Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mausoleu

Am să înalț un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov și fără vaier,
Nonconformist și insipid și simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viața viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferență, pace și cadență,
O remediere la o ultimă scadență,
Un loc comun, o meditație, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată și mă fură,
Megalomanic, antologic, providență,
Memento mori, pace și cadență.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,
Lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
***************************************
Soldații s-au pierdut în mlaștinile istoriei,
Au trecut peste sârma ghimpată,
s-au ridicat pe socluri, iar eu mă curăț încet,
de păcate mă curăț, prin arderea lentă a unei lumânări,
unde e casa tăcerii? Cineva mi-a dat cheia,
dar nu cunosc casa, nici ușa spre nicăieri.
Sângele zvâcnește în ochi, în gură, privește-mă,
În jurul nostru este o vijelie grozavă,
Iubito, hai să ne ascundem
Sub blana uriașului urs ucis de atlanții
pe care nu i-a văzut încă nimeni.
Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?
Iarba e pârjolită, ochii sunt pârjoliți,
Apele se întunecă, ce vânează șarpele
Când adună veninul sub colți?
Ploaia le spală pe toate. Auzi cum bate inima Universului?
Vântul străbate creierul meu obosit,
Doar pianul mai poate aduce-alinare,
Brusc goarna Infernului năvălește în pacea bolnavă.
Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,
Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?
Prea mult am vorbit într-o viață.
E vreme sărutului, este?

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Am să înalț

Am să înalț un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov și fără vaier,
Nonconformist și insipid și simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viața viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferență, pace și cadență,
O remediere la o ultimă scadență,
Un loc comun, o meditație, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată și mă fură,
Megalomanic, antologic, providență,
Memento mori, pace și cadență.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,
Lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
***************************************
Soldații s-au pierdut în mlaștinile istoriei,
Au trecut peste sârma ghimpată, s-au ridicat pe socluri,
Iar eu mă curăț încet, de păcate mă curăț, prin arderea lentă a unei lumânări,
Unde e casa tăcerii?
Cineva mi-a dat cheia, dar nu cunosc casa, nici ușa spre nicăieri.
Sângele zvâcnește în ochi, în gură, privește-mă,
În jurul nostru este o vijelie grozavă,
Iubito, hai să ne ascundem
Sub blana uriașului urs ucis de atlanții pe care nu i-a văzut încă nimeni.
Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?
Iarba e pârjolită, ochii sunt pârjoliți,
Apele se întunecă, ce vânează șarpele
Când adună veninul sub colți?
Ploaia le spală pe toate.
Auzi cum bate inima Universului?
Vântul străbate creierul meu obosit,
Doar pianul mai poate aduce-alinare,
Brusc goarna Infernului năvălește în pacea bolnavă.
Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,
Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?
Prea mult am vorbit într-o viață.
E vreme sărutului, este?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Iubirea Sf. Ioan

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii cheamă și mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt,
dar sunt veșnic cum este și valul.
Nume port, morminte – cenușar,
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar,
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paște timpul, iarna o face fulg de nea
și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,
dar în adâncul firii trăiește, lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
"De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?".

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten,
lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.
Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis,
zadarnic aș vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis
în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind,
îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
și pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar ești poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceți-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde și Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supraviețuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viața, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce -nțelegem și cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alți ochi,
Eu scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braț, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au așezat.
Părintele meu, ești de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris și în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu știu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălțare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greșit, greșit-am și eu,
Dar mă înalț la Dumnezeu,
Vin generații, -ngroapă încet,
Ei vor greși, cum și eu mai greșesc.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...

azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihaela Banu

Să rămân nu pot!

Azi călătoresc prin cer,
văd ce mister
Și mai ales pe unde
Se ascunde...
Calc pe urmele norilor
Și cocorilor...
Toate stelele-au căzut.
Cineva le-a cernut
În râuri și mare?!
Ce mirare!...
Luna se scaldă și ea
Într-o vâlcea.
Aleargă cometele,
Cochetele,
despletite ca fetele...
Dintre ele, o stea cu coadă,
Ce neroadă!
S-a sărutat cu pământul,
Ca ploaia cu vântul.
Carul Mare s-a răsturnat
Și-ntr-un iaz tulburat,
Stă resemnat.
Întind un braț spre zenit
Ce mi-a venit?!
Cu cât mă înalț mai sus,
Toate s-au dus...
Iaca nu-s!
Nimic nu se vede din cer
Și oamenii pier...
Nu, asta-i prea de tot,
rămân nu pot!
Jos, sunt prietenii mei buni:
Frumoșii nebuni...

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibrația cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viața se va transforma într-o înfrângere
și nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ți opri privirea și nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ținut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morții
curajul dragostei
și-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbre în cadență

Iubito, ești binele meu, matur și acut!

Când pe străzi, baluri, se arată,
în patimi de vânt arde un dor.
Se aude sălbatic cum bate în poartă
turme de frunze și vocile lor.

Mâine, poimâine, același decor,
umbre în cadență aleargă călări.
Poeți, scriitori ne arată cum mor
în ploaia măreață din sufletul lor.

Și apoi, încă o zi vine, trece,
o moștenește, fără să știe de unde a venit.
Fierbe senină, duhuri, la rece,
se șterge la ochia ruginit.

Un bătrân calcă o umbră
ce pare legată de un zâmbet amar.
Privește la ea, gol, până în fibră
cum îl salută spoită cu var.

Puține mai sunt, repede zbor,
umbre cu pasul felin.
Par doar basme fără fior,
ruine jertfite cu colți de venin.

Statura lor este înaltă,
iezme în azilul de mult pierdut.
În preajmă îmi stai, frumoasă, și toată,
Iubito, ești binele meu, matur și acut!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Privesc la două lumi

Privesc în ceață
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur și văd balanța
Dintre tristețe și fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Și văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deși, poate, destinul și-a dorit...
În jurul meu negura se întețește,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Și ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiți în ceață?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit și în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde stau? Unde duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aș duce – e prea mult!
O privire doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură și răcoare
E prezent și e trecut
E un univers comun.

poezie de din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciunea morții

Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
trăiești ca și cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm că vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ochii albaștri ai ploii

car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Fără tine...

Fără tine, sunt o primăvară fără verdeață, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce și-a pierdut parfumul!
Iubitule, întinde-mi mâna și spune-mi: "Mai există fericire pe lume?" Te întreb, pentru că în absența ta risipesc ca un șirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Ești soare printre nori, ești lumina sfântă ce-mi inundă sufletul, ești roua dimineții ce-mi răcorește durerea, ești liniștea nopții ce-mi străjuiește visele!
M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe țărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit sfidez rațiunea și să mă las pradă unei iubiri ca un fum, dar te-am iubit precum o pasăre iubește zborul și libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic, iar eu în viața ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele.
Ai fost religia mea și-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minții până adormeam. Și tot tu ai fost refugiul meu, iar eu în brațele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiție a fericirii, am învățat respir un alt aer.
Eu te-am îmbrățișat cu pasiunea cu care valul îmbrățișează marea și țărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum, fără tine toate s-au prăbușit, iar amintirile nu fac altceva decât intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.
Sunt singură și mi-e dor de tine! Te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.
Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristețea, vântul ce-mi răsfață părul, o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... și primul meu gând... Iartă-n-am putut fi mai bună decât ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă- că m-am îmbolnăvit de tine!
Am crezut în declarațiile tale, fără să mă gândesc că într-o bună zi vei părăsi. Ai plecat și m-ai lăsat dusă de vânt... Ce aș putea fac fără tine? Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde ești? Unde ai plecat? Zile, nopți, săptămâni s-au scurs prin porțile timpului, dar tu nu ai venit...
Te caut, cum își caută mama disperată copilul rătăcit!
Te vreau! Te cer! Și te aștept! Te vreau ca un preț al iubirii, te cer ca un preț al suferinței și te aștept ca o solie mângâietoare! Unde ești? Te caut cu ultimele puteri ale suferinței mele.
Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperând... te găsesc, sau... că vei găsi! Vreau uit de orice căutare și să nu mai tresar când îți rostesc numele. Vreau uit! O să dorești te mai caut! O să-ți fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viață chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii și a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îți vei odihni privirea în undele lui. În vis și-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!
Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp ai mei!...

poezie de (ianuarie 1997, Craiova)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbește, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt frații mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiții se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să știe,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
și în iarbă și în cărăbuși de aur.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Moartea este ea însăși o operă de artă

artă e atunci când
îl poți privi pe dumnezeu în ochi
și coboară privirea.
te-am dezbrăcat până la sânge
ca să te găsesc descusută în suflet.

pot să sting liniștit lampa de noapte
înăuntrul meu s-au aprins brichetele
ca la un concert rock
la care se cere bis dar nu se dă.
te-am atins fără să te cunosc cu adevărat
e un alt caz clasic de dispariții misterioase
pe care n-am reușit îl rezolv.

e normal să mă doară splina după fiecare treaptă
știu că și așa nu ajung la etaj.
e doar o luptă sub o lupă care face totul complex.
moliile se roagă să mai fie fluturi în stomac
dar de câte ori joc aceeași mână de tarot
ca să îmi iasă viitorul ca la carte.

la o petrecere mi-ai dat să mușc
un sfert din tinerețea ta și încă mă mai ia.
altă jumătate sparge suflete cu picamărul
iar eu aud poezie.
drumurile nu duc nicăieri
de când te-ai șters pe picioare de bărbatul tău
dar ultimele noaste momente
încă mă izbesc picur cu picur
dacă scot limba.

defectele mele făceau dragoste
cu defectele tale înainte să ne iubim
ca să mă țină mai mult/ că să ne țină pe viață.
două palme se întâlnesc acum
într-o rugăciune din care abia mai revin:
doamne fie-ți milă
de mă calcă cu bocancii pe degete
când țin de o femeie ca de marginea prăpastiei.

mi se întoarce stomacul pe dos
ca într-o mașină whirlpool
care îți spală rufele în public.
ieși la agățat pe sârma dintre
mai multe fetishuri fresh
dar ce treabă am eu
să mă amestec cu toate după-amiezile
în care intri în gândul altcuiva.

am proiectat un cămin în cineva la care țin
numai că zidarul nu știa astupe golurile din noi.
toamna îmbracă în aur încins plecarea ta
și-mi tremură mâna rău
când dau rostorn idolul dar așa era scris.
ssstrigă șarpele ascuns
într-o îmbrățișare de adio care sufocă
ca beteala de pe ultimul brad
pe care îl voi mai împodobi vreodată.

închid ochii când sunt sigur că mi-a ajuns.
până la urmă
moartea este însăși o operă de artă
un cerc închis perfect
la capătul unui om.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Plouă noaptea cu parole

După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani

Înfloresc grădina merii
Sângele a porins fiarbă
Cu neliniștea din iarbă
Și cu ciutele tăcerii

Cărăbuși și libelule
Într-o țară unde hot
Curge timpul îndărăt
Și mă caută patrule,

Cer un ultim armistițiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exercițiu

Plouă noaptea cu parole
Peste o linie de front
Dincolo de un afront
Și emoții cu sistole

Axul lumii se înclină
Și aleargă după fluturi,
După oști din care scuturi
Dozele de cocaină

Viață lungă, viață scurtă
Lumea duce iar război
Celor care ca și noi
N-au nici turtă, n-au nici iurtă.

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăiești

Trăiești în același oraș cu ființa iubită,
Sunt poeții singurii oameni fericiți?
Trăiam între Shakespeare și Valery.
Clovnul trece nepăsător.
Dar nu am fost eu Don Quijote,
Ultimele cuvinte au fost – pâine și viață.
Totul se termină într-o eroare.
Îmi aparții doar în închipuire.
Eu ruguri n-am aprins.
Ferice de tine, Ulise.
Înving cei care știu să se schimbe.
În plasa moale și deasă a cuvintelor.
Haosul și noaptea n-au un cărăbuș.
Un om de minimă rezistență.
O coajă subțire pe magma sângerie a lumii.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre.
O moarte prea ciudată venea de nicăieri.
Omul zăpezilor aleargă sub pleoape.
Voi cânta azi cerul Andaluziei.
Ieșire din anonimatul propriei fericiri.
Într-o permanentă criză cardiacă.
Nu este Poesia țara tuturor posibilităților?
Poetul este un mândru cerb lovit de săgeata singurătății.
Suntem legați de rădăcini. Suntem fragili.
O, setea mea nepotolită, de iubire.
Cum interpretezi visul așa va fi.
Omul din vis pe mine visa. End.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mirela Nicoleta Toniță

Tu pom și rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
și rumenă cetate și de rod
sa-ți fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, ființa vie mi-este, plină
și sânii dor, și setea tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deșert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
și peste toate pace...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mic tratat de iubire

Iubito, de departe-ți scriu,
Dintr-un subsol, dintr-un sicriu,
Toate s-au spus, s-au frământat
La Skagerat și Kategat.
Noi ne-am iubit ori nu, va ști
Doar steaua X din grupa Psi.
Iubirea nu se cere-n dar,
Ea vine fără un orar.
.........................
Simt nevoia unei schimbări majore,
Să mă renasc femeie? Sau o statuetă de marmură?
Trupul meu a devenit o cămașă a lui Nessos,
Sufletul caută alt locaș.
Mi-e dor cumplit de tinerețe,
Ce puțin am iubit?
Ce mult m-am închinat vanității.
Dar, Doamne, eu nu sunt Faust opresc clipa,
Nici Tu nu poți fi Mefisto.
Și totuși, fiecare clipă poate fi un nou început.
Nu credeți?

poezie de (februarie 2013)
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E pace pentru noi

Am așteptat clipa
fiu suficient de liniștit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu ești aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Și o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voință
Se numără și aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau și pe tine
Și tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Și nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Și cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Și vreau înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

îl vezi

cum își duce crucea
și nimeni nu crede
într-o viață viitoare
a fost dreptatea omenească
înfăptuită contra unei sume
de arginți care au sucit mințile
se îndreaptă spre golgota
pașii îl duc spre mormânt
speranța a murit în ziua
bolnavă din inima pustie
ridică-te și mergi
ridică-te și-n dură
pentru păcătoșii care nu s-au spovedit
pentru păcătoșii care nu s-au căit
viitorul e mut și crucea
e din ce în ce mai grea
sufletele sunt reci - suspin
nici măcar durere nu mai e -
merge pe drumul lui
și lacrima îmi cade pe
hârtia din dreptul lumânărilor
văd sufletele chinuite
cum se îngrozesc de ceea ce fac
oamenii bat cuie în trupul sfânt
aruncă injurii și râd
sângele celui trimis de dumnezeu
curge adăpând păcatul
îl vezi cum suferă pentru oameni
plângi alături de crucea lui
plângi la picioarele lui
lacrimile tale se amestecă
cu sângele sfântului pe pământul ars

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook