Ioan se sfâşie în pustie

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mânile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine - Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-1 mai ştim,
Elohim, Elohim!

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elohim (Psalm)

Te-am căutat Elohim,
pipăind şovăielnic
clepsidra prăfuită a timpului.
Şi-am tot întrebat:
Eşti bătrân, Doamne?
Tare bătrân?
Te chem, Dumnezeul meu...!
Încerc să Te iscodesc,
dar mi-e teamă
că nu voi putea cuprinde
în orizontul privirii mele piezişe,
atâta Minune...

Elohim, nu-mi mai găsesc Emausul...
Pietrele smulse din suflet
mi-au sfărâmat toate stelele,
palizi licurici clipocind lipicios,
pe urmele paşilor mei
din prundul mâlos.
Dumnezeul meu,
cerul mi-e plumb strivitor,
şi e... jos!

De unde vii,
şi unde pleci, Elohim?
Când Tu începi orice -'Nceput
şi sfârşesti cu bucurie Sfârşitul.
Spre care din urma Cale Lactee
ar trebui să privesc?
Măcar Umbra Ta s-o zăresc...
Elohim, tot Necuprinsul Tău
mă cheamă!
Îmi plec fruntea-n ţărână,
şi implor: Unde eşti?
Spune-mi azi,
măcar Azi,
unde eşti?

rugăciune de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (noiembrie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua nopţii – adaptare

Ne-ncredinţăm că suntem
Când iubim!
-Zicea poetu’n versul său-
Şi’oricât de-adânc în noapte-am fi
Suntem în zi.
Dar de se-ntâmplă să-ncurcăm
Faţeta urii şi-a iubirii,
Cu ochi stâncoşi ne poticnim
Şi chiar de eşti Tu pretutindeni
Noi nu te-ajunge.
Sălaş în Tine nu avem
Sfânt Elohim.
Când Tu vorbeşti
Străină vorba-ţi auzim.
Când noi grăim, străin ne eşti.
Bujorii mari au înflorit
Şi roşul lor se scurge pe tulpini
Cu nori în ochi privim lumina lor,
Şi n-o vedem.
Parfumul mângâie întregul câmp
Iar noi călcăm bujorii mari de ne-nţeles.
Tânjim să ne iubească cineva
Când Tu ne-ai dăruit şi flori şi câmp
Şi gândul Tău şi vorba Ta.
Şi noaptea mare în care să-ncercăm să te găsim.
Şi chiar de eşuăm, noi să iubim
Şi chiar de nu vedem- vedem.
Şi chiar de nu simţim- simţim.
Şi-aşa cum şi poetul şi Ioan spunea:
Oricât de-adâncă noapte-ar fi,
Atuncea când iubim, e zi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul Ilie

Profetul Ilie, în acte Elias,
s-a înălţat la cer, fericitul,
dar el ştie ce este moartea şi Învierea,
Boje hrani, pravoslavni, Ehad Elohim,
De Iuda fu nevoie sfântă, altfel cum?
Cine pe cine trăda? De Pilat era nevoie,
Cine pe cine comanda? Dar noi, păcătoşii
Ce am căutat noi acolo? Acum tot mai căutăm.
Un om închise ochii. Cineva îi acoperi faţa.
S-au făcut formele, a fost îngropat.
Unde e viaţa de apoi, întreabă păcătosul.
Sst, şuieră paracliserul. Între paradis şi iad
Ne petrecem viaţa ca un roman.
Pe ultima filă scrie "The end", de nu s-a rupt fila.
De aici începe Marele Conciliu al Supoziţiilor.
Eu, de obicei, încep un poem,
De obicei, zic, pentru că în fiece seară
Mor niţel. În somn mă mai şi rog.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub fraze, sub frunze

"Frate, frazele-ajung, uite, frunzele-ajung
răsuflu sub ele ca vânatul în crâng!"

cuvintele noastre - alese grăbit
cu intenţii-pretenţii de infinit.
nu vrem unde suntem ci unde ne vrem
în viaţa pornită spre vale ca ghem.

vocali noi ne spargem, prin cioburi trăim,
uităm să-nţelegem deşi auzim;
doar trestii amare cu limbă de ceas
doar dune alungate-n pustiul din glas.

oraşul e-ntreg - doar claxoane şi-oţel
dar nimeni nu ştie să-asculte în el.
urcăm printre vorbe şi vorbe suntem;
din cuştile-sunet ne facem totem.

sub frunze de zgomot, mereu tot mai goi;
tentacule naştem din gurile sloi,
inflaţii de verbe cu măşti de surâs
ne mistuie iute dar nu-îndeajuns.

rămâne-n adânc cel ce e de-ajutor
acela din noi care nu-i vânător.
sub zeii fantomă pe care-i rostim
sub sunetul surlei, e-acel Elohim

rămâne-acel înger firav şi tot mut
de-a cărui suflare prea mult ne-am temut,
el, sâmbure tainic, tăcerea-izvor
absent la parada ce vrut-a onor.

când vine sfârşitul doar vorbele dor

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ophelia, bff

Când te-am luat de mână în taxi
am simţit degetele tale ca o prelungire a sinelui,
un adevăr cast şi fragil, o victorie a mea să te pierd

şi înainte, când vorbeam la masa rotundă, degetele
strânse în jurul dozei de bere irizau mici flame
care mă făceau să tresar şi să dau răspunsuri tâmpite

despre renaştere, că drumul în sus şi în jos e acelaşi, probabil
ca mângâierea, că numai prin persuasiune Adam s-a lăsat părăsit de Elohim

cu toate că singurul lucru care mă interesa era traseul flamei
în jurul gâtului unde o venă pulsa în sus şi în jos
şi m-am temut pentru tine, ani în şir te-am jelit,

dar acum ştiu că ea se apropie, ca o poetă de moarte,
şi încerc, lovind cu degetele pe volan,
să-mi amintesc melodia ce sfâşia noaptea în care am plătit cursa.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barzachk

Sunt eu foc mistuitor să te topesc complet cu o rază?
Căzând dincolo de-o neaflată gază, perpendicular spre ochiul unui atent privitor,
Sunt eu foc mistuitor ce veşnic oriunde, calea-ţi luminează?
E numele meu Elohim Elai Ihova pentru idoli un decor?
Atunci cum să mă nasc ca voi în chip trupesc, dintr-un urmaş evreu?
Când pe Sinai nici lealul Musa de-l iubesc mai mult decât îngerul ceresc ce cântă-n cor,
Nu mi-a aflat numaidecât înfăţişarea, mereu ascunsă-n spatele unui voal întunecat de nor..

poezie de David Trăistaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie

Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămîn în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe acre nu le rostim,
cuvintele, ce rămîn în noi,
descoperă şi ele, fără margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămîn în noi
ne lărgesc şi ele în taină patria.

Sămînţa, pe care n-o dăruim,
sămînţa, ce rămîne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ec rămîne în noi,
ne adînceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: Cântecul focului (1945 - 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe multe drumuri

Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă şi-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu ştiu. Nici un cântec
nu te găseşte. Astăzi
tu eşti unde eşti. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
şi pe pământ a pus anemone şi patimi
cărora ziua nu le prieşte.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise.
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat în ţări străine

În căsuţa de la ţară,
Nu mai eşti mamă cu noi.
Viaţa noastră-i mai amară,
Lacrimile curg şuvoi.

Ai plecat în ţări străine.
Alte drumuri rătăceşti.
Oare-acolo e mai bine?
Pe noi nu ne mai iubeşti?

Vrând s-aduci un strop de bine
Din pocalul fericirii,
Ai rămas în ţări străine.
Pe drumul dezamăgirii.

Pe noi, viaţa ne sugrumă.
Ne-alungă copilăria.
Vine a pădurii mumă
Să plătim şi noi simbria.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

Mie mi-e vânt şi ţie ti-e pustiu,
Mulţumesc Doamne, că mai pot să scriu!
Tu – fir de peruzea şi colţ de rai,
Eu – biet ciulin, izvor de of şi vai!

În lumea dreaptă-n care te găsesc,
Nu-i loc de NOI, nu-i loc de TE IUBESC;
Unde iubirea noastră-ar găsi loc,
E plin de venin şi de nenoroc!

Între tine şi tine te aleg,
Pân-ajung pe mine, să mă reneg;
Cu tine trăiesc o poveste tristă,
Dar fără tine, viaţa nu există!

Şi n-am... şi nu pot... şi nu mai respir,
Un carusel mă-nvârte în delir:
Şi eşti... şi nu eşti... te am... nu te am,
O biată frunză sunt... şi tu mi-eşti ram.

Un amalgam de DA şi NU-mpleteşti,
Ba mă iubeşti, ba nu mă mai iubeşti;
Dar nu mă las, din dinţi şi din pumni strâng,
Cât eşti aici, n-am voie să mă plâng!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul paradox

Doamne, ce mult ne iubim
Când nu credem şi nu ştim
Şi ce uşor ne rănim
Şi ce greu ne lecuim.

Cum putem să ne minţim
Că-i fleac să ne despărţim
Dacă noi ne chinuim
Numai de ne bănuim?

E simplu să ne gândim
Că putem să ne oprim
Şi putem să ne-amăgim
Că nimic nu mai simţim

Iar dacă ne întâlnim
Putem să ne ocolim
Sau în ochi să ne privim
Fără măcar să clipim

Paradoxul e sublim:
Noi putem, dar nu voim.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin

Să ne oprim, să ne-amintim,
Odată ne plăcea să fim,
Numai noi doi... să ne iubim,
Dar ce păcat, nu preţuim,
în urma noastră nu privim,
Credem că veşnici o să fim,
Noi care-aşa puţin trăim.

Din întuneric nu ieşim,
Şi din iubire suferim,
E vina noastră şi o ştim,
Dar chiar şi-aşa nu preţuim,
Ce puri obişnuiam să fim,
Dar am uitat să mai iubim,
Noi care-aşa puţin trăim.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Luceafăr al poeziei româneşti,
până la altarul de unde ne priveşti,
Şapte vieţi dacă-am avea, tot nu ne-ar fi de ajuns,
să urcăm până la tine, într-atâta eşti de sus.
Strălucirea ta astrală, luminează-întreg pământul,
pentru noi rămâi un geniu, preamărit de Dumnezeu Sfântul.
Eşti steaua nepieritoare a neamului românesc,
eşti mândrie, eşti onoare, pe pământul strămoşesc.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!