De mână cu marele orb

Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul sfântului

"Fetele au îndrăgit balaurul"
(Motiv de poveste)

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum - şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

Când numai umbră,
când numai om,
binecuvântă pânea pe câmpuri,
binecuvântă vinul pe dealuri,
loveşte pinteni de pom.

Mai tare strânge frâul de fier.
Fâlfâie peste şapte hotare
sălbaticul cer.
Subt planete galbene şi fără de lege
se opreşte şi nu înţelege:
calul şi-a pierdut potcoava de trei ori,
în urma lui copaci rămân
cu cuiburi goale subţiori.

Duh vechi îi cântă
mulcom subt tâmplă,
şi-i schimbă-n legendă
tot ce se-ntâmplă.

Lângă fântâna secată de fulger
o fată îi iese în drum:
Sfântule, cum să ţi-o spun?
Sfântule, mai departe nu te duce,
că toate fecioarele
în sate şi pe livezi
te blestemă cu oase puse în cruce
să ţi se frângă suliţa în solzii verzi,
aureola - cerc de aur
în fântâna de balaur
- să ţi-o pierzi.

Dar înalt ca de jertfă un fum
Sfântul Gheorghe porneşte iar.
La cumpăna apelor
bălaurul ascultă spre hotare deşarte
şi-şi lipeşte urechea de drum
s-audă şi mai departe.

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Peste-aceleaşi arătări şi-aceleaşi case
clopot de sear-aud. Şi stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?

Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface - care poartă?
Se deschide - care uşă?
Ies vârstele şi-mi pun pe cap
aureolă de cenuşă.

Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul - care prieten?
Îmi taie pasul - ce vrăjmaş?
Ah, pasărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraş.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
1-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu stea în frunte

Nu-l mişcă ştiutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele,
nu-l cheamă. Copitele
sfarmă ispitele.

Prin ceaţă cînd lunecă
zări el adulmecă.
nu apropiatele,
ci depărtatele.

Ciulindu-şi urechile
prin străvechile
rotiri, sus, de tulbure
foc şi de murmure.

Şi-aude, subt naltele,
unele, altele:
erele, sferele.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea sfântă

Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.

Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.

Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.

Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.

Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ţi-1 pierzi.

Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul cu crin

Se odihneşte subt prunii bisericii, adulmecă
arhaicul vânt. O fată i-a pus ieri in braţe un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescură, pe drumuri stropite cu vin.

Bolnavii de oase din cele o mie de sate
în cale-i s-aştern. El îi calcă de rău. Şi de bine
el joacă, vorbe uitate spunând lângă umerii lor.
Spre seară boala iese din casă, din gând şi din vine.

Are-un mers larg, când purcede, ca de-mpărat.
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus.
Cu mânile - în stânga şi-n dreapta - pare că veşnic
şi-ar împărţi pădurile, ce le are în ţara de sus.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj transcendent

Cocoşi apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate româneşti.
Fântânile nopţii
deschid ochii şi-ascultă
întunecatele veşti.
Păsări ca nişte îngeri de apă
marea pe ţărmuri aduce.
Pe mal - cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele şapte cuvinte
de pe cruce.
Din păduri de somn
şi alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furişate să bea
apă moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.

Vântul a dat în pădure
să rupă crengi şi coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cântă subt iarbă cu miile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ape

Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiştea cerului,
dar sfâşiaţi de vânturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o-ngrop subt spuză
să-şi ţină jăratecul. Paserea focului
nu-mi mai fâlfâie peste pereţi.
Dăinuie veşnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.

Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămânzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nţelepciune s-a prăpâdit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
în mare rămâne muntele Ararat,
de-a pururi fund de ape,
tot mai adânc,
tot mai pierdut
fund de ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum -
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Că eşti!
Din când în când mai mult,
"Aproape" câteodată,
În stare... oarecum.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi eşti departe...

Că spui!
Adeseori cuvinte,
Tăcere câteodată,
Nimicuri... uneori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi spui departe...

Că vii!
Din pas în pas cu totul,
Alene câteodată,
Plecând... adeseori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vii departe...

Că vrei!
De multe ori aproape,
Din mine câteodată,
Credibil... rareori,
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vrei departe...

poezie de Gabriela Chişcari (27 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrosanct

dumnezeu tace din pământ
doar priveşte printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acurateţe
mişcările păcatelor prin atmosferă
şi carenţele spirituale

dumnezeu tace din ape
glisând spre nori uşor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori

dumnezeu tace din vremuri dispărute
minţind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgenţă
pe fumul înserării
pe frunzele din noi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estoril

Casele cresc în pădurea de pini
albe sau ca şofranul,
lucind pe coline.
Mai potolit oceanul
mângâie locul sorin.
Largul prieşte nălucilor line.

Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri
se mai leagănă încă
întârziaţi în furtuna de ieri.

Îmbrăcată în zâmbet şi aur
Cora brodează
subt oleandri, subt alungitele foi.
Timpul ce iese din casă,
cât de uşor 1-ai putea prinde
iar să-1 reţii cu un fir de mătasă.

Aceasta e pacea. Pacea, în care
creşte imperiul
ceresc printre noi.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veşnica-Ţi salvare

Viaţă Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu eşti Tată mai "nainte
Chiar de orişice-nceput
Şi-ale vieţii vii cuvinte
Ni le-ai dat ca şi un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Şi Tată al tuturor
Tu eşti al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învăţătorul

Îţi aduc pe veci onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru veşnica-Ţi lucrare
Prin care şi eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sapă, frate, sapă, sapă

Sapă, frate, sapă, sapă,
până când vei da de apă.
Ctitor fii fântânilor, ce
gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -
de subt strat stihie blândă.
Să se-aleagă din argilă
ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie
să se-aplece, să se mire
de atâta adâncime
şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,
când s-arată că pământul
stele şi-năuntru are -
nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază
să aduni răsplată dreaptă.
O privelişte de noapte
negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,
fă-le numai să răsară.
Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe de-a lungul anilor

Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?

Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?

Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig
În căutarea drumului au greşit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de nefiinţă.
Au uitat pe drum menirea, aşteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieţi viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să ţip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toţi ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi şi suspin, offf, ce viaţă ce destin.
În jur lumina curge, cum ştie ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i aşa...
În inimă ţipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă şi fug, sunt vinovat, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!