Insulă euthanasică
Cântecul cocoșilor dărâmă
noaptea merele din pomu-ntunecat
se-nvânesc meridiane lungi în păsări
sudicelor mări în taină le răspunde
sarea strânsă-n țărm de os copilăresc
foarte-aproape este clipa
aerul mai gol își cere
dreptul lui la sbor ceresc
insula euthanasică trecând
smulge fără încetare
si din ce în ce mai blând
trupul nostru ce se vrea
liniștei redat
fruncea-n carul mare poate
inima într-un luceafăr
și desfășuratul sânge
pe fantasma de catarg
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre insule
- poezii despre sânge
- poezii despre păsări
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre mere
- poezii despre inimă
- poezii despre copilărie
- poezii despre cocoși
Citate similare
Statuie de sânge
cântecul cocoșilor dărâmă
noaptea merele din pomu-ntunecat
se-nvânesc meridiane lungi în păsări
sudicelor mări în taină le răspunde
sarea strânsă-n țărm de os copilăresc
foarte-aproape este clipa
aerul mai gol își cere
dreptul lui la sbor ceresc
insula euthanasică trecând
smulge fără încetare
si din ce în ce mai blând
trupul nostru ce se vrea
liniștei redat
fruncea-n carul mare poate
inima într-un luceafăr
și desfășuratul sânge
pe fantasma de catarg
auzul născut pentru stele
mirosul pentru creșterea fructelor
tot ceea ce se desprinde de mine
întorcându-se înmulțit
toamna aceasta suprapusă
pe toamna acestor strămoși
în catedralele cărora strig
m-au învățat de mine să mă despart
printre arbori
o clipă
fumegător să-mi rămână
sângele depășit
singur rostind
cuvinte fluturătoare
aprinse în ei
mistuindu-se către apus
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre sculptură, poezii despre religie sau poezii despre naștere
Luceafăr drag
Este un dar ceresc și sfânt
Mare ești luceafăr blând
Inima ocean de stele
Har dai vieții pe Pământ
Alese gânduri peste vreme
Ideale, la Români ai dăruit.
Ei, prin truda lor de veacuri
Mărturie ți-au adus.
Iar tu-i ridicași prin versuri
Ne-ncetat mereu mai sus,
E un crez, ca o poruncă
Spre-nplinire-n acest veac
Ca-n urarea cea mai dulce
Universului tău, Luceafăr drag!
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre urări
- poezii despre superlative
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre poezie
Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui
Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripați
toți fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăși orizontul vieții
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre rochii, poezii despre puls, poezii despre ochi căprui, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Viața câteodată își cere iertare
Viața câteodată își cere iertare,
Îți dăruiește uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriți, mitralieră-n foc de voie,
Fără de țintă și uneori fără de glonț,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonț,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima țintită de glonțul neratat;
Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Șterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferințe, pe un cuget fără șansă,
Ce n-are cum să știe c-o ne-nțeleasă ansă
Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ține să răsufle până ce alții mor
Și nu mai știe unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veșnica uitare.
Da, viața își cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,
Balanță descentrată ce are doar dreptate
Și greutățile în impoderabilitate
Și numai tu în fond, legat la ochi privești,
Cum gânduri și speranțe în van mai irosești,
Îngăduință, toleranță, neputință,
Imagine princiară fără de umilință,
Da viața o eroică și asumată dezertare,
Ești singurul ce poate a-i dărui iertare.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toleranță, poezii despre iertare, poezii despre cadouri, poezii despre alb, poezii despre uitare sau poezii despre suferință
Sonetul contopirii
Și mi-ai redat speranța când am umblat prin tine
Ca o himeră stearpă în trandafiri de sânge -
Cuprinsă de-o enigmă ce nu îi aparține,
A plâns, odinioară, cum alta n-o mai plânge.
Și ți-am redat dorința când ai ținut pe buze
Un mădular de astru. Trecând Calea Lactee,
Te-ai desfătat cu raza ce-mi curge din havuze
Și ai lăsat sclipirea pe-o urmă de scânteie.
Și ne-am redat plăcerea fără de care-n viață
Am fi rămas doar setea unui izvor uscat,
Dar printre noi, iubito, lumina se dezgheață
De sufletele-ncinse ce-n piepturi mai răzbat.
Vor răsări, alături, și soarele, și luna,
Să mă admire-n pace cum te-nstelez întruna.
sonet de Ionuț Popa (6 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre lumină, poezii despre trandafiri, poezii despre plăcere, poezii despre pace sau poezii despre iubire
A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieșit din minți, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc și se mulțumi a aștepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, și porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoți. Dară ași! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăției și să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoț.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mere, citate despre flori, citate despre copaci, citate despre supărare, citate despre superlative, citate despre seară, citate despre noapte, citate despre mulțumire sau citate despre minciună
Mai treci din când în când prin viața mea...
Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viața mea.
Dacă mai poți privi aceeași stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viața mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...
De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viața mea...
poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parcuri, poezii despre gânduri sau poezii despre amintiri
Dorințe
Aș vrea să mă întrec cu peștii
În ape de cleștar,
Aș vrea să mă înalț cu păsări
În albastru zbor,
Aș vrea să cânt la cer
Ca Lia ciocârlia,
Aș vrea să fiu iubită
De toți ca și Maria,
Aș vrea să fiu din nou
Copil nevinovat,
Să mai trăiesc nemuritoare
Clipe de altădată.
Aș vrea să înțeleg
Izvorul dulce când vorbește,
Și vântul, când este turbat,
Și în geamuri vuiește.
Aș vrea să am rochițe,
Țesute cu mândre flori de mai
Și să dansez cu fluturii-n alai,
Aș vrea să înțeleg,
Limbajul și verdele pădurii,
Aș vrea să fiu copilul
Sălbatic al naturii.
Aș vrea să fiu prietenă
Cu luna și cu mândrul soare
Căci ele știu de dor,
Când inima mă doare.
Aș vrea să pot muta
Măreții munți din loc,
Oamenilor să le aduc noroc,
Aș vrea să cânt, să scriu,
Cu-atâta măiestrie,
Și inima de piatră,
Cântul și versul să-l mângâie.
Și câte nu aș vrea...
Dar poate cineva să-mi ia
Dreptul minunii de-a visa?
poezie de Valeria Mahok (20 septembrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre mândrie, poezii despre vânt, poezii despre vorbire sau poezii despre verde
Singur și gol
și ieri te-am văzut pe același țărm
prea singur și gol, cu marea în pumni
o oază pustie și seacă în noapte
storceai amintiri urcate pe culmi.
cu furie strigi, cu iubire rechemi
și te lași străpuns de spumele blânde
parcă ai cere clemență furtunii
sau brațele mele pe trupu-ți urcânde.
ca un zeu al iubirii, ca o pradă a gurii
te lași îmbăiat în sarea sudorii ce curge
de pe sânii mei flămânzi de sărutul depărtării
și-ți privești înlăuntru, zvâcnind doar cu mine în sânge.
îți întinzi brațele sforțoase peste zările toate
și sorbi ca din buzele mele dulceața prelinsă
mă știi că îți sunt răsărit și în miez de noapte
tu singur și gol într-un gând peste marea întinsă.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sărut, poezii despre sâni, poezii despre oaze sau poezii despre miezul nopții
Templu
stă inima în peisaj arid
templu cu soarele pe-același orizont
o sferă suferindă
un sfinx înțepenit în taina lui
cu fața către mare
nava de unde vine
unde vrea să plece
cu pete mari de nori pe ea,
cu alge
zgomot egal se-aude-n ea cum bate
suiș de nuri
prăvăliri de lavă
săli suprapuse o străbat
scări în spirală
și-acolo unde sângele făcea vârtejuri
tăcute zeități de piatră lustruită au rămas
pereții ard de scene mari de luptă
de cavalcade lungi de vânătoare
femeile se lasă posedate de centauri
dar urci mai sus spre-aureolele de magi
pe pleoapa lor închisă enigmatic
surâzând în somn și-ți faci culcuș
cu duhul de vulturi laolaltă
în peștera urechii lor
încerci s-auzi ce-ascultă ei
până devii tu însuți sunet
și ce mai poate să ajungă
din tine
în vârful proprii tale inimi
carne și os
încetul cu încetul lepădând
o altă inimă
mai mare
ne absoarbe
și răsărirea stelei ce-o vedem
e-o treaptă nouă sufletului fără margini
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre vulturi, poezii despre urechi, poezii despre tăcere, poezii despre sunet sau poezii despre suflet
Nefiresc de dureros
Se zbate cuvântul,
Își cere dreptul la existență.
Întrebarea a fost rostită,
Răspunsul face slalomuri
Între creier și porțile gurii.
Răspunsul în cuvânt
Își cere dreptul la existență.
Existența noastră depinde de el,
Nu de noi.
Oh, Doamne!
Ești nefiresc de dureros.
Nefericită poezie,
N-ai fost niciodată citită,
Nici în gând și nici altfel,
Doar răsfoită.
Durerosul te poate citi,
În timp ce pe tine te doare
Cuvântul din tine, dintre tine și el.
Din întrebare sau răspuns,
Nefericit cuvânt
Mai poți aștepta,
Să știi, durerosule,
Dar poezia, nu cred să mai vrea.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nefericire, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre lectură, poezii despre gură sau poezii despre durere
Aș vrea să fiu o floare pentru a nu ști de Dumnezeu sau Satana pentru a-l disprețui. Dar să mă chinui cu ură și cu iubire în preajma lui, într-un leșin ceresc lipsit de taină?! Obsesia divină evacuează iubirea terestră, încât Dumnezeu trebuie să conteze mai mult pe răzbunarea femeilor iubite. Dimpotrivă, cu cât femeia ocupă inima noastră, cu atât el este aruncat mai spre periferie.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre femei, citate despre religie, citate despre inimă, citate despre draci, citate despre Satana sau citate despre Dumnezeu
Întâmpinare
E timpul sufletul să se înfrupte din vasta
ierbii proaspătă culoare, din oglindirea
pururi de izvoare și nedurerea creșterii
din fructe.
Pe frunți în cer mai pune-nseninare și
semn argintul stelelor de munte, eu voi
visa la noapte viaducte albind zvârlite
până-n țărm de mare.
Pogor în mine însumi liniștit, spre-
adâncurile calme de-mplinit, spre
întruparea mea cea mai curată.
Și parcă spăl un aur limpezit subt ploi
înalte care s-au pornit din sanctuare
dacice de piatră.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre ploaie sau poezii despre munți
Clipa
tu ești un vis deschis în paradis
eu, un simplu cerșetor și muritor
mi-e sufletul un pas spre cer
în zbor etern te caut printre astre
te-am dezbrăcat de gânduri în taina primului sărut
pe trupul nud pictam duioase sărutări, între chemări
poemul nostru sfânt, e taină, e mister
te frângi, mlădie în vânt, tu salcie în cânt
eu te alint într-un descânt
pe buze arse țipă fragede suspine
femeie, aroma liliacului deschis în zori
mă strigi, mă alungi și iar mă chemi
mi-e dor să beau ambrozie și nectar
din trupul tău, atât de alb, de pur, de gol
să sorb mireasma unui gând aprins
de doruri și întrebări nespuse
în adâncimi ce ard, ce dor
ce dulce e clipa primului amor
iubește-mă femeie în noaptea asta
mâine, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
azi sunt nebun,
în brațe port femeia
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre femei, poezii despre dor sau poezii despre viitor
Balada blondelor iubiri
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeași taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.
Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuși fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeași moară
Ascunsă-n tragicul decor
Și măcinăm aceleași lacrimi
Când dau părinții telefon.
Suntem lucizi până la sânge
Nedespărțiti până la cer
Și nici nu știu după iubire
Ce se cuvine să-ți mai cer.
Cuvintele își pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Și tot mai vinovate păsări
Dau eșafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Și renunțăm să mai cunoaștem
Ce stele ne-ar putea păzi.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tragedie sau poezii despre telefon
Un oftat
și un sărut pe inima
goală într-un ocean
de nebunie - o conservă
de pește în sos tomat
aruncată de un psihiatru -
inima ta două clipe
sinucidere din ne
fericire
în viteză călătoresc spre tine
te sărut pe gât pe buze pe sâni - două
pilule cu whisky - inima
iar mă doare, lumina vine
din stânga în dreapta
stai tu cu trupul gol
tânjesc după un sărut
o clipă de nebunie și o melodie
la pian - un whisky cu gheață
tu ești răspunsul - clipa
vine clipa trece ne
bunia rămâne după sărut
alt sărut după sărut (?!)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre viteză, poezii despre psihiatrie, poezii despre pian, poezii despre pești sau poezii despre ocean
Setea de unul
cade pe lume umbra
unui creier gândind
și crește cu el deodată în noi și în lucruri
nevoia de-a fi alții
și unul în același timp
fluturi albaștri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-și privească
apa din trup se evapore până la os
mai adu-ți aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare
dar tot ce atunci și acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roți de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mișcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-și propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre somn, poezii despre numere, poezii despre mișcare, poezii despre fluturi, poezii despre flori sau poezii despre creștere
Sarea este inamicul nostru cel mai mare din alimentație.
citat din Alina Gavrilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâncare
Primul drept al fiecărui francez este libertatea, dar situația lui reală este sclavia, deoarece săracul nu-și poate câștiga existența decât printr-o muncă de rob. Dacă ar vrea să se folosească de prețioasa lui libertate, ar trebui să moară de foame. Într-un cuvânt, libertatea este un cuvânt gol, iar dreptul celui puternic rămâne un drept care stă mai presus de toate legile.
citat clasic din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sclavie, citate despre libertate, citate despre muncă, citate despre moarte, citate despre legi, citate despre existență, citate despre cuvinte sau citate despre Franța
Ne afundăm în anotimpuri
M-a luat în brațe timpul și nebun cu mine fuge,
Clipa nu vrea să mă ierte, spulberă și mă străpunge,
Un popas nu vrea să facă, trage spre vremelnicie,
Se oprește dăruindu-mi fărâma de veșnicie.
Înotăm spre țărm de ape cu ieșire la limanuri,
Colindăm cerșindu-i vieții visuri, idealuri, planuri,
Într-o lume răvășită, de incertitudini plină,
Soarele nu se arată, bolta nu-i așa senină.
Am să-i umezesc nisipul, să-l opresc să nu mai curgă,
Din clepsidra lui avară anii să nu se mai scurgă,
Ne-afundăm în anotimpuri, amurgul ne smulge zile,
Ne vom duce în tăcere cătând cioburi de argile.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre zile, poezii despre zgârcenie, poezii despre nisip sau poezii despre nebunie