Pământul

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduhul topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere-apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.

N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neîndurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?

Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - îndoielnic şi supus -
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.

Pământul răspundea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vârstelor...

Dragostele mele bune
cum le-a măcinat pământul!
Cum pieriră pe sub iarbă
frumuseţea şi cuvântul!

Dragostele mele rele,
câte au căzut şi ele!
Dragostele bune, rele,
ce-a rămas sub glii din ele?
Ţărâna numai şi inele...

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vârstelor

Dragostele mele bune
cum le-a măcinat pământul!
Cum pieriră pe sub iarbă
frumuseţea şi cuvântul!
Dragostele mele rele,
câte au căzut şi ele!
Dragostele bune, rele,
ce-a rămas sub glii din ele?
Ţărâna numai şi inele.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi pământul. De câte ori călcăm pe pământ, pământul ne sărută tălpile. E fericit că nu-l părăsim.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel fierbinte

E uscat pământul,
Sufletul mă doare
Ca nu bate vântul,
Nu trezeşte-o boare.

Arşiţa de soare
Frige şi cuvântul;
E uscat pământul,
Sufletul mă doare.

Rog pe Domnul Sfântul
Cu puterea-i mare
Să adape câmpul
Mort de însetare,

Că-i uscat pământul.

rondel de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul şi Pământul

Ascultând cum bate vântul,
Stă românul trist şi gol
Şi se-nvârte după pol...
Tot la fel ca şi Pământul.

epigramă de Lucian Mănăilescu din Pledoarie pentru epigramă
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Peste-nghesuitele dealuri,
Prin văile lui badea Ion
De-a lungul Dunării cea mândră
De-a latul moşilor Carpaţi
Privirea mi se-aşterne.
Şi caut a lumii ură-n ochi s-o văd
A megalopolisurilor vuiet să-l aud
Dar în zadar mi-e căutarea...

Deasupra-i cerul stă albastru-mov
De parcă ne-am găsi prin boreale
Şi dedesubtu-i oase de daci pământul îl încarcă.
Nimic nu-i veşnic, Luceafărule tânăr
Şi niciun car cu boi nu trece-acum pe drum.
La Târgu-Jiu o umbră de-un infinit precar
Aşterne iarba verde sub stâlpul de metal.
Enescu din tablouri îmi cântă rapsodii
Când în tăcere Blaga compune poezii.

Ce-i mai frumos ca iarna la foc să ne-aşezăm,
Să spună baba noastră poveşti şi povestiri
În vechea sobă un cozonac să crească,
În oala mare sarmalele să fiarbă?
Şi-o mămăligă aurie, aburind... ah, plăcere...

Toate acestea-s multe, puţine sunt de fapt.
Un petic de lumină în ochii celor dragi
E mult iubita ţară ce veşnic ne-a purtat
În pântecele-i calde...
O, mamă, dragă mamă...
Nici de ţi-e bine tare, nici de ţi-e rău şi jale
Nu te-oi lăsa, iubito, nu te-oi mai da la alţii!
Tu esti un veşnic pământ ceresc,
România,
Te iubesc!

poezie de Kevin Iovănescu (12 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Am prins focul de-o aripă şi l-am închis în pumn
Şi marea mi-am legat-o strâns la brâu,
Îndemn de untdelemn nedemn,
Să schimb pământul într-un chip de grâu.
Am pus să ardă focul în doi ochi
Şi pământul să se ridice în trup
Şi trandafirii să-nflorească în perechi
Şi-am prins în gât un urlet stins de lup.
Ţi-am îndesat marea în orbite
Şi în corp căldură din miez de pământ,
Să poţi să plângi atunci când n-ai cuvinte
Şi să-ncălzeşti orice aşezământ.
Am luat o inimă din cel mai sacru taur
Şi ţi-am uscat o ramură de laur
Şi-un suflet de dumnezeiesc tezaur
Şi le-am suflat pe toate împrejur.
Ţi-am presărat pe buze praf de stele
Şi-o coardă-n inimă să îţi vibreze
Şi pe obraji polen de floricele,
Să facă tot pământul să danseze.
Ţi-am pus aripi de îngeri în gândire,
Şi-n înimă o aprigă scânteie,
Să-mpraştii în jurul tău numai iubire
Căci asta ţi-e menirea de femeie.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe de-a lungul anilor

Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?

Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?

Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cerul este promisiunea ce ni s-a făcut, ci creaţia. Pământul ar trebui să-l "transformăm" în stea, căci este...

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor parlamentari

Întreg pământul colindaţi,
De-a lungul şi de-a latul;
N-ar fi mai bine să mutaţi
Chiar la Paris... Senatul?

epigramă de Neculai Darie din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştie tot pământul

Adie vântul,
Soarele străluce,
Pe mine gândul
Spre tine mă duce.

Adie vântul,
Pomii au înflorit,
Ştie tot pământul
Cât noi ne-am iubit.

Vreau pe-o adiere
Să ajung departe,
De-a ta mângâiere
Să am iarăşi parte.

Vreau să fiu o rază
Să îţi ating chipul,
Iar tu a mea oază
Ce opreşte timpul.

Vreau din nou iubirea,
A noastre inimi pure,
Vreau să-ţi văd privirea,
Iubirea ta să-mi jure.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Calea aici ce greu se găseşte.
Nu-i nimenea să te îndrepte.
Numai târziu, numai o clipă,
uitată pe urmă şi ea,
îti dezvăluie
nebănuitele trepte.

Apoi ca frunza cobori. Şi ţărna
ţi-o tragi peste ochi
ca o gravă pleoapă.
Mumele sfintele -
- luminile mii,
mume sub glii
îţi iau în primire cuvintele,
încă o dată te-adapă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj transcendent

Cocoşi apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate româneşti.
Fântânile nopţii
deschid ochii şi-ascultă
întunecatele veşti.
Păsări ca nişte îngeri de apă
marea pe ţărmuri aduce.
Pe mal - cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele şapte cuvinte
de pe cruce.
Din păduri de somn
şi alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furişate să bea
apă moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.

Vântul a dat în pădure
să rupă crengi şi coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cântă subt iarbă cu miile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!