Timp concentrat

o coasă
dă târcoale
odăii unde scriu
iarba grasă
cade
fulgerată
de sus în jos
clipele mele
de jos în sus
până rămâne
ungă pajiştea aspră
numai
un fraged cap gânditor

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământu-mbrăţişării noastre

uneori te mai gândesti la mine
şi-atunci îmi pierd memoria
şi nu ştiu unde şi de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci o vână-albastră în tâmplă
ţi se sparge
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci când iarna vine
cad în fântânile-ngheţate
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci ţi se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiaşi secunde
ţinem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrăţişarii noastre

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluier de os

fluier de os
axă a Lumii
fior al golului făcut să sune
pe trunchiul tău pământul se
învârte
şi stelele pocnind în noapte

la baza ta
trântiţi în iarbă
şi-n inimile lor înfipt
mocanii mioritici tot te mai aud
şi dacă vârful tău
deasupra
se termină undeva
de bună seamă zeii au lăcaş
acolo

şi sorii cum te-nconjoară
din toate părţile deodată
eşti
tu singur ţie însuţi umbră
timp concentrat pe verticală
până la refuz

astru polar în curgere-mpietrită
măduvă aeriană
fântână dezgolită până la izvor
brâu suprapus de sfere
din care numai cercurile au rămas
înalţă-te-n continuarea gurii melc
şi lasă-mă prin tine să respir
şi dincolo de mine-n univers
mi-e dor de puritatea ta
leu mie însumi
mic însumi să rezist topit
cu carnea de prisos de cântece
înnebunind pulverizată
sunet cu sunet să se-audă pe năluca
aceluiaşi prelung şi fraged
fluier alb de os

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile mele împietrite

n-am să pot fi niciodată
mai drept
şi mai frumos decât un scaun
mai nobil
fi mai împietrit decât o coasă
mai zvelt
şi mai melodios decât o vâslă
mai economic
şi mai adunat decât o bardă
mai gînditor
şi mai tăcut decât o masă
mai concentrat
şi greu decât un clopot
mai împăcat
şi visător decât o scară de grădină
mai limpede
şi fascinant decât o roată
sunt lucrurile
chipurile mele împietrite
mai palide şi mai încete
durata lor ce mă conservă
am vreme lungă să le pot privi
pentru secunda-n care mă voi vedea
încremenit
pe mine însumi
şi-acea secundă
nespusă nimănui de nimeni
mă va sparge hotarât
când trupul retezat de viaţă
pe sine însuşi se contemplă
şi dovedindu-se el cel mai puternic
resoarbe înapoi tot ce-a văzut

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale privatizării

Vaca va rămâne-acasă
Şi va paşte în grădină
Iarba de la noi, că-i grasă...
Numai mulgerea-i străină.

epigramă de Florea Ştefănescu
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excesul n-a stat niciodată în firea artistului român. Un echilibru fundamental, adeverind frumosul prin moral şi moralul prin frumos, rezistă până azi.

Grigore Hagiu în Bucureştiul artistic
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La coasă

Trag de coasă prin dudău
între viaţă şi între hău,
cad stamine cu albine
un for roşu mă întreţine
şi cosim la pas, în doi,
şoapta zborului de foi.
Inima o simt cu palma,
brazdele polog de-a valma.
Se înşiră ca pe aţă,
cad mărgelele pe faţă.
Claie, stog, fânul se întinde,
serile cui le voi vinde
Că-n desişul ăstei ierbi
mi-au crescut pegaşi din cerbi...
Ici-colo un licurici,
muşuroaie de furnici,
toate gândurile mele
sunt un stol de rândunele,
şi pendulul peste hău,
taie bine, taie rău...
Nu ştiu iarba de mătase,
dacă-n rai o să mă lase
Trag de coasă peste vii,
mă nasc serile târzii!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul păstorilor

Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă,
Se- odihnesc culcaţi pe o rână,
Pe-aşternutul de pajişte deasă.

În sat lăsat-au masă şi casă,
Pe tatăl şi mama bătrână...
Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă.

Au povară pe spate şi-n mână,
Să pună merinde pe masă.
Dacă vara nu e ploioasă,
Sapă- n stâncă fântână.

Urcat-au păstorii la stână.

Sibiu, 27.07.20

rondel de Ioan Friciu din Inedită (27 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîncăpătorul de sine

O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-şi ţine în miez puterile neîntinate.

Şi în adânc de-i dat să se-nlumine şi
fulgeră-n afară şi răzbate, el suferă de
vieţi neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.

O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleaşi unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?

Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a mutat pe mormântul mamei toată iarba din abecedarul copilăriei mele.

Grigore Vieru în revista Limba Română (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Almanach gotha

Ai avut si tu o istorie, iarba,
verde lacrima bizantina,
privind în urma
ce spun firele din care ai curs?
Aiavut si tu voievozi
retezati de coase,
rupti de camile,
surpati în fântâni?
A domnit peste voi Iarba cea Buna,
Iarba Viteaza, Iarba cea Mare si Sfânta?
Unde esti, Iarba T;epesa
si unde batrânul fulger de lut
tras din Menumorut?
Toate acestea inima mea le întreaba
sfiita sub tronul câmpiei
cu oase de iarba.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia cu soţia grasă

Se plânge că soţia-i grasă,
Dar uneori, la zile mari,
Cu bucurie aduce-n casă,
Altă grasă... De Cotnari!

epigramă de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

Dar Elvirei nici nu-i pasă
Dacă am sau n-am parale,
Ori că sluta cu o coasă
A-nceput să-mi dea târcoale!

Vai de dorurile mele!
Iar îmi strâng la pieptu-mi lira,
Cântul meu printre zăbrele
Să ajungă la Elvira!

Ai milă de noi, matroană,
Şi-i aprinde felinarul,
Că doar ea îmi e icoană
Şi doar eu îi sunt altarul!

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda

nu priviţi lebăda
niciodată de-aproape
eu am văzut-o ieşind la mal
înfulecându-şi prada
şi guiţând porceşte
grăunţe tăvălite
în prundul umed
şi trupul gras şi dezechilibrat
de pe-un picior pe altu-i cade
şi aripile scurte îi atârnă jalnic
şi ginii i se leagănă dizgraţios
cu ondulări de şarpe de mocirlă
lebăda are pe cap
coroană subţire de aur
şi-şi poartă pe ape
dumnezeeşte săgeata şi e
zveltă din cale afară
numai privită-n amurg
de la mare distanţă
printre nuferii moale pocnind
şi cu dorul de dragoste
neîmplinirile ei de lebădă oare
ştie să cânte frumos de fiecare
dată când moare

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba fierbinte

iarba e veche
înaltă
până la tăcere
până la cuvinte

ca sarea tăioasă
străpunge prispa casei
fierbinte

până la prăsele
până la norii
de-aducere aminte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de unul

cade pe lume umbra
unui creier gândind
şi creşte cu el deodată în noi şi în lucruri
nevoia de-a fi alţii
şi unul în acelaşi timp

fluturi albaştri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-şi privească
apa din trup se evapore până la os

mai adu-ţi aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare

dar tot ce atunci şi acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roţi de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mişcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-şi propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!