Setea de unul

cade pe lume umbra
unui creier gândind
şi creşte cu el deodată în noi şi în lucruri
nevoia de-a fi alţii
şi unul în acelaşi timp

fluturi albaştri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-şi privească
apa din trup se evapore până la os

mai adu-ţi aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare

dar tot ce atunci şi acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roţi de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mişcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-şi propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu se bazează pe adevăr, nu poate dura. Toată istoria noastră oferă un spectacol unic: noi am păstrat intacte trăsăturile rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi în graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureşul azi cedat Ungariei şi până în Timoc. Nimeni nu a izbutit să ne clintească din loc timp de 2000 de ani, nimeni nu va reuşi să ne clintească nici peste un milion de ani... Noi ne-am aşezat primii pe aceste locuri şi vom pleca cei din urmă.

Ion Antonescu în declaraţie presei din Roma
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Mă doare golul dintre scări
Şi golul dintre cuvinte
Şi dintre celule -
Atâta spaţiu pierdut
Şi care nu va fi arat niciodată.

Cum să mai fie belşug
Când lumea nu mai poate creşte
Din cauza păsărillor răpitoare
Care-o tot ciugulesc?

Nimic nu se poate umple
Bine de tot,
Nici măcar spaima.
Cum să mai fie belşug?

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur vegetal

Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniştea amiezelor solare.

Acum lumina capătă-nţeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
şi fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.

Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.

Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O genă criminală

Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală

E plină de sânge planeta
De sus şi oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Şi tot se mai învârte girueta

Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Şi din care se desferic
Relele ce au să vină

Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferinţa fără nume,
Până dincolo de moarte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul lebedelor

Adu-ţi aminte cum ne tachinam
Cu şoaptele in dans de lebede
Unul în altul nu vroiam a crede,
De aripi rupte ne aminteam..

Pe malurile filelor priveam
Şi în poeme incandescent ne duelam

Până când intr-o zi ne-am topit
Din negrul meu si albul tău printr-un
sărut uimit în dansul nostru nebun
pe un nufăr uriaş din poezie răsărit

In două lebede roşii de infinit
Pe lacul alb al poeziei...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam în paradis

cel puţin aşa spunea freud
sau jung şi ploua cu lacrimi
până s-a umflat moldova

care pom care floare

noi eram într-un vis
unde jucam romeo şi julieta
teatru de amatori plini de datorii

care în pom care în floare

tu erai vânt de vară
eu eram speranţa ta
şopteai dulce că suntem fericiţi

zburam în pom zburai în floare

am creat o lume a noastră
încăpeam numai noi doi
şi dragostea noastră

eu eram pom tu erai floare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovatul...

Dacă din noi e unul vinovat
Să ştii că tu eşti; căci, mi-ai înşelat
Iubirea pură, ce ţi-am dăruit-o.
Ce ai făcut cu ea?
De ce?
De ce mi-ai murdărit-o?

Să nu crezi frumoaso c-am inimă de piatră!
Mi-a sângerat şi mie! Adu-ţi aminte: odată!
Mi-a sângerat şi mie, simţit-am ce-i durerea,
Aflat-am ce e dorul, ce aspră e femeia!

Îţi aminteşti?
Anume ai vrut să mă răneşti:
Că... nu sunt pentru tine,
Că... nu mă mai iubeşti;
Ştiai atunci prea bine că sufletu-mi loveai...
Cu mâini împreunate plângeam
Iar tu... zâmbeai!

Adu-ţi aminte, fată de ceea ce a fost!
Dar ce a fost odată, acum, nu-şi are rost!
Ce milă mi-e de tine; chiar nu te mai iubesc!
Acum, frumoasă fată,
Tu plangi... iar eu privesc!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

În era aceea îndepărtată
îngerii şi-au plâns singurătatea.
Toţi deodată!
Atunci a nins pe pământ prima oară.
Foşnetul luminii visa să apară,
soarele privea, primul să vadă
zeitatea cu pântec fertil
şi sân de zăpadă.
Şi ne-am născut noi doi
din spuma laptelui cu miere.
Ca şi acum cădeau ninsori
într-o risipă de splendori
de la iubire la durere
cer şi pământ şi-au pus
flori de gheaţă în ferestre
să ne împartă în două zarea,
frivolităţile terestre şi clipa
când va prisosi dezgheţul şi uitarea.
Îndepărtându-ne de ţărm,
tot Geea a sunat din corn.
Treziţi din Marele ei Somn
atomii de humă în mişcare
ca şi atunci, înfioraţi de viaţă
privim cu lacrima de înger
în pieptul nostru se dezgheaţă.

poezie de Lucreţia Andronic din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,

mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceam noi doi

Treceau doi iepuri şi în dreptul nostru
a mai rămas doar unul.
Ne-am aruncat urechile în aer
şi cădeau pălării din care ne scoteam de picioare
şi aplaudau copacii uimiţi de magia frunzelor.
Trecea un om şi în dreptul nostru
unul din noi a devenit om!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţ sentimental

Divorţ sentimental

Adulţii din noi de azi şi-au semnat actele de divorţ,
Nu se mai potrivesc.
Cel puţin, aşa ne-au spus doctorii corectitudinii politice.
Tot ei ne-au învăţat să ne aşezăm cu spatele, unul despărţit de celălalt;
Şi stând aşa spate în spate, nu am observat
cum copiii din noi, îşi întindeau disperaţi mâinile,
unul către celălalt...
Dar cine să le culeagă lacrimile? Noi nu am învăţat niciodată să ascultăm cu inima!
Noi eram prea preocupaţi cu semnarea actelor de divorţ,
doar îngerii ascultau cum din locul aripilor,
picura sânge pe podea.
De aceea păşeau desculţi în urma noastră, ca nu cumva să strivească şi ultima picătură de viaţă din noi...
Copiii încă plâng, dar noi nu avem inimi ca să-i ascultăm!

epitaf de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de dragoste

Nevoia de dragoste, de a împărţi
Toate dorurile, nevoia de sărut,
Nevoia de bucurie, de-a se ferici,
De a-şi face focul infinit,
Nevoia de a privi în ochii
Iubiţi,
De a reflecta
Sclipirile lor vesele, lumina,
Nevoia de a se mai îngrijora,
Nevoia de a se îndulci în plus
Din buzele imaginate în vis
Şi de-a atinge, de a mângâia
Nevoia de a iubi şi de a ierta!
Nevoia de a se ridica spre nori
Până la zei, mai sus de sori,
Nevoia de a fi cuminţi
Şi de a rămâne aşa, lipiţi!

poezie de Mariana Bendou din Poesies pour mon mari / Poezii pentru soţul meu (2011), traducere de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger plânge-n fiecare noapte

Poate mai vrei să plângi de rătăcirea dintre noi
Din pleoapa ce încet striveşte lacrima pierdută,
Te vei întoarce-n timpuri îmbătrânite pentru amândoi
Şi vei mai încerca să reânvii clipa pe veci trecută.

Un înger plânge-n fiecare noapte pentru noi sfâşietor
Şi-un zbor de fluturi atinge buzele ce-au sărutat trecutul,
Din ochi curg lacrimi şi-aş vrea să le sărut de-atâta dor
Dar gestu-mi aminteşte că jurământul tău a fost sfârşitul.

Intre noi doi s-a rătăcit un înger şi stelele au plâns
In toate nopţile chemarea aduce fluturii în ultimul lor zbor
Făcând voinţa sufletelor noastre-n care am strâns
O parte din această lume ce iar va aparţine tuturor.

Şi tot între noi doi s-a rătăcit pustiul şi îşi caută alt drum
Şi tot ce-a fost durere acum se află în uitatele cuvinte,
Aş vreau să plâng dar sufletele noastre nu mai pot acum
Să mai adune uitarea din această lume ce mereu ne minte.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulţi oameni privesc greşit o relaţie dintre un bărbat şi o femeie. Cel mai important lucru şi cel mai frumos, într-o relaţie, este că relaţia este un prilej de evoluţie pentru ambii parteneri. Din nou, foarte mulţi oameni nu înţeleg că cei din jurul nostru sunt oglinzi pentru noi, că întâlnim anumite persoane cu care avem diverse relaţii pentru că ei sunt oglinzile noastre, ne arată ce e bun şi ce e rău în noi şi ne dau ocazia să creştem la fel cum şi noi le dăm lor ocazia să crească. Aşa cum pasiunea şi iubirea pot să dispară într-o relaţie, la fel dispar şi suferinţa, depresia şi furia. În psihologie, perioada ce urmează unei despărţiri poartă numele de doliu şi seamănă foarte mult cu doliul pentru o persoană decedată. Oamenii se despart atunci când nu mai au lecţii de învăţat unii de la alţii, când unul din parteneri a evoluat mult mai mult ca celălalt sau când nici unul nu a evoluat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!