Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada dintâi

Şi dacă bate iar în câmp ninsoarea şi mă
împrejmuie cu stinsu-i zvon, sămânţă
sunt şi arbore şi om simţindu-i lin în
braţe decantarea.

Ce înfloriri fantastice în pomi şi-n lutul
larg sorbind imacularea, e-o ocnă mare-n
care-i dulce sarea plânsoarea asta albă
de atomi.

Zăpada pură, cea dintâi, când vine şi
liniştea o simţi sporind în tine şi timpului
de timp îi este sete,

există-o seară-n care poţi mai bine s-auzi
ce-şi spun, de sunt, în înălţime fiinţele
visatelor planete.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două anotimpuri

Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă şi mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greşeală, cuprinsă
de o blândă-nţelepciune.

Puterea lumii răsări ovală şi-nfiorată-n
sine fără nume, cetăţi vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăşi la
iveală.

Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.

Acum pe dealurile încă ninse poţi
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire perpetuă

Înflorire perpetuă întru iubire
Rănile nevăzute adânc martire
Cuiburi de rouă rodind în petale
Floare de suflet, dulce binecuvântare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana

Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?

Bate vântul, dar nu se risipeşte iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipeşte-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajişti, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăştie vis, frumos, puritate
Bate şi cu o aripă te loveşte
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate şi va bătea în lumina de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, oriunde...

Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă şi orele numeri, dulce lumină
simţind între umeri: soarele roş de
câmpie ce-apune.

Gândul gândeşte mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul şi se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.

Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
ştie întâiul temei.

Sufletul nostru e-aceiaşi ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o ţină doi tei.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, tocmai am descoperit, sunt alcătuiţi din straturi şi straturi de secrete. Crezi că-i cunoşti, că-i întelegi, dar motivele lor îţi sunt întotdeauna ascunse, îngropate adânc în inimile lor. Nu-i vei cunoaşte niciodată cu adevărat, însă, uneori, hotărăşti să ai încredere în ei.

Veronica Roth în Insurgent (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpezire

Sunt zile-n care te trezeşti de parcă, uşor şi pur
şi-n toate limpezit, de-ai fost cumva al nopţii
n-ai dormit decât un somn de pasăre pe
creangă.

Departe şi-n rotire cumpănit cu trenul de
câmpie-n zarea seacă, pe firul invizibil ce
se-ncheagă, un pom în floare frusc
a izbucnit.

Plecarea ce se-ncearcă pe-nserate, cu aripi
mult mai lin desfăşurate a tuturora-i sau
a nimănui.

Chiar oul proaspăt luat din cuiburi calde
se leapădă uşor de greutate şi până-n casă
se preface-n pui.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc şi titularii
De vreo şase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

KOSAVA !

A nins cu frunze ruginite
Prefigurând al iernii vifor,
Dar printre florile ofilite
Natura crede în viitor.

Suflă vântul, bate, bate,
Prin ferestre acum sparte
Doamne, ce s-o întâmpla?
De-o mai ţine tot aşa.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

stă inima în peisaj arid
templu cu soarele pe-acelaşi orizont
o sferă suferindă
un sfinx înţepenit în taina lui
cu faţa către mare

nava de unde vine
unde vrea să plece
cu pete mari de nori pe ea,
cu alge

zgomot egal se-aude-n ea cum bate
suiş de nuri
prăvăliri de lavă
săli suprapuse o străbat
scări în spirală
şi-acolo unde sângele făcea vârtejuri
tăcute zeităţi de piatră lustruită au rămas
pereţii ard de scene mari de luptă
de cavalcade lungi de vânătoare
femeile se lasă posedate de centauri

dar urci mai sus spre-aureolele de magi
pe pleoapa lor închisă enigmatic
surâzând în somn şi-ţi faci culcuş
cu duhul de vulturi laolaltă
în peştera urechii lor
încerci s-auzi ce-ascultă ei
până devii tu însuţi sunet

şi ce mai poate să ajungă
din tine
în vârful proprii tale inimi
carne şi os
încetul cu încetul lepădând

o altă inimă
mai mare
ne absoarbe
şi răsărirea stelei ce-o vedem
e-o treaptă nouă sufletului fără margini

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, Doamne, stau...!

O, Doamne, cât de bine stai
În fericirea cea din Rai
Şi bine, Doamne, stau şi eu
Că Rai e şi-n sufletul meu!

Mai chicoteşte câte-un sfânt
Când deodată-ncep să cânt
Şi pizmă-mi poartă-n barba lor
Toţi dracii care trist mă vor...

Am fost pe placul lor mereu,
Acum stau să iubesc şi eu
Şi pe argintul Lunii jur
Ca fericirea mea s-o fur
Că numai ea-i fără cusur.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Stau si-ascult corbii cum urla
In codrul negru si pustiu.
Ecoul lor straniu mai suna,
Aici nimic nu mai e viu.

Sunt moarte crengile cu frunze
Si vantul bate aspru rau.
Sangele-mi fierbe pe buze,
Rostind incet numele tau.

Si apa tulbure mai curge
Ducandu-se repede-n hau.
Chiar si cerul, doamne, plange,
Plang si eu de dorul tau.

poezie de Cristina Valcu
Adăugat de Cristina Valcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîncăpătorul de sine

O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-şi ţine în miez puterile neîntinate.

Şi în adânc de-i dat să se-nlumine şi
fulgeră-n afară şi răzbate, el suferă de
vieţi neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.

O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleaşi unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?

Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gravitaţii vegetale

Cu faţa spre pământ, dar şi spre stele,
cuprinse de o caldă-nfiorare, se-mbracă
fructele în înserare, se-adună-n carnea lor
de catifele.

Sfielnica şi rodnica lucrare, ştiută,
neştiută chiar de ele, cercei atârnă
crengilor, inele şi licărul seminţei viitoare.

Le zuruieşte parcă într-o sită, pe
văile-n rotire-ncetinită. pămîntul
mare, ploile şi vîntul,

nici cea mai dulce şi neprihănită povară-n
orice an nedezminţită văzduhu-
ngreunându-l, luminându-l...

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!