Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă şade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mişcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aştept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atârnau în aer mă-nţepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
o voce din adânc

Cu nouri grei de păcură m-am învălit
şi c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
în care ferecat păzeam adâncul lumii.
De-acum îmi sunt stăpân
şi pribegind prin cosmice vâltori
într-un avânt de flacări voi înfrânge
stavila ce mă desparte de tărie.
Din veci mă arde-acelaşi gând:
să fii pământ - şi totuşi să luceşti ca stea!
Mă bate-n piept al mării val,
s-apropie izbânda mea.

LUCIFER
Din când în când din scoica ta de lut
te-aud,
Duh cârtitor,
cum blestemi omenescul neastâmpăr făr' de spor.

SPIRITUL PĂMÂNTULUI

O clipă i-am crezut arhangheli
în spadă şi-n privire crunţi,
cu suflete
ca nişte munţi.
În al nădejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca să-1 ridice-n cer,
şi doar cu stârvuri m-am ales
pe urma lor.

LUCIFER

Din adâncimea ta te plângi
că-n bine ei au fost pitici,
din înălţimea mea regret
că-n rău au fost cam tot aşa de mici.

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
Aş vrea din mare să stârnesc un vânt,
în lună să le spulber ţintirimele
şi urnele de scrum
adăpostite în pământ.

LUCIFER
tace
Un fulger luminează întreg orizontul.
Către cer:
De-un veac tot stau aici.
Stăpâne, poţi începe:
morţii ne aşteaptă!
O vorbă de le zici,
spre Tine ei se-ndreaptă
răsărind din neguri,
răsărind din stepe,
Stăpâne, poţi începe!

Alt fulger
Întunericul creşte, ochii lui Lucifer luminează ca două stele gemene. După un răstimp apare Adam. Suie cărarea şi ajuns în vârful Golgo¬tei suflă în bucium în cele patru părţi ale 1u¬mii. Un al treilea fulger.

II
Un cimitir cu cruci de lemn. Întuneric de amurg. Vân¬tul vâjie prin plopii din faţa unei clopotniţe şi mişcă din când în când clopotul.
S-apropie spiritul - alburiu, străveziu, astral - al Pustnicului. Trece printre cruci.

SPIRITUL PUSTNICULUI

Speriat de-nţelepciunea caldă, plină de ispite,
ce mi-o şoptea-n urechi
frumuseţea lumilor - am căutat deşertul.
M-am ascuns în scorburi de leproşi
ori vizuini înguste,
şi numai faguri proaspeţi mi-au fost hrana
şi lăcuste.

Vânturi de nisip mi-au ars pleoapele-nroşite
şi vulturi galbeni s-adunau cunună-n jurul meu
ca-n preajma unui stârv.

De lungi mătănii mi s-au îngroşat genunchii
la fel cu ai cămilelor
ce zac pe aşternut de piatră.
Şi ani şi ani - statornic - trupul mi 1-am biciuit
cu râsul şi ocara tuturor
sălbaticelor mele gânduri aspre ca de foc.

S-aude dangătul ruginit al clopotului.

Nici vii,
nici morti.
Un vânt pustiu dă pinteni clopotului greu
ce-a mai rămas în turn.

Pe cine-ar mai putea să cheme?
Au răsărit de prin morminte trupurile reci
ca primăvara mugurii din ramuri
şi numai eu colind din cimitir în cimitir
şi nicăieri nu-mi aflu oasele împrăştiate
ca florile de prun, curate, albe în noroi.

Le-am căutat prin peşteri şi prin fund de ape,
prin umede progădii la răscruci
şi pe sub lespezi vechi de mânăstiri,
dar nu mi le-am găsit.

S-apropie de-un mormânt, îi smulge cu putere crucea de lemn şi priveşte cercetător înăuntru. Rând pe rând scoate şi celelalte cruci. La unul dintre morminte cade în genunchi şi scurmă cu mânile în iarbă.

Pământule, dă-mi trupul înapoi,
Pământule tâlhar, de ce mi 1-ai furat,
de ce mi 1-ai ascuns în sânul tău de sloi?
De 1-am hulit
a fost al meu:
dă-mi trupul, trupul înapoi!

III
În spaţiul nespaţial al cerului. Nouri. Lucifer stă tăcut în lumină, roşu ca de foc şi ascultă.

VEŞNICUL
nevăzut

Eu sunt marea şi izvorul şi sunt bun,
Eu sunt marea şi izvorul şi sunt drept.

CORUL CELOR BUNI
ascunşi în lumină

Mantaua bolţii largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne ţineam cu mânile de cer
cum prunci neştiutori se ţin
de haina mumelor pe drum.
Şi ne rugam:
Stăpâne blând, nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
şi surâzând ne chemi la dreapta Ta.

OSÂNDIŢII
în întuneric

Parc-am păşi pe capete de şerpi,
vârtejuri de pucioasă - măzărichea iadului
¬ne-ncolâcesc picioarele.
Prăpăstiile scuipă-n calea noastră
şuier de năpârci.
În hohot dracii de pe muchi ne-ntâmpină
cu flori de spânz
şi mătrăgună,
stupi de viespi în plete ni s-adună.

Pe nouri vine spiritul rătăcitor al Pustnicului şi priveşte-ntrebător spre Lucifer. S-aude:

TEOLOGUL
nevăzut

Ca nentrecut iniţiat în lucrurile sfinte
am fost numit de lume doctor invincibilis.
Azi intru-n forma celor drepţi.

O singură-ndoială mă mai chinuie
în cleştele-i de fer,
sunt îngrijat de soarta ta, o, Lucifer!
Răspunde-mi, ţi s-a dat sau nu şi ţie
putinţa mântuirii?
N-aş vrea să cad în erezie.

LUCIFER

O, mare-i cuminţenia cerească cea de veci,
ce bine a ştiut s-aleagă oile dintre berbeci.

Către teolog:

De teamă să nu cazi în erezie - fără ură
tu ceri şi de la dracu-nvăţătură.
În numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu,
în marile şi neuitatele sinoade
din orice întrebări schiloade
ai stors un bob de-nţelepciune.
Dar vezi, acum mi-e greu
să-ţi dau răspuns. Când eu-s în joc,
îmi place să păstrez misterul;
de vrei însă dogmaticei să-i faci un epilog,
iată:
tocmai sosi la judecată
un biet întârziat.
E duhul unui pustnic, vine fără trup,
cât a trăit şi 1-a urât aşa de mult
că la-nviere nu 1-a mai găsit.
Ce crezi - maestre nentrecut?

TEOLOGUL

Mă văd stângaci.
Nici hotărârile din Laudiceea
n-au prevăzut această întâmplare.
Dar meşteşugul mi-1 ascut:
Păcatul - e un rod de-al lutului, de aceea
cred că nimenea nu-1 poate judeca
fără de haina lui de lut.

LUCIFER

Când e vorba de osânde
nu-ndrăznesc cu doctorii angelici să discut.

Către Pustnic:

Nenorocite duh, rămâne deci să te întorci
pe urgisitul bulgăr de pământ,
să-ţi cauţi moaştele de sfânt
şi toate oasele uitate.
De vrei poţi încerca şi-n altă parte:
Ştiu eu? - pe alte stele - şi prin alte zodii.
A racului - pe cât se poate.

Spiritul Pustnicului pleacă.

LUCIFER
singur

De câte ori priveam această ordine divină
şi lumea văduvă de cel din urmă strop
de minte,
aş fi voit în faţa Celui Veşnic blând să mă ridic
în arătarea mea de şarpe fără vină-
- şi îmbiindu-i mărul cunoştinţei
umilit să-i zic:
Nu ţi-ar strica, Înalt-Prea-Sfinte,
să guşti din el şi Tu un pic.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este mai absurd şi mai lipsit de evlavie decât să i se atribuie numele de lucifer diavolului. Intelectul lui lucifer este spiritul inteligenţei şi dragostei. Este (nu pot scrie cea mai mare hulă, cea împotriva Duhului Sfânt). Iar lucifer corporal este cel mai mare agent al magnetismului universal.

citat din Eliphas Levi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste.

Albert Pike în Dogmă şi ritual
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucifer

Lucifer. Un fel de patriarh, de papă al dracilor.

definiţie aforistică de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E binecunoscută asocierea lui Lucifer, îngerul izgonit de Dumnezeu din Ceruri tocmai în Iad, cu Steaua dimineţii, adică planeta Venus. Şi ce asociere ar fi fost mai potrivită decât aceasta, ştiindu-se că la suprafaţa acestei planete temperaturile ajung undeva la patru sute de grade. Un fel de Iad cosmic, care automat ne duce cu gândul la Iadul binecunoscut nouă şi care ne dă frisoane, locul nesuferit unde îşi fac veacul aceia dintre muritori care nu au fost cuminţi şi nu au binemeritat pe acest pământ. Şi unde mai miroase şi a sulf... care sulf se găseşte şi în compoziţia atmosferei Luceafărului. Hmm... Caniculă subpământeană, caniculă venusiană... Bietul Lucifer, la ce i-or mai folosi aripile acolo jos, în caz că totuşi le mai are...

Mihail Mataringa (26 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât Doamne

Cu cât Doamne eu mă vreau
Să fiu Isus lângă Tine
Cu atât fiinţa-ţi dau
Doar cu Tine eu să stau
Prinţ al slăvilor divine

Cu cât Isus eu doresc
Tu în braţe să mă prinzi
Cu atât eu te slăvesc
Căci Fiinţa îţi iubesc
Şi în Duhul mă cuprinzi

Cu cât Doamne pe cărare
Umblu numai după Tine
Eu prin har şi îndurare
Îţi slăvesc Numele-ţi mare
Onorat să fii de mine

Căci îţi cânt a Ta Fiinţă
Şi te laud te cinstesc
În a Ta făgăduinţă
Vreau să umblu prin credinţă
Veşnic dar să te slăvesc

Cu cât Doamne Tu îmi eşti
Azi şi ţintă şi izvor
Cu atât mă însoţeşti
Mila Ta îmi dăruieşti
Chiar şi-n vecul viitor

Cu cât Doamne eu ascult
Mai profund Cuvântul Tău
Eu Isuse nevăzut
Cu atât sunt mai pierdut
De fire — şi sunt al Tău

Cu cât eu fac azi din cer
O fereastră către Tine
Cu atât de Lucifer
Sunt pierdut Doamne-n etern
Că-s păzit — şi-s tot mai bine

Cu atâta Tu mă ţii
Doar în jertfa milei Tale
Cu atât spre veşnicii
Zbor spre ţara celor vii
Căci Isuse îmi eşti cale
07-11-2021 Bet.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aviz celor care au urechi de auzit şi minte de priceput

Nu lé zici buni celor haini,
Lui Lucifer nu i te-nchini,
Nici popi nu faci din cei venerici,
Din bani furaţi nu faci biserici!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 iunie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debusolat

E marea un tăciune şi se-agită
Să dea în clocot, vrea să se răscoale,
Nu ştiu de ce, s-a hotărât în pripă
De parcă Lucifer îi dă târcoale

Şi-aprinde în adânc smoala fierbinte.
Mă lupt cu ea, dar vântu-mi urlă-n vele
Să mă strivesc de stânci, Te rog Părinte,
Trimite-n calea rătăcirii mele

Un serafim din ceruri să-mi arate
O rută ocolită de furtună
Şi lasă porţile neferecate
Să-mi ancorez durerea în lagună,

Să mă căiesc de tot şi toate cele
Chiar dacă le-am făcut din dor de bine
Nu ispitit de Rău şi gânduri rele -
Te rog întoarce faţa către mine.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Dragostei

Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
Din slăvile sfinte senine
A ajuns şi pân-la mine,
Din cerul cel necuprins.

Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie-a produs
Prin sinistru-i apogeu,
Între om şi Dumnezeu
Podul vieţii, a fost pus.

Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
Dar a fost, dar ideal,
La Golgota... triumfal
Din Tatăl, a Lui mărire.

Din El Însuşi, S-a luat,
Şi-ntr-o lume pârjolită
De blestemul în păcat
Cu spini fiind încoronat
Cale-a fost bătătorită.

Marea Sa bună voinţă
Din planul de mântuire
Prin marea făgăduinţă,
S-a văzut cu prisosinţă
Prin cereasca-I umilire.

Al Său propriu caracter,
Propriul Său corp divin,
Au venit de sus din cer
De-al dărâma pe Lucifer
Şi-a face podul deplin.

Fiind clădit cu măiestrie,
Îmbrăcând umanitatea,
Piatra-n cap de temelie
În prea sfânta armonie
N-a pierdut Divinitatea.

Şi-astfel podul construit
A ţinut, nu s-a dărâmat,
Fiind pe Dragoste clădit
Omul spre-a fi mântuit,
El prin vremi, a rezistat.

Oricine pe el va merge,
Orice suflet, ce-i trudit,
Liber fiind... de a alege
În Dragoste va-nţelege
Cât de mult a fost iubit.

Lumea, o, atât de mult
Iubită-i de Dumnezeu,
Şi pe pod, cei ce ascult
Liberi de-al lumii tumult,
Înspre cer, urcă mereu.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (2 februarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul Apokastazei

Vrei tu anatomia cuvintelor şi florii,
Să vezi pe unde-i drumul ducând în cârcă greşul,
Meridianul căror tristeţi mi-au scris cocorii
Şi să-ţi explic cui oare mi-a înflorit cireşul?

Oricâte paradisuri în ochii lui se-oglindă,
Nu te-aş schimba pe-un înger cu crini pe sub cămaşă,
Cu patima luminii vrea braţ să te cuprindă,
Flămând, cântec din cântec, de trupul de cireaşă.

Când Lucifer, prostuţul, s-a-ndrăgostit de sine,
De-ar fi văzut femeia, rob Ţi-ar fi fost, grădina!
Închisă-i paranteza la tainele-Ţi divine,
Că lutu-n ziua-a şasea făcuşi, umbrind lumina,

Iar Fiul Tău, Olarul, l-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă - că totul e Iubire!

sonet de Dumitru Ichim (29 decembrie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Cu toţii ştim că-n întuneric
Nu-ţi poţi vedea nici măcar chipul,
Ca într-un câmp ce-a fost feeric
Acum, tot ce-a rămas e zidul.

Un zid pe care-n aparenţă
Nu-l poţi străpunge nici cu gândul.
Privit din astă existenţă
Nu poţi, nu ştii, nu-ţi vine rândul...

Şi te întrebi "Cum să-ndrept eu
Un rău, ceva greşit departe?"
Şi-ncerci, gândeşti, aştepţi mereu,
Dar tot ce vin sunt voci deşarte.

Ai vrea să pleci ca din coşmaruri,
Să te trezeşti şi să-ţi vezi drumul
Dar cele rele sunt ca valuri,
Tot ce fac ele: lovesc ţărmul.

E întuneric înc-afară,
Tu stai şi-asculţi cum vine valul,
Aştepţi să te înece, dară
Vine rapid, loveşte malul

Şi apoi pleacă iar tu rămâi
Cu faţa iar la zidul rece,
Înţelegând că ziua întâi
A venit iar şi nu mai trece.

"Oare pe când eram Adonis
M-am gândit eu măcar o clipă
Că o s-ajung în lumea Hades?"
În mine-acum tot parcă ţipă...

"Când un Hyperion, departe
Eram umblând prin lumea vie,
Acum ca Sisif, o, deşarte
Munci lungi mi-au fost lăsate mie!"

Aceste gânduri ce deprimă
- şi totuşi cred că definesc
Starea în care se alină
Cei suferinzi care trăiesc -

Sunt gânduri de fiinţă vie
Din lumea nouă, dar apusă,
O lume care încă ştie
Ce-i o lumină ştearsă, dusă.

Acesta e moment prielnic
Ce l-a găsit o rază scurtă ;
Lumina ei apare veşnic
Prin zidul plin de ură mută!

Cred că e Zeus ori Poseidon
Aruncă fulgeri ori tridenturi,
Ares ori Marte într-un ton
Îndreaptă lumea, strică ziduri!

Lumina ce tocmai răsare
O cunoşteam, în timp pierdută
Şi-o văd din ce în ce mai tare
Se-apropie, dansează, cântă...!

Deodată mintea mi-am deschis.
E-adevărat, este-o Lumină
Ce o ştiam departe în vis,
Acum o văd, deloc străină.

Afrodita, Hera, Diana
Într-o sirenă toate-aduse
Cum Cătălin şi Cătălina
Şi-au marcat clipele alese.

Aşa şi Ea străbate-n noapte,
Dărâmă zidul ce opreşte
Şi gândul, viaţă, fericire
Redând dorita libertate!

Să mulţumesc mă-nchin puternic
S-ajung la glezne s-o învălui...
Plecat, rămân acolo veşnic,
Vreau doar să pot aici să stărui.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul a fost adus de Lucifer, Dumnezeu a lăsat munca.

citat din Nicoleta Moldoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvăşeşte norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Şi gândul se rodeşte prin cuvânt,
Ca focul care-şi murmură tăciunii
Prin vatra care-şi trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...

În fiecare om există-un ceas
De lume spaţiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăieşte-un ton
Pe-o strună cu fiori şi labirinturi,
Un mit ce-şi duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...

În fiecare viu trăieşte-un mort,
Căci morţii lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Şi frunzele pădurii cenuşii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.

Şi suntem toţi, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare şi plecare...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta

ce soarta, Doamne, ce calvar
imi pregatesti in ceruri iar
ce chin prin care n-am trecut
de-asupra mea vei fi cernut
de-un sfert de veac
de-un sfert de veac
tot urc un deal anevoios
batut, furat, umil, zoios
vandut, tradat, scuipat, raios
cu funie la par si os
tot urc si tac
tot urc si tac
sau poate - adevar banal -
eu urc la vale nu la deal
poate urcusul nu-i spre cer
iar calauza-i lucifer?!
de-un sfert de veac
de-un sfert de veac
tot urc un deal anevoios
batut, furat, umil, zoios
vandut, tradat, scuipat, raios
cu funie la par si os
tot urc si tac
tot urc si tac
ce soarta, Doamne, ce calvar
imi pregatesti in ceruri iar
ce chin prin care n-am trecut
de-asupra mea vei fi cernut...

poezie de Iurie Osoianu (30 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laguna din întuneric

În întuneric este o lagună,
unde-am fugit de-acasă amândoi,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem oază grindul dintre noi.
Ne prindem tot albastrul în privire,
din verde facem scară către Cer
din mângâiere zbor spre nemurire
şi dintr-o teamă doar un lup stingher.

În orizontul dezmierdării calde
se mistuie distanţe-n ani lumină,
şi din sărutul ce pe coapsă-ţi cade
se stinge dorul aprig, în surdină.
Închidem stresul zilelor apuse
în picurii de rouă de pe frunte,
iar vorbelor ce încă n-au fost spuse,
le facem aripi către vârf de munte.

În întuneric este o lagună,
unde fugim de-acasă, când şi când,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem raze de lumină-n gând.
Ne prindem în privire antonimul,
şi strângem cioburi mici, din orişice,
iar tu când vrei să-nchizi în noi sublimul,
spun da şi nu, iar tu mă-ntrebi: de ce...?

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Mă întrebi cine sunt? şi tac
Dar tăcerea răspunde:
Un înger în drum spre păcat
cu luciri de himeră pe drumuri de unde

Pe drumul lui Lucifer spre Iad
Pământene păşeşti după mine
Cu gura uscată şi tălpile ce-ţi ard
Îmbrăţişezi păcatul şi uiţi de tine

Sunt rece, nu văd, nu simt
Pământene nu crede ce vezi!
Cu orice adevăr pot să te mint
Dacă în himere te-ncrezi.

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!