Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea

Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea
ca un muşchi strămoşesc.
O, de ce am tălmăcit vremea şi zodiile
altfel decât baba ce-şi topeşte cânepa în baltă?
De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului
ce scapără scântei în margine de drum?
De ce am râvnit altă menire
în lumea celor şapte zile
decât clopotarul ce petrece morţii la cer?
Dă-mi mâna ta, trecătorule, şi tu care mergi,
şi tu care vii.
Toate turmele pământului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Astfel mă iubesc de-acum:
unul între mulţi,
şi mă scutur de mine însumi
ca un câne ce-a ieşit dintr-un râu blestemat.
Sângele meu vreau să curgă pe scocurile lumii
să-nvârtă rotile
în mori cereşti.

Sunt tremur de fericire:
ziua întreagă deasupra mea
puterile păsăreşti au arătat în triunghiuri
spre ţinte luminoase.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere de toate zilele

O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te iubesc

Nu vreau decât să te iubesc
O furtună umple valea
Un peşte râul

Te-am făcut pe măsura singurătăţii mele
Lumea întreagă să ne ascundem
Zile şi nopţi să ne înţelegem

Să nu-ţi mai citesc în ochi
Decât ceea ce gândesc despre tine
Şi de-o lume care să-ţi semene

Şi zile şi nopţi rânduite de pleoapele tale.

poezie celebră de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te uiţi în oală

pierdut în sunet de tobă de tinichea
bătută cu lingura de oţel-inox
o pleoapă aburită se lasă pe fundul
pierdut în sosul roşu cu carne
îngroşat în veghea lăsată de ceaţa
serii peste blocul strâmb şi cenuşiu

privirea olii îţi dă dependenţă
înţelegi că păcatul se lasă cu greutate
şi apasă lăsând câteva găuri
din care lipsesc mai multe linguri

ţi-ai dori s-o acoperi şi urgent
s-o abandonezi în margine de drum
pe-un muşchi strămoşesc cât
de cât verde plictisitor de perfect

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

petrecerea lumii, dragii mei,
se desfăşoară altundeva
decât unde credeţi voi, altundeva,
decât în lumea aceasta contextuală
care poate fi prinsă pe peliculă,
poate, în lumea umbrelor
de multe ori, mă întreb,
de ce oamenii se antrenează
printre ţinte nedefinite,
printre ploi acide, goi,
alteori, de ce nu au vocaţia veşniciei?
fericirea este iluzorie, dragii mei,
şi eu sunt de mână cu tinereţea mea
pictez bizoni albi şi magici
în grădina paradisului pierdut
care seamănă cu grotele de la Altamira,
sau păsări roz flamingo cu gâturi
ca felinare, roşii, luminoase,
printre gheizere sulfuroase
într-una din zile, am sădit
un răsad de tuberoze, vracii azteci,
după lăsarea întunericului
nu le mai furau mirosul,
într-alta, am scris o istorie a spiritului
cu înţelesuri adânci în fiinţe
şi în semnificaţiile fiinţei
eu intru în fiinţă, ori de câte ori vreau,
dar nu în cea desăvărşită
când iubesc, intru în iubire
dar nu în cea desăvârşită
şi nu mai mă văd din adâncuri
fiindcă am devenit umbră
şi am văzut în jurul meu doar umbre
eu, mijlocitoare, între umbrele de pe pământ
şi umbrele care nu mai sunt
eu- propria-mi umbră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare: Nu există medicament mai eficient în lumea aceasta, decât dragostea celor pe care îi iubim, decât relaţionarea şi ataşamentul, afecţiunea şi un zâmbet sau un sărut pe obraz. Fiţi aproape unii de alţii! Iubirea şi familia sunt sfinte!

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau decât să te iubesc

Nu vreau decât să te iubesc
O furtună-n vale vuieşte
Râul se umple de-un peşte

Pe-a singurătăţii mele măsură te-am creat
Lumea toată să ne-ascundem
Zile şi nopţi
Să ne-nţelegem

Să nu-ţi mai citesc în ochi nimic
Decât ce despre tine gândesc
Şi de-o lume dup-al tău chip

Şi zile şi nopţi de pleoapele tale rânduite-omeneşte.

poezie celebră de Paul Eluard, traducere de Vlad Chirinciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moină

A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus îngheţate
Şi prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.

Cocoşul a cântat mai des
A nopţii de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înţeles.

Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Te-am blestemat din zori si pan' la miezul nopţii,
Tot ce iubeşti să fie sortit morţii,
Să-ţi trăieşti viaţa în chinuri ca moţii
Şi tot ce strângi astăzi în zori să-ţi ia hoţii.

Te-am blestemat să străbaţi lumea de la un capăt la altul,
Să-ţi pierzi pe drum viaţa şi şarmul şi tactul,
Să nu valorezi mai mult decât napul,
Să poată să te înlocuiască oricând altul.

Te-am blestemat să iubeşti tot ce te-nconjoară,
Dar să nu fi iubit mai mult ca o cioară,
Te-am blestemat să-ţi aminteşti mereu acea seară
Şi cum ai făcut tot ce-aveam mai bun în mine să moară.

Te-am blestemat să auzi pretutindeni ţipete şi suspine,
Să culegi ce-ai semănat în sufletele lor fine,
Să nu ai pe nimeni să te mai aline
Şi noaptea şi ziua să mă vezi doar pe mine.

Te-am blestemat să visezi mereu la mai mult,
Să-ţi vezi visele toate căzând la pământ,
Să plăteşti de la oameni s-auzi un cuvânt,
Să te ridici de jos doar că cineva să-ţi facă vânt.

Te-am blestemat să suferi, să te îneci în gânduri,
Pretutindeni păşeşti steaguri albe să fluturi,
Să nu îţi doreşti decât patru scânduri,
Să te-nghita pământuri.

Te-am blestemat să nu mă uiţi nici în ceasul morţii,
Să-mi simţi trupul aievea la mijlocul nopţii,
Să ragi de dorinţă, de dor, de emoţii,
Să-ţi blestemi tu singur viaţă, norocul şi sorţii.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta se petrece cu prima ta iubire. Ea dăltuieşte o gaură în muşchi şi fibre, astfel încât nu ai altă alegere decât să o porţi ca un semn din naştere.

citat din Rebecca Tsaros Dickson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îl aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe+acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îi aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aiurea!

a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste

cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari şi lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbuşeşte toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin

să nu fim trişti
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul rănile dor

cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte

adu-mi liniştea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină

aerul şade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg se agaţă de rădăcinile întunericului stârnit de nu ştiu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!