Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presentiment

De azi ceva se-ntâmplă printre stele,
înfiorate de un tainic puls şi-n arborii din
care am fost smuls retrase-s iarăşi
simţurile mele.

La pândă cu sămânţa stau ascuns, rotindu-
şi cerurile mult mai grele, să-mi cadă-a
beznelor străveche piele când sunt de firul
ierbilor străpuns.

La ţărmurile cele-ndepărtate, la cei doi
poli lipsiţi de greutate, planeta primăverii
iar răsare

şi nu ştiu-n care trup acum îmi bate
această inima întoarsă-n toate şi geamăna
mareelor lunare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

O palidă şi ultimă ninsoare îşi
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.

Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.

Şi dăruit şi mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
şi-aerian să se adune,

de parcă-n înălţime dinadins
şi secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge pe gânduri...

Când ninge pe gânduri, departe-i furtuna,
E pace în steaua ce nu se dezminte
Şi ninge pe soare, şi ninge întruna,
Iar albul îngheaţă-n puţine cuvinte.

Mulţimea de drumuri împarte ninsoare,
Copacii feerici, din munţi, dau bineţe
Pe buze-ntrebări, nu ştiam ce-o fi, oare,
Cu aripa nopţii pe căi îndrăzneţe.

Zăpezi liniştite, tablouri, ca-n basme,
Prin fulgii albaştri, nu-i strop de durere,
Fug relele-n cârduri, cu ele, fantasme,
Şi toate se-ngână cu-n punct de vedere.

Cortegiul de iarnă alunecă-n fraze,
Doar rugile zboară spre ceruri înalte,
În slalom de vise, formându-şi noi oaze,
Popasuri în staţii şi treceri prin halte...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda sferelor

Însămânţat cu peşti şi-n munţi e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată şi-n zare li se
pierde lin şiragul.

Un lan de galben grâu foşneşte-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ţine-n
inimă încă o dată sămânţa care va spori-o
veacul.

În toţi, ce timp adînc, ce vreme-naltă şi-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.

Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură şi mai caldă,
seminţele-s oglinda sferelor.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut
Pe ape fără de sfârşit
Se cerne ploaia liniştit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morţii, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada dintâi

Şi dacă bate iar în câmp ninsoarea şi mă
împrejmuie cu stinsu-i zvon, sămânţă
sunt şi arbore şi om simţindu-i lin în
braţe decantarea.

Ce înfloriri fantastice în pomi şi-n lutul
larg sorbind imacularea, e-o ocnă mare-n
care-i dulce sarea plânsoarea asta albă
de atomi.

Zăpada pură, cea dintâi, când vine şi
liniştea o simţi sporind în tine şi timpului
de timp îi este sete,

există-o seară-n care poţi mai bine s-auzi
ce-şi spun, de sunt, în înălţime fiinţele
visatelor planete.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge a-mpăcare

Ninge în neştire peste atâtea vise
Ce dansează liber sub un cer târziu,
În adânc de suflet rănile-s deschise
Ca o ironie... dusă-nspre pustiu.

Ninge a-mpăcare şi a bucurie,
Uneori mai bate vântul cel nebun,
Cerul se goleşte ca-ntr-o feerie
Aruncând baloane triste de săpun.

Pulbere de stele în lumina dulce,
Se prelinge urma paşilor pierduţi,
Felinare aprinse vor să mi te culce
Şi cuvinte-aşteaptă... să mă tot săruti.

Ninge peste frunze în culori astrale,
Ca o mângâiere tainică pe sâni,
Când nimic nu poate a ne sta în cale
Şi pe drumul vieţii ne simţim stăpâni.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele de foc

Pe cei munţi pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,

Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece!

Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
(...)

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare târzie

Ninsoarea târzie, de astăzi mă doare
Şi vise-amurgite din nou îmi trezeşte;
Vorbim despre toate, nimic de ninsoare,
Dar Zâna Zăpezii natura albeşte.

Şi ninge, şi ninge! Atâta de straniu
Zapada se-aşterne – un voal de mireasă –
Şi-n lumea prea plină de-atâta uraniu
Mi-e dor de odihnă, mi-e dor de acasă.

Târzia ninsoare în ochi mă izbeşte,
Mă ninge sălbatic, mă ninge mereu,
Mă-apasă pe umeri şi-o rabd nefireşte
Că-mi spune ceva despre sufletul meu.

Mă doare năvalnic târzia ninsoare,
Aşa precum toamna mă dor toţi cocorii!
Pe sufletu-mi trist şi fără-alinare
Zăpada se-aşterne – protest al candorii.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Sub tumultul nopţii ce plânge
Te caut;
Răsare iubirea în sânge
De flaut;
Şi vino, tu, înger din ceruri
De pene,
Să-mi arăţi cale, în eseuri;
Sprâncene.
O! Şi tu, a lumii minune,
Născută;
Te caut în Rai şi-n genune.
Ascultă!!!
Ecoul, ce-n inimă-mi bate;
Trăieşte!
Trăieşte în tine... e carte...
Iubeşte!!!
Şi frunza mă-ndeamnă la tine,
Şi vântul,
Şi cer înstelat de ruine,
Pământul.
Eşti apa cea vie şi pură...
Mi-e sete!!!
Sunt orb, dar te văd; prin aură,
Sipete.
Din praf de granit va răsare
O floare...
Eşti tu, te miros şi îmi pare...
Eşti Soare!!!

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!