Rune

În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viaţa.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna şi-o ţine ascunsă pe faţa
vrăjită să nu se întoarcă.

Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe ţărm
ridici acum braţele peste mare,
o porţi subsuori.

Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, ştiute şi neştiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -
şi-o duc neajunsă pe creştet.
Subt ceruri mumele-o poartă pe frunte.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Peste-aceleaşi arătări şi-aceleaşi case
clopot de sear-aud. Şi stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?

Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface - care poartă?
Se deschide - care uşă?
Ies vârstele şi-mi pun pe cap
aureolă de cenuşă.

Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul - care prieten?
Îmi taie pasul - ce vrăjmaş?
Ah, pasărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraş.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rune de anotimp

Am luat un pumn de maci
de puncte
şi din minte
seminţe de cuvinte
si l-am aruncat pe file
ucigând multe origami
iar cele ce-mi vor rămâne
îmi vor rune
de flori sau spini
viitorului anotimp
de file

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotar

Calea Lactee abia ghicită se pierde
scrisă în noapte fierbinte şi calmă,
ca linia vieţii runic săpată
într-o imensă zăbavnică palmă.

Paşnic ca untdelemnul cel veşnic
se scurge subt bolţi Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

Pescăruşi speriaţi din tenebre se-nalţă
când luntrea cu umbre alunecă iară.
Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc
zbârnăind ca rădăştile-n vară.

Total e împlinit. De şapte ori răsucit
răsuflă în somn Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi scriu poeme în rune

curba lumii astrală
e închisă-n în cerc
sau în spirală, iubito
tăcerea în labirint
în fâşii se destramă
sunetele plesnesc nebune
ţipătul în două apune
îţi scriu poeme în rune
timpul în somn mă-nghite
misterul unui ţărm mă cuprinde
în depărtări se clatină
şi noaptea cu luna de platină
şi a patra dimensiune
şi veşnicia lucrurilor, iubito
arunc cu pietre în destin
melci însângeraţi pe retină
mi s-a oprit inima, femeie delta
în praful cosmic văd rotiri
moartea în voaluri veghează
lumina ca o coardă dansează
într-un mănunchi de raze
un şarpe se modulează
trecând printr-un tunel de forme
nuanţe de jad, stinse iubiri
lacrimile tale în noapte mă ard
aud cuvintele din poeme
în imperiul furtunii cum cad.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul cu crin

Se odihneşte subt prunii bisericii, adulmecă
arhaicul vânt. O fată i-a pus ieri in braţe un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescură, pe drumuri stropite cu vin.

Bolnavii de oase din cele o mie de sate
în cale-i s-aştern. El îi calcă de rău. Şi de bine
el joacă, vorbe uitate spunând lângă umerii lor.
Spre seară boala iese din casă, din gând şi din vine.

Are-un mers larg, când purcede, ca de-mpărat.
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus.
Cu mânile - în stânga şi-n dreapta - pare că veşnic
şi-ar împărţi pădurile, ce le are în ţara de sus.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă

Noapte. Subt sfere, subt marile,
monadele dorm.
Lumi comprimate,
lacrimi fără de sunet în spaţiu,
monadele dorm.

Mişcarea lor - lauda somnului.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori... cine mai scrie scrisori, dar ce n-am da pentru a primi o scrisoare de la persoana iubită. În loc de semnătură, lacrima uscată în josul paginii mi-ar spune că m-ai iubit...

Paul Butnariu
Adăugat de Paul Butnariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi străini şi-o necunoscută

(semnătură cu întorsătură)

Dintr-o picătură de vreme, 7 stropi de rouă
unul pentru mine, cinci vi-i dau vouă
şi unu rămâne pentru veşnicie
pentru cine-o fi mai la urmă să fie.

În fantasia metafizică, necunoscutul nostru
"îşi făcea de vorbă cu pereţii şi vântul"
cu gândul dus şi întors
ca fuiorul tors
din cânepa topită-n Crişul Alb

Stând pe pietroiul din cetate, celălalt străin
cu ochii mijiţi, filtra-n mreje de iluzii
întâmplări din calendar
cu locuri, oameni şi jocuri
şi-o semătură cu degetul pe nisip
Joi, 22 august, 2019, ora 9:09

Asta da, semnătură cu întorsătură.
Cu oră potrivită. Nici prea de dimineaţă
şi pripită, nici prea spre amiază.
Din nu ştiu care pricină, dintr-o dată,
din mijlocul frunţii străinului
străfulgeră un ochi, ca o oglindă din care
ieşea o necunoscută...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhanghel spre vatră

Mă-ntorc de acum ca
albina spre stup,
cu harul subt aripi
cu-amurgul în trup.

Pe cumpăna lumii
o zi se înclină
plină de fapte
şi fără de vină.

De câte ori calc
prin brazda bătută,
buzele humei
pe tălpi mă sărută.

Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adâncile mele
orzuri se-nchină.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pogorâse pe rochia ta

Luna pogorâse pe rochia ta,
Luceafărul ţi se clătina pe creştet.
Cine a sfâşiat luna, cine?
Cine a stins luceafărul, cine?

Când treceai, daliile zâmbeau,
Când treceai, casele îşi deschideau porţile.
Ieri fremătau încă pădurile,
Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.

poezie celebră de Zaharia Stancu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Şi se făcea că fără voie trăiam acum o viaţă nouă:
Eram şi eu un crin ca dânşii, şi-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.

Visând, trăiam cu ei acuma, şi-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta şagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine şi caldă inima şi bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc şi eu pământul.

Când făr' de veste-o mână pală, mişcându-şi umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forţe necunoscute şi fatale,
S-a-ntins vrăjmaşă să mă frângă, — ş-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniştea odăii tale.

Muream din nou, dar când trudită făcându-ţi braţele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu faţa calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat uşor subt lună
În căutarea altei forme desăvârşite şi eterne.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica pâmântului joacă

Spre dimineţile tale râd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine mn-alungă?
A-la-la! E-la-la!

Subt gliile verzi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pământ.
Şapte popi ţin şi azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la! Pentru dracu.

Muritori uriaşi, muritori pitici,
ţărâna de pe călcâie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la! E-la-la!

De-acuma joc. Fiica pământului
sânii şi-i îngrădeşte cu spini.
Se prăpădesc de vedenie
popii luminii,
popii adâncului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări către o stea

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroare

Nu se mai pune semnătură,
Pe proiectele de anvergură.
Semnatarilor le este frică,
De D. N. A., care-i ridică!

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce tempus

Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporeşte subţire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.

Tinere sînt încă, tinere toate popoarele -
eu, fiul lor, cît de bătrîn!
Munţii mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am să-i îgîn.

Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarţă în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obşteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

Te simt în urma mea şi-acum
Te-ntreb mereu: cine eşti tu?
Dar nu-mi răspunzi, eşti prea tăcut.
Cine eşti tu?

Poate-ai rămas blocat în lume
Şi-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce eşti?

Doar în biserici scap de tine
M-astepţi când ies pe sfânta poartă
Cine eşti tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine eşti?

De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în faţa Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine eşti tu?

poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire de caracter

E situaţia în care
Amândoi îşi poart-o pică,
Una fi'nd, însă, cam mare,
Iar cealaltă mult prea mică.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!