Cristal incandescent

Se-aude parcă foc de artificii subt mugurii
ce-au început să crape, de suflet să le simt
şi mai aproape tot freamătul acestor dulci
suplicii.

În seara calmă cine-ar vrea să sape prin
iarba fumurilor vestigii, prin lutul stins de
ceară de efigii va da de miezul înstelatei
ape.

Din mine lucrurile sunt retrase asemeni
lanurilor mari din coase, asemeni valurilor
din corăbii.

M-adun în centrul strict al unei raze, în
golul fierbinţelii luminoase, cristal cu
filament de-oţel de săbii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este asemeni gândirii, asemeni rugăciunii, asemeni discuţiei cu un prieten, asemeni înţelegerii ideilor altor oameni, asemeni ascultării muzicii, asemeni contemplării unei privelişti în timp ce te plimbi pe o plajă.

citat din Roberto Bolano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de primăvară

Pe câmpul înclinat se face scară
şi-n păsările-n crengi planând grămadă,
au început şi vocile să scadă,
e-o seară de baladă şi de ceară.

Se-ncuibă-n cer a pomilor torsadă. cresc
florile pe un schelet de scară stingher prin
curţi rămasă de-astă vară, se-aude pulsul
fiarelor de pradă.

Fiind şi totuşi vag neîntâmplată.
Cum totdeauna încă ni se-arată,
albirea nopţilor de primăvară.

Din val în val a început să bată
un grâu mai lin cum n-a fost niciodată
pe locul mărilor de-odinioară.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda

Zadarnic pari, asemeni unei mări,
străină de miresme şi ispite,
tu, undă cu actinii adormite
pe care le trezesc cu sărutări!

Abisuri reci, mărgeane toropite,
corole, săbii, perle şi cântări
– pe toate trupul tău, din depărtări,
ca un miraj de foc mi le trimite.

Tu dormi, dar amintirea mea veghează,
în sângele căzut, întâia rază
clipeşte încă-n fluxul ei nestins.

Mereu vom fi aşa: zvâcnind aproape,
ca doi înotători care sub ape
de-aceleaşi anemone s-au atins.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

E timpul sufletul să se înfrupte din vasta
ierbii proaspătă culoare, din oglindirea
pururi de izvoare şi nedurerea creşterii
din fructe.

Pe frunţi în cer mai pune-nseninare şi
semn argintul stelelor de munte, eu voi
visa la noapte viaducte albind zvârlite
până-n ţărm de mare.

Pogor în mine însumi liniştit, spre-
adâncurile calme de-mplinit, spre
întruparea mea cea mai curată.

Şi parcă spăl un aur limpezit subt ploi
înalte care s-au pornit din sanctuare
dacice de piatră.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TABLOU DE PRIMĂVARĂ

Pluteşte-n aer iz de primăvară
Şi firul ierbii dă în verde viu,
Natura întreagă începe să tresară
Şi ceru' îmbracă voalul azuriu...

Plesnesc pe ramuri mugurii din pomi
Treziţi din somn de razele de soare,
Cresc săbii lungi de frunze pe rizomi
De irişi, de crini şi lăcrămioare...

La streşini, candelabre de cristal
Plângând îşi dau tributul primăverii,
Pe râu curg ape repezi în aval,
E zbor de fluturi... vremea învierii!

Eu rup din cer un petec de albastru
Şi din seninul lui croiesc veşmânt
Să îmbrac un suflet singur ca sihastru
Şi să-l înalţ deasupra de cuvânt!...

,, Când liliacul va înflori din nou''
Să-ţi aminteşti,,, iubire'', atunci de mine,
Că ţi-am pictat pe suflet un tablou,
... De n-am să pot veni la întâlnire....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

desculţ, calc pe rouă, prin iarba virgină,
privesc cum demonii nopţilor pier,
mă sui pe spinări de lumină
cu îngerii până la cer.

dimineţi de argint cu platini de raze
îmi străbat din străfunduri spre irisul beat,
aş vrea să mă leagăn aşa in extaze
la rând cu haosul increat.

cu-nvăluiri de viscole sufleteşti pe cărări,
în albul de cristal al soarelui de mai,
rătăcit adesea prin depărtări,
s-ajung cât mai repede-n rai.

pe muzici divine, prin sfere de timp,
să zbor ca o pasăre-paradis fără gai,
s-ajung la zeii cei mari din olimp,
să petrec cu ei în alai...

dionis, flecarul, să-mi fie nănaş,
să bem fericiţi la cupe de vin,
cu el împreună, ferice, ducea-m-aş
La domnul din ceruri divin...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1987)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape sărate

Pe ape tulburi
Din noi baleiază corăbii
Ce mor.

Suntem vinovati
De prea multă iubire
În cele mai dulci ape.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul meu de ape

Împotrivit cu somnul în subţiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea şi mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-ngheţul albastru şi duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Şi-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să mă piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin mă strigă cuvântul din cuvânt,
Şi-atât de nesupusă prin umăr mă voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără şi piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud şi aspru mersul în care mă scufund,
Şi-n liniştea-i cuminte mă mint tot mai aproape.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul la români

Doamne, câtă fercire simt în suflet de Crăciun
Când, în jurul mesei mele, pe toţi cei dragi îi adun
Când, cu toţii împreună – copii, părinţi şi bunici,
Cu ai noştri dragi prieteni, cu vecini şi cu amici
Colindăm şi pân-la ceruri se-aude al nostru cânt
Şi parcă simt cum coboară Raiul pe acest pământ.

Bradul, cu a lui mireasmă, ne îmbată şi ne-ncântă.
Este seara de Ajun –seară magică si sfântă
Masa e îmbelşugată, sufletul ne e curat,
Parcă tot răul din lume, astăzi, l-am înlăturat.

Să uităm de supărări şi griji, să ne bucurăm
Şi pe cei în suferintă, cu drag, să îi ajutăm
Din puţinul ce-l avem şi lor să le dăruim
Şi, uniţi în fapte bune, acum, de Crăciun, să fim!

Magică e sărbătoarea sfântă a Crăciunului
Şi, Doamne, cum răscoleşte sufletul românului
Ne e dor de cei plecaţi peste mări şi peste ţări
Şi-am vrea să-i avem alături, acasă, de sărbători.
Ne e dor şi de cei dragi ce-au plecat din astă lume
Şi i-am vrea din nou aici şi glasul lor să răsune
Alături de glasul nostru, în seara Crăciunului
Când Domnul cel Sfânt coboară şi-n casa românului.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi văd viaţa

În ochii tăi văd viaţa mea
N-am crezut nicicând că se va-ntâmpla aşa
O văd, o simt şi tu mi-o ţi în suflet
În timp ce inimile noastre dansează un duet.

Mă simt ca într-un veşnic paradis
Ca stropul de rouă care pe frunză stă prelins
Cu teamă în suflet stau că voi cădea în nesfârşit
Că o altă floare-a iubirii poate a ofilit.

N-am crezut că viaţa poate fi aşa
Mi-ai colorat-o, i-ai dat contur şi-o operă de artă tu ai făcut din ea
Mi-ai dat un sens la dragostea ce-o port în suflet
M-ai atras cu frumuseţea ta cum face un magnet.

Eu te iubesc cu toată inima ce tu mi-o încălzeşti
Asemeni unui fulg de nea tu mă topeşti
Mă vărs în râurile sufletului tău măreţ
Sperând că voi ajunge un val ce-ţi va schimba al vieţii sens.

Asemeni ţie şi eu sunt străjerul vieţii tale
ŞI sper să vezi şi tu viaţa ta prin cristalinul meu cel moale
Să nu te simţi asemeni unei prinţese închisă-n turnul cel mai înălţat
Căci cheia divinului castel în mână ţi-am încredinţat.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul

Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Înmărmurim pietrele
Înfrunzim iarba
Mişcăm mişcările din inimia roţilor
Ţiganilor le-au crescut zâmbete
Din mâinile moţilor.
Viitoare vremi leagănă pe braţe primăvara
viitorului ce trece pe acum şi moare.
Înmărmurim marmura treptelor
Însufleţim perechile suflet
Înviorm arcuşul viorilor
Cântăm cuvinte cântului
Suntem pământului suflet
Şi sare pământului.
Înmărmurim lumina pe raze
Şi’o ducem în suflet şi-n case
Prin flori şi prin vaze
Înmărmurim soarele’n raze.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!