În amintirea ţăranului zugrav

Azi trăieşti în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri şi în sat:
Mi-aduc aşa de bine aminte
de mânile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânţa-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
şi de meşteşugul blând cu care zugrăveai
sfinţi atât de fragezi
parcă veneau de-a dreptul din lună.
Erai prieten cu toate minunile.
O fată ţi-a venit în ogradă să-ţi zică:
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur şi-n albastru ceresc:
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-asemăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tânărul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia şoptită poveste inima ta?
Erai numai om, şi totuşi când ai murit
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezând că fără veste te vei ridica la cer
şi vei înălţa cu tine satul şi părnântul.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam în paradis

cel puţin aşa spunea freud
sau jung şi ploua cu lacrimi
până s-a umflat moldova

care pom care floare

noi eram într-un vis
unde jucam romeo şi julieta
teatru de amatori plini de datorii

care în pom care în floare

tu erai vânt de vară
eu eram speranţa ta
şopteai dulce că suntem fericiţi

zburam în pom zburai în floare

am creat o lume a noastră
încăpeam numai noi doi
şi dragostea noastră

eu eram pom tu erai floare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine (în memoria soţiei )

Ştiu că viaţa-i trecătoare,
că trenul vieţii s-a oprit.
Că totul e în transformare,
plecăm de unde-am venit.
Fără întoarcere e drumul.
De-acolo nimeni nu vine.
De la lumânări doar fumul
este prieten cu tine.
Flori aduse la mormânt
cu parfumul lor plăcut,
De viaţa de pe pământ
doar aminte îţi aduc.
Fără tine Virgi,
inima-mi îngheaţă.
Fără tine Virgi,
viaţa nu mai este viaţă.
Nu mai este lună,
nu mai este soare.
Nu mai este gură
ca să plângă tare.
Nu mai este ziuă,
nu mai este noapte,
E doar întuneric
şi există moarte.
De azi,
pe scara vieţii noastre
nu mai urcăm împreună.
S-au uscat florile-n glastre,
nu ne mai ţinem de mână.
Fără tine,
viaţa ţine
cât un fir de aţă.
Tu erai liantul
care ne unea.
Erai briliantul
care strălucea.
Acea strălucire
veşnic a apus.
Despre a sa pieire
nimic nu e de spus.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-ai venit!

Suflet de vis, suflet curat,
Pe unde oare-ai colindat?
Din cer de vară ai venit,
Să-mi vindeci tot ce-a fost rănit.

Care din lacrimile mele
Te-a mângâiat, cu doruri grele,
Şi liniştea ţi-a tulburat,
Când inima ţi-a sărutat?!

Da, ştiu că nu visez, IUBITE!
Am aruncat haine cernite
Şi-mbrac acum sufletul meu
Doar în culori de curcubeu...

De dragul meu, de dragul tău,
Am scuturat gânduri, de rău...
Azi împletim din fir de Lună,
IUBIRE-n patimă nebună...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aş vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aş putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulţumesc pentru intenţie... Nu înţeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simţea jenată de privirile tale şi s-a gândit că astfel ţi-ar putea da o lecţie. Şi doar ţi-am spus de nu ştiu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abţine. La naiba! Trebuia să-ţi fi dat ascultare de la bun început şi să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar şi mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraş azi. Oare nu stăteam liniştit în nava noastră, fără probleme?! Aşa, m-am învârtit ca un idiot prin oraş şi... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu ştiu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauţi...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofranda

leg părul cu o eşarfa şi în difuzoare
aud moonlight sonata
într-o oarecare zi fusesem fără auz
deloc
simţeam cu degete febrile, muzica
în taina lacrimilor
melodios şi-o lună rotunda
scapara peste varfuri de brazi, doruri
tăcute, spuse doar în şoapta
la sfat cu mine insami şi din toate valurile mării
am ales pe cel mai anonim şi din toate verile
mi-aduc aminte de cea care a început
cu cireşe la urechi râzând sub crengi
cu frunze verzi ca privirea din care sorb trăirea
azi încă aud şi dacă închid ochii
păşesc peste note ca pe un cor de sunete
acum nu vreau să aud cu urechile
ci vreau să simt cum mă sfredeleşte
o privire atât de adânc încât sculptez secunde
pentru raftul din mine pe care aşez, ofrandă,
lacrima...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poveste vrei să ştie lumea despre tine? Ce exemplu vei da celor care vor auzi povestea ta? Cum ţi-ai ţinut promisiunile faţă de tine şi cum te-ai revoltat împotriva condiţiilor grele? Cum ai luptat, cum ai tratat înfrângerea şi cum ai sărbătorit victoria? Sau povestea ta nu merită spusă pentru că nu are nimic interesant în ea? Ar fi păcat, pentru că o poveste este tot ce rămâne în urma ta. Prin povestea ta poţi trăi veşnic. Spune-mi care sunt lucrurile pe care nu vrei să le uiţi din trecutul tău şi care pot fi folosite ca şi combustibil. Spune-mi ce ruşini şi umilinţe ai trăit care nu mai vrei să se repete. Acest exerciţiu este foarte important şi te poate ajuta să nu uiţi de ce te ridici din pat în fiecare dimineaţă şi care este motivaţia ta supremă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Mi-aduc aminte, dragă fată,
Erai mică şi atât de dulce
Încât îmi vine, aşa, deodată,
Ca muza-n mine să se culce.

madrigal de Nicu Petria (februarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaselea simţământ

Ţi-aduci aminte, oare,
Eram un pom în floare
Privirea m-a scuturat?

Ţi-aduci aminte, oare,
Eram în vânt o floare
Şi mâna ta m-a capturat?

Ţi-aduci aminte, oare,
Că mirosind o floare
Petalele i-ai numărat?

Ţi-aduci aminte, oare,
C-ai auzit o floare
Strigând la cel care-a plecat?

Ţi-aduci aminte, oare,
C-ai rupt cândva o floare
Şi fructul nu i l-a gustat?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul roz

Înger din visările-mi rebele,
Cum ai reuşit, cum ai ajuns
Tu, din universul nepătruns,
În furtuna gândurilor mele?

Le-ai văzut, în cerul plin de stele,
Nopţile, dorindu-l şi zburând?
Spune-mi, recunoaşte, înger blând:
Ţi-au plăcut, erai chiar tu în ele.

Ai venit, plutind pe aripi roze,
C-un surâs pe buzele-ţi fiebinţi,
Cu lumină-n ochii tăi cuminţi
Şi-un parfum plăcut de tuberoze.

Te-am primit în braţele-mi deschise
Şi te-am strâns, cu drag, la pieptul meu,
Ca şi când noi doi - un singur eu,
Am fi fost în raiul dintre vise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!