În lumina asfințitului
Gu
În lumina asfințitului,
buzele tale strânse;
spui: "au mai rămas doar cincisprezece minute,"
iar asta însemnă că tristețea este deja prezentă.
"Am putea fi despărțiți zece sau o sută de ani;
vom fi despărțiți mii, zeci de mii de kilometri."
Apoi zâmbești șăgalnic,
dezvăluindu-ți vârsta adevărată.
Spui: "Am uitat să rostesc propoziția aceea."
Spun: "Da, se pare că-ai uitat acea propozițe."
Evităm, toată seara, să ne mai gândim la acea propoziție;
dar, înainte să ne fi dat măcar seama, pe tăcute, a asfințit soarele.
poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vârstă
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre seară
- poezii despre minute
Citate similare
Capella fuge de noi cu o iuțeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani și tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea și-a micșorat lumina și va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat și multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre schimbare
- citate despre lumină
- citate despre secunde
- citate despre prezent
- citate despre metrologie
- citate despre lungime
- citate despre frumusețe
- citate despre adevăr
Despărțirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că așa au fost întotdeauna și vor mai fi. Poate că înainte de această viață am mai trăit o mie de vieți împreună și în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Și poate de fiecare dată am fost despărțiți din aceleași motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este și pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în același timp un preludiu la ceea ce va urma.
Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață sau citate despre suflet
Jack: Crezi că ieșeam cu David pentru că voiam să-mi demonstrez mie ceva?
Jen: Ce anume?
Jack: Doar să demonstrez că aș putea, că aș putea să am o relație, să am un iubit.
Jen: Nu știu. Crezi că aveai nevoie să-ți demonstrezi asta?
Jack: Da. Cine vrea să fie acel tip de 30 de ani care locuiește singur și continuă să meargă la bar încercând să găsească persoana potrivită pentru el?
Jen: Oh, mai lasă-mă! Ai abia 20 de ani. Nici măcar nu ai vârsta legală ca să mergi în barurile alea, necum să le bântui cu persoana ta singură și tristă.
Jack: Da, asta venind din partea fetei care se cunoștea cu majoritatea bodyguarzilor de la barurile din New York.
Jen: Ce vreau eu să spun este că nu cred că toată lumea își întâlnește iubirea vieții în adolescență. Sau la 25 ani. Sau la 35. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te oprești din căutat. Pentru că o să întâlnești acea persoană și atunci când o să se întâmple asta, presupun că o să știi.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate despre vârstă, citate despre tristețe, citate despre fete, citate despre adolescență, citate despre New York sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Și mii
Și mii de versuri noi eu aș putea pe oră
Și mi-i că mai apoi nimenea nu mi-e soră.
Și mii de mulțumiri eu aș putea a-ți scrie
Și mi-i că din priviri nu te-aș putea descrie.
Și mii de împliniri eu ți-aș putea aduce
Și mi-i că mai apoi un altul te seduce.
Și mii de planuri eu cu tine-aș putea face
Și mi-i că prea ușor ai renunța la pace.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre seducție, poezii despre poezie, poezii despre pace, poezii despre ore sau poezii despre mulțumire
Era înainte o părere greșită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină și prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deși, de mii și mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre Soare, citate despre superlative, citate despre ochi, citate despre libertate sau citate despre greșeli
Zece
Cu cât etși iubito mai departe,
cu atât sunt mai multe între noi.
Mă aflu acum la câteva stărzi, zece minute
și zeci de amintiri distanță de tine
și îmi tot vine s-o iau în direcița opusă ție
ca să fie și mai multe între noi
mai multe toamne și ploi,
mai multe continente pe Pământ
și mai multe aripi de plumb;
Apoi m-aș întoarce la tine
în mai puțin de zece minute,
te-aș găsi în pat dormind
sau la telefon vorbind
atunci te-aș lua în brațe
și ți-aș șopti la ureche
zece șoapte, zece minute:
între noi nu mai este nimic,
nici măcar un element bazic,
nici un dor, nici o poveste,
doar 10.
poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre toamnă, poezii despre telefon, poezii despre plumb, poezii despre ploaie, poezii despre iubire sau poezii despre dor
Un singur test care dovedește că acea bucată de teorie este greșită este mai valoros decât o sută de teste care arată că acea ideea s-ar putea să fie adevărată.
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare sau citate de Arthur C. Clarke despre adevăr
Dimensiunile Cosmosului sunt atât de mari, încât recursul la unități familiare de măsurarea distanțelor, cum ar fi metri sau kilometri, alese pentru utilitatea lor pe Pământ, nu ne-ar folosi la nimic. În locul acestora, măsurăm distanța cu viteza luminii. Într-o secundă, o rază de lumină călătorește aproximativ 300000 de kilometri sau de zece ori în jurul Pământului. Distanța de la Soare la Pământ o traversează în 8 minute. Putem spune astfel că Soarele se află la o distanță de opt minute lumină. Într-un an, lumina traversează aproape zece bilioane de kilometri de spațiu. Această unitate de lungime, distanța pe care lumina o parcurge într-un an, este numită an-lumină. Nu măsoară timp, ci distanțe distanțe enorme.
Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre spațiul cosmic sau citate despre spațiu și timp
A urmat trăncăneala a zece mii de limbi. O clipă după aceea, zece mii de fețe s-au întors spre cer, zece mii de pipe căzură deodată din colțurile a zece mii de guri și un strigăt, care nu poate fi asemuit cu nimic altceva decât cu vuietul Niagarei, răsună îndelung, cu putere, cu furie, prin toate împrejurimile Rotterdamului.
Edgar Allan Poe în Mellonta tauta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gură, citate despre furie sau citate despre fumat
Draga mea, ești ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greșelile și durerile din trecut s-au șters, s-au uitat, și toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poți spune că ai câștigat întregul univers și ți-ai pierdut sufletul, nu-i așa? De când te cunosc, știu că ți-ai dorit două lucruri: pe Ashley și destui bani ca să poți trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum ești destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea și, în sfârșit, îl ai și pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ți mai ajunge nici asta.
citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre draci, citate despre trecut, citate despre sfârșit, citate despre durere, citate despre dorințe sau citate despre cunoaștere
Lucian: Dom' director; și dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veți sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiți înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veți sosi, banii nu vă vor mai fi livrați în cont, vă veți primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot știi de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, ați merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veți putea dispune de acestea când și cum veți dori sau veți considera de cuviință.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre salariu, citate despre bunele maniere sau citate despre bani
* * *
ziua va rămâne fără înserare
sau nu se mai fabrica lumanari din acelea parfumate
care te sting, te afuma,
te strang de inima un pic,
atat cat sa spui buna seara,
atat cat sa spui nimic nu am uitat,
buna mea zi, buna mea noapte,
dar inserarea mea unde e?
putea fi perfect
dar lumânarea s-a stins
și m-am trezit.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre noapte, poezii despre lumânări sau poezii despre inimă
Joey: A sunat cineva de la hotelul la care ai stat. A spus că cineva și-a uitat ondulatorul de gene în camera ta.
Chandler (nervos): Da, este al meu.
Joey: Credeam că te-ai întâlnit cu vreo fată și l-a uitat acolo.
Chandler: Asta ar fi avut mai multă logică.
Joey: Nici măcar nu mai simt că te cunosc. Bine, o să te întreb asta o singură dată. Orice spui, o să te cred. Ai fost sau nu într-o croazieră de homosexuali?
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sex sau citate despre logică
Un cui
în noua ordine mondială
bogații sunt tot mai bogați
săracii sunt tot mai săraci
noi tot mai proști sau idioți
depinde cum vrei să o spui și cui
în dulcele nostru grai
asta e o formă de trai
în umilință, frică și minciună
și tu ne spui că astă viață
este cea mai bună
a cui
tu asta ai uitat să spui
mai bine plec haihui
decât să bat în dric un cui
al cui...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre viață, poezii despre sărăcie, poezii despre superlative, poezii despre prostie, poezii despre moarte, poezii despre minciună sau poezii despre frică
Ave Maria
Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Tristețea la tot pasul zace
Omul își uită bucuria
Când însuși Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și Lumea toată își împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranțele-s deșarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu-i strop de liniște în lume
Și păcălim democrația
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naște-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!
poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tragedie, poezii despre îngeri sau poezii despre sfinți
Pasare cu pene albastre
Pasăre cu pene albastre,
Martoră iubirii noastre,
De-i sfârși cântarea ta,
Nasculta ce-mi spune mie,
Dragul meu, căci cine știe
Dacă mâni nu ma uita.
Râule cu apă lină
Și curat ca o lumină,
Cât ne vezi de fericiți,
Starea noastră no răsfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Și-om fi veșnic despărțiți.
Iar tu lună, dragă lună,
Tu a nopților cunună,
Să nu spui că ne-ai privit.
Poate mâni a tale rază
Nar putea măcar să crează
Că vreodată ne-am iubit.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre muzică sau poezii despre fericire
Deneb e într-adevăr un soare imens, deși noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru și că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru și soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre timp, citate de Victor Anestin despre lumină, citate de Victor Anestin despre Soare, citate de Victor Anestin despre superlative, citate de Victor Anestin despre secunde, citate despre Statele Unite ale Americii sau citate de Victor Anestin despre Statele Unite ale Americii
Peste-o sută de ani
Confuz, în noaptea asta plutesc în incertitudine,
mă simt o barcă răsturnată, o navă fără pilot,
mă răpune suferința, oftez, dar nu iau atitudine,
n-am niciun fel de antidot.
Dar de ce-s oare-atât de demoralizat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
În mândrie defilez și-mi petrec veleatul
cântând, iar viața mea-i un roman fermecător.
Ca un tânăr spiriduș mănânc lângă Prea Înaltul
și ca un apostol al Diavolului golesc ulcior după ulcior.
Și de ce nu m-aș bucura de-acest trai deșucheat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
Să-ncetez această luptă cel mai bine-ar fi,
iar sufletul chinuit să-l duc la mare.
Acolo mă va găsi lumea-într-o bună zi,
Printre înecații cu povești amare.
Totuși, de ce un final atât de ciudat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
Nu-i mai bine, viu, să cutreier hoinar
și să scriu cărți noi, leat de leat,
să născocesc versuri nobile, pline de har
s-ajung până mor scriitor cunoscut, venerat?
Și dacă asta-i tot, oricum, nimic nu s-a schimbat:
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
poezie clasică de Knut Hamsun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre suflet, poezii despre suferință, poezii despre sfârșit sau poezii despre scriitori
Cântec păgân
Ce-ar fi să-mi spui o poveste
Cu Feți-Frumoși și cu Zâne,
Ori s-ascultăm cum din ceruri
Se-aud incantații păgâne.
Sunt mii de ani de-așteptare,
Mă rog să nu pleci pe-nserat,
Oh, cântecu-acela mă doare
Dar versurile eu... le-am uitat.
poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeci si mii de cutite
Zeci si mii de cutite se apropie de mine
Toate isi cunosc atit de bine tinta,
Toate sunt de la tine,
Toate se apropie de mine cu viteza.
*
Zeci si mii de cutite
Toate bine ascutite
Toate numai bine de infipt in inima
Sunt bune...
Au viteza, iar eu trebuie sa alerg
Mi-au spus ca pot sa aleg...
M-au intrebat, le vreau in inima, in minte sau in suflet?
Le-am spus ca nu conteaza, oriunde...
*
Zeci si mii de cutite se indreapta spre mine
Apoi in fata-mi se opresc...
Zeci si mii de cutite,
Toate ruginite, insa bine ascutite
Se indreapta catre mine si in fata-mi se opresc,
Imi intra in inima, in suflet, in minte
Dar toate astea la ce folos?
Zeci si mii de cutite n-o sa ma faca sa uit
De tot ce simt si de tot ce-a fost...
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză sau poezii despre cunoaștere