.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

Vin din noapte, din miez de pădure:
avem un voievod!
Spre ziduri sure
sar peste prăpăstii în călţuni de poveste.
Către cetate frunza susură:
o veste, o veste!

Ocolesc gorganul cu căpăţânile, cu ispăşiţii,
peste ogoare mă-mpiedic în scut.
Ating cu fruntea luminile:
S-a născut, s-a născut!

Genunchiul poticneşte, fruntea asudă.
Ţâşnesc curcubeie
din pas şi din rouă
pe pajiştea udă.
Din turnul verde de pază, de lângă pod,
straja mă vede.
Tăcerea-i a ceasului rod:
Avem un voievod!
Urechea n-o crede.

Sculaţi boieri cu rânduitele bresle,
cu sfinţii, cu mucenicii,
şi voi hornari, şi voi ucenicii,
ridicaţi-vă slugi adormite în iesle!
Sculaţi boieri, o veste din codru v-aduc -
- Ni s-a născut azi-noapte noul voievod,
fiul pădurii, puiul de cuc!

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă cetate

Nebunul cetăţii spre turn
priveşte, călcând pe coturn.
Ce spornic e timpul, ce lin
prin noi strecuratul venin!

Bang-bang! Cât de bine ar fi
cetatea să uite o zi
că ceasul îi este stăpân!
Dar ornicul bate bătrân.

Izbânzile cui n-au căzut?
Şi inima cui n-a tăcut?
Ah, luntrele toate spre-apus
un val aherontic le-a dus!

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nestinşi

suntem aleşi de aceeaşi culoare,
rupţi din aceeaşi lumină,
vedem aceeaşi verticală
săltând din aceeaşi secundă
întinsă de sferă.

fiecare vorbă ne atinge pleoapa
c-un fel de cald, de rece sau fierbinte.
sunetele curg de sub paşi
ca nişte cuvinte trimise-n albastru.

strigătul ieşit din golul traiectoriei oarbe
vibrează deasupra verdelui
şi zgârie prin ziduri nefireşti.

suntem nestinşi de resemnarea venită din adânc,
despicând dezordinea luminii în arderi, în patimi,
în noi ard păcatele lumii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lotru c-un rob în buiestru

Curge şoptit dulce izvor
Prin bungetul verde, adânc...
De dor, frunzele mă vor
Cu trei flinte în oblânc.

Un lotru c-un roib în buiestru
Prin bungetul adânc şi verde
Mă vrea un greiere maestru...
În cântece de vară-pierde!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colţ un înger plânge,
lanţul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viaţă trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerşesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
şi-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU şi conştiinţa!

poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când şi dacii ne-nchid poarta

Ne lasă singuri, astăzi, soarta
Şi mohorât ne este ceasul,
De când şi dacii ne-nchid poarta,
Văzând ce-ncet ne este pasul,

Şovăitor, prin noaptea dată
De o putere din pustie,
Ce-a năpădit azi ţara toată
C-un veac întreg de insomnie.

Dar mult prea laşi, privim la stele
Şi invocăm puteri divine,
Ca vechii daci, treziţi din ele,
Să schimbe tristele destine

Ce le avem, bătuţi de soartă,
Că n-auzim chemarea ruptă
Din steag cu lup, lăsat la poartă,
Care-n zadar cheamă la luptă...

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un binecuvântat mărţişor!

Cum ştie să încânte primăvara,
În aripi mici ne coace rapsodii,
Cu raze-alină, aşteptarilor, povara
Şi ochiului dă larg spre bucurii...

Din albul, ce au lăcrimat nămeţii,
Ne plămădeşte însorite suvenire,
Suind pe frunte nimbul purităţii,
Răsare-n pâlc de ghiocei, a dăruire.

Cu sânii parfumaţi de lăcrămioare
Şi ia revopsită-n aburul pădurii,
Trezeşte-n suflet dor de evadare
Spre libertate, în cătuşele naturii.

Dar cât de rece-ar fi magia ei,
Cu albul pur, fără scânteile iubirii,
Ce-aţâţă-n suflet focul armoniei
Să-ţi ia din sânge somnul amorţirii

C-un murmur din petale de lalele,
Cu lava lor fierbinte, de-mplinire,
Balsam pe răni din hibernări rebele,
Un roşu care zgâlţâie a dezrobire...

Priviţi-o cum descântă a-ncolţire,
Când răsuceşte-n palme-un Mărţişor
Din alb cu roşu, Puritate plus Iubire,
Într-un potop nestăvilit de Vise şi Amor!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Îmbracă-te, iubite-n sărbătoare,
Păşeşte pe-un covor de ghiocei
Surâzător, ca razele solare,
Chemat de ale parcului alei.

Aşază-ţi în bagaj o melodie,
Un cântec, din poveste renăscut
În tril de inocentă ciocârlie
Şi binecuvântat de-al tău sărut.

Învăluie-mi privirea în petale
Multicolore, ca un curcubeu,
Închide-mă, c-un vis, în catedrale,
Icoană-n gândul tău să fiu mereu.

Redă-mi parfumul cald al înfloririi,
Înmugurirea pomilor din Crâng,
Dă-mi adierea blândă a iubirii,
Dă-mi liliac, la suflet să îl strâng!

Vederea îndreptându-mi-o spre Soare,
Cuminte, în uitata noastră gară,
La sân cu un buchet de lăcrămioare,
Te-aştept, dar să-mi aduci o primăvară!

poezie de Marilena Răghinaru din revista Boema
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine-acasă

La tine-acasă, iarba are gust de poezie
Şi niciun verde nu-i aşa de pătimaş,
Ca-n versul tău, ce ninge flori de măr şi iasomie
Din nechezatul unui equus nărăvaş.

La tine-acasă, pacea are gust de grâu şi pâine
Fără neghină-n bobul copt şi-n aluat,
Ca duioşia din privirea blândă-a unui câine,
Când, de-un copil al străzii, este mângâiat.

La tine-acasă, vara are gust de munţi şi miere
Şi am mâncat şi eu din dulcele înalt,
Ca-n cerul gurii amaru-amar să nu-mi mai fie fiere
Chiar toamnele, de-mi iau albastrul, cu asalt.

La tine-acasă, iarba, pacea, vara sunt mai sfinte
Decât o rugăciune oarbă spusă-n van,
La tine-acasă, pot să mor, oricând, printre cuvinte,
Ca să-nviez cu poezia-ţi, an de an.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lansează aripi dragostei

Iubind, iubire tu să dăruieşti,
Mângâie faţa apei cristaline,
Învaţă cum iubirile se cresc,
Iubeşte, dăruind raze din tine!

Pe cerul plin de stele-nmiresmat,
Pe ramuri de s-aştern tăcute brume,
Alină-le c-un zâmbet aromat,
Iubeşte-le, cum te-ai iubi pe tine!

Amurgul de coboară peste văi,
Când îţi atinge geana ta fierbinte,
Tu izvorăşte calde, dulci scântei,
Lumină tu, a ta iubire sfântă!

Petale dalbe de plutesc şuvoi
Ori stingheriţi fiori bat la fereastră,
Să te pătrunzi atunci şi tu prin ei,
Lansează aripi dragostei albastre!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 Mai 1895

Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scurs aproape zece ani de când soţii Dursley s-au trezit cu nepotul lor în pragul casei, dar Aleea Boschetelor se schimbase prea puţin sau chiar deloc. Soarele răsărea tot din faţa aceleiaşi grădini ordonate şi lumina numărul 4 de pe intrarea principală a casei familiei Dursley. Se târa apoi spre sufrageria casei, care rămăsese neschimbată, ca pe vremea când domnul Dursley auzise acele ştiri îngrozitoare despre bufniţe şi alte ciudăţenii.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!