Măiastră

o pasăre îmi stă mereu în preajmă
devreme ce o pot gândi neîncetat se-aşează
pe ciolanele strămoşilor, pe capul meu
de miel frumos în somn şi-n măduva
spinării când fac dragoste

o scot cu ghiarde-ncleştate
pe marginea căldării
din fântâna îngheţată
când beau o simt zvâcnind
cum viscoleşte până-n creier
şi uneori e aerul ce-1 trag în piept
înăbuşindu-mi surd plămânii
ou un vârtej uscat de pene
îi fulgeră pe pliscul ascuţit
de câte ori încep să scriu
şi când pe frunte îmi plezneşte
cu zgomot înfundat vre-o vână
din carne îi culege
ea şarpele-otrăvit

o-mpuşcă-acele de muguri şi
cade-n câmp pe linia ferată
toamna pe muşuroaiele de grâu e
partea neagră a clepsidrei bate cu
furie şi-mprăştie orgolioasă
carapacea armărilor cu miezul
stafidit îşi face cuibu-ntr-un pian
când ies din casă îi simt penajul
moale-ncurcat între canaturi

mă poartă-n zbor
şi-o amăgesc
dându-i din mine partea grea
de apă şi de sare
şi când ajung
ţărmul de sus
în soarele torid
scheletul ei împrăştiat
din aripi tot mai bate

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandon

oboseală / sevraj / linii de tensiune

între corp şi inima care a încetat să mai bată

aparent / mă simt învăluită de un frig tăios

acum când a început să ningă din nou în martie

// nu îmi folosesc la nimic hărţile care îmi arată doar drumul înspre ieşiri //

încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă

dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica

şi scriu a b an d on

//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă

sunt detaşata şi calmă

în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând şi ea de unul din cârligele groase pline de grăsime

mă lipesc de ea

şi in loc de răceală simt caldură

aşa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri şi micile obişnuinţe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise

trebuie doar să nu uit de unde am plecat

din acest oraş lăcuit ca o mare de gheaţă

am lăsat acolo totul

îmi aprind în vis o ţigară în mijlocul unui bulevard

şi îmi imaginez din nou blocurile de sticlă şi metal din care am evadat

dar am adus cu mine tot

//aşteptarea. frica. dominanţa. înţelegerea.//

acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm

să visez un crater uriaş în care să mă prăbuşesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie

alături de mama mea îngheţată pentru eternitate.

şi respir aerul rece cu plămânii sedaţi/ obosiţi/ în sevraj /
mai trag un fum de ţigară şi totul dispare în fumul şi ceaţa această crescândă a visului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheaţa dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.

Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Şi-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Şi mă îmbăt de toate, şi uit pe cine-aştept.

poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, vei vedea, natura

Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.

E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.

În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.

De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.

Pe unde merg, oriunde m-aş afla,
găsesc câte ceva să mă amuze -
petala unei roze smulg apoi
şi-un cânt de chef îl fluier printre buze.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa

Din când în când îţi simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aştept dorinţe-apuse să se-ntâmple
Şi răstignesc pe crucea nopţii clipa.

Din când în când visez că este vară
Deşi din mine iarna muşcă rece,
Aştept de vise ploi să mă înece
Şi-aprind la jarul lunii o ţigară.

Şi mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Aţât cu vreascuri de speranţă rugul
Şi plâng si râd cu lacrimi în neştire.

Îmi eşti belşugul, eu îţi sunt risipa...
Ia tot ce vrei şi lasă-mi mie clipa.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de vară

tu nici nu ştii
dormeai somn greu de vară
când linia vieţii tale
din palma-ntredeschisă
îşi înălţase vipera tăcută
privindu-mi faţa mereu umbrită

tu nici nu ştii
îmi arătai in zare munţii
ori marea învechită-n fumuri poate
ori un tărâm în care nu mi-era
sortit să intru
decât muşcat de linia vieţii tale

tu nici nu ştii
se pregătea să plouă-afară
când fulgerul făcu-nceputul
cazând pe fruntea mea
cu linia vieţii tale laolaltă
şchifuind-o

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramidă de grâu

s-a adunat pe câmpuri
tot grâul galben
căzut în întregime din clepsidra
luceferilor explodaţi în univers
în marea lui
masivă piramidă
aş vrea să mă îngrop de viu
cu calul meu
şi cu iubita
şi cu pocalele de bronz
din care toată vara am băut
căderea albă de zăpadă
pe noi tărâmuri când va bate
să ies din cuibu-ameţitor de cald
cu fire verzi de grâu
în picie încolţite

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

adevărat sau fals
după mai multe încercări
trag linie

simt eu ce simt

mă inspiri
ajung să îmi răspund când te simt
nu înainte de a expira ultimul fum de ţigară
din plămânii tăi
nopţile sunt la fel de albe

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e uşa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie şi focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăşi bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvăşitor,
mă ard ca lumânarea şi mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, aşa mă simt şi eu,
te-aştept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îţi caută şi el paşii din mersul drăgăstos,
îţi caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii sunt cu mine

Când copiii sunt cu mine
şi cu drag la piept îi strâng,
Am tot aurul din lume,
de nimic nu mă mai plâng.

De ninge sau viscoleşte,
ori o boală grea mă-încearcă,
Zâmbetul lor mă-încălzeşte,
cu sănătate mă-încarcă.

Când îmi urează de bine
mă răsfaţă sufleteşte.
Fericirea e cu mine,
speranţa de viaţă creşte.

Copiii-s muguri de viaţă
care-n timp vor înflori.
Care mie-mi dau speranţă
că prin ei, voi dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (25 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
şi-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viaţă câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce linişte! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aş putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor şi că iubesc?

Iubesc această zi, şi-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar şi iară
mă-nvaţă să renasc şi să iubesc

Şi-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.

poezie de Emil Almăşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea...

ţi-aş da o floare la sfârşit de an
şi-o dulce sărutare,
şi-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci şi-amare

dulceaţa când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceaţă

ţi-aş da un drum să ştii să vii,
mereu, mereu la mine
şi dulce aş fi şi te-aş iubi,
pe tine, doar pe tine

iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aş vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare

căci floarea inimii îmi eşti,
şi simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieşi din piept,
să nu mă rupi de tine

m-ai ameţit cu un cuvânt
şi amorţit mi-e visul,
beţia ta m-a tot cuprins,
şi-mi place asfinţitul

şi-mi place râsul tău nebun,
şi când mă cerţi îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Mi-e dor de tine viaţă,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeaţă
Când soarele ardea.

Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu şi de porumb.

Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Şi-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.

Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Şi plimbă pe cărare
Frunzele roşcate.

De flori de primăvară
Îmi este dor mereu.
De viaţa de la ţară...
Mi-e dor de satul meu!

Acolo vreau ca să revin,
Acolo vreau ca să trăiesc.
În faţa ta, adânc mă-nchin
Pământul meu cel românesc!

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoşi din vii
Cu pere, nuci, gutui şi mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunţi, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Şi vor avea şi ei copii
Îmi place toamna...

Îmi plac fetele şi horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.

poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti lângă mine, mamă

Când eşti lângă mine, mamă,
Norii de pe cer dispar.
De nimic nu-mi mai e teamă,
Suntem împreună iar.

Când îmi treci mâna pe frunte
Simt o caldă mângâiere.
Îmi alină doruri multe,
Tristeţea din suflet piere.

Iar când mă săruţi pe frunte
Simt din plin a ta iubire.
Uit de grijile mărunte,
Radiez de fericire.

În curgerea vieţii mele
În inimă te voi purta.
Şi când vei pleca la stele
N-am să uit iubirea ta.

poezie de Dumitru Delcă (26 martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţ despre mine

Să-nvăţ uitând să număr zilele ce trec,
Inima s-opresc din ploi, atunci când sec
Lângă o fiinţă la care-aş vrea să stau
În inimă şi suflet, să dau şi nu să iau!

Să-nvăţ să uit să scriu ce aş citi mereu,
Să scriu ce aş vorbi despre Dumnezeu,
O piatră de suflare mi-ar fi un vânt nebun
Pe care l-aş închide într-un vechi album.

Să-nvăţ să nu mai lupt atunci când nu-i uşor
Să mă eliberez prin boală şi să zbor,
Unde o ploaie rece m-aşteaptă trâmbiţat
Să mă trezească sumbru din visul de păcat.

Să-nvăţ să simt când doare o faptă virtuoasă,
O Dunăre sărată, răsplată tenebroasă,
Pe lacrima ce curge din trup neîmpăcat...
Eu nu pot să mă iert, mai mult de am iertat.

Să-nvăţ să văd o lume care nu mă vede
Şi să percep un lanţ în câmpul cel mai verde,
O piedică de viaţă oprindu-mă din mers
Răpeşte tinereţea, dar străluceşte-n vers...

Să-nvăţ să mă ascult când alţii îmi vorbesc,
S-aud ce îmi ascund atunci când îmi şoptesc,
Lângă un pian şi-o lumânare aprinsă
Îmi cânt durerea arsă şi nicicând nestinsă.

Să-nvăţ să te ascult, când taci tot mai mereu,
Ar fi dorinţa ta, dar n-ar fi felul meu,
Cum soarele străbate pe faţa ta zâmbind,
Aşa aş vrea să-ţi fiu, tăcerea risipind.

Să-nvăţ să te iubesc când te retragi sfios,
Să-nvăţ să nu se nască orgoliul păcătos,
Însă iubirea-ţi curge prin trupul adormit...
De ce noi am opri-o dintr-un bun sfârşit?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!