Memorie inițială
fiul a-nmărmurit lângă pilonii grei de pod
și-a cucerit virtutea de oglindi
un nevăzut ocean de iepuri a trecut
printre tulpinele de tineri pomi
rozându-le întreaga noapte coaja
pe ramurile merilor sălbateci
cu ghearele-nghețate-n ele
s-au prins stâcleții singuri
vântul împușcă negru în apus cu ciori
și răsuflarea aburită
văzându-și-o întâia dată-n aer
tresar copiii și încep să cugete
la cel ascuns adânc în ei
bronzul din clopotele grele
pe sine însuși se întrece
sunând atins de-un răsărit de lună
se luptă securea în fața morii
celui izbit puternic de pământul înghețat
cu fulgere albastre clănțănind
din talpa cizmei drepte i-a sărit potcoava
și oameni și căruțe
și râsul prins de fierul de fântână
cu-ntregul deal alunecă
pe turtele fierbinți de floarea soarelui
în iadul plutitor și dulce-al morii
în uriașul lui vacarm
își concentrează vara până-n zori
mireasma pulberea licoarea
purificată intră iar în lume
pe sacii mari de cânepă
răzbit de moliciunea caldă încă a făinei
cu un copil în taină adormit
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Căderea ciorii
Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace și să-l înfrângă.
Și-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Și-a încleștat ghearele și și-a eliberat întreaga furie.
A țintit cu ciocul drept spre inima soarelui.
A râs în sinea-i până și-a atins vortexul cel mai adânc
Și a atacat.
La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lățit peste tot.
Dar soarele a devenit încă mai strălucitor
Iar cioara s-a prăbușit, înnegrindu-se, în flăcări.
A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.
"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna, oriunde...
Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă și orele numeri, dulce lumină
simțind între umeri: soarele roș de
câmpie ce-apune.
Gândul gândește mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul și se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.
Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
știe întâiul temei.
Sufletul nostru e-aceiași ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o țină doi tei.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statuile albastre
Statuile albastre, în parcul prins de ceață,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Și singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Și-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheață.
Aleile deșarte, ca brațe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Și ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.
Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopței simfonie.
Statuile veghează și-ascultă-n parc cum cântă
Când luna arde-n aer nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viață și de-o iubire sfântă.
... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Și-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.
poezie clasică de I.M. Rașcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astă noapte, trezirea din beție
La căderea galbenă-a amurgului
Petrecerea s-a spart,
Iar eu, greoi, sprijinit de-un prieten,
M-am întors acasă și m-am culcat.
La miezul nopții aburii vinului dispăruseră,
Risipți de-un somn bun
Eram din nou treaz.
În fața turnului, luna se ridicase din ocean
Acompaniind mareea.
Rândunelele, gata să-și ia zborul de sub grinzi,
Începuseră să gângurească.
Lumânarea de la fereastra mea,
Gata-gata să se stingă, și-a regăsit deodată flacăra.
Gândurile nu mi s-au limpezit până-n zori,
Iar în urechi auzeam îndepărtându-se încetișor
Sunete de viori și de flaute.
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii de toamnă
Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.
Prin frunzele crestate vântul i-a șoptit,
I-a amintit de trupul unduit și verde,
Al unei sălcii crețe cu părul despletit,
Cu umbra lui obișnuind să o dezmierde.
Și-a amintit cum fremătau în noapte,
Și cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre șoapte,
Când ramurile se țineau de mână.
Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca niște frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde și părul despletit.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba din adânc
se-ntoarce cu fața la lună nouă
și spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat
limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul îngerilor
prins în ceață se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre își scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopți de pândă
și
și
și seducție pe alei ce mă-ngheață
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deșarte până dimineață
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc înghețat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziția lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă orașul
din povestea noastră de iubire
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o întâmplare
m-am trezit îndrăgostit
mă tem că lumea
începe cu noi doi
din brațele mele
din coapsele tale
atom cu atom ne adunăm
să concepem viața celulă
cu celulă cum e în scriptură
m-am temut că e târziu
dar coconul pe care-l purtai
a prins puls în nemărginire
mă tem că e vremea ta
sufletele noastre s-au prins
într-un ram virgin și verde
stăm zâmbet lângă zâmbet
de la apusul soarelui până la răsărit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parabola bătrânului și a tânărului
Așa că Abraham s-a ridicat, și-a spart lemnele, și-a plecat,
Și-a luat cu el amnarul și iasca, și-un cuțit.
Și cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac primul născut a luat cuvântul și-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul și focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?
Atunci Abraham a legat tânărul cu curele și chingi,
Și a ridicat parapeți, și a săpat șanțuri,
Și a scos cuțitul să-și ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Și i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiș;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.
Dar bătrânul nu a acceptat, ci și-a ucis fiul,
Și jumătate din copiii Europei, unul câte unul.
*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise exact cu o săptămână înainte de semnarea armistițiului care încheia primul război mondial.
poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
E liniște, e pace, e Dumnezeu
E liniște, e pace, e liniște deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcați de stele copacii din grădină
E liniște, e pace, e noapte, e târziu
Simt cum se-ngână șoapte și foșnete bizare
în așternutul rece rămas pe canapea
E liniște, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheață-n ea
Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Și lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E liniște, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă și mă ning
Mi-e amorțită mâna și pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopții lovind cu valuri mici
În neștiute țărmuri pierdute printre vise
E liniște, e pace, e Dumnezeu aici
poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
OCHII SOARELUI FIERBINȚI
Și-a pus soarele-n amiaz
Ochelari, și nu-l mai bate
Luna-n ochi, când șade treaz
Și în cerul lui se zbate.
Și-a pus chiar și-un clop de pai,
Căci pământul fierbe-n spuză,
Iar în loc de țol, sau strai
Și-a pus licurici pe buză.
Peste pieptul plin de dor,
Peste burta atârnândă
Și-a trecut un colț de nor
Cu o lacrimă plăpândă.
În picioare-i... descălțat
Și-acum lipăie prin ploaie
Și-a pornit la agățat
Cu bulendrele șiroaie.
Că și-a pus ochii fierbinți
Pe o stea ce-abia răsare
Și ar cere-o la părinți
Să i-o dea, de-i fată mare.
Căci s-a săturat de-un timp
Luna să o fugărească
Și să fie-n contratimp,
Ea să-l tot îmbrobodească.
poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare târzie
Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduților de prin Ardeal,
Era doar noapte și-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister
Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,
S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,
Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopții-o alunga,
Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Și clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Și ale cui au fost. Nu-mi amintesc și basta,
Unde și ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se așteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a ști ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolții atâta ger e:
Eu nu mai știu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce știu e că vara mai cântă-un pic în mine
Și că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de p
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Plouă.
Încă o seară tristă,
cu lacrimi fierbinți
ce s-au ascuns
în cer,
de-atâta timp,
și-n clipa asta,
au rupt tăcerea...
Ascultă plânsul
întregului univers,
și vei descoperi,
că toate astea
vin de la mine...
Te-au prins din urmă
lacrimile mele,
dar te încăpățânezi
și mergi
mai departe...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipă transcrisă
E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate și moale-n viitoarele
lor frunze.
În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.
Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimțita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet și s-o rămână.
O, chiar și-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A nins peste iubirea noastră
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
Ne-a măcinat
prin viscole simțirea
Și secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul
Dimineața pe răcoare
Un pescar împătimit
Și-a luat undița cea mare
Și spre baltă a pornit.
Ziua întreagă, nemișcat,
A sfidat soarele încins,
Dar oricât a încercat
Niciun pește nu a prins.
Supărat că n-are șansă
Și că are acest viciu
A plecat seara spre casă
Și-a trecut pe lângă ospiciu.
Un nebun pe gard urcat
Privindu-l pe când trecea
A râs și l-a întrebat:
- Bă, nene, ai prins ceva?
Omul i-a răspuns mâhnit
- Nu am prins nimic, nimic,
Firul nu mi l-a smucit
Nici măcar un pește mic.
Și nebunul a rostit:
- Cum, n-ai prins niciun baboi?
Dacă ești așa smintit
Sari gardul, rămâi la noi!
poezie de Octavian Cocoș (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă noaptea..
Se lasă voalul nopții peste lume,
O stea se pierde-n valuri, printre nori,
Cu ochi de înger, mari, strălucitori,
E steaua mea ce-și caută un nume.
În noapte, des, cărările își schimbă,
Strângând în mâini un felinar aprins,
Cu-o rază tremurândă m-a atins,
Iar pe pământ regretele se plimbă.
După un nor, o simt, se-ascunde luna,
Subtila ei prezență mă-nfioară,
Uitate amintiri încep să doară,
Dar ea le-alungă, una cate una..
A mea e noaptea asta până-n zori,
O simt cum mă-nfașoară, mă cuprinde,
În sufletu-mi alte lumini aprinde,
Cu luna ei, cu stele și cu nori..
poezie de Marilena Ion Cristea (25 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clopotele
Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedeslușite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac și-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Și ce Crist vorbește-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâția ani de-a rândul
Și la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Și ce minciună
Iar schimba-va fața lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca și-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...
Sunați, clopote de-aramă!
Sunați, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalțe cântul tot mai sus,
Tot mai departe
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deșarte
Și să vă sugrume glasul profețiilor ce mint.
poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era o noapte...
Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Foșnea prin iarba caldă, tremurată
O adiere molcomă de vânt.
Dormeau adânc păstorii în câmpie
Și-n flori de vis gemeau încetișor
Plutea-n văzduh parfum de iasomie
Și stelele vegheau asupra lor.
Într-o colibă mică printre vite
Având lumina-un bulgare de seu
S-au împlinit cuvintele vestite
Și S-a născut un Fiu de Dumnezeu.
Alai de îngeri I-au sfințit venirea
Au coborât, s-au închinat la Cel
Sortit să ne aducă mântuirea,
Cristosul sfânt, iubit, Emanuel...
Trei crai veniți pentru-un copil anume
Călăuziți de steaua din apus
Sosiți străini din margine de lume
Tămâie, aur, smirnă I-au adus.
Treziți din somn se închinau pastorii
Și îngerii cântau în jurul lor
Cu limbi de foc li se vestiră zorii:
Păstorii-aveau de-acuma un păstor...
Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Când s-a-mplinit făgăduința dată
Și, Doamne, ni L-ai dat pe Fiul sfânt...
Amin!
poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!