Fiica pâmântului joacă

Spre dimineţile tale râd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine mn-alungă?
A-la-la! E-la-la!

Subt gliile verzi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pământ.
Şapte popi ţin şi azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la! Pentru dracu.

Muritori uriaşi, muritori pitici,
ţărâna de pe călcâie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la! E-la-la!

De-acuma joc. Fiica pământului
sânii şi-i îngrădeşte cu spini.
Se prăpădesc de vedenie
popii luminii,
popii adâncului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mânăstire

De trei zile luna creşte ca un fagure
de miere într-un stup.

La mânăstire vine-o babă. Zice:
"Stareţ purtător de bolţi cereşti,
să faci o rugăciune
de ieşirea sufleţelului din trup".

"Pentru cine?"
"Pentru mine."

Luna - s-a coborât pe-o biblie
şi de pe file
priveşte înapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger în lână vine un bătrân.
Îi sunt obrajii zdrenţuiţi
întocmai ca un prapur vechi:
"Părinte bun, ţi-aduc o pâne şi un strop
de vin, ca să se roage la altar blândeţea ta".

"Pentru cine?"
"Pentru turma de oiţe."

Într-un târziu, o fată. Stele care cad
sau poate-un vânt de toamn-ar şti să spună
c-a fost frumoasă fata mai demult.
Zice:
"Să ţii o liturghie, stareţ sfânt".

"Pentru cine?"
"Pentru - gândul meu."
Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul din urmă

Arendaş al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Viaţa cu sânge şi cu poveşti
din mâri mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă?
Cine mă trece prin foc?
De paseri cine mă apără?

Drumuri m-au alungat,
De nicăieri pământul
nu m-a chemat.
Sunt blestemat!

Cu cânele şi cu săgeţile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Mocneşte copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
şi-amestecă învierea,
ceara şi mierea.

Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt şapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul fiinţei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumneyeiască.

Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie clasică de John Donne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie de Johne Donne din Rugăciuni pentru situaţii imediate, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea nu este strădania omului de a escalada necuprinsul, printr-un efort mintal, ca să ajungă până la tronul lui Dumnezeu. Căci, prin întruparea Domnului Hristos, Dumnezeu coboară în ţărâna pământului, ia chip asemenea mie şi apoi garantează, prin moartea şi învierea Sa că omul nu mai trebuie să încerce să ajungă sus! Prin coborârea Sa la noi, omul se află deja pe platforma contactului cu Mântuitorul.

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rune

În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viaţa.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna şi-o ţine ascunsă pe faţa
vrăjită să nu se întoarcă.

Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe ţărm
ridici acum braţele peste mare,
o porţi subsuori.

Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, ştiute şi neştiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -
şi-o duc neajunsă pe creştet.
Subt ceruri mumele-o poartă pe frunte.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde dracu'

Râde dracu' de şiret,
El, ce-i cel mai cel proclet.
Râde dracu' de cireadă,
Dar nu vede că-are coadă.
Râde dracu' de brunet,
El fiind negru complet.
Râde dracu' de ţigan,
Tocmai el, care-i catran.

pamflet de George Budoi din Diavolul în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluguri

Prietene crescut la oraş
fără milă, ca florile în fereastră,
prietene care încă niciodată n-ai văzut
câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi,
vreau să te iau de mână,
vino, să-ţi arăt brazdele veacului.

Pe dealuri, unde te-ntorci,
cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos,
sunt pluguri, pluguri, nenumărate pluguri:
mari paseri negre
ce-au coborât din cer pe pământ.
Ca să nu le sperii ¬-
trebuie să to apropii de ele cântând.

Vino - încet.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne

Porumbii-proroci îşi scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt -
semne, semne de plecare sunt.

Din oraşele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munţi.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
şi tot ce e trup omenesc va purcede
să mai înveţe odat'
poveştile uitate ale sângelui.

Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârziu
unde jocuri şi răstigniri
n-or mai trece pe uliţi
şi nici o adiere de om
din veac în veac pe subt bolţi.
Poduri vor tăcea.
Din clopote avântul va cădea.
Din depărtatele sălbăticii cu stele mari
doar căprioare vor pătrunde în oraşe
să pască iarba rară din cenuşă.
Cerbi cu ochii uriaşi şi blânzi
intra-vor în bisericile vechi
cu porţile deschise,
uitându-se miraţi în jar.
Lepădaţi-vă coarnele moarte,
bătrânilor cerbi,
cum pomii îşi lasă frunza uscată,
şi-apoi plecaţi:
aci şi ţărâna înveninează,
aci casele au încercat cândva
să ucidă pe copiii omului.
Scuturaţi-vă de pământ
şi plecaţi,
căci iată - aci vinul nebun al vieţii
s-a scurs în scrum,
dar orice alt drum duce în poveste,
în marea, marea poveste.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotar

Calea Lactee abia ghicită se pierde
scrisă în noapte fierbinte şi calmă,
ca linia vieţii runic săpată
într-o imensă zăbavnică palmă.

Paşnic ca untdelemnul cel veşnic
se scurge subt bolţi Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

Pescăruşi speriaţi din tenebre se-nalţă
când luntrea cu umbre alunecă iară.
Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc
zbârnăind ca rădăştile-n vară.

Total e împlinit. De şapte ori răsucit
răsuflă în somn Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vom avea optzeci de ani

Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Trecutul, vechi prieten, trecând pe lângă casa noastră,
C-un zâmbet trist îşi va aminti de noi,
Convins că l-am uitat.
O clipă se mai uită-n spate şi dispare în neant, poate nici n-a existat.
Trecutul - prieten vechi imaginar?
Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Viitorul, misterios necunoscut,
Ne va fascina cum un profet
Fascinează credincioşii.
Îl vom privi hipnotizaţi
Cum ne conduce spre etern şi spre speranţă
O speranţă poate moartă, precum profetul misterios
Căci de la geam vedem
Cum cade la pământ şi dispare în neant.
Viitorule - ce eşti tu, fiinţă mitică?

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

Cetate de veac, prăsilă de painjeni verzi
subt muşchi şi scocuri. -
Pe turn între semnele ceasului, gânditor
timpul stă. O vrabie umblă pe-arătător.

Subt bolţi de nicăiri nici un ecou.
Părul tău joacă în vântul
pe care 1-am întâlnit ieri în alt oraş
şi care ne-a ajuns din nou.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

Ne-am unit buzele
ne-am sincronizat respiraţiile
la liniştea întregului
uimit de unirea contrariilor
am ascultat inima noastră
cum explodează
în tăcere
ne decorporalizam
pluteam amândoi
într-un spaţiu atemporal.
Cine dracu zicea
că un sărut este preludiul
unei partide de sex?
Un pragmatic
ar spune unii
cei mai mulţi dintre muritori.
Câtă lipsă de imaginaţie
au unii oameni
şi-au unit aripile
sau le-au pierdut
prin hăţişul patimilor
nu mai ştiu să zboare
la atingerea unui sărut.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi popii dau ortul popii.

aforism de George Budoi din Aforisme (5 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhanghel spre vatră

Mă-ntorc de acum ca
albina spre stup,
cu harul subt aripi
cu-amurgul în trup.

Pe cumpăna lumii
o zi se înclină
plină de fapte
şi fără de vină.

De câte ori calc
prin brazda bătută,
buzele humei
pe tălpi mă sărută.

Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adâncile mele
orzuri se-nchină.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cristofor Columb

După ce-i făcură, popii,
Legătura cu cel sfânt,
S-a văzut în fundul gropii
Şi-a strigat din nou: pământ!

epigramă de Iulian Tănăsescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!