Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lan

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima unui poet nu e linişte

În inima unui poet
niciodată nu e linişte,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce ţin in gheare vise scăpate
din lesa nopţii.
El poartă pe degete iubirea
ca pe nişte inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi îşi tese cămăşi de sărbătoare
şi luna în ele îşi face culcuş,
când vieţii îi creşte la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ţine în mâini
o sabie de cer!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie singură

îşi purta singurătatea
ca pe o haină
îmbrăcată duminica la biserică,
sfinţii se aşezau în poala sa
ca nişte prunci să li se depene poveşti,
ea torcea fuiorul cuvintelor în care
se împleteau crâmpeie din copilărie,
din tinereţea consumată ca un pachet de ţigări într-o gară
aşteptând, ţesătură aspră ce se alcătuia o prindea
ca şi cum s-ar fi scufundat în ea
sfinţii se relaxau la pieptul ei,
aceştia în ascultare păreau că împlinesc porunci divine
cu atâta uşurinţă încât lumina
cobora firesc în icoane,
ele prindeau viaţă, încălzeau trupul uscat de lacrimi
ce purta singurătatea pe umeri.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar fi dacă

cea mai frumoasă zi e atunci cînd îmi pun dimineaţa zălog
la picioarele tale
iată drumul mătăsii începe de aici
doar atât îmi amintesc din trecut să mă ierţi
acum caut cea mai scurtă cale între pământ şi cer
nu e cinstit să mă încred doar în ape
tu nu vezi ce mică sunt strânsă în cercuri
ca pasărea prinsă în propriul ei zbor
spune-mi dacă eu aş fi femeia ta
m-ai lăsa la cina cea de taină
aş îndrăzni eu să rezem scara de trupul tău
entităţi
se nasc vieţi disperate prinse în şuruburi de cruci
pe marginea drumului cresc oameni transformaţi în iepuri
aleargă dezorientaţi
pietrele au gustul acela de nerostit
precum omul care şi-a lăsat vorba într-o peşteră
şi melcul saliva pe iarbă
departe un lan de grâu îşi seceră singur spicele
recolta miroase a metal încins
sunt înaltă când dorm
sub pernă ţin cărămizi
dimineaţa mă dau cu ruj

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răţoi

Pe o baltă trei răţoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de răţuşte,
ele rămânând pe mal
penele să şi-le uşte.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată nişte pui
mici cât boabele de rouă
şi cu pufuşor gălbui.
Iar răţoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe răţuşte:
-Hai, veniţi şi voi cu noi,
să mai prindem nişte muşte!
Pe sub apă stând cu capul
şi picioarele în sus,
răţoii noştri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
ţanţoşi merg, răţoii, trei,
tot în faţa celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bob şi Strop

Copile, cu picioarele-n pârâu,
Sufletul e aproape ca pârâul
Pe malul căruia un lan de grâu
A învăţat să îşi reverse grâul.

Învaţă dar şi tu din vorba mea:
C-acest pârâu plăpând la fel ca tine
Nu se opreşte decât unde vrea,
Indiferent de unde şi cum vine.

Învaţă de la apă, dragul meu
Să nu te înspăimânte depărtarea;
Un strop de crezi că eşti, chiar Dumnezeu
Te va purta de mână către marea

Cea nesfârşită ca un lan de grâu,
Chiar dacă eşti acum cât un pârâu.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti toată un zâmbet...

Eşti toată un zâmbet, în soare ori ploaie,
Ochii, în diamante, îţi strălucesc,
Iar trupul în mâini mi se frânge,
Când în sărutări adânci te topeşti...
Frumoaso, timpul cu tine parcă ar sta,
Iar viaţa – doar un cântec pe buze,
Eşti toată un zâmbet, ştiai?
Eşti ploaia ce-n soare bucuria îşi plânge!...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec dalb

stele cad pe rând, pomii-şi schimbă haina,
dalbe flori la geam, dalbe flori de cânt.
hai să desluşim care este taina
născătoarei ierni de prunci pe pământ!

hornul scuipă fum, adormiţi coşarii
rătăcesc în vis ca nişte nomazi,
stol după alt stol, numai mătăsarii
trag fuioarele ceţii peste brazi.

de argint îmi e răsuflarea caldă,
printr-un ochi de geam deschis între nori
cade-n palma mea fulgul de zăpadă,
lacrimă de mir, cântul dalbei flori.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În... soleit

Ţin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare
şi ochii sunt cărbuni încinşi, aprinşi din neagra depărtare,
iar gându' înfierbântat străbate din călătorii de corp parcurse,
iluminate-n timp trecut, agenda de cetăţile vechi, scurse.
E-n joacă cristalinul cald îşi memorând cadre-n lentilă,
ce încă nu s-au şters de praful de odinioară, în zor futilă,
rămasă pânză de păianjen cu prinse chipuri înrămate
ce privesc trist din juvenil, fără memorie, uitate
peste o mască, azi croită din priviri ce au trecut, pasante
şi-au lăsat jinduri, neştiut de-au fost un vis iubiri casante
ca suflet, ce-l citisem şi eu, în trecerea aşa fugară
când tot părea fără sfârşit, oniricul de-o altă vară...
Se pierde molcom conştient, epuizat ca-ntr-un velur
topit de astrul ce dogoare, ce l-am alături iar un tur
din infinitul meu contemplu, ce lui i-e numai o clipită...
şi deschid ochi, tot în delir... iar, poate-am inima iubită?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia să fie magic

Răceala unei dimineţi scandinave,

lipsite de perspectivă,

oasele grele încercând să se pună în mişcare,

oglinda aburită care ascunde

ceva ce nu pot controla,

gura neagră care-mi dictează toate mişcările

caraghioase,

apa care mă primeşte

oricât de vinovată aş fi,

din care ies mereu puţin mai uşoară

după un lung proces afectiv,

un soare anemic

sub care mi-am văzut sângele

revoltându-se, vrând sa mă părăsească de tot,

braţele tale lungi

în care mă prind ca între nişte rădăcini

fără să le simt

ca o capcană,

întoarcerea acasă,

să eşuez din nou,

să simt pământul de sub picioare clătinându-se

ca nişte dinţişori de lapte,

toate acestea,

dragul meu,

în micuţul orăşel din nord

care trebuia să ne fie adăpost,

în care ne-am minţit reciproc

că o să fie magic.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici sfărâmături de oglinzi; colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buburuză-n lan de maci

Printre maci eu mă regăsesc
Şi gândindu-mă pe o frunză
Iubirea vreau aici s-o trăiesc
Minusculă, fragilă buburuză

Aripile în roşu mi-am pictat,
De duşmani eu mă protejez
Şi noaptea buline mi-a lăsat,
Acum sunt liniştită şi visez

La macul din frumosul lan,
Bobul de grâu ce încolţeşte,
La timpul ce a trecut, un an,
Inima e roşie, iubire trăieşte

Vânt din primăvară în aripi,
Sufletul, bun boboc de mac,
Lanuri frenetice fără ghimpi
În roşu cu buline mă îmbrac.

Cântă un geieraş în noapte,
Frunzele macului se scutură,
Zboară spre mine cu şoapte,
Să pregătească o covertură

Noaptea cu iubirea împreună,
Buburuza, frunze, dans şi mac,
Armonie, zboar, lanţ, voie bună
Se aşează la umbră în copac

Iubirea dintre un vis şi mac.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară şi armonie

Primăvara e viaţă
Şi-s flori şi verdeaţă
E glas de ciocârlie
E vocea din glie.

Din nou se trezeşte
Vacarmul pe creste
Izvoare ce-şi cântă
A lor doină lungă.

Ursul se-ntinde
Bucuros pe-o colină
Stă leneş la soare
Şi-adoarme în tihnă.

Un greier îşi cântă
Parcă gata de nuntă
Serenada lui pe note
Bogată în strofe.

Un iepure ţanţoş
Ţopăie-n voie
Vrea să pară neaoş
Ca un mândru mire.

Actorii sunt gata
Pe scena ce-i vie
A venit primăvara
Pe deal şi câmpie.

Aşa trece viaţa
În ton de-armonie
Ce dulce-i creaţia
Izvor de bucurie.

poezie de Simion Ioanăş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor, copil nebun, fiu al Venerei, răzgâiat de-a sa mumă şi crescut zburdarnic, în mână cu arc şi săgeţi, cu neastâmpăr petrecându-şi timpul totdeauna ca cu nişte jucărele, întinde arcul şi, aruncând săgeţi în toate părţile, răzbeşte şi pătrunde inimi de tot felul de vârste; fără a se ruşina de bătrâni, fără a se teme de viteji, fără a se sfii de filosofi, fără să aibă milă de tineri şi chiar de săraci. Săgetează piepturile, le înflăcărează sângele şi atât îi aruncă în călduri grozave, încât mulţi îşi smintesc simţirile şi se pomenesc ca cei lunatici în somn, şi chiar deştepţi, vorbind aiurea, neştiind cum şi către cine. Ba încă unii rămân smintiţi pentru totdeauna, fără a-şi mai putea găsi leacul, şi din Spitalul Amorului ajung în Spitalul Nebunilor (la Balamuc). Alţii cad în melancolie şi încet-încet se topesc şi-şi sfârşesc viaţa; alţii iar, ca muierile care se bocesc la morminte, prin cântece îşi uşureză durerile, ca prin nişte reţete, potrivit după chipul şi asemănarea patimii, drept ierburi şi alifii: pentru că în Spitalul Amorului numai astfel de doftorii alină durerile.

Anton Pann în Spitalul amorului sau Cântătorul dorului, Prefaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gîndurile unui mort

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceferi somnorosi

Luceferi somnoroşi
au zgâriat a nopţii boltă şi s-au certat cu ziua
Ecoul certei lor îl poartă vântul printre raze de soare
Misterul dimineţii e că deşi îşi trage cortina de alb
Luceafărul cu gene ostenite învie şi moare.

Peste boaba căzută din sacul de grâu îşi trage pământul cortina
Bocetul înmormântării ei se aude în pietrele străzii
Uimirea din mine şi uimirea din ei, e
Când boaba rănită în glia de lut îşi poartă în braţe toţi plozii.

Pământul îngheaţă sub alb diafan ce coboară mărunt dintre stele
Luceferii prunci scânteie-n ’nalt
Şi boabele toate tresar, efemere.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!